Alexandru (Alecu) Cazaban 

(n. 23 septembrie 1872, Iași – d.1966, București) a fost un scriitor

(membru al Societății Scriitorilor Români, al Uniunii Scriitorilor R.P.R.), ziarist (membru al Sindicatului
Ziariștilor din București), editor și conferențiar.

Cuprins

 1Viața

 2Opera

 3Volume publicate

 4Distincții

 5Bibliografie

 6Vezi și

Viața[modificare | modificare sursă]

Alexandru Cazaban s-a născut la Iași pe 06 octombrie 1872 fiind fiul lui Pierre Cazaban și al Paulinei
Walter. Este descendentul unei vechi familii franceze împământenite în Moldova care a dat o seamă
de personalități în lumea artistică română precum actorul Jules Cazaban, compozitoarea Mansi
Barberis, sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Suțu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca etc.
Alexandru Cazaban a fost căsătorită cu Elena I. Kovalsky și a avut o fiică, Matilda.

Copilăria i-a fost marcată de dificultăți financiare. A absolvit, totuși, Liceul Național din Iași și s-a
înscris la Facultatea de Arhitectură din București, pe care însă nu a absolvit-o. Între 10 octombrie
1898 și 1 mai 1899, a lucrat ca desenator în cadrul Serviciului tehnic al Primăriei din Galați. Începând
cu 16 februarie 1907, a fost angajat copist-desenator în cadrul Direcțiunii Generale a Telegrafelor,
Poștelor și Telefoanelor din București. Tot ca “desemnator” a lucrat, de la 1 mai 1909, în cadrul
Ministerului Lucrărilor Publice, în Teleorman, iar la 1 aprilie 1910 a fost numit în postul de conductor
provizoriu la Serviciul tehnic al județului Teleorman. De la 12 februarie 1912, a lucrat pe lângă
Inspectoratele de poduri și șosele din administrațiunea centrală a Ministerului Lucrărilor Publice. În
timpul Primului Război mondial, Alexandru Cazaban a editat, împreună cu Rudolf Suțu, cotidianul
ieșean ‘’Dușmanul’’, îndreptat contra ocupației germane. De la 1 august 1920 a fost angajat, ca șef de
birou, în cadrul Direcțiunii Generale a Artelor din Ministerul Culturii și Artelor. A fost și membru în
Consiliul de administrație al Societății de Difuziune Radio Telefonică din România (din 1936). I-a
cunoscut pe Eminescu, Caragiale (cu care a și colaborat la “Moftul
român”), Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea.

Opera[modificare | modificare sursă]

Alexandru Cazaban a scris povestiri vânătorești, portrete, amintiri, piese de teatru (Elogiul
posterității, Nevasta mea are talent), nuvele. A colaborat la publicațiile “Zeflemeaua”, “Moftul
român”, “Revista literară”, “Rampa”, “Viața Românească”, “Luceafărul”, “Universul”, “Viitorul” etc.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

 Bolta rece (1899),

 Încurcă-lume (Embrouille-tout). Schițe umoristice (1903),

  Deștept băiat! (1904; reed. 1961),

 Cutreierând (1905),

 Chipuri și suflete (1908; reed. 1973),

 Băiatul lui Moș Turcu (1908),

 Oameni cumsecade (1911),

 Tovarășul de drum (1912),

 Rozina (1913),

 Ce nu se poate spune (1915),

 Păcatul sfinției sale (1915),

 De sufletul nemților (1916; reed. 1920),

 Dureri neînțelese (1917),

 Doamna de la Crucea Roșie (1919),

 La umbra unui car (1920),

 Între frac și cojoc (1922),

 Departe de oraș, Moș Trăscău, Un om supărător (roman autobiografic),

 Pasărea rătăcită (1929),

 Povestiri vânătorești (1939; editată de Fundația Culturală Regală “Principele Mircea”),

 Domnul Iorga are haz, Mâhnirea unui tată (editată de Fundația “Regele Mihai I”),

 Din vremea aceea. Nuvele și schițe (1951),

 Grija stăpânului (1955),

 Văzute și auzite (1958).

Distincții[modificare | modificare sursă]

 Medalia Bene-Merenti clasa I (1922),

 Ordinul Coroana României în grad de comandor (1926),

 Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler clasa II.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Filip-Lucian Iorga - ,,Cazabanii - o cronică de familie’’, pag. 21-22

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Listă de umoriști români

Categorii: 

 Scriitori români din secolul al XIX-lea

 Nașteri în 1872

 Decese în 1966

 Scriitori români din secolul al XX-lea

 Ieșeni

 Membri ai Uniunii Scriitorilor din România

 Umoriști român