Legătură chimică[modificare 

| modificare sursă]

Articol principal:  Legătură chimică.

An animation of the process of ionic bonding between sodium (Na) and chlorine (Cl) to form sodium

chloride, or common table salt. Ionic bonding involves one atom taking valence electrons from
another (as opposed to sharing, which occurs in covalent bonding)

În funcție de modul în care atomii își formează configurația completă a ultimului strat, interacțiunile
dintre ei (legăturile chimice) sunt diferite. Legăturile chimice cunoscute astăzi se clasifică astfel[88]:

 Legături intramoleculare, care se stabilesc între atomii componenți ai unei combinații

chimice. În cadrul acestor tipuri de legături sunt incluse:

 Legătura ionică

 Legătura covalentă

 Legătura coordinativă

 Legătura metalică

 Legături intermoleculare, care se stabilesc între molecule deja formate. Dintre acestea, cele
mai importante sunt:

 Legătura de hidrogen

 Legătura van der Waals

Conceptul de legătură chimică se referă la modul în care atomii se unesc pentru a forma molecule,
fiind starea de echilibru între particulele încărcate pozitiv din nucleu și particulele negative care
oscilează printre acestea[89]. Fiind mai mult decât niște simple stări de atracție și respingere, energiile
și modul de distribuire caracterizează disponibilitatea unui electron de a se uni cu un alt atom.

Molecula de metan (CH4) conține atomul de C, care împarte electronii de valență cu alți patru atomi
de H. Regula octetului este aplicată pentru carbon (8 electroni în ultimul strat), iar hidrogenul aplică
regula duetului (2 electroni în ultimul strat)
Legăturile chimice pot fi covalente, ionice, de hidrogen sau de forță Van der Waals. Fiecare legătură
are un anumit potențial atribuit, care creează interacțiunea chimică ce unește atomii în molecule sau
cristale. În cazul multor compuși, teoria legăturii valente, modelul Perechilor de Electroni din Stratul
de Valență (în engleză Valence Shell Electron Pair Repulsion model - VSEPR) și conceptul de număr de
oxidare sunt folosite pentru explicarea structurii și compoziției moleculare.

Legătura ionică este formată atunci când un metal cedează unul sau mai mulți electroni, devenind un
cation încărcat pozitiv, iar electronii sunt captați de către un nemetal, devenind un anion încărcat
negativ. Cei doi ioni opuși se atrag, iar legătura ionică este forța electrostatică de atracție. De
exemplu, sodiul (Na), un metal, cedează un electron pentru a deveni un cation de Na+, în timp
ce clorul (Cl), nemetal, primește acest electron pentru a deveni Cl−. Ionii sunt uniți datorită atracției
electrostatice, iar compusul clorură de sodiu (sarea de bucătărie) este formată.

Într-o legătură covalentă, unul sau mai mulți electroni de valență sunt împărțiți de 2 atomi: rezultatul
atomic care este încărcat negativ este denumit moleculă. Atomii vor împărți electronii de valență în
așa manieră încât configurația unui gaz nobil va fi formată pentru fiecare atom. Atomii care tind să se
combine în această manieră (având nevoie de 8 electroni în stratul de valență) urmează regula
octetului. Cu toate acestea, unele elemente precum hidrogenul sau litiul au nevoie doar de 2
electroni pentru a atinge configurația stabilă; aceste elemente urmează regula duetului, iar în
această manieră vor avea configurația electronică a heliului, care are 2 electroni în stratul exterior.

În mod similar, teoriile fizicii clasice pot fi utilizate pentru a preconiza anumite structuri ionice. În
cazul compușilor complecși, teoria legăturii de valență este mai puțin aplicată, fiind utilizate
alternative precum teoria orbitalilor moleculari.

Reacție chimică[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Reacție chimică.

Atunci când o substanță chimică este transformată ca și rezultat al interacțiunii sale cu o altă
substanță, se produce fenomenul numit "reacție chimică". O reacție chimică reprezintă conceptul de
reacționare al unei substanțe în contact cu altă substanță, fie sub forma unui amestec sau a unei
soluții, expunerea la o anumită formă de energie sau ambele. Transformările care sunt studiate în
cadrul chimiei implică studiile interacțiunilor dintre substanțe într-un laborator specializat folosind
diverse vase de laborator.[90]

During chemical reactions, bonds between atoms break and form, resulting in different substances
with different properties. In a blast furnace, iron oxide, a compound, reacts with carbon monoxide to
form iron, one of the chemical elements, and carbon dioxide.

Reacțiile chimice pot conduce la formarea sau disocierea moleculară, adică rearanjarea atomică sau
dezintegrarea moleculelor în scopul formării a două sau mai multe molecule mici. Reacțiile redox,
disocierea, neutralizarea acid-bază și rearanjarea moleculară sunt unele dintre cele mai comune
reacții chimice.

O reacție chimică este transformarea unor substanțe în una sau mai multe alte substanțe. Aceasta
poate fi ilustrată în mod simbolic printr-o ecuație chimice. În timp ce într-o reacție chimică non-
nucleară numărul și tipul atomilor de pe ambele părți ale ecuației este egal, într-o reacție nucleară
această condiție se aplică doar particulelor nucleare (protoni și neutroni).[91] Natura reacțiilor chimice
pe care o substanță le poate suferi și descărcările de energie ce pot surveni sunt definite prin
anumite legi de bază, numite și legi chimice.

Secvențele care pot fi urmate în momentul reorganizării legăturilor chimice sunt

denumite mecanisme de reacție, fiecare având o viteză de reacție diferită. Many reaction
intermediates with variable stability can thus be envisaged during the course of a reaction. Reaction
mechanisms are proposed to explain the kinetics and the relative product mix of a reaction.
Many physical chemists specialize in exploring and proposing the mechanisms of various chemical
reactions. Several empirical rules, like the Woodward–Hoffmann rules often come in handy while
proposing a mechanism for a chemical reaction.

Conform IUPAC, o reacție chimică este "a process that results in the interconversion of chemical
species."[92] Accordingly, a chemical reaction may be an elementary reaction or a stepwise reaction.
An additional caveat is made, in that this definition includes cases where the interconversion of
conformers is experimentally observable. Such detectable chemical reactions normally involve sets of
molecular entities as indicated by this definition, but it is often conceptually convenient to use the
term also for changes involving single molecular entities (i.e. 'microscopic chemical events').

Energie[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Energie.

Energia este considerată a fi un atribut al unei substanțe rezultat din structura atomică, moleculară
sau din structura unui agregat. Din moment ce o reacție chimică este urmată de un schimb în cadrul
uneia dintre structuri, este în mod invariabil însoțită de un nivel scăzut (reacție exotermă) sau ridicat
de energie (reacție endotermă) al acestora. O parte din această energie este transferată între mediu
și reactanți sub forma căldurii sau luminii; în acest caz, unii produși de reacție pot avea mai multă sau
mai puțină energie decât reactanții.

O reacție este considerată a fi exergonică dacă stadiul ei final este mai scăzut din punct de vedere
energetic decât cea inițială; în cazul reacției endergonice, se aplică reversul. O reacție este
considerată a fi exotermică dacă se eliberează căldură în mediul înconjurător, iar reacția endotermică
este cea care absoarbe căldura din mediu.

Reacțiile chimice sunt condiționate în mod invariabil de energia de activare; viteza de reacție la o
anumită temperatură T este corelată cu energia de activare E, conform factorului lui Boltzmann  -
probabilitatea ca o moleculă să aibă o energie mai mare sau egală cu E la o anumită temperatură T.
Dependența exponențială a vitezei de reacție pe bază termică este numită ecuația Arrhenius.

Energia de activare necesară unei reacții chimice poate fi întâlnită sub forma căldurii, luminii, forței
de natură electrică sau forță mecanică sub forma ultrasunetelor.[93]

Conceptul înrudit de energie liberă, care încorporează considerații entropice, este un instrument
fezabil în prezicerea unei reacții și determinarea unei stări de echilibru al unei reacții chimice în
chimia termodinamicii. O reacție este fezabilă doar dacă schimbul total al energiei libere Gibbs este
negativ, ; dacă este egal cu zero, reacția chimică atunci se află în stare de echilibru.

Există anumite stări de energie pentru electroni, atomi și molecule, însă acestea sunt limitate;
acestea sunt determinate de reguli ale mecanicii cuantice, care necesită cuantificarea energiei unui
sistem. Atomii/moleculele aflate într-un stadiu energetic mai înalt sunt considerați a fi excitați.
Atomii/moleculele unei substanțe, aflați în stare excitată, sunt mulți mai reactivi.

Starea de agregare a unei substanțe este în mod invariabil determinată de energia ei și energia
prezentă în mediu. Când forțele intermoleculare sunt atât de puternice încât energia din mediu nu
poate să depășească acele forțe, o substanță poate fi întâlnită într-o stare de agregare mult mai
stabilă, precum cea de lichid sau solid (exemplul apei, lichid la temperatura camerei datorită
moleculelor stabilizate prin legături de hidrogen.[94] Acidul sulfhidric este un gaz la temperatura
camerei și condiții standard de presiune, datorită moleculelor stabilizate prin interacțiuni mult mai
slabe, de tip dipol-dipol.

Transferul de energie de la o substanță chimică la alta depinde de cantitatea de energie cuantă emisă
de aceasta. Totuși, energia termică este de regulă transferată mai ușor deoarece fononii responsabili
pentru energia vibrațională și rotațională au un nivel energetic mai mic decât fotonii implicați în
transferul electronic. Deoarece nivelurile energetice ale fononilor sunt mult mai apropiate decât cele
ale fotonilor, căldura este transmisă mai ușor între substanțe, comparativ cu lumina sau alte forme
de energie electronică. De exemplu, radiația electromagnetică din spectrul ultravioletelor nu este
transmisă la fel de eficient precum energia termică sau electrică.

Existența unor niveluri energetice caracteristice pentru diferite substanțe chimice este folositoare în
scopul identificării lor prin analiza liniilor spectrale. Diverse tipuri de spectre sunt utilizate în cadrul
spectroscopiei chimice, ex. infraroșu, microunde, NMR, ESR, etc. Spectroscopia este de asemenea
folosită pentru identificarea compoziției - precum stelele și galaxiile îndepărtate - prin analiza
spectrului de radiație.

Emission spectrum of iron

Termenul de energie chimică este de asemenea utilizat pentru a indica potențialul unei substanțe
chimice de a suferi anumite transformări printr-o reacție chimică sau de a transforma alte substanțe
chimice.

Redox[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Redox.

Oxido-reducerea (sau redox) este o reacție ce are loc cu transfer de electroni între speciile atomice.
[95]
 Substanțele ce prezintă proprietatea de a oxida alte substanțe se numesc agenți oxidanți sau
simplu, oxidanți. Acestea îndepărtează electroni din alte substanțe. În mod similar, substanțele ce
prezintă proprietatea de a reduce alte substanțe se numesc agenți reducători, sau simplu, reducători.
Aceștia transferă electroni unei alte specii chimice. Oxidarea reprezintă cedare de electroni, iar
reducerea decurge cu acceptare de electroni.[96] Reacțiile redox au loc cu schimbarea numărului de
oxidare a speciilor chimice implicate. Astfel, oxidarea decurge cu creșterea acestuia, iar reducerea
are loc cu scăderea lui.[97]
Aciditate si bazicitate[modificare | modificare sursă]

O substanță poate fi deseori clasificată ca un acid sau o bază. Acest lucru este făcut de multe ori pe
baza unui anumit tip de reacție, și anume la schimbul de protoni dintre compuși chimici. Conform
teoriei protolitice a lui Brönstead și Lowri, acizii sunt specii chimice care cedează protoni, iar bazele
sunt specii chimice care acceptă protoni. Cu toate acestea, o extensie a acestui mod de clasificare a
fost făcută de chimistul american, Gilbert Newton Lewis; în acest mod de clasificare reacțiile nu sunt
limitate la cele care au loc într-o soluție apoasă, astfel, nu mai este limitată la soluții în apă. În
conformitate cu conceptul lui Lewis, de o importanță crucială sunt schimburile de electroni.

Când bromura de hidrogen (HBr), este dizolvată în apă, formează acidul hidrobromic

Articol principal:  Teoria acido-bazică.

O a treia teorie comună este legea acid-bază a lui Lewis, bazată pe formarea legăturilor chimice noi.
Această teorie explică faptul că un acid este o substanță capabilă să accepte o pereche de electroni,
în timp ce o bază este o substanță care poate ceda o pereche de electroni, în scopul formării unei noi
legături chimice. Conform acestei teorii, elemente cruciale ale acestor schimburi este sarcina
electrică.[98][este de încredere?] Există câteva moduri prin care o substanță poate fi clasificată ca un acid sau o
bază, fapt evidențiat prin istoricul acestor concepte.[99]

Tăria acizilor este măsurată, de regulă, prin 2 metode. Una din ele, bazată pe scala de definire a
acidității lui Arrhenius, este pH-ul, care este unitatea de măsură a concentrației ionului de hidroniu
într-o soluție, fiind exprimată pe o scală logaritmică negativă. Astfel, soluțiile care au un pH scăzut au
o concentrație mare de ion de hidroniu, fiind considerate a fi mult mai acide. Cealaltă măsurătoare,
bazată pe definirea lui Brønsted–Lowry, este constanta disocierii acide (Ka), care măsoară abilitatea
relativă a unei substanțe de a acționa ca un acid; substanțele cu constanta de aciditate mai mare sunt
mult mai predispuse să cedeze ioni de hidrogen în cadrul reacțiilor chimice decât cele cu valori
scăzute ale constantei.

Echilibru chimic[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Echilibru chimic.

Cu toate că termenul de echilibru este folosit în cadrul științelor, în contextul chimic, echilibrul apare
atunci când un număr diferit de stări de agregare ale compoziției chimice sunt posibile (de exemplu,
într-un amestec de compuși chimici ce pot reacționa unii cu alții sau atunci când o substanță poate fi
prezentă în mai mult de o stare de agregare).

Un sistem de substanțe chimice aflate la echilibru, cu toate că prezintă o compoziție neschimbătoare,

nu este static; moleculele substanțelor continuă să reacționeze unele cu celelalte, dând naștere astfel
unui echilibru dinamic. Prin aceasta, conceptul descrie starea în care parametrii precum compoziția
chimică rămâne neschimbată în decursul timpului.
Legi fundamentale ale chimiei[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Lege chimică.

Reacțiile chimice sunt determinate de anumite legi, care au devenit concepte fundamentale în
chimie. Unele dintre aceste legi sunt:

 Legea lui Avogadro - volume egale ale gazelor, la aceeași temperatură și presiune, conțin
același număr de particule (sau molecule).

 Legea lui Beer–Lambert

 Legea Boyle-Mariotte (1662, făcând o legătură între presiune și volum)

 Legea lui Charles (1787, făcând o legătură între volum și temperatură)

 Legile lui Fick

 Legea lui Gay-Lussac (1809, făcând o legătură între presiune și temperatură)

 Principiul lui Le Chatelier

 Legea lui Henry

 Legea lui Hess

 Legea conservării energiei conduce spre concepte importante ale echilibrului chimic,

termodinamicii și chimiei cinetice.

 Legea conservării masei substanțelor, potrivit fizicii moderne este de fapt energia care se
conservă, iar acea energie și masa sunt corelate; un concept care devine foarte important în
chimia nucleară.

 Legea proporțiilor definite, care ne arată că toate moleculele unui compus sunt identice și
toți atomi unei specii chimice au aceeași masă.

 Legea proporțiilor multiple potrivit căreia o cantitate dintr-un element se combină cu o

cantitate diferită dintr-un al doilea element spre a rezulta diferite combinații, între cantitățile
în grame există un raport de numere întregi și mic

 Legea lui Raoult

 Legea proporțiilor echivalente - masele elementelor care se combină sau se substituie sunt
proporționale cu echivalenții lor chimici.

 Legea acțiunii maselor - pentru o reacție de echilibru, raportul dintre produsul concentrațiilor
produșilor de reacție și produsul concentrațiilor reactanților este o constantă

 Legea volumelor constante - la presiune constantă, între volumele gazelor care reacționează
și volumele gazelor care rezultă există un raport de numere întregi și mici.

Sistemul Internațional de Unități[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Sistemul Internațional de Unități.

Sistemul Internațional de Unități (pe scurt Sistemul Internațional) este un sistem de unități de
măsură și este forma modernă a sistemului metric (MKS). Abrevierea în toate limbile este SI (potrivit
prescurtării franceze: Système international d'unités), indiferent de cum se numește sistemul într-o
anumită limbă.

Sistemul internațional conține șapte unități

fundamentale: metrul, kilogramul, secunda, amperul, kelvinul, molul și candela. Aceste unități sunt
neredundante din punct de vedere al domeniilor mărimilor fizice măsurate. Din cele șapte unități de
măsură fundamentale se pot deriva un număr nelimitat de unități derivate, care pot acoperi tot
domeniul fenomenelor fizice cunoscute. Unitățile SI derivate sunt coerente, adică la derivarea lor nu
trebuie folosit niciun factor de scară. Unitățile SI pot fi folosite și împreună cu unități ale altor
sisteme, însă se pierde principalul avantaj, coerența.

Sistemul International de Unități reprezintă o convenție aplicată exclusiv în toate laboratoarele de

chimie din lume[100].