Noțiunea organelor centrale de specialitate ale administrației publice

O colectivitate umană, aflată pe un anumit nivel de dezvoltare şi de coeziune, nu poate

exista decât dispunând de o administraţie, care are ca obiect general satisfacerea nevoilor
importante ale vieţii acestei colectivităţi, viaţa implicând administrarea.
O administraţie publică este, „procesul de implimentare a deciziilor politice şi ale
aparatului autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi ale personalului implicat în acest
proces”. „Orice orânduire socială dintr-un stat suveran nu are un scop mai nobil decât a folosi
toată puterea şi toate resursele ca în ţara sa să domnească ordinea, să asigure inviolabilitatea
frontierelor şi securitatea statului; susţine cultura, învăţământul şi ştiinţa naţiunii, libertatea şi
drepturile cetăţenilor, a contribui la circularea veniturilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor
de funcţionare a organelor sale; a stimula administrarea domeniului public şi alte branşe pentru
buna funcţionare a statului”1.
Legea privind administraţia publică centrală de specialitate nr. 98  din  04.05.20122 nu
ne propune o definiție expresă a administrației publice sau a administraţiei publică centrale sau a
organului central de specialitate ale administrației publice.
Termenul de administraţie derivă din latinescul „administer” care are sensul de a sluji,
de a aduce la îndeplinire o misiune comandată 3. În acelaşi context, literatura de specialitate mai
precizează etimologia acestui termen ca fiind din minister – servitor, are legătură cu magister ce
îl desemnează pe stăpân căruia i se subordonează servitorul şi pe care trebuie să-l slujească;
aceasta este o administraţie particulară, distinctă de administraţia publică, ambele reprezentând
genuri ale administraţiei, fiecare, la rândul lor, având mai multe specii4.
Astfel, pornind de la sensul etimologic al cuvântului, constatăm că noţiunea de a
administra este considerată o activitate subordonată ce se îndeplineşte la ordinele cuiva,
apreciindu-se în acest sens, că însuşi ministrul este în primul rând un servitor, desigur în sensul
de servitor al cetăţenilor pe care acesta trebuie să-i servească5.
În limbajul curent, termenul de administraţie se utilizează în mai multe sensuri şi
anume:
1. conţinutul principal al activităţii executive a statului;
2. sistem de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;
3. conducerea unui agent economic sau instituţii social-culturale;

1
Platon M. Introducere în ştiinţa administrării publicea, Chişinău 1992, p.24.
2
Monitorul Oficial nr.160-164/537 din 03.08.2012
3
Gorgovan A. Drept administrativ, vol. I, Editura “Hercules”, 1993, p.1.
4
Negoiţă Al. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Bucureşti, 1991. p.1.
5
Traite de science administrative, Paris, 1966, p.82. // citat de Corneliu şi Cezar Manda în “Administraţia publică
locală în România”, Bucureşti, 1999, p.10.
 4. un compartiment (direcţie, secţie, sector, serviciu, birou) din unităţile direct
productive sau instituţii social-culturale, care nu desfăşoară nemijlocit o
activitate direct productivă6.
În acelaşi timp, printre alte sensuri ale termenului de administraţie, pe cel de
administraţie publică îl regăsim ca o sintagmă explicată, în unele dicţionare şi lucrări de
specialitate de specialitate americane (traducerea aparţine lui Ioan Alexandru), prin:
1. funcţia executivă în guvern; executarea (aplicarea) politicii publice;
2. organizarea şi conducerea poporului şi a altor resurse pentru atingerea
obiectivelor guvernării;
3. arta şi ştiinţa aplicată la sectorul public;
4. activitate prin care se realizează scopurile şi obiectivele guvernului;
5. domeniu de activitate care, în principal, se preocupă de mijloacele pentru
implimentarea valorilor politice, ramură executivă a guvernării.
Potrivit acestor opinii, rezultă că administrarea publică este o activitate determinată de
voinţa politică şi realizată, în cea mai mare măsură, de executiv pentru organizarea aplicării şi
aplicarea în concret a legii7.
Un alt autor, Ioan Vida, împărtăşeşte opinia ca „a administra reprezintă o activitate
executivă, pusă sub semnul comenzii sau al delegării de atribuţii, iar când această activitate
realizează obiectivele slujindu-se de puterea publică prin derogarea (abaterea) de la regulile
dreptului comun, ea dobândeşte atributele administraţiei publice”8.
O altă noţiune cu care operează legile ţării noastre este cea de autoritatea publică 9. În
context constituţional, această noţiune desemnează orice organ sau funcţionar care are
prerogative de putere publică şi în sens restrâns, clasicele puterii (organe) prin care se exercită
funcţiile statului10.
În opinia lui Antonie Iorgovan, sensul principal de autoritate publică este de „organ
public”, colectivitate de oameni care exercită prerogativele de putere publică, fie într-o activitate
statală, fie într-una de administraţie locală autonomă11.
Legea RM nr. 186-XIV din 06.11.98 (abrogată) „privind administraţia publică locală”
stipulează următoarea definiţie de administrare publică – formă de organizare şi executare
nemijlocită a puterii executive a statului, factor esenţial de care depinde în mare parte exercitarea

6
Structuri I-A. Mecanisme şi instituţii administrative, Bucureşti, 1966, p.30.
7
Idem.
8
Vida I. Puterea executivă şi Administraţia Publică, Bucureşti, 1994, p.11.
9
Constituţia RM din 29 iulie 1994, Titlul III, p.20 / Monitorul Oficial al RM nr.1 din 12.08.1994 / Republicat:
Monitorul Oficial al RM nr.78/140 din 29.03.2016
10
https://dreptmd.wordpress.com
11
Iorgovan A. Drept administrativ, editura “Hercules”, 1993, vol.IV. p.20.
rolului statului în organizarea şi conducerea societăţii 12. Deasemenea acest act normativ abrogat
definea organele centrale de specialitate ale administrației publice ca fiind totalitatea autorităţilor
de specialitate ale administraţiei publice, constituite pentru satisfacerea, sub conducerea
Guvernului, a intereselor generale ale societăţii la nivelul întregii ţări13.
Însă Maria Orlov susţine că administraţia publică nu este „forma de organizare şi
executare” ci „este o activitate (sau activităţi) exercitată de autorităţile publice (prin funcţionarii
săi) în scopul realizării sarcinilor şi funcţiilor statului în interesul general al societăţii”14.
În sfârşit apare şi necesitatea de a explica şi noţiunea de organ al administrării publice.
Potrivit unor autori, noţiunea de organ, ca şi cea de autoritate a administraţiei publice, reprezintă
„o categorie de autoritate publică, care, potrivit Constituţiei şi legilor, este chemată să execute
legea sau, în limitele legii să presteze servicii publice, uzând, în acest scop, de prerogativele
specifice puterii publice”15.
Astfel administraţia ţării este încredinţată unor autorităţi statale, ele fiind administraţia
centrală şi unităţile sale teritoriale precum şi administraţia locală, chemată să administreze
interesele colectivităţilor locale, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova.
Administrația publică centrală de specialitate este formată din ministere, alte structuri
aflate în subordonarea sau în coordonarea Guvernului sau a ministerelor și autorități
administrative autonome16.
Sunt autorităţi (organe) ale administraţiei publice de specialitate: ministerele, organele
de specialitate ale administraţiei publice centrale care se organizează în subordinea Guvernului
sau a ministerelor, serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi ale organelor de
specialitate ale administraţiei publicecentrale care sunt organizate în unităţile administrativ-
teritoriale în care funcţionează, serviciile publice locale şi raionale17.
Organele administraţiei publice centrale de specialitate sunt organizate într-un sistem
unic şi nici un minister sau altă autoritate administrativă centrală, sau structură organizaţională
din sfera lor de competenţă nu poate să se afle în afara acestui sistem.
Organele administraţiei publice centrale de specialitate îşi desfăşoară activitatea
respectînd următoarele principii:
1) organizaţionale: a) ierarhie instituţională; b) delimitare a funcţiilor de elaborare şi
de promovare a politicilor de funcţiile de implementare a acestora; c) atribuire clară a

12
Monitorul Oficial al RM nr.14-15/60 din 12.02.1999 / Republicat: Monitorul Oficial nr.33-35 din 07.03.2002 p.4
13
Idem.
14
Orlov M. Drept administrativ (partea I), Chişinău, 1999. p.45
15
Iorgovan A. Drept administrativ, editura “Hercules”, 1993, vol.IV. p.21.
16
https://lege5.ro/Gratuit/gm2dcnrygm3q/administratia-publica-centrala-de-specialitate-codul-administrativ
17
Mocanu V., Munteanu V. Drept administrativ. Note de curs. Chișinău. 2013. p.18.
responsabilităţilor şi competenţelor, evitînd ambiguitatea, dublarea şi suprapunerea acestora; d)
desconcentrare a serviciilor publice; e) simplitate şi claritate a structurii instituţionale;
2) de funcţionare: a) legalitate; b) eficacitate în atingerea obiectivelor şi realizarea
sarcinilor stabilite; c) gestionare în mod economic a proprietăţii publice şi utilizare eficientă a
fondurilor publice alocate; d) planificare strategică; e) colaborare interinstituţională; f) asigurare
a controlului financiar public intern; g) responsabilitate pentru activitate; h) raţionalizare şi
promptitudine a procedurilor şi activităţilor administrative; i) deservire eficientă a cetăţenilor; j)
asigurare a accesului la informaţie, a publicării datelor guvernamentale cu caracter public şi a
transparenţei în procesul decizional18.
Principiile susmenționate sînt aplicate: a) la exercitarea de către Guvern a controlului
legalităţii şi oportunităţii activităţii ministerelor, a altor autorităţi administrative centrale şi a
structurilor organizaţionale din sfera lor de competenţă; b) la verificarea şi evaluarea de către
Guvern a calităţii serviciilor de interes public prestate de către ministere, de alte autorităţi
administrative centrale şi de structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă; c) la
exercitarea de către ministere şi de alte autorităţi administrative centrale a controlului ierarhic
asupra legalităţii şi oportunităţii activităţii structurilor organizaţionale din sfera lor de
competenţă, precum şi la verificarea şi evaluarea calităţii serviciilor de interes public pe care
acestea le prestează; d) la înfăptuirea de către instanţa de contencios administrativ competentă, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, a controlului judecătoresc al legalităţii actelor
administrative emise de ministere, alte autorităţi administrative centrale şi de structurile
organizaţionale din sfera lor de competenţă19.

18
Legea RM privind administraţia publică centrală de specialitate nr. 98  din  04.05.2012 / Monitorul Oficial nr.160-
164/537 din 03.08.2012
19
Idem.