Sunteți pe pagina 1din 4

Tulburări de emisiune urinară

Polakiuria – reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea


proportionala a cantitatii de urina care este eliminata in timpul unui act mictional.
Polakiuria este descrisa de catre pacient ca urinat putin si des.
Cauzele pot fi:
– acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
– procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm vezical,
calculoză vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite, prostatite;
– hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi.
Tipuri:
– prin reducerea capacitatii vezicale;
– prin stagnare vezicala;
– prin poliurie;
– prin disectatie(greutate de deschidere a colului vezical).
Nicturia – inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină
emisă în timpul zilei faţă de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă
ventriculară stângă – se datorează faptului că în cursul zilei inima nu a asigurat
trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge. Nicturia fiziologica – apare la
peroaele care lucreaza in schimbul de noapte.
Disuria – dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai
multi timpi, cu necesitatea de a forta pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
– inflamaţii acute ale uretrei,
– stricturi uretrale,
– edeme ale mucoasei uretrale,
– hipertrofie de prostată etc.
Ischiuria (retentia urinara) – reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare,
producerea ei la nivel renal fiind normala.
– tipuri de retentie de urina:
– retentia completa (evacuarea este imposibila) de urina este provocata de cele mai
multe ori, la barbat, de un adenom al prostatei si, la femeie, de o tulburare
neurologica sau sfincteriana. Ea se dezvaluie brutal: nevoia de a urina este
imperioasa, vezica este tensionata, dureroasa si palpabila (glob vezical). Aceasta
retentie impune un sondaj vezical evacuator pe cale uretrala sau prin aplicarea unui
cateter vezical suprapubian, apoi cautarea cauzei prin diferite examene.
– retentia incompleta de urina (evacuare partiala a vezicii) are uneori o origine
neurologica (legata de un diabet sau consecutiva unei rahianestezii), de cele mai
multe ori obstructiva (ingustare a colului vezical, un calcul sau un cancer al prostatei,
un fibrom uterin). Ea se dezvaluie in mod treptat prin tulburari de mictiune: mictiuni
apropiate in timp unele de altele, jet slab al urinei, senzatie de golire vezicala
incompleta, uneori incontinenta sau infectie urinara. Vezica este de cele mai multe
ori relaxata, domul ei fiind palpabil deasupra pubisului.

Mictiunea incompleta – este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga


cantitate de urina in timpul unei mictiuni asa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de
urina care ramane in vezica (reziduu vezical) creste foarte mult, ducand la retentia
acuta completa de urina sau lent (retentie cronica completa de urina cu distensie
vezicala si urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta urinara); apare frecvent in
boli ale prostatei si afectiuni neurologice.
Mictiune dureroasa – poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea
plina”), initiala (la inceputul mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi
insotita de tenesme vezicale (senzatia continua, permanenta, dureroasa de mictiune).
Micţiuni imperioase – scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la
nevoia de a urina propriu-zis.
– senzaţia imperioasă de a urina – tenesme vezicale.
Apare în:
– perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
– tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice;
– afecţiuni uretrale, prostatice.
Incontinenta urinara – reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi
problema de dependenta nr.2 -retentia urinara).
Enurezis – emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un
copil care a depasit varsta deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune
organica a cailor urinare. Enurezia se deosebeste de incontinenta, in care copilul nu
este curat nici ziua, nici noaptea. Enurezia este numita primara atunci cand copilul nu
este in masura sa-si controleze vezica la varsta normala a curateniei, adica intre 2 si 4
ani; ea este numita secundara atunci cand survine dupa o perioada in care curatenia
fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
– enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la baieti si
prezinta adesea un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu survine decat
noaptea.
– enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip infantil,
foarte contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se caracterizeaza mai ales
prin nevoia frecventa si imperioasa de a urina (mai mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin
pierderi de urina in timpul rasului, tusei, jocului.

Modificările caracteristicilor urinei


Modificările cantitatii
– absenta in anurie;
– scazuta in oligurie, polachiurie;
– crescuta in poliurie.
Modificările frecvenţei micţiunilor
– scazuta in oligurie;
– crescuta in polachiurie, poliurie.
Modificările ritmului micţiunilor
– nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
– opsiuria = intarzierea in eliminare a cantitati de lichide ingerate; poate fi
determinata si de boli extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).
Modificările culorii urinei
– se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte componentă a
urinei în cantitate mare şi în cazuri patologice:
– urină foarte deschisă – poliurie;
– urină incoloră – diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
– urină închisă, galben brună sau roşie brună – oligurie, eforturi musculare
accentua¬te, care provoacă pierdere mare de apă pe cale extrarenală (transpiraţie);
– urină brun închis – ictere;
– urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o conţine
(a se delimita provenienţa de altă natură, ex. uterină) – (menstruaţie) ;
– numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
– roz, roşu-cărămiziu – tratament cu aminofenazona-piramidon;
– albastru-verde – tratament cu albastru de metilen, amitripilina, vitamine B
Complex;
– cafeniu-roşu sau brun negru – tratament cu chinină, sau acid salicilic;
– portocaliu-tratament cu sulfamide;
– rezenţa sângelui în urină – roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun. Uneori, în caz
de hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne;
– hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
– hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina; determina
aparitia urinei de culoare rosie sau bruna;
– hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare.
Modificările mirosului urinei
– miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările
însoţite de acidoză ca in diabet zaharat ;
– miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
– miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a urinei;
– miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.
Modificările reacţiei urinei
– urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine
alcalină; reacţia alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor dizolvate
în urină şi formarea de calculi în căile urinare.

Modificările aspectului urinei


– patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie este
cauzat de:
– puroi sau microbi;
– mucozităţi şi săruri minerale;
– eliminarea de calculi.
Piuria– reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare alterate
sau nu, iar macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza originea se
poate recurge la proba celor trei pahare;
Modificările densitatii urinei
– urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
– densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de
dezasimi-laţie din arderile mai intense), diabet zaharat;
– densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare=
hipostenurie ca în cazul bolilor renale cronice;
– fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările compozitiei
– albuminuria- prezenţa albuminelor în urină;
– proteinurie- prezenta proteinelor in urina;
– glicozuria- prezenţa glucozei în urină.
Alte manifestari ce insotesc tulburarile eliminarii urinare
Edeme – acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a
regiunii edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii ţesutului
edemaţiat, cu păstrarea urmelor presiunii digitale (semnul „godeului”); pielea este
palidă, lucioasă şi străvezie;
– edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară coboară
la nivelul memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb, pufos, nedureros,
bilateral.
– anasarca– acumulare de lichid in cavitatile seroase ale organismului si in spatiile
limfatice tisulare