Nursing în afecțiunile aparatului excretor

Simptome funcţionale
Cele mai revelatoare simptome funcţionale pentru afectarea aparatului renal sunt:
durerea, tulburările de micţiune, tulburările în emisiunea urinei, piuria şi
hematuria.
Durerea în regiunea lombară, apărută spontan, cu sediul unilateral sau bilateral,
reprezintă deseori simptomul de debut al unei afecţiuni renale. Dacă durerea
iradiază spre partea antero-inferioară a abdomenului, urmând traiectul ureterului,
spre regiunile genitale externe şi coapsa internă respectivă, supoziţia capătă şi mai
mult temei.
− Durerea lomabră, spontană, unilaterală, de intensitate redusă (surdă), sugerează o
ptoză renală, litiază renală latentă, o pielonefrită, o tuberculoză sau cancer renal.
− Durerea lombară bilaterală, cu caracter surd sau de tracţiune, apare în glome-
rulonefritele acute şi cronice, în sclerozele renale etc.
− Când durerea atinge o mare intensitate, este unilaterală şi apare în crize
paroxistice şi când debutează în regiunea lombară şi iradiază pe traiectul ureterului
spre fosa iliacă, regiunea inghinală, organele genitale şi faţa internă a coapsei
respective poartă denumirea de colică renală sau nefretică. Durerea este atroce,
permanentă, cu intensificări paroxistice şi are caracter de sfâşiere, arsură,
înţepătură sau greutate. Bolnavul este agitat, caută - fără să reuşească - o poziţie de
uşurare, are senzaţii imperioase de micţiune, dar nu reuşeşte să urineze decât
câteva picături de urină concentrată, conţinând adesea sânge. Durerea poate difuza
şi în regiunea lombară opusă. În timpul colicii renale pot apărea şi alte semne
urinare (polakiurie, oligurie, tenesme vezicale) sau tulburări gastrointestinale
reflexe (greţuri, vărsături, meteorism, constipaţie). Uneori, colica apare fără o
cauză anume, alteori este provocată de zdruncinături, abuzuri alimentare etc. Poate
fi precedată de dureri lombare vagi, arsuri la micţiune sau hematurie, dar de obicei
apare brutal, fără prodroame şi durează ore sau zile. Apare în litiaza renală (calcul
care pătrunde în ureter), mai rar în hidronefroză, în cancerul sau tuberculoza
renală.

Tulburări în emisiunea urinei:

− polakiurie, disurie, în cistite și la bărbaţi datorită adenomului de prostată;
− nicturia poate fi secundară afecţiunilor care provoacă disuria, polakiuria şi
poliuria, dar adeseori este un semn de insuficienţă cardiacă sau scleroză renală;
− retenţia de urină poate fi completă, în care caz se produce distensia vezicii, care
poate ajunge până la ombilic, bombând în hipogastru (glob vezical). Retenţia este
incompletă, când bolnavul, deşi urinează, nu-şi poate goli complet conţinutul
1
vezical, care se poate infecta rapid. Retenţia de urină apare în tumori ale prostatei,
calculi sau stricturi uretrale şi unele leziuni ale sistemului nervos, tabes, hemoragie
cerebrală, paralizie generală, stări comatoase etc.;
− incontinenţa de urină este emisia involuntară de urină. Apare în special la copii.
La adulţi poate apărea în leziuni ale vezicii urinare, ale sistemului nervos central
sau ale măduvei spinării.

Tulburările diurezei:
− poliuria se întâlneşte în stări fiziologice (absorbţie exagerată de lichide), în
diabetul insipid sau zaharat, în insuficienţa cardiacă, în timpul regresiunii
edemelor, când mari cantităţi de apă şi sodiu sunt eliminate, la sfârşitul unor boli
febrile (pneumonie, febră tifoidă) şi în bolile renale cronice, în stadiul de
insuficienţă renală. În insuficienţa renală, poliuria este datorită, probabil, unui
mecanism compensator, care permite eliminarea substanţelor toxice cu un volum
mai mare de apă din cauza pierderii funcţiei de concentrare a tubilor;
− oliguria apare după reducerea ingestiei de apă, transpiraţii abundente, febră,
pierderi mari de lichide prin diaree sau vărsături. Oliguria patologică apare fie prin
scăderea filtratului glomerular, în insuficienţa cardiacă, în colapsul vascular, în
colici renale, glomerulonefrite acute sau cronice, scleroze renale, fie prin creşterea
reabsorbţiei tubulare: nefopatii tubulare (nefroza mercurială);
− anuria apare în general datorită aceloraşi factori care produc oliguria, dar are o
semnificaţie mai gravă;
− hematuria: numai hematouria macroscopică este un simptom funcţional urinar,
deoarece există şi hematurii decelabile numai prin metode de laborator (hematurii
microscopice). Poate fi de natură renală (litiază, tuberculoză, cancer,
glomerulonefrite), vezicală (litiază, tumori, tuberculoză), prostatică (adenom,
cancer), uretrală (uretrite, traumatisme) sau generală (sindroame hemoragice etc.);
− piuria se traduce macroscopic printr-un aspect tulbure al urinilor, dar nu poate fi
afirmată decât prin examenul microscopic, care evidenţiază prezenţa unor leucocite
polinucleare mai mult sau mai puţin alterate. Piuria este totdeauna datorată unei
leziuni a aparatului urinar.
PROCESUL DE NURSING ÎN AFECȚIUNILE APARATULUI EXCRETOR
CULEGEREA DE DATE constă în colectarea datelor, validarea şi organizarea
lor.
Tipuri de date:
− subiective, percepute şi descrise de pacient: durerea, emoţiile, oboseala ș.a.
− obiective, observabile și/sau măsurabile de către asistentul medical: funcţiile
vitale, înălţimea, greutatea, schimbările fizice sau de comportament etc.
2
Metode de culegere a datelor:
− interviul;
− observaţia;
− cercetarea documentelor medicale: F.O.clinică, bilete de externare, buletine de
analiză, srisori şi trimiteri medicale, reţete, carnet de sănătate etc.;
− participarea la examenul clinic al bolnavului;
− măsurarea funcţiilor vitale și vegetative.

Surse de date:
− pacientul/bolnavul;
− familia şi persoanele apropiate pacientului/bolnavului;
− membrii echipei medicale/de îngrijire;
− documentaţia medicală;
− literatura de specialitate.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ/SEMNE ȘI SIMPTOME

În glomerulonefrita acută difuză poststreptococică:
− edeme ale pleoapelor, periorbitale, iar apoi în regiunile declive, nedureros;
− oligurie;
− astenie, anorexie;
− subfebrilităţi;
− hipertensiune arterială;
− jenă lombară;
− hematurie micro/macroscopică;
− tahicardie, ritm de galop, stază jugulară;
− dispnee, polipnee, tahipnee, wheezing, cianoză, tuse chinuitoare, secreţii aerate
spumoase.

În sindromul nefrotic:
− edeme moi, pufoase până la anasarcă;
− oligurie, proteinurie şi hematurie;
− creştere ponderală prin sindrom edematos;
− inapetenţă;
− greţuri şi vărsături;
− scaune diareice;
− jenă, distensie şi crampe abdominale;
− tuse, polipnee;
3
− cianoză;
− tulburări de ritm şi/sau de conducere;
− fanere uscate şi friabile;
− HTA;
− subfebrilitate;
− cefalee.

În insuficiența renală acută:

− manifestări respiratorii: dispneea (respiraţie Kussmaul sau Cheyne-Stokes) şi
polipneea;
− manifestări cardiovasculare: tahicardie, aritmii, edeme, creşterea T.A. (prin
supraîncărcare hidrică pentru forţarea diurezei), T.A. scazută în şoc şi colaps,
edeme, zgomote cardiace uşor asurzite, tulburări de ritm, culminând cu stop
cardiac, în special în hiperkaliemie;
− manifestări digestive: greţuri, halena amoniacală, vărsături, diaree, meteorism,
sughiţ, limbă ,,arsă”, inapetenţa/anorexie;
− manifestări renale: oligurie până la anurie, dureri lombare surde sau colicative,
uni sau bilaterale, poliurie în stadiul poliuric;
− manifestări neuropsihice: convulsii, agitaţie psihomotorie, comă în forme foarte
grave, cefalee, somnolenţă, astenie profundă, crampe musculare;
− manifestări hematologice: epistaxis, gingivoragii, manifestări purpurice,
sângerări digestive, mici hemoragii cutanate şi la nivelul mucoaselor, diateză
hemoragică;
− tulburări electrolitice: ureea sanguină şi acidul uric cresc proporţional cu
agravarea funcţiei renale: creatinina sanguină creşte paralel cu ureea, arătând
scăderea capacităţii de filtrare a nefronilor; hiponatremia, hipocalcemia,
hiperfosfatemia, hipermagneziemia, hiperpotasemia;
− manifestări cutanate: tegumente şi mucoase palide, uscate;
− tulburări acido-bazice: acidoza metabolică;
− dezechilibre hidrice: hiperhidratarea intracelulară determinată de vărsături, de
tulburări de conştienţă şi hiperhidratarea extracelulară cu riscul de creştere al
tensiunii arteriale, apariţia edemului cerebral.

În adenomul de prostată:
− polakiurie şi nicturie;
− micţiunea imperioasă;
− debutul tardiv sau iniţierea dificilă a micţiunii;

4
− jet urinar subţire, slab proiectat;
− micţiunea întreruptă;
− micţiunea prelungită;
− pseudoincontinenţă terminală;
− senazaţia de golire incompletă a vezicii urinare;
− erecţii nocturne intense si dureroase;
− senzaţia de apăsare dureroasă pelvină;
− senzaţia de corp străin în rect;
− ejaculare dureroasă;
− glob vezical;
− semnele clinice ale intoxicaţiei uremice: astenie, inapetenţă, cefalee, ameţeli.

Sursele de dificultate pot fi de ordin fizic, psihologic, sociologic:

− reducerea filtrării glomerurale, reducerea suprafeţei glomerulare;
− deficit de producere a urinei;
− malformaţii congenitale;
− utilizarea abuzivă de medicamente (penicilamină, trimetadion, metale grele - aur,
argint);
− retenţie hidrosalină;
− disconfort abdominal;
− deficit hidric;
− complicaţii pulmonare, boli de colagen;
− încărcare cardiovasculară;
− proces infecţios şi inflamator;
− dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic;
− insalubritatea mediului;
− anxietate, stres, nelinişte faţă de investigații, diagnostic, tratament;
− tulburări ale gândirii (agitaţie, confuzie, iritabilitate, dezorientare);
− pierderea stimei de sine şi a propriei imagini;
− schimbarea modului de viaţă, mediu neadecvat: umiditate, frig, vânt, poluare,
mirosuri; expunere prelungită la frig; condiţii de muncă neadecvate; insuficienţa
resurselor financiare, familiale, sociale sau altele; neadaptarea la un rol;
− insuficienta cunoaştere a alimentaţiei adecvate, autoadministrării
medicamentelor, a utilizării iraţionale a medicamentelor, a alergenilor, a mediului
neadecvat.

5
INTERVENȚII PROPRII ȘI DELEGATE ALE ASISTENTULUI MEDICAL
− asigurarea condiţiilor de mediu: amplasarea pacienţilor în saloane călduroase, cu
număr mic de paturi (pentru a fi feriţi de infecţii), la temperatură constantă de 20 -
22ºC, feriţi de frig şi de curenţii de aer;
− asigurarea repausului la pat până la retrocedarea tuturor simptomelor,
convingerea pacientului să respecte perioada de imobilizare impusă de boală,
mobilizarea se face cu aprobarea medicului, se interzic eforturile fizice, vaccinurile
pe perioada bolii;
− observarea, măsurarea şi notarea în foaia de observație a funcţiilor vitale şi
vegetative;
− observarea aspectului general al pacientului: aspectul pielii, faciesulului, ţinuta,
mersul, starea de hidratare apreciată prin aspectul tegumentelor şi mucoaselor și
notarea lor în foaia de observație;
− monitorizarea greutății corporale;
− efectuarea bilanțului hidric;
− ajutarea pacientului pe toată perioada repausului la pat, în realizarea unui plan de
îngrijire în funcţie de nevoile prioritar afectate: igiena zilnică a tegumentelor
edemaţiate, igiena cavităţii bucale;
− asigurarea regimului dietetic recomandat de medic, apă, potasiu, hidratare şi
mineralizare dirijată, sub controlul clinic şi de laborator. Dacă deficitul funcţional
al rinichiului este compensat prin poliurie, pentru a preveni deshidratarea se
administrează pacientului cantităţi controlate de sare. Alimentele permise (salată
de crudităţi cu ulei, fructe crude coapte, compot, supe de legume şi făinoase,
prăjituri cu mere, brânză de vaci, caş, urdă, frişcă, gălbenuş de ou, pâine fără sare)
să fie variate şi cât mai bogate în vitamine;
− observarea tegumentelor, mucoaselor: se impune diferenţierea edemelor de tip
renal (moi, pufoase, albe, localizate facial şi la nivelul membrelor inferioare), de
edemele cardiace (edeme declive, coloraţie roşiatică, cu tulburări trofice) şi de
edemele hepatice (sunt declive cu hepatomegalie, ascită şi probe hepatice
pozitive);
− recunoaşterea la pacient a semnelor de insuficienţă renală pentru a putea anunța
medicul: cefalee, greţuri,vărsături, prurit, aritmii, diaree, repulsie de alimente,
miros amoniacal al respiraţiei, convulsii, tulburări de respiraţie; recunoaşterea
semnelor edemului pulmonar acut;
− pregătirea pacientului pentru examenele de laborator și imagistice şi participarea
la acestea;
− recoltarea produselor pentru examene de laborator: sânge (ASLO, fibrinogen,
proteina C reactivă, complement seric, uree, creatinină); examen sumar de urină

6
(proteinuria, hematuria, culoarea urinei, densitatea urinară, sedimentul urinar),
proba Addis, urocultura;
− administrare de medicamente la recomandarea medicului, în funcție de afecțiune:
diuretice (furosemid, spironolactonă), hipotensive imunodepresoare, corticoterapie
conform schemei terapeutice, medicaţia adjuvantă tratamentului cortizonic pentru
minimalizarea efectelor secundare, medicaţia antiinflamatoare, anticoagulantă,
agenţii alchilanţi ca medicaţie alternativă (ciclofosfamida, clorambucilul şi
urmăreşte reacţiile adverse;
− recoltarea produselor biologice şi patologice pentru examenul de laborator
(sânge, urină, fecale);
− reechilibrarea hidroelectrolitică, transfuzie de sânge, îngrijiri anticonvulsivante,
oxigenoterapie, dializă extrarenală