Crescând prin conflicte

Galateni 2:1-14

Am ales această perioadă pentru acest mesaj dintr-un singur motiv, acela că în Biserica noastră
nu sunt conflicte deschise între noi, şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. De asemenea, îmi doresc
ca acest lucru să fie valabil şi pentru vieţile noastre personale. Nu avem însă nici o garanţie că în viitor nu
ar putea apărea stări de tensiune, discuţii, conflicte. Pe de altă parte, sunt sigur că fiecare dintre noi am
avut perioade în viaţă în care am fost în conflict cu alţi oameni.
Cred cu certitudine faptul că Cuvântul lui Dumnezeu are soluţii pentru orice stare pe care am
putea-o traversa în viaţa noastră. Tocmai în vederea acelor perioade care s-ar putea să vină, e bine de pe
acum să fim pregătiţi ca să ştim cum să reacţionăm atunci.

Celor mai mulţi dintre oameni nu le plac conflictele. Atunci când ne gândim la conflicte ne
gândim la stres, supărare, certuri şi relaţii întrerupte. Aşa că încercăm pe cât posibil să ocolim conflictele
care pot apărea.
Conflictele însă de multe ori sunt inevitabile şi paradoxal, uneori indispensabile dezvoltării
noastre ca oameni integri şi maturi spiritual. Fără prezenţa conflictelor ratăm oportunitatea de a ne
deschide către idei noi şi de a lucra împreună pentru a găsi soluţii creative.
Chiar dacă par surprinzătoare, despre conflicte se pot spune următoarele.
1) Într-un conflict de cele mai multe ori ajungi să înţelegi că problema de la care a pornit
conflictul nu a fost, de fapt, adevărata problemă. Oamenii care ajung într-un conflict de cele mai multe ori
îşi maschează adevăratele nemulţumiri şi se agaţă de cu totul altceva.
2) Într-un conflict de cele mai multe ori ajung să înţeleg că eul meu, firea mea, dorinţele mele
ascunse sunt sursa acelui conflict.
3) Conflictul, oricât de dureros este, va conduce inevitabil spre creşterea şi maturizarea mea.

Aşadar, plecând de la aceste premize, întrebarea pe care aş vrea să ne-o punem în acest mesaj
este: cum pot transforma un conflict inevitabil şi distructiv la prima vedere, într-o experienţă de viaţă
constructivă, din care să ies mai puternic şi mai matur spiritual?

1. Sursele conflictului
Aş vrea în primul rând să ne uităm la câteva surse generatoare de conflict în viaţa oamenilor.

a) Acuzaţiile false, calomnia şi minciuna

Suntem conştienţi fiecare dintre noi că atunci când nu mai există acuzaţii, conflictul se stinge
singur. Orice conflict are la bază nişte acuzaţii, care pot fi adevărate sau nu, reale sau imaginare.
De-a lungul istoriei o mulţime de oameni nevinovaţi au fost omorâţi în urma unor acuzaţii false.
Cel mai cunoscut caz este cel al morţii Domnului Isus. Pentru arestarea, judecarea şi apoi condamnarea
lui la moarte, s-a pus în mişcare în acele zile o adevărată „maşină” de luptă formată din marii preoţi,
fariseii, saducheii şi cărturarii din Ierusalim, care s-au folosit de bani, minciuni, acuzaţii false, presiune
politică şi chiar jurăminte pentru a obţine omorârea Domnului Isus Cristos.
În spatele întregului plan a fost bineânţeles diavolul, care a sperat că prin această mişcare să-L
distrugă pe Fiul lui Dumnezeu, lucrarea Lui şi urmaşii Lui totodată.

b) Percepţia falsă a realităţii

O altă cauză majoră este percepţia diferită şi de multe ori greşită a aceleaşi situaţii. Faţă de o
anumită problemă noi avem percepţii diferite, iar lucrul acesta, dacă nu există o cunoaştere reală a
situaţiei, poate da naştere la probleme şi la conflicte.
Iată câteva din expresiile pe care le auzim des invocate în asemenea cazuri: „Eu credeam că
lucrurile stau altfel” sau „Mie mi s-a spus cu totul altceva” sau „Am avut impresia că...”. Aşadar,
percepţia diferită şi greşită asupra aceleaşi probleme poate da naştere la conflicte.
1
 Vestea învierii Domnului Isus din morţi i-a divizat pe ucenici tocmai din cauza percepţiei greşite
pe care ei au avut-o faţă de acest eveniment. Atunci când femeile au venit pline de emoţii să le aducă
vestea, o parte din ucenici au avut o reacţie neaşteptată: Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme,
şi nu le credeau (Luca 24:11). Doi dintre ei, care se îndreptau din Ierusalim spre Emaus, erau întristaţi şi
nedumeriţi. Primirea şi înţelegerea adevărului în mintea lor fusese împiedicat de modul greşit în care se
raportaseră la acel eveniment şi anume: părerea lor proprie, care trecuse sub tăcere toate ocaziile în care
Însuşi Domnul Isus le atrăsese atenţia că deşi trebuia să moară, a treia zi urma să învieze din morţi.

c) Lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă

Lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă dintre oameni poate cauza şi ea stări
conflictuale în relaţiile inter-umane.
Comunicarea este modalitatea sau procesul prin care noi transmitem mai departe o idee, un
mesaj, o realitate. Această comunicare se face în proporţie covârşitoare prin cuvinte dar comunicăm de
asemenea prin gesturi sau prin fapte.
Atunci când comunicarea este incorectă, intenţionat sau nu, atunci când transmitem doar frânturi
de adevăr, doar ceea ce ne convine nouă să spunem mai departe, atunci când folosim cuvinte cu două
înţelesuri, când „batem şaua ca să priceapă iapa” cum se spune în popor, pot apărea conflicte între noi.
(povestirea cu „WC-ul” din Ilustraţii fierbinţi, pag. 75).

d) Pofta
Pofta este o altă cauză care generează conflicte între noi. Biblia ne spune foarte clar: pofta este
un păcat, pentru că este o roadă a firii pământeşti şi nu a Duhului Sfânt. Ca atare, acolo unde pofta este
lăsată să încolţească şi să rodească, efectele ei sunt vrajba, ura şi conflictul.
Istoria din 1 Împăraţi 21 ilustrează foarte bine această problemă. Capitolul 21 descrie conflictul
dintre Ahab, împăratul lui Israel, şi Nabot, vecinul lui. Totul porneşte de la o vie pe care Nabot nu a vrut
să i-o vândă lui Ahab, pe care acesta şi-a dorit-o pentru a o transforma într-o grădină de verdeţuri:
Şi Ahab a vorbit astfel lui Nabot: „Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci
este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună sau dacă-ţi vine mai bine, îţi voi
plăti preţul ei în argint.” Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea
părinţilor mei!” (1 Împăraţi 21:2, 3).
Ca urmare a acestui refuz Ahab s-a supărat atât de tare încât a refuzat până şi mâncarea. Pe acest
fond intră în scenă Izabela, o femeie lipsită de orice scrupule pentru atingerea scopurilor ei. Continuarea o
ştim. Ea se foloseşte de nişte martori mincinoşi care îl acuză pe Nabot pentru lucruri neadevărate,
obţinând astfel condamnarea lui la moarte pe nedrept (citeşte pasajul 1 Împăraţi 21:8-13).
De subliniat aici expresia din versetul 13: Cei doi oameni de nimic. Când un om rău vrea să
obţină ceva, întotdeauna va găsi oameni de nimic, oameni fără conştiinţă şi fără coloană vertebrală, gata
să-l sprijine în atingerea planurilor sale.

e) Firea personală
Firea noastră, atunci când nu este răstignită, poate să genereze de asemenea multe conflicte.
Putem vorbi despre două stări conflictuale în acest caz. Pe de o parte mulţi creştini în viaţa cărora
firea, eul personal are încă multă putere, sunt într-un permanent conflict cu ei înşişi. În viaţa acestor
creştini este o permanentă luptă între ascultarea de glasul firii lor şi ascultarea de glasul lui Dumnezeu.
Această luptă este surprinsă foarte bine de către Apostolul Pavel în Epistola către Romani:
Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că,
ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac,
ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face
lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac
binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în
mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii
păcatului, care este în mădularele mele (Romani 7:18-23).
Pe de altă parte, creştinul firesc intră în conflict şi cu alţi oameni, fie din Biserică fie din afara ei.
Sunt multe manifestări ale firii, vizibile în conflicte. Încăpăţânarea, mânia, dispreţul, ura, incapacitatea de
a ierta şi de a dărui iertare, dorinţa de răzbunare, mândria, neasumarea propriilor greşeli sunt doar câteva
din manifestările firii pământeşti.
2
 Iona a fost unul dintre cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor. La predica lui formată doar
din câteva cuvinte, s-a pocăit toată cetatea Ninive, care avea în acele vremuri o populaţie aproape cât cea
a Oradiei, adică în jur de 200.000 de locuitori (pentru acele vremuri a fost o concentraţie imensă de
populaţie). Şi totuşi, acest mare evanghelist, chiar în timpul „campaniei” de evanghelizare, a avut un
acces de mânie greu de explicat altfel decât ca fiind o lucrare a firii (citeşte Iona 3:10-4:9). Mânia lui Iona
l-a făcut să se certe chiar şi cu Dumnezeu.

2. Cum să transformi un conflict într-o experienţă pozitivă de viaţă

Răspunsul la această întrebare nu este uşor de dat şi mai ales, mult mai greu de aplicat. De ce?
Pentru că majoritatea oamenilor percep conflictul ca o luptă personală, eu împotriva tuturor, iar într-o
luptă nu mai contează ce arme foloseşti şi cum te lupţi, singurul scop este să câştigi cu orice preţ.
Aici e mare provocare pentru fiecare creştin. Suntem avertizaţi tot timpul că şi noi avem de dus o
luptă. Aceasta însă nu este de natură fizică, ci spirituală. Ca atare, şi armele cu care luptăm în acest război
spiritual nu ţin de capacităţile, abilităţile şi inteligenţa noastră, ci de îndurarea şi puterea lui Dumnezeu.
Aşadar, cum putem transforma un conflict într-o experienţă benefică pentru viaţa noastră?

a) Luptă corect
Multe conflicte sunt imposibil de stins, continuă să ardă mocnit la mulţi ani după ce au avut loc,
tocmai din cauză că atunci când s-a declanşat, s-au folosit orice metode pentru doborârea adversarului.
În lumea sportivă se vorbeşte foarte mult despre fair-play, adică tradus ad literam, „joc corect”.
Aţi văzut oameni disperaţi să învingă, în stare de orice numai să nu piardă ei? E un sentiment foarte
periculos ca, atunci când ajungi într-un conflict, să faci tot ce poţi ca să-l dobori pe celălalt cu orice preţ,
oricât de mult te-ar costa asta.
Iată câteva lucruri de care ar trebui să ne amintim atunci când ajungem într-un conflict:
- păstrează o atitudine de respect, chiar şi faţă de cei care ţi se par a-ţi fi duşmani; multe conflicte
mocnite s-ar putea stinge dacă am începe să ne respectăm mai mult unii pe alţii, dacă nu am mai avea idei
preconcepute şi dacă ne-am da mai mult credit unii altora;
- ascultă; e atât de importantă ascultarea, atunci când apar discuţii; e complet greşit să gândeşti:
„Cine strigă mai tare e mai puternic”; ascultarea punctului de vedere al celuilalt te poate ajuta pe tine să
gândeşti mai bine, şi pe celălalt să se descarce şi poate chiar să se potolească;
- nu te folosi de bârfe şi calomnii: „Am auzit că ai făcut...”, „Mi s-a spus că ai fi zis...”;
întotdeauna vorbirea prin spate sau şuşoteala pe la colţ este „combustibilul” care face să se aprindă şi mai
tare conflictul; m-am gândit de multe ori cum ar dispărea rând pe rând toate conflictele dacă fiecare dintre
noi am opri din start pe oricine vine să ne spună ceva rău despre o altă persoană;
- vorbeşte doar în numele tău; auzim expresii de genul: „Eu şi alţii împreună cu mine...” sau
„Mai sunt şi alţii care gândesc la fel” sau „Nu sunt singurul care crede aşa”; trebuie să ai curajul să-ţi
asumi în numele tău şi nu în numele altora afirmaţiile pe care le faci.
Dacă vom aplica aceşti paşi, vom constata că multe din posibilele conflicte se vor rezolva încă
dintr-un stadiu incipient.

b) Luptă pentru atingerea unor scopuri nobile

Sunt multe lupte pe care le putem duce în viaţă dar trebuie să recunoaştem că nu multe dintre ele
ne fac cinste, ne onorează.
Sunt lupte... şi lupte. Un copil al lui Dumnezeu înţelept va ştii să facă diferenţa între luptele
constructive, necesare, cele care îl ajută să crească în putere şi înţelepciune, şi luptele care îl dezonorează
atât ca om cât mai ales, ca şi moştenitor al cerului.
Dacă te vei lupta doar să câştigi o bucată de pământ în plus, o casă mai mare, mai mulţi bani sau
o poziţie socială cât mai sus, atunci aceste lupte te vor transforma încet-încet într-un creştin lacom, firesc,
orientat doar spre lumea aceasta, şi care în loc să fie o pricină de laudă la adresa lui Dumnezeu este un
motiv de ruşine şi de batjocură din partea lumii.

c) Luptă doar alături de Dumnezeu

Aceasta trebuie să fie cea mai puternică dorinţă a fiecăruia dintre noi. Înainte de a începe o luptă,
înainte de a declanşa un conflict, întrebarea noastră ar trebui să fie: „E Dumnezeu de partea mea? Am eu
aprobarea Lui? Îl onorează pe Dumnezeu această luptă?”
3
 Când ne vom pune aceste întrebări înainte de a intreprinde o acţiune, am descopri un lucru
uimitor: multe din lucrurile pe care am vrea să le facem, nu le vom mai face, pentru că am realiza că
Dumnezeu nu este de acord cu ele. Pe de altă parte am descoperi că adevăratele lupte, cele în care
Dumnezeu nu ne abandonează niciodată, nu sunt cele ale cărnii şi sângelui, nici cele ale impunerii
dorinţelor noastre în detrimentul dorinţelor altora, ci, adevăratele lupte sunt cele ale spiritului, cele în care
suntem noi şi Dumnezeu împotriva diavolului şi împărăţiei lui.

În încheiere aş vrea să ne întoarcem la textul citit din Galateni cap. 2. Ni se vorbeşte aici despre
un conflict deschis, public între cei doi stâlpi ai Bisericii din acea vreme: apostolul Pavel, pe de o parte şi
apostolul Petru, pe de altă parte.
Atât de mult a iubit Pavel dreptatea şi adevărul şi atât de mult l-a iubit pe Petru, încât a fost gata
să intre într-un conflict cu el (care nu avea cum să ştie cum se va termina) decât să tacă şi să întoarcă
privirea în altă parte. De ce? Pentru că Pavel a înţeles că este chemat să poarte războaiele Domnului şi nu
războaiele firii: i-am stat împotrivă în faţă căci era de osândit... Când i-am văzut eu că nu umblă drept
după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca
Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?” (Galateni 2:11, 14).
Sunt sigur că mulţi creştini l-au judecat pe Pavel şi au gândit sau poate chiar au spus-o unii către
alţii: „N-ar fi trebuit să zică aceste cuvinte Pavel în public. Putea să i-o spună mai voalat sau în particular,
nu înaintea tuturor”. Poate şi eu l-aş fi judecat pe Pavel. Şi totuşi, el a fost gata să-şi asume orice risc
pentru a lupta pentru adevăr şi pentru Dumnezeu.
Ştiţi însă care este frumuseţea? Apostolul Petru a primit mustrarea, s-a pocăit şi nu i-a purtat
niciodată ranchiună lui Pavel. Uitaţi-vă cum scrie el despre Pavel, la câţiva ani după acel eveniment: De
aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără
vină, şi în pace. Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi prea
iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre
lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le
răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor (2 Petru 3:14-16).
Dumnezeu să ne ajute şi să ne dea înţelepciunea ca să putem transforma orice conflict într-o
experienţă pozitivă de viaţă şi să fim gata să purtăm doar războaiele Lui. Amin!