C13-Renal Ex - Paraclinice

APARATUL RENAL
(continuare)
EXAMINĂRI PARACLINICE
 Examenul urinei
 macroscopic
 fizico-chimic
 microscopic
 bacteriologic
 Explorarea funcțională renală

 Examinări morfologice
EXAMENUL URINEI
 Aspectele cantitative și calitative ale urinei, orientează medicul în
stabilirea diagnosticului clinic sau ajută la alegerea altor explorări
paraclinice utile în confirmarea diagnosticului.
 Recoltarea pentru examinare se face din urina de dimineață,
preferabil din jetul mijlociu sau de la sfârșitul micțiunii.
 la bărbați se dezinfectează prin ștergere meatul uretral
 la femei se efectuează toaleta vaginală, pentru a se evita

contaminarea urinei
EXAMENUL URINEI
 Urina se recoltează în recipiente curate, gradate și uscate, iar pentru
examenul bacteriologic acestea trebuie să fie sterile.
 Examinarea se face cât mai repede, pentru a nu modifica pH-ul sau
pentru evitarea suprainfecțiilor.
 Atunci când se efectuează examinări ale urinei din 24 de ore,
aceasta se conservă prin metode fizice și prin folosirea de substanțe
chimice
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic
Volumul urinei
 Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, denumită de diureză este
variabilă.
 La bărbați volumul urinar este cuprins între 1000 - 1500 ml, iar la
femei între 800 - 1500 ml.
 Diureza este dependentă în principal de ingestia de lichide și în mod
fiziologic se realizează prin micțiuni în timpul zilei, raportul dintre
urina eliminată ziua și cea din cursul nopții fiind de 4:1 până la 2:1.
 Modificările volumului urinar sunt:
 Poliuria
 Oliguria
 Anuria
 Nicturia
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Poliuria
 Poliuria reprezintă o diureză mai mare de 2000 ml/24 ore.

 Poliurii tranzitorii
 fiziologic
 după ingestia unei cantități mari de lichide
 după expunere la frig
 după stres
 condiții patologice care se însoțesc de poliurie pasageră:
 convalescența unor boli infecțioase (pneumonie, hepatită acută);
 insuficiența acută renală în faza poliurică;
 după crizele de angină pectorală sau tahicardie paroxistică;
 în cazul tratamentului diuretic în afecțiunile care evoluează cu
sindrom edematos (insuficiența cardiacă, ciroze hepatice).
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Poliuria
 Poliurii permanente:
 insuficiența renală cronică în faza poliurică
 urina este deschisă la culoare și cu densitate scăzută, volumul
urinar fiind între 2,5 - 4 l/24 ore;
 diabetul insipid
 poliuria ajunge uneori până la 20 de litri pe zi, urina fiind
decolorată și cu o densitate foarte mică, subizostenurică (1002 -
1001);
 diabetul zaharat
 diureza atinge 3 - 6 l/24 ore, urina având o densitate normală.
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Oliguria
 Oliguria - reducerea cantității de urină sub 500 ml/24 ore.

 Oliguriile extrarenale se caracterizează prin urină închisă la
culoare și cu densitate mare. Se întâlnesc în:
 stări de deshidratare
 după transpirații abundente
 scăderea marcată a ingestiei de apă
 pierderi mari de lichide:
 vărsături
 diaree
 hemoragii masive
 afecțiuni care evoluează cu retenție hidrosalină
 insuficiența cardiacă
 ciroza hepatică
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Oliguria
 Oliguriile renale, se caracterizează prin densitate urinară scăzută

(1010 - 1012) și apar în:
 colica renală (în mod reflex)
 sindromul nefrotic
 glomerulonefritele acute și cronice
 insuficiența renală acută (la debut)
 insuficiența renală cronică (în stadiul final)

EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Anuria
 Anuria este termenul folosit când diureza scade sub 50 ml/24 ore
sau este absentă.
 Anuria prerenală apare în:
 hipovolemii severe
 stări de șoc sau colaps
 Anuria renală are cauze variate:
 glomerulonefrite
 nefropatii vasculare
 nefropatii tubulointerstițiale
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Anuria
 Anuria postrenală apare în:

 obstrucția concomitentă a ambelor uretere prin:
 compresiune extrinsecă (tumori, fibroză retroperitoneală)
 obstacole intrinseci (calculi ureterali, cheaguri de sânge)
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Nicturia
 Nicturia
 este reprezentată de modificarea ritmului nictemeral fiziologic de
formare și evacuare a urinei, cu egalizarea sau inversarea
raportului normal dintre diureza diurnă și cea nocturnă
 nicturia nu trebuie confundată cu polakiuria nocturnă care este o
tulburare micțională!
 este întâlnită în:
 insuficiența renală cronică cu poliurie
 insuficiența cardiacă dreaptă
 ciroza hepatică
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Culoarea
Culoarea și transparența urinei

 Urina normală are o culoare ce variază de la galben deschis la
galben portocaliu, conferită de prezența pigmenților fiziologici
(urocromul, pigmenții biliari, cantități minime de porfirine).
 Culoarea urinii poate fi modificată în sensul accentuării acesteia
(urina hipercromă) sau scăderii intensității ei (urina hipocromă sau
decolorată). Modificările de culoare sunt dependente de:
 cantitatea de urină, culoarea devenind deschisă când volumul de
urină este mare și invers;
 regim alimentar – regimul vegetarian are drept consecință urină
hipocromă, iar cel carnat se însoțește de urină hipercromă;
 pH-ul urinar - urina alcalină sau diluată este mai deschisă la
culoare și cea acidă sau concentrată mai închisă.
EXAMENUL URINEI
Spumă
Modificările de culoare ale urinii
 Hematuria macroscopică - urina este
roșietică, tulbure.
 Pentru aprecierea orientativă a
sediului sângerării care determină
hematurie se folosește proba celor
trei pahare.
 Pacientul recoltează în trei pahare,
cantități egale de urină din etapa
inițială, mijlocie și finală a micțiunii
și se urmărește în care dintre cele
trei pahare urina este hematurică.
EXAMENUL URINEI
 Hematuria inițială
 prezentă în primul pahar
 orientează spre originea hematuriei de la nivelul prostatei sau

uretrei (adenom de prostată, uretrite etc.).
 Hematuria finală
 apare în ultimul pahar
 oferă indicii asupra originii vezicale a acesteia (cistită

hemoragică, litiază vezicală, neoplasm vezical).
 Hematuria totală
 prezentă în toate paharele
 se observă în boli renale (glomerulonefrite, rinichi polichistic,

cancer renal, traumatisme)
EXAMENUL URINEI
Modificările de culoare ale urinei

 Hemoglobinuria
 urina este roșie și transparentă;
 Mioglobinuria
 culoarea este roșie și urina este
limpede; hemo- și mioglobinurie
 Porfiria
 culoarea este roșie închisă,
asemănătoare vișinelor putrede
și apare odată cu eliminarea
urinei sau după expunerea
acesteia la lumină (după un
timp);
porfirie
EXAMENUL URINEI

 Icterul hepatic și icterul
posthepatic (obstructiv)
 urina este de culoare brun-
închisă, asemănătoare cu
berea neagră (colurie);
urină colurică - stg

EXAMENUL URINEI

 Alcaptonuria
 urina se modifică prin stocare
devenind închisă;
 Melanuria
 urina se colorează cafeniu sau alcaptonurie
brun-închis;
melanurie
EXAMENUL URINEI

 Fosfaturia
 urina devine alb-lăptoasă;
 Modificări ale culorii urinei după consumul unor medicamente:

 verde-albastru - după albastru de metilen
 roșu-roz - după aspirină
 galbenă - după nitrofurantoin, rifampicină

EXAMENUL URINEI
EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic - Transparența
 Urina de aspect tulbure se remarcă în următoarele situații:

 prezența în urină a unor săruri:
 urați (sediment roșietic)
 fosfați (sediment albicios)
 oxalați;
 prezența de puroi (piurie);
 în cazul hematuriei
 când există în urină grăsimi (lipidurie) - în sindromul nefrotic;
 în cazul prezenței limfei în urină (chilurie)

EXAMENUL URINEI
Examenul macroscopic
Mirosul urinii
 Urina proaspătă este fadă sau ușor aromatică.
 În unele situații, mirosul urinei este caracteristic:
 infecțiile urinare - conferă urinii un miros amoniacal, fetid,
comparat în cele cu Esherichia coli cu mirosul de “varză murată”;
 în diabet, inaniție - urina are miros de mere putrede sau acetonă;
 neoplasmele vezicale - urina are miros putrid;
 fistulele uro-digestive - determină un miros fecaloid al urinii.

EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic – pH-ul
Reacția urinei
 pH-ul urinar este în mod fiziologic acid, cuprins între 4,5 - 8, într-o
alimentație echilibrată.
 Modificările de pH cuprind:
 Creșterea acidității, care se observă în:
 regim hiperproteic;
 diabetul zaharat decompensat;
 tuberculoza renală;
 insuficiența renală gravă;
 gută
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic – pH-ul
 Reacția alcalină, întâlnită în:

 poliurie;
 regim vegetarian;
 infecții urinare (cu excepția tuberculozei urinare în care pH-ul

urinei este acid).
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Densitatea
Densitatea urinară
 Determinarea densității se face cu urodensimetrul. Aparatul se
introduce într-un cilindru de sticlă gradat, care conține urină și se
citește cifra de pe urodensimetru care corespunde nivelului cel mai
scăzut al meniscului de pe suprafața urinei.
 Valorile normale ale densității au limitele cuprinse între 1005 - 1025,
cu extreme între 1001 - 1035.
 Densitatea variază în funcție de:
 substanțele dizolvate (uree, glucoză, cloruri)
 volumul urinar
 regimul alimentar
 vârstă
EXAMENUL URINEI
 Densitatea are valori mai scăzute la copii și bătrâni;

 Densitatea se află în raport invers cu volumul;
 în diabetul zaharat se produce o excepție, deoarece pe lângă
poliurie se constată densități mari (1010 - 1035), din cauza
prezenței glucozei în urină;
 În condițiile unui aport alimentar și lichidian obișnuit, densitatea se
situează între 1017 – 1020.
EXAMENUL URINEI
 Hiperstenuria
 se caracterizează prin densități urinare foarte mari >1025
 se întâlnește în:
 stările însoțite de deshidratare și oligurie (diaree, vărsături

etc.)
 insuficiența cardiacă
 diabet zaharat
 Hipostenuria
 este definită ca densități scăzute <1017
 cauze
 fiziologic după aport crescut de lichide
 patologic
 insuficiența renală acută în faza de reluarea diurezei
 progresiv în cursul evoluției insuficienței renale cronice
EXAMENUL URINEI
 Izostenuria
 apare când rinichii și-au pierdut funcția de concentrație și diluție
și densitatea se menține constantă la 1010 – 1012
 apare în insuficiența renală cronică avansată
 Subizostenuria
 densitatea are valori <1010
 este întâlnită în bolile care afectează tubii renali

EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Proteinuria
Proteinuria
 Proteinuria este reprezentată de eliminarea prin urină a proteinelor
peste cantitatea normală de 50 - 150 mg/24 ore.
 Cantitățile foarte mici de proteine, eliminate în mod normal nu pot fi
evidențiate prin metode uzuale.
 Proteinuria se pune în evidență prin:
 metode calitative (reacția cu acid sulfosalicilic sau cu bandelete
reactive)
 metode cantitative (Esbach sau Kjeldahl)
 metode selective (electroforeza, imuno-electroforeza, precipitare

selectivă).
EXAMENUL URINEI
 Proteinuriile tranzitorii
 sunt definite prin prezența proteinelor în unele eșantioane și
absența în altele la același individ
 se elimină o cantitate mai mică de 1g/24 ore
 se întâlnesc în:
 ortostatism prelungit (proteinurie ortostatică)
 în condiții de efort fizic intens (proteinuria de efort)

 apare în timpul eforturilor fizice și dispare după încetarea acestora
și este însoțită uneori de hematurie;
 stări febrile
 se asociază ascensiunilor termice din bolile infecțioase;
 insuficiența cardiacă
 crizele hipertensive
EXAMENUL URINEI
 Proteinuriile permanente sunt:

 de cauză prerenală
 filtrul renal este traversat de proteine cu greutate moleculară

mică (60.000 d)
 cauze:
 gamapatia monoclonală
 mielom multiplu, boala Waldenström, în care se evidențiază
proteina Bence-Jones, alcătuită din lanțuri ușoare λ sau k de
imunoglobulină
 amiloidoză
EXAMENUL URINEI
 Proteinuriile permanente (cont.):

 de cauză renală
 se elimină proteine cu greutate moleculară mai mare >70.000 d
 cauze:
 glomerulonefrite
 evoluează cu proteinurie cuprinsă între 2 - 3 g/24 ore;
 sindromul nefrotic
 în mod caracteristic proteinuria depășește 3,5 g/24 ore
 pielonefrite cronice
 proteinuriile renale se clasifică în:
 glomerulare (selective și neselective)
 tubulare
EXAMENUL URINEI
 Proteinuria glomerulară selectivă

 se elimină mai ales proteine cu greutate moleculară mică
(65.000 - 150.000 d) albumina fiind preponderentă
 peste > 80-85% din proteinele eliminate sunt albumine
 raportul clearence IgG (GM mare 160.000 d) /transferină (GM
mică 60.000 d) este < 0,15.
 semnifică leziuni glomerulare minime
 *Microalbuminuria
 se evidențiază calitativ cu ajutorul unor bandelete reactive
speciale
 la determinarea cantitativă o valoare de 30-300 mg/24 h este
patologică
 este un semn precoce al afectării glomerulare din nefropatia
diabetică!
EXAMENUL URINEI
 Proteinuria glomerulară neselectivă

 se caracterizează prin pierderea proteinelor cu greutate
moleculară până la 1.000.000 d
 electroforeza proteinelor urinare este identică cu cea a proteinelor
serice (sub 75% din proteinele eliminate sunt albumine)
 raportul clearence IgG /transferină este > 0,2 - 0,3.
 semnifică leziuni glomerulare avansate
EXAMENUL URINEI
 Proteinuria tubulară
 este determinată de scăderea capacității de reabsorbție a
proteinelor cu greutate moleculară mică (<65.000 - 70.000 d),
cum sunt lizozimul și beta-2-microglobulina, la nivelul tubilor
renali
 apare în:
 nefropatiile tubulointerstițiale
 bolile primitive ale tubilor renali (ex. sindromul Fanconi)
EXAMENUL URINEI
 Din punct de vedere al cantității de proteine eliminate, se descriu:

 Proteinurii minime (<50 mg/24 ore), observate în:
 proteinuriile fiziologice
 unele proteinurii patologice reziduale (tubulare și glomerulare

neselective);
 Proteinurii mici (<500 mg/24 ore) în:
 proteinuria de efort
 glomerulonefrita acută;
 Proteinurii moderate (între 0,5 - 3 g/24 ore), întâlnite în

 glomerulonefrite cronice
 pielonefrite cronice;
 Proteinurii masive (>3,5 g/24 ore)

 caracteristice sindromului nefrotic.
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Piuria
Piuria
 Piuria este definită ca prezența puroiului în urină.
 piuria macroscopică dă un aspect tulbure urinei
 piuria microscopică , nu modifică aspectul urinei, este evidențiată

prin prezența leucocitelor în sedimentul urinar.
 Piuria se obiectivează prin evidențierea leucocitelor în urină
 metode calitative – bandelete reactive
 metode cantitative – proba Stansfeld-Web, Addis

EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Piuria
 Originea piuriei poate fi dedusă prin proba celor trei pahare:

 Piuria inițială, are originea la nivelul uretrei/ prostatei, apare în:
 uretrite
 prostatite
 Piuria terminală are origine vezicală și se observă în:
 cistite
 tuberculoza vezicală;
 Piuria totală este de origine renală și apare în:
 pielonefrite
 litiaza renală suprainfectată,
 abces renal
 tuberculoza renală (în acest caz piuria este sterilă! –

urocultura pe medii uzuale este negativă)
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Glicozuria
Glicozuria
 Un subiect adult sănătos elimină prin urină în 24 de ore circa 0,5 -
0,75 grame de glucoză, metodele obișnuite de determinare nefiind
suficient de sensibile pentru a o evidenția.
 În 24 ore, prin rinichi sunt filtrate aproximativ 170 grame de glucoză.
Faptul că în urina finală se găsește mai puțin de 1 g/24 ore este
explicabil prin prezența absorbției la nivelul tubului renal.
 La valori ale glicemiei sub 180 mg/dl, eliminarea glucozei este
practic nedetectabilă; întreaga glucoză filtrată (circa 320 mg/zi) este
absorbită la nivel tubular.
EXAMENUL URINEI
Glicozuria
 Glicozuria apare prin două mecanisme fiziopatologice:
 creșterea glicemiei peste 180 mg/dl , valoare la care este
depășită capacitatea de reabsorbție tubulară
 scăderea capacității de reabsorbție tubulară (glicozurie la valori
<180 mg/dl ale glicemiei)
EXAMENUL URINEI
 Glicozuria se determină calitativ și/sau cantitativ în urina din 24 ore.

 Metode calitative
 uzual cu bandelete reactive
 Metodele cantitative
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic
 La metodele bazate pe reacții reducătoare pot exista reacții fals

pozitive în cazul:
 melituriilor (prezența în urină a altor glucide decât glucoza), în:
 erori înnăscute de metabolism (pentozurie esențială,

fructozurie esențială, intoleranță ereditară la fructoză și
galactoză)
 alte circumstanțe (fructozurie prin consum excesiv de fructe,
lactozurie de sarcină și de lactație, galactozuria din
hepatopatii);
 prezenței în urină în cantități mari de alte substanțe reducătoare:
 glicuronide, acid uric, urați, acid homogentizinic, creatinină,

fenoli, salicilați, penicilină, streptomicină, tetracicline, vitamina
C, dextran, etc.
EXAMENUL URINEI
 Glicozuriile se clasifică în:

 glicozurii trecătoare
 absorbția digestivă accelerată (rezecție gastrică, gastro-

enteroanastomoză, hipertiroidism)
 creșterea filtrării glomerulare (sarcina)
 stres cu descărcare de catecolamine (infarct miocardic, boli

febrile, epilepsie)
 glicozurii permanente
 asociate cu hiperglicemie – diabetul zaharat
 cu glicemii normale – diabetul renal

EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Cetonuria
Cetonuria
 Corpii cetonici (acetona, acidul acetilacetic și acidul β-hidroxibutiric)
sunt oxidați în mod normal, astfel încât în urină nu ajung decât
cantități mici, nedecelabile prin metode obișnuite.
 Cetonuria poate fi determinată
 calitativ
 cantitativ
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Cetonuria
 Cetonuria apare în stările de cetoacidoză, o formă de acidoză

metabolică în care corpii cetonici produși în exces din cauza utilizării
acizilor grași în metabolism, nu mai pot fi utilizați cum se întâmplă
în:
 diabetul zaharat decompensat
 inaniție
 în caz de vărsături repetate (mai ales la copii) sau diaree
 ingestie de alcool
 hepatopatii grave
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Urobilinogenuria
Urobilinogenuria
 Urobilinogenuria se evidențiază prin metode calitative și cantitative
 Urina caldă (inclusiv cea recent emisă) poate da un rezultat fals
pozitiv!
 Urobilinogenuria crește în:
 icterele prehepatice (hemolitice) și în cele hepatocelulare
 Urobilinogenul urinar este absent în:

 icterul posthepatic (obstructiv, mecanic) cu obstrucția completă a
căii biliare principale
EXAMENUL URINEI
Examenul fizico-chimic - Bilirubina
Pigmenții biliari (bilirubina)

 Prezența bilirubinei în urină se evidențiază prin metode calitative cu
ajutorul bandeletelor reactive
 Bilirubina neconjugată (indirectă) circulă legată de proteinele
plasmatice, nu este hidrosolubilă și nu se elimină pe cale renală.
Doar bilirubina directă (conjugată), hidrosolubilă, se poate elimina
renal, când cantitatea sa crește (ictere posthepatice (obstructive ) și
hepatocelulare)
 Eliminarea bilirubinei conjugate în exces este responsabilă de
apariția coluriei (bilirubinuria accentuată schimbă culoarea urinii)
 În icterele prehepatice (hemolitice) lipsește bilirubinuria (pigmenții
biliari sunt absenți)
EXAMENUL URINEI
Examenul microscopic
Sedimentul urinar
 Urina se colectează într-un vas curat, după o prealabilă toaletă a
organelor genitale externe. Sedimentul urinar se examinează din
urină proaspătă sau conservată la +40C.
 Examinarea se face fie după sedimentare spontană (care nu
traumatizează celulele), fie după centrifugarea a 10 ml urină timp de
5 minute, cu 2000 turații/min, după care se îndepărtează 9 ml din
supernatant; lichidul rămas se omogenizează și se examinează
direct, între lamă și lamelă la microscopul optic, trecând în revistă
cel puțin 10 câmpuri microscopice.
EXAMENUL URINEI
 Analiza cantitativă a sedimentului urinar se referă la:

 hematii
 leucocite
 Numărătoarea elementelor figurate dintr-o unitate de volum de urină

(mm3 sau ml)
 Proba Stansfeld-Webb
 valori normale: maximum 3 hematii/mm3 și maximum 5

leucocite/mm3;
 Proba Addis
 valori normale maximum 1000 hematii/minut și maximum 2000

leucocite/minut
EXAMENUL URINEI
Leucocituria
 În mod normal, leucocitele prezente în
sedimentul urinar sunt dispuse izolat și
au structura conservată.
 În urina alcalină, datorită fermentației
amoniacale, sunt alterate morfologic.
 În condiții patologice leucocitele
 apar grupate
 sunt parțial sau total degradate
 și/sau formează cilindri leucocitari

EXAMENUL URINEI
Leucocituria
 Leucocituria patologică are aceiași
semnificație cu piuria:
 leucociturie patologică cu urină
alcalină:
 pielonefrite
 cistite
 prostatite
 uretrite
 leucociturie patologică cu urină
acidă:
 tuberculoză renală
EXAMENUL URINEI
Hematuria
 Hematuria microscopică nu modifică aspectul normal al urinei și
este produsă de cantități mici de sânge, care nu pot fi detectate
decât prin examen microscopic sau prin teste chimice.
 Hematiile cu origine renală
 sunt frecvent deformate, cu conturul șters și decolorate, din
cauza pierderii unei părți din hemoglobină prin osmoză;
 prezența cilindrilor hematici certifică originea renală a hematiilor.
 Hematiile provenite din căile urinare și vezica urinară

 își păstrează forma și culoarea
EXAMENUL URINEI
Celulele epiteliale
 Sunt relativ frecvente în urină și sunt fie expresia unor descuamări
sau a unei inflamații. Ele au valoare diagnostică limitată.
 celulele rotunde, ovale sau poligonale – provin din căile urinare
superioare (când sunt aglutinate cu cilindri proveniența lor
tubulară renală este sigură).
 celulele ”în formă de rachetă“ provin din vezica urinară
 celulele plate, poligonale, cu nucleu dublu provin din căile urinare

inferioare
 celulele cilindrice au origine uretrală
 Evidențierea celulelor tumorale poate fi făcută cu preparate colorate

după metoda Babeș - Papanicolau.
EXAMENUL URINEI
Cilindruria
 Cilindrii urinari
 rezultă prin precipitarea unei mucoproteine care se mulează
segmentar în lumenul tubular distal
 precipitarea depinde de concentrația urinară a mucoproteinei, de
pH, osmolaritate, de prezența în urină a anumitor substanțe și
probabil de alți factori.
 se clasifică în:
 cilindri celulari
 cilindri necelulari
EXAMENUL URINEI
 Cilindrii celulari sunt:

 Epiteliali
 constituiți din celule epiteliale tubulare descuamate
 apar în:
 rejetul acut al transplantului renal
 nefropatii tubulo-interstițiale acute
 necroza papilară
EXAMENUL URINEI
 Cilindrii celulari (cont.):

 Hematici
 roz sau roșcați, formați prin înglobarea de hematii intacte sau

degradate în mulajele mucoproteice
 sunt indicatorii unor leziuni glomerulare
 cauze:
 Leucocitari
 formați din leucocite fixate în trama mucoproteică
 sunt indicatorii unei inflamații tubulo-interstițiale
 cauze:
 pielonefrite
EXAMENUL URINEI
 Cilindrii necelulari:
 Hialini
 formați doar din proteine, alungiți, incolori, translucizi, drepți

sau ușor curbați, cu capete efilate;
 cauze
 pot exista la subiecți sănătoși, în caz de febră, la efort
 patologic:
 după diuretice, anestezice, substanțe iodate de contrast
 în majoritatea bolilor renale
EXAMENUL URINEI
 Cilindrii necelulari (cont.):

 Granuloși
 opaci, gălbui-cenușii, cu incluziuni diverse pe matricea

proteică celulară sau necelulară (granule protidice, lipidice);
 nefropatii glomerulare (glomerulonefrite), interstițiale (pielonefrite)
 în boli extrarenale care evoluează cu proteinurie;
 “Groși” sau ceroși
 formați în tubii colectori dilatați ai bolnavilor aflați în stadii
terminale de insuficiență renală;
 pot apare uneori în faza de reluare a diurezei din insuficiența
renala acută.
EXAMENUL URINEI
 Cilindrii necelulari (cont.):

 Grăsoși
 cu picături mici de lipide, ca niște sfere strălucitoare, pe

suprafață, colorabile în roșu cu Sudan III;
 apar în sindroame nefrotice (consecința lipiduriei)
 Fibrinoși
 albi-opaci, formați din fibrină
 apar în glomerulonefrite acute;
 Pigmentari
 mioglobinici în mioglobinurii (“sindromul de strivire”)
 hemoglobinici în hemoliză
 bilirubinici în hiperbilirubinemii
EXAMENUL URINEI
Cristaluria
 Urina normală conține în soluție calciu, magneziu, fosfați, oxalați,
urați, în concentrații superioare celor din apă. Aceste substanțe au
solubilitate redusă și capacitate mare de a cristaliza.
 Fără a avea semnificație patologică, în urină pot fi prezente cristale
de:
 fosfat sau oxalat de calciu
 urați
 Anumite tipuri de cristale au întotdeauna semnificație patologică:

 cristalele de bilirubină
 cristalele de colesterol
 cristalele de creatină
 cristalele de aminoacizi (cistină, leucină, tirozină)

EXAMENUL URINEI
 Cristalele din oxalat de calciu

 sunt octaedrice, în formă de plic de scrisoare sau de haltere, cu
caracter birefringent.
 hiperoxaluria apare după:
 consum excesiv de alimente oxalofore:

 ciocolată, spanac, roșii, măcriș, usturoi, portocale, sparanghel
 intoxicații cu:
 etilenglicol
 metoxifluran,
 deficit de piridoxină
 consum abuziv de acid ascorbic
 diaree cu steatoree
EXAMENUL URINEI
 Cristalele din fosfat de calciu

 au formă aciculară sau de rozetă; există în urina alcalină;
 Fosfații amoniaco-magnezieni realizează cristale în formă de

prismă, sau de “capace de sicriu”.
 apar în:
 staza urinară
 infecții urinare cronice.

EXAMENUL URINEI
 Acidul uric și urații

 formează cristale cu formă de prisme romboidale, buchet sau
răsucite ca rozete și plăci; urații amorfi sunt granule mici, izolate
sau dispuse în grămezi, incolore sau gălbui.
 apar în:
 gută
 hiperuricemiile din boli caracterizate prin proliferare celulară

rapidă – ex. leucemii (din cauza turnover-ului crescut al
nucleoproteinelor)
 după exces de nucleoproteine alimentare (viscere, carne)
 după unele medicamente uricozurice (probenecid)

EXAMENUL URINEI
 Cristalele de colesterol
 au formă prismatică sau de plăci romboidale mari în asociere cu
sulfatul de calciu, translucide
 se observă în:
 sindromul nefrotic cu lipidurie
 chilurie.
 Cristalele de tirozină (aciforme) și de leucină (sferice)

 apar în insuficiența hepatică gravă
 Cristalele de cistină
 incolore, hexagonale
 cistinurie
 sindromul Fanconi.
EXAMENUL URINEI
Cristale: A. Oxalat de calciu, B. Acid uric, C. Fosfat amoniomagnezian, D. Cistină

EXAMENUL URINEI
Examenul bacteriologic
 Urina trebuie recoltată după tehnica jetului mijlociu; cel puțin 20 ml

de urină trebuie să spele uretra înainte de începerea recoltării.
 Recoltarea urinei formată noaptea favorizează obținerea unui număr
ridicat de germeni, datorită multiplicării lor.
 La femei trebuie efectuată o toaletă îngrijită a vulvei și a regiunii
periuretrale (atenție la contaminarea cu leucocite din vagin!)
 La bărbați trebuie îndepărtat prepuțiul de pe gland, după care se
spală regiunea din jurul meatului urinar.
 Urina recoltată trebuie rapid transportată și însămânțată în cel mult
30 de minute, sau conservată la +40C.
EXAMENUL URINEI
 Metode de depistare a infecției urinare:

 Examinarea frotiurilor din sediment
 colorate cu albastru de metilen, gram și/sau Ziehl-Nielsen (se

pot identifica germenii uzuali)
 Depistarea chimică a bacteriuriei
 cu bandelete reactive (nitrații din urină sunt reduși la nitriți în

prezența enterobacteriilor și în 30 s apare virajul reactivului
bandeletei în roz)
EXAMENUL URINEI
 Urocultura
 din urina neconcentrată, pe medii solide, uneori speciale
 pentru determinarea cantitativă exactă se însămânțează 0,1

ml diluție 1/100 (0,1 ml urină cu 9,9 ml ser fiziologic steril) în
10 ml geloză turnată pe placă Petri; rezultatele se citesc după
24 ore de incubare la termostat:
 peste 100.000 germeni/ml semnifică infecție certă
 între 10.000 și 100.000 germeni/ml rezultatul este incert și devine
semnificativ doar dacă se găsește același tip de microb, cu
potențial cunoscut de producere a infecției urinare, la mai multe
examinări
 sub 10.000 germeni/ml este vorba, foarte probabil, de
contaminarea externă a probei
EXAMENUL URINEI
 Bacteriuria nu este însoțită de piurie în totalitatea cazurilor de ex.:

 în unele infecții urinare persistente, atunci când o urină foarte
diluată și alcalină este păstrată mai mult timp la temperatura
camerei
 sau când bacteriuria este determinată de contaminarea probei
 Piurie fără bacteriurie se întâlnește în:

 tuberculoza renală (bacilul Koch nu poate fi cultivat pe mediile
uzuale folosite la uroculturi de rutină!)
 infecții urinare tratate cu antibiotice
 litiaza renourinară fără infecție urinară
 nefrita interstițială după abuz de analgetice

EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ
Examinări plasmatice
 Ureea
 este produsul final al catabolismului azotat
 ureea nu este un indicator fidel al alterărilor incipiente ale funcției

renale, deoarece nivelul ei seric poate rămâne normal atunci
când filtrarea glomerulară este redusă până la 50 %.
 valoarea normală a ureei serice este de 10-40 mg/dl.
 ureea serică crește când scade filtrarea glomerulară, în:
 insuficiența renală
 glomerulonefrite
 nivelul ureei nu depinde numai de funcția renală, crește și după:
 aport proteic excesiv
 stări hipercatabolice
 hemoragii digestive superioare

 Creatinina
 este un produs de catabolism proteic muscular
 nivelul seric al creatininei depinde de rata de sinteză, de cea de

eliminare și de masa musculară a subiectului; nu este influențat
de ingestia de proteine, volumul diurezei sau aportul lichidian,
așa încât este un indicator mai fidel al filtrării glomerulare.
 valorile normale variază între 0,6-1,2 mg/dl.
 creatinina crește în
 insuficiența renală
 deoarece nu există o relație liniară între valoarea creatininei în

ser și gradul de alterare funcției renale, aprecierea deficitului
funcțional renal necesită determinarea clearance-ului la
creatinină.
 Acidul uric
 provine din catabolismul nucleoproteinelor
 valorile sale normale în sânge sunt de 4-6 mg/dl.
 hiperuricemia apare în:
 insuficiența renală cronică
 după ingestie excesivă de nucleoproteine
 gută
 în timpul tratamentului cu diuretice saluretice (ex. furosemid)

 Ionograma sanguină (substanțele electrolitice)

 Modificările ionogramei sanguine reflectă frecvent perturbări
renale, dar ele pot fi și expresia unor cauze extrarenale.
 Se pot determina o serie de:
 cationi: Na, K, Ca, Mg
 anioni: Cl, sulfat, fosfat, bicarbonat

 Hipersodemia (Na >145 mEq/l)

 este definită ca o stare hiperosmolară cauzată de scăderea
cantității totale de apă din organism (o problemă a
homeostaziei apei și nu o problemă a homeostaziei sodiului!)
și survine:
 la bolnavii cu capital sodic crescut (aport insuficient de apă față de
sodiu- hiperhidratări hipertone)
 la pacienții cu capital sodic scăzut (pierderi excesive de apă față
de sodiu – deshidratări hipertone)
 hipersodemia survine mai ales la persoane în vârstă, cu
diverse dizabilități fizice și psihice deseori cu o infecție acută
 mecanismul fiziopatologic cel mai frecvent este reprezentat de
alterarea senzației de sete și/ sau restricția de apă ± condiții
patologice caracterizate prin pierdere de fluide corporale
 Hiposodemia (Na <135 mEq/l)

 din punct de vedere fiziopatologic poate surveni:
 în cazul reducerii capitalului sodic al organismului (pierderi de
sodiu în exces față de apă în deshidratările hipotone)
 în condițiile unui capital sodic crescut (aport excesiv de apă față
de sodiu, hiposodemiile de diluție, în hiperhidratările hipotone)
 hiposodemia de transfer (în deplețiile potasice) - mai rar
 în insuficiența renală acută sodiul scade atât în faza oligoanurică,
prin diluție (hiperhidratare nerațională) sau prin transfer, cât și în
cea de reluare a diurezei (consecutiv hipernatriuriei)
 afecțiuni asociate cu hiposodemie
 insuficiența hepatică
 insuficiența renală
 Hiperpotasemia (K >5,5 mEq/l) :

 din punct de vedere fiziopatologic poate fi determinată de:
 creșterea aportului de potasiu (rar!)
 scăderea excreției de potasiu (cel mai frecvent!)
 trecere potasiului din spațiul intracelular în cel extracelular
 de cele mai multe ori sunt prezente concomitent mai multe
mecanisme fiziopatologice
 Hiperpotasemia (K >5,5 mEq/l) :

 cauza cea mai frecventă:
 faza oligoanurică a insuficienței renale acute (IRA) prin hemoliză,
distrugeri tisulare, tulburări de repartiție (ieșirea potasiului din
celule datorită acidozei) și prin diminuarea excreției renale a K+
 alte cauze de hiperpotasemie:
 insuficiența corticosuprarenală
 supradozarea diureticelor economizatoare de potasiu, a sărurilor
de potasiu, a antibioticelor conținând potasiu (mai ales la bolnavi
cu insuficiență renală!)
 acidoza
 hipercatabolismul proteic
 leziuni celulare, hemoliză
 depleție de sodiu, glicogenoliză, etc.
 Hipopotasemia (K <3,5 mEq/l):

 din punct de vedere fiziopatologic poate fi consecința:
 aportului redus de potasiu
 creșterii excreției de potasiu
 trecerii potasiului din spațiul extracelular în cel intracelular
 Hipopotasemia (K <3,5  prin transferul K din spațiul

mEq/l): extra- în cel intracelular
 alcaloză
 condiții patologice asociate
 anabolism proteic
cu hipopotasemie
 încărcare cu Na+
 pierderi renale
 administrare de glucoză cu
 poliurii
insulină - fixare intracelulară
 tratamente diuretice de K pe glicogenul nou
 hipercorticism etc. format
 pierderi extrarenale  în insuficiența renală cronică
 mai ales digestive (IRC) potasiul este normal,
(diaree, vărsături) crescut sau scăzut!
Metoda clearence-urilor.
 Metoda clearence-urilor măsoară capacitatea de epurare a rinichilor.
 clearence-ul unei substanțe reprezintă volumul de plasmă
debarasat de către rinichi, privind substanța respectivă, în
unitatea de timp.
 se calculează după formula: C = U x V/P, unde
 U = concentrația urinară a substanței (mg/ml);
 V = volumul urinar (ml/min);
 P = nivelul plasmatic al substanței (mg/dl).

 volumul se exprimă în ml, iar timpii în minute.
 Metoda clearence-urilor
 în clinică, cel mai frecvent se determină clearence-ul creatininei a
cărei concentrație plasmatică nu este influențată de alimentație;
substanța este liber filtrată la nivelul glomerulului iar în cursul
traversării nefronului nu este nici absorbită, nici secretată
 valorile normale (scad cu vârsta!):
 femei 100 ± 20 ml/min
 bărbați 130 ± 20
 clearence-ul acidului paraaminohipuric (PAH) determină fluxul
plasmatic renal
 valori normale: femei = 592 ± 153 ml/min la 1,73 m2, bărbați =
654 ± 163 ml/min la 1,73 m2
 Metoda clearence-urilor
 formula folosită cel mai frecvent pentru calcularea clearence-ului
creatininic este formula Cockroft-Gault:
 Cl. creat = (140 – vârsta x G) / (Creat. plasm x72) x (0,85 pt
femei)
 vârsta – ani
 G – kg
 Creatinina plasmatică – mg/dl
 Explorarea funcțiunilor de transport tubular.

 atât secreția tubulară a unor substanțe (de exemplu PAH) cât și
reabsorbția glucozei din urina tubulară sunt limitate de
“transportul tubular maxim” (Tm), (de la o anumită concentrație a
substratului, mecanismele de transport sunt saturate).
 Valori normale pentru PAH:
 Bărbați = 79,8 ± 16,7 mg/min și 1,73 m2;
 Femei = 77,2 ± 10,8 mg/min și 1,73 m2.
 Valorile normale ale Tm glucoză:
 Bărbați = 375 ± 79,7 mg/min la 1,73 m2;
 Femei = 303 ± 55,3 mg/min la 1,73 m2
 Proba excreției fenolsulfonftaleinei.

 Fenolsulfonftaleina (PSP) este filtrată glomerular și de
asemenea, secretată la nivelul tubului proximal.
 Tehnica: substanța se injectează intravenos, apoi se recoltează
urină la 15 și 60 de minute după injectare.
 Valori normale:
 la 15 minute se excretă în medie 35% din substanță
 la 60 minute - aproximativ 60%
 Eliminarea PSP se reduce în insuficiența renală cronică.

Examinări urinare
 Densimetria
 explorarea densității urinei este folosită în scopul aprecierii
funcției renale
 Proba de concentrație (Volhard)
 în general, la persoanele normale (în condiție de sete) există

un paralelism între densitatea specifică și osmolaritatea
urinară
 în multe nefropatii cronice această corelație lipsește, deoarece
aici se află dizolvate în urină componente care participă în
mod diferențiat la realizarea presiunii osmotice și densității.
 tehnica probei - de la masa de prânz până la dimineața
următoare, bolnavul va evita orice ingestie de lichid; chiar și
cantitățile minime se exclud (ex. fructe, cartofi); sunt permise
numai alimente uscate: pâine, unt, mezeluri, ouă; din 3 în 3
ore, exceptând noaptea, se va recolta urina; se măsoară
Examinări urinare
 în mod normal, persoanele sănătoase realizează, până

dimineața următoare, o densitate de 1026 – 1030; atunci când
aceste valori se ating abia după 24 de ore, pot interveni factori
extrarenali (ex. nicturie de diverse cauze); dacă în timp de 24
de ore nu se atinge o densitate normală, aceasta denotă o
insuficiență a capacității de concentrație.
 constatări patologice
 densități cu tendință la egalizare: paridensitate;
 paridensitate cu valori sub 1017: hipostenurie;
 densități în jurul cifrei 1011: izostenurie;
 valori sub 1009: subizostenurie.
Examinări urinare
 contraindicații:
 insuficiența renală
 hipertensiune arterială
 afecțiuni care evoluează cu edeme
 boli febrile
 capacitatea de concentrare poate fi influențată și de o
insuficiență a hormonului antidiuretic și/sau o lipsă de răspuns
a tubului renal la acțiunea hormonului.
Examinări urinare
 Densitatea în micțiuni separate (proba Zimnițki)

 la această metodă de explorare se recurge atunci când există
contraindicații pentru proba de concentrație (frecvent!)
 constă în determinarea densității în fiecare eșantion micțional
spontan, în condițiile unei alimentații obișnuite sau a unei
ușoare restricții în aportul de lichide; determinarea se face pe
24 de ore
 interpretarea rezultatelor este asemănătoare cu cea a probei
de concentrație
 cu cât valorile densităților vor fi mai diferite, funcția renală este
considerată bună
Examinări urinare
 Studiul substanțelor eliminate urinar

 Ureea
 este principalul component azotat neproteic al sângelui,

produs final al metabolismului proteinelor
 în mod normal prin urină se elimină 20 - 40 g uree în 24 ore
 insuficiența renală se caracterizează prin eliminări sub 10 g/24

ore
Examinări urinare
 Studiul substanțelor eliminate urinar (cont.)

 Eliminarea urinară de Na+ (natriuria) și K+ (kaliuria)
 eliminarea urinară de sodiu este în mod normal dependentă

de ingestie și oscilează între 100 - 350 mEq/24 ore
 potasiul se elimină în condiții fiziologice în cantități de 50 - 150
mEq/24 ore.
 în insuficiența renală cronică natriuria și kaliuria cresc
EXAMINĂRI MORFOLOGICE
Explorări radiologice
 Radiografia renală simplă

 Metoda permite obținerea de
date privind situația, forma și
mărimea rinichilor, evidențiază
calculii radioopaci. Se
efectuează înaintea oricărei
urografii.
 În mod normal umbrele renale
sunt orientate oblic în jos și în
afară, de-a lungul marginii
externe a psoasului și se
proiectează între vertebrele
D12 și L2; rinichiul drept este
situat puțin mai jos decât cel
stâng. radiografie renală simplă
calculi urinari radioopaci
 Urografia intravenoasă
 Urografia intravenoasă, se efectuează cu substanțe de contrast triiodate.
La 30 secunde după injectare se produce opacifierea parenchimului
renal (nefrograma). După aproximativ 3 minute substanța de contrast
apare în calice, apoi în căile excretorii și în vezica urinară. În general,
clișeele se fac la 3, 6, 15 și 25 minute de la injectare.
 Pot fi evidențiate multiple modificări urografice:

 Modificări patologice ale căilor de excreție
 anomalii de număr, formă șiale taliei rinichilor, atrofii sau hipertrofii
de parenchim, cavități intraparenchimatoase, rinichi “mut”
(nefucțional)
 îngustări de tije caliceale, deformări sau dezorientări
pielocaliceale, dilatări de bazinet, dilatări caliceale
 Modificări urografice ale ureterului:
 deplasări (prin tumoră renală, chist renal sau adenopatii)
 neregularități ale lumenului (stenoze, proliferări tumorale)
 lacune (calcul radiotransparent)
 dilatări cu stază în amonte (calcul sau obstacol extrinsec tumoral)
 reflux vezicoureteral
 Pot fi evidențiate multiple modificări urografice (cont.):

 Imagini patologice ale vezicii urinare:
 lacune (calcul, tumori)
 vezică micșorată
 vezică cu cavitate adiacentă (diverticul)
 reziduu vezical postmicțional (în tulburări de evacuare)
 Arteriografia renală
 Prin artera femurală se introduce un cateter în aortă până la un
nivel superior arterelor renale sau într-o arteră renală
(arteriografie selectivă) și se injectează o substanță de contrast.
 Constatări patologice:
 Arteriale: oprirea bruscă a coloanei opace (de exemplu prin

tromboză), îngustare a vasului, neregularități arteriale, ectazii
arteriale, zone avasculare în parenchimul renal (chist, infarct),
comunicare arteriovenoasă;
 Nefrografice: atrofii sau hipertrofii, tumefieri localizate
(neoplasm, chist), zone atrofice, heterogenitate a
parenchimului renal.
 Metoda este în prezent înlocuită de computer tomografia cu
administrare de substanță de contrast
 Computer tomografia (CT)

 examinarea CT realizează secțiuni transversale utilizând raze X
 folosirea unei substanțe de contrast, administrată intravenos,

crește performanțele metodei.
 Indicații:
 tumori renale, vezicale, ale prostatei
 patologia retroperitoneală
Tu renală CT
Arteriografie
Calcul renal CT
 Ureteropielografia retrogradă
 este o metodă de explorare
prin care se opacifiază
ureterul și căile urinare
înalte injectând substanța
de contrast cu ajutorul
sondei plasate în orificiul
ureteral al vezicii urinare
uereteropielografie retrogradă
Ecografia
 Ecografia renală
 ecografia este în prezent prima
metodă de explorare
paraclinică morfologică a
rinichilor și căilor urinare
 poate ghida diverse manevre
terapeutice calcul renal
 Imagini patologice:
 chiste, tumori renale,
 hidronefroză, calculi
 modificări de volum și structură
a prostatei etc.
tumoră renală
Explorări radioizotopice
 Explorări izotopice
 Scintigrafia (de exemplu cu Hg197), utilizând substanțe cu
eliminare renală, realizează o “cartografie” a organului și permite
aprecierea funcțiunii excretorii, care este direct proporțională cu
fixarea. Zone “nefuncționale” pot fi determinate de neoplasme,
formațiuni chistice sau de atrofii.
 Nefrograma izotopică. Se apreciază radioactivitatea, la nivelul
fiecărui rinichi după injectarea intravenoasă a unui radiotrasor.
Nefrograma este reprezentată de o curbă împărțită în trei faze:
vasculară, secretorie și excretorie.
Alte examinări
 Explorările endoscopice
 Pentru vizualizarea leziunilor uretrale și vezicale se practică
uretroscopia și cistoscopia.
 Metodele endoscopice sunt utile în diagnosticul hematuriilor
macroscopice.
 Biopsia renală
 Biopsia renală se face cu acul de puncție, pe cale transcutanată
cu sau fără ghidaj ecografic.
 Indicații: glomerulopatii, proteinurii de cauză necunoscută,
precizarea etiologiei unei insuficiențe renale.
Explorări endoscopice
ureteroscopie - calcul cistoscopie – calcul vezical

C13-Renal Ex - Paraclinice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C13-Renal Ex - Paraclinice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

APARATUL RENAL

 Explorarea funcțională renală

 la femei se efectuează toaleta vaginală, pentru a se evita

 Poliuria reprezintă o diureză mai mare de 2000 ml/24 ore.

 Oliguria - reducerea cantității de urină sub 500 ml/24 ore.

 Oliguriile renale, se caracterizează prin densitate urinară scăzută

 glomerulonefritele acute și cronice

 insuficiența renală acută (la debut)

 insuficiența renală cronică (în stadiul final)

 stări de șoc sau colaps

 Anuria renală are cauze variate:

 Anuria postrenală apare în:

 insuficiența cardiacă dreaptă

Culoarea și transparența urinei

 orientează spre originea hematuriei de la nivelul prostatei sau

 oferă indicii asupra originii vezicale a acesteia (cistită

 se observă în boli renale (glomerulonefrite, rinichi polichistic,

Modificările de culoare ale urinei

Modificările de culoare ale urinei

urină colurică - stg

Modificările de culoare ale urinei

Modificările de culoare ale urinei

 Modificări ale culorii urinei după consumul unor medicamente:

 roșu-roz - după aspirină

 galbenă - după nitrofurantoin, rifampicină

 Urina de aspect tulbure se remarcă în următoarele situații:

 urați (sediment roșietic)

 fosfați (sediment albicios)

 prezența de puroi (piurie);

 când există în urină grăsimi (lipidurie) - în sindromul nefrotic;

 în cazul prezenței limfei în urină (chilurie)

 neoplasmele vezicale - urina are miros putrid;

 fistulele uro-digestive - determină un miros fecaloid al urinii.

 diabetul zaharat decompensat;

 insuficiența renală gravă;

 Reacția alcalină, întâlnită în:

 infecții urinare (cu excepția tuberculozei urinare în care pH-ul

 Densitatea are valori mai scăzute la copii și bătrâni;

 stările însoțite de deshidratare și oligurie (diaree, vărsături

 fiziologic după aport crescut de lichide

 este întâlnită în bolile care afectează tubii renali

 metode selective (electroforeza, imuno-electroforeza, precipitare

 ortostatism prelungit (proteinurie ortostatică)

 în condiții de efort fizic intens (proteinuria de efort)

 Proteinuriile permanente sunt:

 filtrul renal este traversat de proteine cu greutate moleculară

 Proteinuriile permanente (cont.):

 se elimină proteine cu greutate moleculară mai mare >70.000 d

 Proteinuria glomerulară selectivă

 Proteinuria glomerulară neselectivă

 Din punct de vedere al cantității de proteine eliminate, se descriu:

 unele proteinurii patologice reziduale (tubulare și glomerulare

 Proteinurii moderate (între 0,5 - 3 g/24 ore), întâlnite în

 Proteinurii masive (>3,5 g/24 ore)

 piuria microscopică , nu modifică aspectul urinei, este evidențiată

 metode cantitative – proba Stansfeld-Web, Addis

 Originea piuriei poate fi dedusă prin proba celor trei pahare:

 Piuria terminală are origine vezicală și se observă în:

 Piuria totală este de origine renală și apare în:

 litiaza renală suprainfectată,

 tuberculoza renală (în acest caz piuria este sterilă! –

 Glicozuria se determină calitativ și/sau cantitativ în urina din 24 ore.

 uzual cu bandelete reactive