Sunteți pe pagina 1din 2

În 

orice zi aleg să merg pe calea vieții sfinte,
Cu ochii ațintiți spre cer eu merg cu drag înainte
Cu gândul sus la Dumnezeu, la sfânta Împărăție,
La corul îngeresc, divin, ce cântă-n limbi o mie.
Aleg să fiu în orice zi curat și fără vină,
Să vadă cei din jurul meu căci pot să fiu lumină.
Să luminez în orice loc, un far să fiu mereu,
Prin tot ce fac să dovedesc că-s fiu de Dumnezeu.

Doresc așa de mult să fiu exemplu bun în toate,
Veșmântul alb să îl păstrez, să trăiesc în dreptate.
Indicator spre Dumnezeu să fiu în orice clipă,
Și să mă înalț spre cer mereu pe-a Duhului aripă.
Pe scara cerului să urc încet, treaptă cu treaptă,
Să nu dau nici un pas `napoi, căci sus primesc răsplată.
Isus Hristos va răsplăti, curând o să revină,
Îl laud pe El cât voi trăi, El e a mea Lumină.

Ne-am înrolat în Școala cu un ceresc program
Să învățăm din viața lui Moise și Avraam
Să știm ce-nseamnă anii călătoriei noastre,
Să știm cum să-nfruntăm necazuri și dezastre,
Să ne-narmăm cu crezul ce nu-l poate distruge
Nici cel ce stă și nici acel ce fuge.

Am fost primiți de Fiul ce-a dat răscumpărare
Ființelor cuprinse de greaua disperare
El știe ce-i durerea și ce-i ispita știe
Ne-nvață cum să fim în lunga pribegie
Ne-nvață omenia, cum să-ndrăgim ființe
Și cum să respectăm cereștile cerințe.
Mai minunată Școală niciunde nu găsim
Învățătorul nostru ne spune să gândim
Nu cum gândește omul răpus de nepăsare
Ci cu un gând ghidat de har și-ncredințare,
Nu cum ne spun reviste și cărți de fantezie
Ci cum ne-arată Duhul cu-atâta dibăcie.

Privind cu drag la Dascăl, văzându-L cum aplică
Principiile sfinte pe care  le explică
Primim imbold puternic s-asimilăm sămânța,
Să-nflăcărăm speranța, iubirea și credința
Să știm nu fraze lungi și multă teorie
Ci practicanți să fim, să fim la datorie.

Torente dau năvală să nimicească-n noi
Ce-am strâns prin străduință din lumea de apoi
Dar  nu pot să învingă tezaurul compus
Din tot ce Fiul, convingător, ne-a spus
Și echipați fiind cu sfântă-ncredințare
Transmitem ce-am primit prin trudă și răbdare.

Ne-am  înrolat în Școala unde-nvățăm un trai
Ce poate să deshidă cărarea către Rai
Și-n ceasul absolvirii vedea-vom consternați
Cum în cerești ființe noi fi-vom transformați
C-așa prevede Legea învăluită-n har
Să fim o veșnicie cu Cel ce-a fost tâmplar.

S-ar putea să vă placă și