4.

INCONTINENTA DE MATERII FECALE

– pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.

Surse de dificultate:
– infectii intestinale;
– traumatisme ale maduvei;
– pierderea starii de constienta;
– deteriorare a activitatii sfincterelor;
– cresterea presiunii abdominale;
– leziuni obstreticale;
– leziuni ale SNC.
Manifestări de dependenţă
Scurgerea scaunului fara control – pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.
Iritarea, descuamarea tegumentelor regiunii anale – inflamatia, congestia
tegumentelor regiunii anale.
Interventiile asistentei medicale la pacientul cu
incontinenta de materiile fecale
Obiective – Interventii autonome si delegate

Pacientul sa prezinte tegumente si mucoase curate si intacte permanent –

asistenta schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a pacientului;
– asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare mictiune si
defecatie;
– aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
– schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
– aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei escarelor;
– efectueaza masaj bland zonelor de risc;
– aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si recapete controlul sfincterelor 
– asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
– stabileste un orar al eliminarilor;
– ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la un interval
mai scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor , intervalul se va mari;
– invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin contractarea
acesteia.
Pacientul sa fie echilibrat psihic permanent – asigura intimitatea pacientului;
– incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
– arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
– administreaza medicatia prescrisa de medic.
5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ
Surse de dificultate:
1. Fizice
– procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului
intestinal;
– durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si
conditionare. Expectaţia in sine este o experienţa stresanta care devine premiza unei
eperienţe dureroase;
– medicatia:
– analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au efect
depresor şi asupra motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia constipaţiei;
– unele modifica culoarea( fierul);
– anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului şi suprimă
activitatea peristaltică intestinală;
– unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce altele
distrug flora intestinală, favorizând constipaţia.
– pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea
intestinala( ex: pacientii imobilizati la pat);
– activitatea fizica redusa sau absenta;
– sedentarismul;
– alimentatia si hidratarea inadecvata;
– sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
– patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.
2.Psihologice:
– stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
– conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.

Manifestari de dependenta
Tulburarile frecventei scaunelor
• patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului intestinal;
• tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
Numarul scaunlor in diverse afectiuni:
– 3-6 în enterite, enterocolite
– 20-30 în dizenterie
– 80-100 în holeră.
• tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile = constipaţie;
• oprirea tranzitului intestinal fără scaun si emisie de gaze = ileus.
Tulburarile orarului scaunelor
– orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când nu există
intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase, afecţiuni ce
impun imobilizarea la pat şi un anume regim alimentar.
– sunt cauzate şi de :
– lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
– regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
– dezechilibru endocrin;
– lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
– profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru constipatia
habituala.
Modificari cantitative
• in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
• in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoţite de tenesme şi
durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile colonului –
diaree gastrogene de natură aclorhidrică;
– cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de dezvoltare ale
colonului.
Modificari de consistenţa
– scăzută în caz de diaree;
– lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
– dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
– consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid urmată de scaun
semilichid sau lichid (falsă diaree);
– lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de forma
– filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
– de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a porţiunii
anorectale a tubului digestiv având caracter permanent;
– aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipaţia spastică;
– masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
– aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale culorii
Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii scaunelor în
condiţii patologice:
– culoarea galben-aurie în diaree;
– culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului
gros;
– culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
– culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenţilor biliari sau
prezenta unei cantităţi mari de grăsimi nedigerate în scaune;
– culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive superioare =
melena;
– culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de ligamentul lui
Treitz) – hematochezie;
– anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb, fierul in
negru-verzui).
Modificari ale mirosului
– miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
– miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
– miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
– miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
– consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în diaree aproape nu
are miros, iar scaunele dure au miros mai pronunţat).
Modificari ale aspectului
– aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
– aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
• elemente patologice:
– mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer
rectal/intestinal, dizenterie;
– resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (ţesutul muscular
nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
– grăsimi nedigerate -„steatoree” prin insuficientă digestie sau absorbţie;
– paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
– scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
– scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite cantităţi;
– scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
– scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din intestin
emisie în jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—30/24 h);
– scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă cu particule
solide (mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă incoloră, galbenă sau verde,
iar grunjii au formă neregulată, volum mai mare, albi sau galben-verzui) – (5-10/24
h).

Tulburarile emisiei de gaze

– emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
– eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni esofagiene, gastrice sau
intesti¬nale);
– flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din
intestine( prin anus);
– meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecţiuni gastrice,
hepatice;
– ileus – oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
– cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor intestinali
(peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor intestinali (puternice contracţii
intestinale); în aceste cazuri avem de-a face cu „ileusul dinamic”;
– cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale, etc.- „ileus mecanic”;
Manifestari de acompaniament
Durerea intestinală
– intensitatea durerilor este variabilă mergând de la simplă jenă la colică:
– colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice exagerate
intestinale cu caracter violent spasmodic, de crampe, sfâşieri sau torsiuni; apar
spontan şi nu se exacerbează la presiune precum durerile peritoneale; originea lor
este indicată de fenomenele care le însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism,
gheorăituri;
– crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a musculaturii(involuntara);
apar printr-o tulburare a muschiului peretelui din tubul digestiv. Fiind un muschi cu
fibre musculare de tip neted, el nu poate fi controlat voluntar si nu are specificitate.
Ritmicitatea contractiilor este data de alimentele introduse in tubul digestiv.
Tenesmele: reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de arsură şi tensiune
dureroasă la nivelul rectului; apar în afecţiunile recto-sigmoidiene sau procesele
inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie – lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee – durere ce cap.
Obiective :
– pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic;
– pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
– pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
• observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si
delimităm caracterul durerilor intestinale, tenesmelor;
• supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
• observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
• administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;
• păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
• captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
• scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
• recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune
parazitară;
• evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale;
si înregistrăm cu fidelitate frecvenţa scaunelor;
• educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
• efectuăm masaj abdominal pacientului;
• educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
• respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
• urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
• administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
• când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
• avem în vedere obişnuinţele individuale;
• urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
• urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
• declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
• efectuam masaj abdominal;
• pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
• in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma
evacuatoare;
• în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără
celuloză;
• la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
• efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări
ritmice, în mod obligatoriu toaleta pacientului va fi efecuată ori de câte ori este
nevoie pentru ca acesta să aibe tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:
• educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele
indiferent de consistenţa;
• educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin
aer;
• educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;
• educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa,
leguminoasele);
• educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând
regimul disociat;
• educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau
frâneaza digestia (zahăr, dulceaţă, alcool);
• recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
• supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;
• încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor
(anason, coada şoricelului);
• recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:
– mişcare şi activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de şezut;
– masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia
excesivă de aer.

6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea
consistentei lor, ca si prin cresterea cantitatii totale a scaunelor.

Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare
au loc pierderi importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru
hidroelectrolitic şi starea de diaree se prelungeşte.

Surse de dificultate:
Fizice:
– exacerbarea peristaltismului intestinal;
– creşterea secreţiei intestinale;
– scăderea resorbţiei;
– greşeli alimentare;
– modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
– afectiuni nervoase;
– conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
– infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei
potabile cu tulpini cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia
coli;
– infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes
simplex virus şi virusul hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea
diareii este rotavirusul (virus cu ARN din familia Rellviridae, responsabil de
gastroenterite infecţioase benigne la copii);
– intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la
lactoză, un element glucidic din lapte;
– infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele,
infestând astfel şi tractul digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica
si Cryptosporidium);
– reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele,
antihipertensivele, medicamentele antiacide ce conţin magneziu;
– afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce
perturbă funcţionalitatea normală a intestinului etc.;
– intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii
ce pot induce tulburări în digestia alimentară;
– cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori
nu îşi au rostul atâta timp cât afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
– stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
– apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Manifestări de dependenţa
Frecvenţa – număr mare în 24 h:
– 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
– 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
– 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa
– scăzuta, scaune moi, păstoase,
– semilichide,
– apoasă, după purgative saline;
Cantitatea – mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;
– scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea – galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal,
bilirubina nu are timp să se reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat);
– verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
– albicios ca argila – icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite
cronice din cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
– hipercolorat – brun-închis = icter hemolitic;
– negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului
digestive sau ca “zatul de cafea”=melena;
– scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului
digestiv;
Mirosul-  In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul
intestinului gros:
– acid = fermentaţie exagerată;
– putred = putrefacţie exagerată;
– rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
– foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
– de varză stricată = infecţii cu colibacil;
Aspect deosebit şi cu elemente anormale

Aspect asemănător cu:

– zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
– zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră;
– balegă de vacă = în colite;
Cu conţinut de elemente patologice:
– mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
– ţesut muscular nedigerat = creatoree – în achilie gastrică, pancreatită cronică;
– scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;
Crampe – contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;
Colică – durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;
Durere locală – durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;
Semne de deshidratare -tegumente şi mucoase uscate;
-oboseală, slăbiciune;
-greaţă şi vărsături.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree
Obiective – Intervenţii autonome şl delegate

Pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice

– recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;
– pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
– alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
– asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă de
morcov, zeamă de orez;
– treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine albă
prăjită, supe strecurate, din legume;
– după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
– recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în proteine,
legumele şi fructele crude;
– educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi masă;
– merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele intestinal;
– recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea diareii;
– administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale ,
simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi, sedative.
Pacientul să aibă tegumente şi mucoase perianale curate şi integre
– curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
– aplică creme protectoare;
– efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid boric 2-
3%.
– asigura lenjerie curata si uscata.
Pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale
 asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
– menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
– încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
– protejează patul cu aleza şi muşama;
– serveşte pacientul cu bazinet.
Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
– hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de
apă şi electroliţi;
– recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
– monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
– calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată;
Pacientul să fie echilibrat psihic – dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând
pudoarea pacientului;
– îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu
starea sa;
– pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau investigatii.
7. CONSTIPAŢIA
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure ,
uscate la 2-4 zile, sau mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai
mari decât cele fiziologice; eliminare mult prea lenta a scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi
alimentare digerabile.
Surse de dificultate:
Fizice:
– carenţă de lichide;
– reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea” defecaţiei voluntar
creează o adaptare în sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea
defecaţiei;
– obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
– igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele “pe fugă” sau
suprimarea micului dejun pot avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
– imobilizare;
– deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
– tonus insuficient al muşchilor abdominali;
– medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice,
antidepresive, antiparkinsoniene, antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină,
losartan), tuberculostatice (izoniazidă), unele antibiotice, diuretice, substanţe de
contrast (sulfatul de bariu), laxative în exces;
– boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică
(hipotiroidism, diabet, hiperparatiroidism, boală parkinson, depresie), dar şi elemente
compresive (tumori); boli gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza; boli anale:
hemoroizi, fisuri anale.
– varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată
prin modificările de motilitate, de secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată
cu înaintarea în vârstă, precum şi prin scăderea reflexului defecaţiei.
Psihologice:
• stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
– schimbarea modului de viata;
– orar inadecvat de lucru;
– esec sau conflict de rol.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Tipuri de constipatie:
• constipaţie habituala– de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă– tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.
Manifestări de dependenţă
Frecvenţa – scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul – pierderea orarului obişnuit a evacuării
Cantitatea – redusă, în constipaţie;
– mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).
Consistenţa – uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma – bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;
– masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
– bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.
Culoare – închisă.
Crampe – contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.
Meteorism – acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente,
producerii în cantităţi exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în
urma aerofagiei.
Flatulenţă – eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme – senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom – acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie – lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee – durere de cap
Iritabilitate – nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
– lichide-semilichide – au caracter spumos – din cauza unor procese fermentative în
intestin;
– muco-purulente – se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
– muco-sanguinolent – conţine sânge.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu constipaţie
Obiective – Intervenţii autonome şi delegate
Pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice
– determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;
– recomandă alimente bogate în reziduuri;
– stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în funcţie de
activităţile sale;
– determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
– urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
– efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
– administrează, la indicaţie, laxative;
Pacientul să aibă tegumente şi mucoase perianale curate şi integre
– curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
– aplică creme protectoare;
– educa pacientul pentru toaleta anusului dupa defecatie.
Pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale
– asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
– menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
– încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
– protejează patul cu aleza şi muşama;
– serveşte pacientul cu bazinet;
Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
– determina pacientul sa se hidrateze corespunzator;
– urmăreste înlocuirea pierderilor de apă şi electroliţi;
– recoltează probe biologice pentru laborator;
– monitorizează funcţiile vitale  şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
– calculează bilantul ingesta-excreta.
Pacientul să fie echilibrat psihic
– dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
– îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu
starea sa;
Pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi
– solicitam şi educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine, favorizând astfel
formarea bolului alimentar;
– educăm pacientul pentru consumul alimentaţiei bogată în fibre şi predominant
alcalina;
– educăm pacientul să consume dimineaţa şi între mese legume crude, fructe
proaspete sau sucuri de morcovi, portocale, piersici, struguri;
– educăm pacientul ca la apariţia nevoii de defecaţie să nu amâne mersul la toaletă;
– recomandăm pacienţilor sedentari în scopul stimulării organelor interne să
efectueze exerciţii fizice complete;
– recomandăm şi efectuăm cu pacientul în caz de constipaţie spastică exerciţii de
relaxare;
– efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului masaje prin frământare sau
malaxare;
– incurajăm sau educăm pacientul pentru consumul de ceaiuri laxative (cruşin);
– sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă pentru reeducarea
reflexului de defecaţie;educam pacientul pentru a înceta administrarea de laxative
după ce a fost rezolvată constipatia.
8. ELIMINARE MENSTRUALA ŞI VAGINALĂ
INADECVATA
Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul
fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la
menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, climă,
viaţa în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la
procesul de autoapărare a aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri
iritante, în cantitate variabilă – leucoree patologică.
Surse de dificultate:
Fizice:
– afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
– tumori;
– dezechilibru hormonal.
Psihologice:
– tulburari de gandire;
– anxietate, stres;
– situatia de criza.
Sociologice:
– schimbarea modului de viata, aclimatului.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestari de dependenta
Amenoree – absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree – menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.
Metroragii – hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.
Menoragii – hemoragii menstruale prelungite.
Oligomenoree – intervale lungi între menstre.
Polimenoree – intervale scurte între menstre.
Hipomenoree – tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange
Hipermenoree – menstruatie cu flux foarte abundent.
Leucoree patologică – de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.
Hidroree – scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ; secreţie
vaginală abundentă: 200-400 ml.
Culoarea şi aspectul scurgerilor vaginale – albă lăptoasă, în leucoreea femeilor
tinere;
– galben verzuie, în gonococie;
– roşie apoasă sau cafenie, în tumori;
– seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
Ritmul scurgerilor – continue sau sporadice, mai ales la oboseală.
Intervenţiile asistentei medicale – pacienta cu eliminare
menstruală şi vaginală inadecvată
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacienta să aibă o stare de bine, de confort şi securitate

– asigură repausul la pat;
– efectuează spălaturi vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat secreţie
vaginală pentru examen bacteriologic şi citologic);
– aplică pansament absorbant şi îl fixează;
– schimbă pansamentul des;
– învaţă pacienta tehnici de relaxare;
– protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
– calmează durerea cu antialgice.
Pacienta să aibă o stare de bine psihic
– linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;
– îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul secreţiei vaginale,
examinări radiologice si ecografice);
– îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului.
9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
(TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)

Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric
şi altele, completând astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are
semnificaţie patologică, putând duce, uneori, la deshidratare.

Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului

ambiant, efort fizic şi intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea
fiziologică a organismului.

Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în

susţinerea termoreglării, intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în
transpiraţie), ceea ce ajută la pierderea de căldură; prin evaporarea fiecărui ml de
sudoare, se pierd 0,58 cal.
Manifestări de dependenţă
Orar – mai mult sau mai puţin regulat;
Cantitate – 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;
Localizare – generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificaţie
critică atmosferică;
– localizată la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cronic, rahitism, SIDA,
tulburări preclimax);
– hiperhidroză – cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină
apariţia de micoze şi infecţii.
Miros – puternic – variază în funcţie de alimentaţie, temperaturii ambiantă,
deprinderile igienice ale bolnavului.
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să aibă o stare de bine, de confort fizic

– ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;
– spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
– schimbă lenjeria de pat şi de corp;
– învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le schimbe frecvent;
– menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
– asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă.
Pacientul să prezinte echilibru psihic
– cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
– îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de dependenţă.