NEVOIA DE A ELIMINA

Nevoia de a elimina reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de

substanţele nefolositoare, vătămătoare, rezultată din metabolism, astfel încat sa fie
pastrată homeostazia si mentinuta starea de bine specifica sanatatii.

Căi de excreție
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de produsii
nefolositori sau un surplus :
– aparat renal – urină;
– piele – transpiraţie – perspiraţie;
– aparat respirator- aerul expirat;
– aparat digestiv – scaun ;
– aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
– prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe
cale respiratorie prin expectoratie.

Generalităţi

Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de

homeostazie.

Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia

lichidelor celulare de unde rezultă importanţa menţinerii constante a compoziţiei
mediului intern.

Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a

lichidelor din organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic
şi acido-bazic al mediului intern şi debarasează organismul de produsele toxice
rezultate din metabolism.

Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.

Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma
digestiei (fibre celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului
digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la
pubertate la menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la
sfârşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a elimina

Factori biologici
– alimentaţia:
– cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea
nevoii de eliminare;
– o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale)
facilitează eliminarea intestinală şi vezicală;
– mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
– exerciţiile – activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică
musculatura abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în eliminarea
intestinală;
– vârsta:
– are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor;
– la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
– la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate
provoca lipsa de control a eliminării;
– programul de eliminare intestinala:
– regularitatea programului de eliminare este un factor ce influenţează satisfacerea
acestei nevoi; flora intestinală joacă un rol extrem de important în fiziologia si
patologia aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare poate varia de la un
individ la altul;
– consumul de alcool;
– starea de sanatate;
– obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect
diuretic;
– tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare normale;
– lichidele ingerate:
– cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
– scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
– medicamentele;
– pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare corecat.

Factori psihologici
– stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta frecventa
mictiunilor;
– emoţiile puternice – pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare
şi intestinale (senzatie de vezica plina, golire incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori sociologici
– normele sociale – fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât
indivizii să respecte salubritatea locurilor publice;
– cultura;
– educaţia;
– igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
– controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
– menţinerea salubrităţii;
– motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
– respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor publice;

Independență în satisfacerea nevoii de a elimina

Urina
– soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.

Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor substanţe se
face în soluţie apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de dezasimilaţie
care nu sunt necesare organismului.

In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul,

glandele cu secreţie internă, starea funcţională a aparatului circulator – toate fiind
influenţate de activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi
fundamentale.
Terminologie:
Micţiune – emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză – cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru
organism.

Manifestări de independenţă
Cantitatea – variază în funcţie de vârstă:
– nou-născut 30-300 ml/24 h
– copii 500-1200 ml/24 h
– adult 1200-1400 ml/24 h  – 1800 ml/24 h (Titirca Lucretia,Ghid de
nursing); 1500- 1600 ml ( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura medicala 2010 ).
Frecvenţa micţiunilor
– nou-născut – micţiuni frecvente
– copil 4-5/zi
– adult 5-6/zi
– vârstnic 6-8/zi
Ritmul micţiunilor – 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
Culoarea urinei – galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit
urocrom; Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la
galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
– culoarea închisă – în regim bogat în carne;
– culoare deschisă – în regim vegetarian;
Mirosul urinei
-de bulion – urină proaspătă;
-amoniacal – după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,
Reacţia urinei
– normal – reacţie acidă – pH-ul între 5,5-6,5 (Marcean Crin , Tratat de nursing,
Editura medicala 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
-regimul bogat în carne – acidifică urina;
-regimul vegetarian – scade aciditatea urinei;
Densitatea urinei
– se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea;
– normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai mică
sau mai mare modifică densitatea);
– este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.
Compozitia urinei (analiza chimica) – urina este constituita din apa, in care sunt
dizolvate substante minerale (sodiu, potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri,
sulfati, fosfati) si organice (uree, creatinina, acid uric, acizi aminati, enzime,
hormoni, vitamine), celulele epiteliale sunt rare ,leucocite -2500 pe ml/minut ,
eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.

Scaunul
– resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul
defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
– defecaţie – eliminarea materiilor fecale prin anus.

Manifestări de independenţă
Frecventa
– normal – 1-2 pe zi sau unul la două zile;
-1-2 scaune pe zi la nou-nascut;
Orarul – ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;
Cantitatea – zilnic 150-200 g materii fecale;
– cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi calitatea alimentelor
consumate, gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea proceselor de
absorbţie, viteza tranzitului intestinal.
Consistenţa – păstoasă, omogenă;
Forma – cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea – brună, la adult, dată de stercobilină;
– modificari în funcţie de alimentaţie :
– deschis-galben – regim lactat;
– brun închis – regim carnat;
– negru – alimente preparate care conţin sânge;
– verde – legume verzi;
– culoare caracteristică alimentului – mure, ciocolată, afine;
– modificari în funcţie de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.
Mirosul – caracteristic influentat de alimentatie.
La copilul mic
Culoarea – în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
La sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu – sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei
devine verzui sau verde;
-galben-deschis – sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;
Numărul – 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este
alimentat pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;

Mirosul – uşor acru, reacţie acidă – sugar alimentat la sân;

– fad, reacţie alcalină sau neutră – alimentaţie artificială;

Transpirația
– fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură şi
funcţia sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.

Terminologie:
– sudoare – soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree,
uraţi, acizi graşi, acizi organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).

Manifestări de independenţă
Reacţia – acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea – minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul – variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale
individului;
Perspiraţia
– pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie;

Menstra
– pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale.
– apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;
Menarha-prima menstruatie.
Leucoreee fiziologica – cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei
genitale cu rol in autoaparare.

Manifestări de independenţă
Ritmul – la 28-35 zileDurata – 3-5 zile
Aspectul – mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu coagulează;
Culoarea – roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;
Cantitatea – 50-200 g;
Mirosul – dezagreabil;
Evoluţia – fără dureri, uşoară jenă fiziologică;

Aerul expirat
Compoziţia aerului expirat:
– CO2- 16%
– O2 – 3%
– N – 74%
– H20 – 7%.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea

independenţei în satisfacerea nevoii de a elimina
– cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
– planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
– planifică exerciţii fizice;
– îl învaţă tehnici de relaxare;
– cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
– recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.

Dependență în satisfacerea nevoii de a elimina

Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de
dependenţă:

1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.

2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.

Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
– alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);
– diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie);
– slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);
– lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă);
– alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);
– accidente cerebro-vasculare (incontinenţă);
– spasme vezicale (retenţie urinară);
– anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată);
– alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
– alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
– tumori (constipaţie);
– intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară);
– dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare urinară
inadecvată, diaforeză);
– durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de ordin psihologic
– anxietate (diaree, constipaţie);
– stres (diaree, constipaţie);
– situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
– tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);
Sursa de ordin sociologic
– poluarea apei (diaree);
– alimente alterate (diaree);
– schimbarea modului de viaţă (constipaţie);
– program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
– insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
– temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);
Lipsa cunoaşterii
– lipsa de cunoştinţe;
– insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;

1. ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ PRIN DEFICIT

SAU PRIN SURPLUS
– dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor
substante care in mod normal nu sunt eliminate prin aceasta.

Surse de dificultate
Surse de ordin fizic

– alterarea mucoasei vezicale;

– intoxicaţii alimentare;
– medicamentoase;
– obstrucţia;
– infecţia;
– dezechilibre metabolice, elecrolitice;
– alterarea centrilor nervosi.
Surse de ordin psihologic
– tulburări de gândire;
– situaţia de criza;
– stresul;
– anxietatea.
Sursa de ordin sociologic

– schimbarea modului de viata;

– insalubritatea mediului ambiental.
Lipsa cunoaşterii – insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului
înconjurător.

Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

• tulburările diurezei;
• tulburări în emisiune a urinei;
• modificările caracteristicilor urinei;
• durerea.
Tulburari ale diurezei
Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;
• poate fi:
– fiziologica, dupa ingestia unei cantitati mari de lichide, a unor alimente cu actiune
diuretica sau sub influenta frigului;
– patologica, care apare in starile febrile, diabet, hipertiroidism, crize dureroase, etc.
– trecătoare, este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase acute
(pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala, tahicardie
paroxistica, dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in urma
tratamentului din insuficienta cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în perioada de
resorbţie a edemelor, transsudatelor şi exsudatelor seroase;
– de durata, se intalneste in:
– nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renala cronica (glomerulonefrita cronica,
pielonefrita cronica, scleroza renala- când rinichiul şi-a pierdut capacitatea de
concentrare si cantitatea poate să crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
– afectiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat (eliminarea cantităţii
mari de glucoza prin urină necesită o mare cantitate de apă,conform legilor
osmotice); diabetul insipid (lipsa da secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar
împiedica reabsorbţia tubulară a apei, cantitatea de urină putand ajunge până la 10-30
litri pe zi) hipertiroidism, hiperparatiroidism.
Oligurie – excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (conform Dictionar Medical- ROmedic);
800 ml/24 h (conform Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012) ;
Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale.
Apare în:
– afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin:
– transpiraţii abundente,
– vărsături incoercibile,
– diaree accentuată,
– hemoragii abundente;
– perioada de formare a colecţiilor seroase;
– insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
– perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
– glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
– ciroza hepatica;
Anuria – absenta urinei in vezica urinara;
– poate fi:
– secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea formării urinei;
– excretorie (falsă) – are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
Cauze:

a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic renal :

– scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
– scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
– vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica:
hepatorenal;
– medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de
ciclooxigenaza (ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
– cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de filtrare;
– cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice sau de
ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a tubilor renali –
deci o cauza initial prerenala – care poate determina necroza tubilor si astfel devine o
cauza renala intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel (tubi,
ureter, uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade presiunea de
filtrare.