an.III-sVI, ro, întreb.

examen
1.Etiologia și patogeneza edentaţiei parţiale.Frecvenţa edentaţiei parţiale în RM.
Edentație parțială – dereglarea integrității arcadei dentare prin lipsa de la 1 pînă la 13-
15 dinți.
Etiologia
Factorii care duc la apariția edentației parțiale pot fi repartizați în 2 grupe:
➢ Factorii ereditari/ congenitali (edentație primară)
- Lipsa mugurilor dentari
- Distrucția mugurilor în stadiile incipiente de dezvoltare
- Anodonția- lipsesc toți dinții
- Hipodonție- lipsesc cîțiva dinți
- Dereglările procesului de formare și situare a mugurilor dentari și de erupție a dinților,
care duce la retenția dinților în profunzimea osului (se mai numește edentație falsă)
➢ Factorii postnatali / dobîndiți
- caria complicata netratată sau incorect tratată
- boli ale țesutului parodontal
- etiologia mixta - carie si parodontopatie;
- parodontopatiile marginale cronice progresive;
- distructiile coronare masive, insotite de leziuni radiculare
- intervenții chirurgicale care au implicat îndepărtarea tumorilor
- tratamentele stomatologice si protetice incorecte care nu respecta principiile biomecanice,
biofunctionale si creeaza conditii pentru aparitia dizarmoniilor ocluzale si instalarea
sindromului de disfunctie a aparatului dento-maxilar (iatrogeniile);
- leziuni
- traume
- boli generale ale organismului (diabet, hipertensiune arterială, tulburări endocrine etc.)
- procese inflamatorii (osteomielită)
- factori socio-economici etc.
Patogenia depinde direct de factorul etiologic. Fiecare caz individual are propriul său complex
de mecanisme de dezvoltare, care este uneori dificil de determinat. În același timp, determinarea
factorului etiologic va oferi medicului posibilitatea de a depista simptomele clinice ale edentației
parțiale cît și planul de tratament.
Frecvenţa edentaţiei parţiale în RM.
În zonele rurale - 653 la 1000 de pacienți;
În zonele urbane - 599 din 1000 de pacienți; mai des în rândul bărbaților).
Conform clasificării Edentațiai după Kennedy:
Clasa I - 87,8 la 1000 de pacienți;
Clasa II - 67,9 la 1000 de pacienți;
Clasa a III-a - 430 la 1000 de pacienți;
Clasa a IV-a - 25 la 1000 de pacienți.
Zona de sud este de 711 la 1000 de pacienți, zona centrală este de 626 la 1000 de pacienți, zona
de nord 538 la 1000 de pacienți.

2.Care sunt factorii de care depinde gradul de pronunţare a simptomelor în

edentaţia parţială.
Gradul de pronunțare a simptomelor în edentația parțială depinde de :
- numărul dinților lipsă
- de localizarea breșei și funcția dinților lipsă
- starea țesuturilor dure și a țesuturilor parodontale ale dinților rămași;
- tipul de ocluzie;
- timpul scurs după apariția edentației parțiale;
 - etiologia edentației parțiale;
- vârsta și starea generala a pacientului ;

3.Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale, laterale, combinate.

Tabloul clinic în caz de edentație parțială este individual și depinde de :
- numărul dinților lipsă
- de localizarea breșei și funcția dinților lipsă
- starea țesuturilor dure și a țesuturilor parodontale ale dinților rămași;
- tipul de ocluzie;
- timpul scurs după apariția edentației parțiale;
- etiologia edentației parțiale;
- vârsta și starea general a pacientului ;
Edentația parțială va provoca și alte modificări în alte componente, gradul d epronunțare al
cărora va depinde tot de acești factori.
În raport cu etiopatogenia, particularitățile individuale și de evoluție au un tablou clinic
variat, care constă din simtptome subiective și obiective (locale, loco-regionale și generale).
Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale.
Subiective:
- apariția tulburărilor fizionomice
- tulburări funcției masticatorii (incizia)
- tulburări de fonație , care împiedică articularea fonetică și pronunțarea cuvintelor.
- tulburări psihice
Obiective:
– Prabusirea buzei superioare spre oral
– Dereglari de integritate a arcadelor dentare
– Dezintegrarea arcadelor dentare în care apar două grupe de dinți
▪ Grupa care functioneaza
▪ Grupa care cu functioneaza
– Migrarea dintilor restanti
– Abraziune patologica
Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii laterale.
Subiective:
- apariția tulburărilor fizionomice
- tulburări funcției masticatorii (zdrobire, triturare)
- tulburări de fonație , care împiedică articularea fonetică și pronunțarea cuvintelor.
- tulburări psihice
Obiective:
- Prabusirea obrajilor
- Aspect de obraji supti
- Asimetrie faciala
- Micsorarea 1/3 inferioara a fetei
- Pronuntarea plicii nazolabiale, mentoniere
- Coborarea comisurilor
- Dereglari de integritate a arcadelor
- Dezintegrarea arcadelor în care apar două grupe de dinți
▪ Grup care functioneaza
▪ Grup care nu functioneaza
- Suprasolocitari functionale a dintilor restanti
- Abraziune patologica a din
- Mobilitate patologica
- Migrarea dinților restanti
- Dereglarea ATM (pot apărea dureri,crepitații,salt articular)
 - Dereglari functionale muscular (oboseală muscular)

4.Simptomele exobucale ale edentatului parţial.

În dependență de localizarea breșelor în arcadele denatre și numărul dinților absenți simptomele
exobucale pot lipsi sau pot avea un grad divers de exprimare.
La lipsa a 1-2 dinți simptomele exobucale vor lipsi, deoarece înălțimea treimii inferioare a feței
nu va fi micșorată , iar țesuturile moi peribucale își vor păstra poziția obișnuită, deoarece breșele
sunt mici.
La lipsa dinților frontali superiori- prăbușirea buzei superioare spre oral
Lipsa dinților laterali:
- prăbușirea obrajilor creînd aspectul de obraji supți
- lipsa unilaterală- asimetri facială din cauza prăbușirii obrazului corespunzător
În caz de pierderea DVO: micșorarea treimii inferioare a feței, pronunțarea plicilor nazolabiale și
mentonieră, iar comisurile gurii vor fi coborîte.

5.Simptomele endobucale ale edentatului parţial. Caracteristica grupelor de

dinţi funcţionale şi nefuncţionale.
➢ Dereglări de integritate a uneia sau ambelor arcade dentare
➢ Dezintegrarea arcadelor în care apar două grupe de dinți
- Grup care functioneaza (dinții care si-au păstrat antagoniştii şi participa
la actul de masticație. Acești dinți combina cele doua funcții incizie și masticație. )
Fiind puşi în condiții nefavorabile la aplicarea fortelor de masticație, treptat apar
alte simptome ca urmare a suprasolicitării funcționale:
• suprasolicitarea funcțională a dinților restanți care şi-au păstrat
antagoniştii;
• abraziunea patologică a țesuturilor dure ale acestor dinți;
• apariția mobilității patologice din cauza schimbărilor care au loc în
tesuturile parodontului.

- Grup care nu functioneaza (d care nu au antagonisti si nu participa la actul de masticatie)

➢ Migrarea dinților restanți
➢ Dereglări de funcție (incizie, masticație,fonație, deglutiție)
➢ Dereglări de funcție a ATM
➢ Dereglări funcționale muclulare (oboseala musculară)
➢ Tulburări fizionomice, psihice
➢ Dureri în diferite zone ale SS

6.Tabloul clinic a suprasolicitării funcţionale a dinţilor restanţi în edentaţia

parţială.
Ca urmare a dezintegrarii arcadelor dentare apar două grupe de dinti:
a) grupa care funcționează (și-au păstrat antagoniștii și participă la actul de masticație,
combină două funcții – incizie și masticație)
b) grupa care nu funcționează. (dinții care nu au antagonisti si nu participa la actul de
masticatie)
Fiind puşi în condiții nefavorabile la aplicarea fortelor de masticație, treptat apar
alte simptome ca urmare a suprasolicitării funcționale a dinților restanți:
• abraziune patologică a dinților rămași;
• mobilitatea patologică a dinților rămași;
• deficiență funcțională;
• dereglări la nivelul articulației temporo-mandibulară;
• tulburări musculare; (oboseala musculară)
• modificări ale altor organe și țesuturi.
 7.Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.
Importanța examenului clinic și paraclinic
• Stabilirea Diagnosticului;
• Stabilirea corectă a Diagnozei va duce la eficacitatea planului de tratament și respectiv
însănătoșirea pacientului;

Etapele examenului clinic:

• Date personale
• Anamneza (Examenul subiectiv)
1)Acuzele pacientului (motivația)
2)Istoria actualei maladii
3)Istoria vieții
• Examenul obicetiv
1) Examenul exobucal
2) Examenul endobucal

Date personale: identitatea pacientului, domiciliu, vârsta, sex, profesia, locul de muncă.
Vârsta ne dă posibilitatea să ne creăm o impresie corectă despre dinamica
maladiei,despre posibilitatea alegerii celor mai eficiente metode de trataent ,despre
pronostic.
Aflând profesia și locul de muncă , putem aprecia niste relatii dintre caracteristicile
maladiei și condițiile de munca, poziția în timpul muncii, anumite obiceiuri nocive.

Anamneza (examenul subiectiv)_

a) motivația/acuzele: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se
dau întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic;
b) istoricul bolii (anamnesis morbi) : (Anamneza are scopul de a studia evoluția bolii și
eficiența tratamentului, dacă a avut loc); pacientului i se adresează așa întrebări: când, după
părerea sa început boala?, care sunt cauzele? cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?,
s-a aplicat vreun tratament și care a fost eficiența lui?
Astfel obținem date privind termenii apariției afecțiunii respective și cauzele acestei
afecțiuni.
c) istoricul vieții (anamnesis vitae) : În cadrul anamnezei vieții luăm în considerație locul de
naștere și de trai (deoarece pacientul poate fi domiciliat într-o zonă cu patologii regionale,
de exmplu:fluoroza) , condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, consistența
alimentelor, tipul de masticație (rapidă, luntă, medie) ) , predominarea mișcărilor
masticatorii (verticale, orizontale),masticația unilaterală sau bilaterală.
Se va preciza de care maladii generale a suferit pacientul (boli infecțioase (HIV, SIDA,
HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale dentare,
maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic), xerostomie (sdr.
Sjogren), hipoglicemie.
Este necesar de a depista obiceiurile vicioase (tabagismul, consumul de alcool,obiceiul de
a ține între dinți careva obiecte (țintele de cizmărie), condiții de muncă , tipul de
activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).

Examenul exobucal
Se execută prin inspecția și palparea regiunii mxilofaciale din față și din profil atrăgând atenția
la :
• starea și culoarea pielii, a mucoasei buzelor
• prezența sau lipsa asimetriei faciale
• poziția buzelor, obrajilor, comisurile orale
• Înălțimea etajului inferior al feței.
• se face palparea digitală, atrăgând atenția la apariția durerilor în zona ATM, a mușchilor,
ganglionilor limfatici submandibulari, evidențiind starea lor
• Se examinează cinematica mandibulară de deschidere și închidere a gurii.
• Se examinează excursia condililor articulari (cu indexul în conductul auditiv extern) și
prin auscultație se depistează zgomotele articulare.
 • gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale
• poziția mentonului, mărimea unghiurilor mandibulei
Adesea aceste simptome lipsesc și depind de gradul de pronunțare a leziunilor și de localizarea
lor. Daca leziunile sunt intinse , profunde si localizate in zona dintilor frontali, se va observa
schimbarea pozitiei buzelor si in special a celei superioare, care poate fi prăbusita. In leziunile
provocate de abraziunea profunda a dintilor si mai ales de caracter generalizat se va miscora si
etajul inferior al fetei.
Examenul endobucal
Se execută cu ajutorul instrumentelor (oglinda, sonda, pensa dentara) în condiții de iluminare
perfectă. Se aplică metodele: inspecția vizuală, palpare, percuție și sondare, iar la necesitate
metodele paraclinice.
Se execută într-o anumită ordine:
a) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului orbicular al
buzelor; (îngustarea orificiului bucal din cauza cicatrricilor). Atragem atenția la dinamica
mandibulei care poate să se deplaseze lent, în treaptî, în linie frântă sau alte traiectorii deviate de
la normă: paramediane, sinuoase, baionetă. Este stabilit gradul de deschidere a gurii măsurat
între marginile incizale ale dinților este egal cu circa 4-6 cm.
b) dinții
• Integritatea, forma, sediul, direcția, culoarea, raportul porțiunilor supra și intraalveolare;
unii autori propun ca examenul să înceapă la mandibulă cu incisivii centrali trecând în
stânga apoi în dreapta, la fel și la maxilă; alții susțin că-i mai rațional să se înceapă cu
ultimul molar de pe o hemiarcadă și să termine cu ultimul molar de pe cealaltă
hemiarcadă, apoi la fel pe cealaltă arcadă.
• Se evidențiază prezența plăcii și a tartrului.
• LOC se vor examina cu o deosebita atentie, determinandu-se: localizarea lor, forma,
intinderea, gradul de sensibilitate, tipul si calitatea tratamentelor efectuate (obturatii,
microproteze).
• Pentru fiecare dinte examinat se va aprecia obligatoriu vitalitatea, utilizand stimuli ce
determina starea pulpei dintilor lezati.
• La fel fiecarui dinte i se examineaza starea tesutului parodontal prin inspectie si palpare,
apreciind starea mucoasei gingivale (culoarea, prezenta edemului, hiperplazia), prezenta
pungilor parodontale si profunzimea lor, gradul de mobilitate al dintilor, prezența sau
absența punctelor de contact, diastemelor, tremelor.
• Se efectueaza percutia dintelui in ax, cu manerul sondei si obtinem informatii privind
starea periodontiului apical, iar prin percutia orizontala- starea periodontiului marginal.
c) arcadele dentare: se face inspecția separată a arcadei dentare inferioare, apoi superioare
evidențiind: forma arcadelor (în ocluzia ortognată: superioară semieliptică, inferioară hiperbolică
[forme atipice: V, U, M, liră, trapez]); existența, mărimea, numărul și topografia breșelor;
existența, caracterul și starea protezelor prezente (închidere marginală); aria ocluzală; raportul
fiecărui dinte față de planul de ocluzie.
d)raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); (normală: ortognată, dreaptă/cap-la-cap,
biprognată, opistognată) (patologică: progenia/prognația, deschisă,adâncă, încrucișată)
e) mucoasa cavității orale; se execută prin inspecția și palparea digitală la nivelul buzelor,
apofizelor alveolare,obrajilor,bolții palatine, limbii, planșeului bucal. Din punct de vedere al
mobilității avem 3 tipuri de mucoasă : activ mobilă, pasiv mobilă (1,5-2mm la zona de trecere
dintre mucoasa activ mobilă în cea pasiv mobilă) și imobilă. V-om determina gradul de
reziliență, gradul de sensibilitate.
f) apofizele alveolare și maxilarele (prin inspecție și palpare se precizează limitele breșelor
dentare, înălțimea, forma, lățimea și direcția apofizelor, distanța de la planul de ocluzie la zona
edentată; se verifică dacă sunt chisturi, odontoame, dinți incluși, exostoze ș.a.)

8.Examenul subiectiv, importanţa.Examenul obiectiv, consecutivitatea.

Importanța examenului clinic și paraclinic
• Stabilirea Diagnosticului ;
• Stabilirea corectă a Diagnozei va duce la eficacitatea planului de tratament și respectiv
însănătoșirea pacientului;
Etapele examenului clinic:
• Date personale
• Anamneza (Examenul subiectiv)
1)Acuzele pacientului (motivația)
2)Istoria actualei maladii
3)Istoria vieții
 • Examenul obicetiv
1) Examenul exobucal
2) Examenul endobucal

Anamneza (examenul subiectiv)_

d) motivația: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se dau
întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic;
e) istoricul bolii (anamnesis morbi) : (Anamneza are scopul de a studia evoluția bolii și
eficiența tratamentului, dacă a avut loc); pacientului i se adresează așa întrebări: când, după
părerea sa început boala?, care sunt cauzele? cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?,
s-a aplicat vreun tratament și care a fost eficiența lui?
Astfel obținem date privind termenii apariției afecțiunii respective și cauzele acestei
afecțiuni.
f) istoricul vieții (anamnesis vitae) : În cadrul anamnezei vieții luăm în considerație locul de
naștere și de trai (deoarece pacientul poate fi domiciliat într-o zonă cu patologii regionale,
de exmplu:fluoroza) , condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, consistența
alimentelor, tipul de masticație (rapidă, lentă, medie) ) , predominarea mișcărilor
masticatorii (verticale, orizontale),masticația unilaterală sau bilaterală.
Se va preciza de care maladii generale a suferit pacientul (boli infecțioase (HIV, SIDA,
HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale dentare,
maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic), xerostomie (sdr.
Sjogren), hipoglicemie.
Este necesar de a depista obiceiurile vicioase (tabagismul, consumul de alcool,obiceiul de
a ține între dinți careva obiecte (țintele de cizmărie), condiții de muncă , tipul de
activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).

Examenul exobucal
Se execută prin inspecția și palparea regiunii mxilofaciale din față și din profil atrăgând atenția
la :
• starea și culoarea pielii, a mucoasei buzelor
• prezența sau lipsa asimetriei faciale
• poziția buzelor, obrajilor, comisurile orale
• Înălțimea etajului inferior al feței.
• se face palparea digitală, atrăgând atenția la apariția durerilor în zona ATM, a mușchilor,
ganglionilor limfatici submandibulari, evidențiind starea lor
• Se examinează cinematica mandibulară de deschidere și închidere a gurii.
• Se examinează excursia condililor articulari (cu indexul în conductul auditiv extern) și
prin auscultație se depistează zgomotele articulare.
• gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale
• poziția mentonului, mărimea unghiurilor mandibulei
Adesea aceste simptome lipsesc și depind de gradul de pronunțare a leziunilor și de localizarea
lor. Daca leziunile sunt intinse , profunde si localizate in zona dintilor frontali, se va observa
schimbarea pozitiei buzelor si in special a celei superioare, care poate fi prăbusita. In leziunile
provocate de abraziunea profunda a dintilor si mai ales de caracter generalizat se va miscora si
etajul inferior al fetei.
Examenul endobucal
Se execută cu ajutorul instrumentelor (oglinda, sonda, pensa dentara) în condiții de iluminare
perfectă. Se aplică metodele: inspecția vizuală, palpare, percuție și sondare, iar la necesitate
metodele paraclinice.
Se execută într-o anumită ordine:
a) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului orbicular al
buzelor; (îngustarea orificiului bucal din cauza cicatrricilor). Atragem atenția la dinamica
mandibulei care poate să se deplaseze lent, în treaptî, în linie frântă sau alte traiectorii deviate de
la normă: paramediane, sinuoase, baionetă. Este stabilit gradul de deschidere a gurii măsurat
între marginile incizale ale dinților este egal cu circa 4-6 cm.
b) dinții
• Integritatea, forma, sediul, direcția, culoarea, raportul porțiunilor supra și intraalveolare;
unii autori propun ca examenul să înceapă la mandibulă cu incisivii centrali trecând în
stânga apoi în dreapta, la fel și la maxilă; alții susțin că-i mai rațional să se înceapă cu
ultimul molar de pe o hemiarcadă și să termine cu ultimul molar de pe cealaltă
hemiarcadă, apoi la fel pe cealaltă arcadă.
 • Se evidențiază prezența plăcii și a tartrului.
• LOC se vor examina cu o deosebita atentie, determinandu-se: localizarea lor, forma,
intinderea, gradul de sensibilitate, tipul si calitatea tratamentelor efectuate (obturatii,
microproteze).
• Pentru fiecare dinte examinat se va aprecia obligatoriu vitalitatea, utilizand stimuli ce
determina starea pulpei dintilor lezati.
• La fel fiecarui dinte i se examineaza starea tesutului parodontal prin inspectie si palpare,
apreciind starea mucoasei gingivale (culoarea, prezenta edemului, hiperplazia), prezenta
pungilor parodontale si profunzimea lor, gradul de mobilitate al dintilor, prezența sau
absența punctelor de contact, diastemelor, tremelor.
• Se efectueaza percutia dintelui in ax, cu manerul sondei si obtinem informatii privind
starea periodontiului apical, iar prin percutia orizontala- starea periodontiului marginal.
c) arcadele dentare: se face inspecția separată a arcadei dentare inferioare, apoi superioare
evidențiind: forma arcadelor (în ocluzia ortognată: superioară semieliptică, inferioară hiperbolică
[forme atipice: V, U, M, liră, trapez]); existența, mărimea, numărul și topografia breșelor;
existența, caracterul și starea protezelor prezente (închidere marginală); aria ocluzală; raportul
fiecărui dinte față de planul de ocluzie.
d)raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); (normală: ortognată, dreaptă/cap-la-cap,
biprognată, opistognată) (patologică: progenia/prognația, deschisă,adâncă, încrucișată)
e) mucoasa cavității orale; se execută prin inspecția și palparea digitală la nivelul buzelor,
apofizelor alveolare,obrajilor,bolții palatine, limbii, planșeului bucal. Din punct de vedere al
mobilității avem 3 tipuri de mucoasă : activ mobilă, pasiv mobilă (1,5-2mm la zona de trecere
dintre mucoasa activ mobilă în cea pasiv mobilă) și imobilă. V-om determina gradul de
reziliență, gradul de sensibilitate.
f) apofizele alveolare și maxilarele (prin inspecție și palpare se precizează limitele breșelor
dentare, înălțimea, forma, lățimea și direcția apofizelor, distanța de la planul de ocluzie la zona
edentată; se verifică dacă sunt chisturi, odontoame, dinți incluși, exostoze ș.a.)

9.Examenul arcadelor dentare şi a ocluziei.Particularităţile examenului

arcadelor dentare la pacienţii cu edentaţii parţiale.
Examenul arcadelor dentare
Se executa prin in spectia separata , initial a arcadei dentare inferioare , apoi a celei superiaore
evidentiind:
1. Forma arcadelor dentare:
• ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
• ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
• forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a
2. Existenta , marimea , numarul si topografia breselor
• edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
• breșe intercalate sau terminale sau mixt;
• pe o hemiarcadă sau pe ambele;
• în zona frontală sau laterală;
3. Existenta , caracterul si starea protezelor dentare care
restabilesc imtegritatea arcadelor dentare
• proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,raportul
cu antagoniștii și apofiza alveolară;
• proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos
4. Caracterul si nivelul ariei ocluzale
5. Raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie

Examenul relatiei si raportului de ocluzie centrica

Dupa examenul arcadelor dentare este necesar de a supune analizei relatiile intermaxilare si
interdentare care servesc drept criteriu important la alcatuirea si realizarea planului protetic.
Aceste relatii se vor studia in plan transversal, sagital si vertical.
Pozitiile mandibulei fata de maxila pot fi centrice, excentrice cu contact intre arcadele dentare
si fara contact. Reiesind din acestea, initial se va determina tipul de ocluzie. Pacientului, la care
mandibula se gaseste in stare de postura, i se propune de a inchide cavitatea bucala in ocluzia
centrica, folosind diverse probe si metode de ghidare unimanuala sau bimanuala a mandibulei in
ocluzie centrica fara a provoca presiuni asupra ei. Convingandu-ne ca pacientul a inchis gura in
ocluzia centrica examinam tipul ocluziei, conducandu-ne de semnele clinice caracteristice
fiecarui tip din cele cunoscute.
Ulterior vom examina relatiile ocluzale in intercuspidare maxima pentru care este caracteristic
asa un raport interdentar cand intre suprafetele ocluzale ale dintilor se stabileste un contact
intercuspidian si fiecare dinte se gaseste in ocluzie cu doi antagonisti, afara de incisivii centrali
inferiori si ultimii doi molari superiori. Prin urmare un rol important in pozitie statica normala
de intercuspidare maxima il joaca contactul cuspizilor cu fosele ocluzale si crestele marginale.
Inregistrarea acestor contacte ca si a celor dinamice se efectueaza cu ajutorul hartiei de
articulare sau a placutelor de ceara ramolita. In scop stiintific pot fi folosite si alte metode,
ca de exemplu, cea fotoelastica in cadrul careia se foloseste acrilatul transparent, lumina
polarizata, computerul, etc.

Dupa examenul relatiilor ocluzale statice se supun unei analize si relatiile de ocluzie dinamica.
La miscarile de propulsie se atrage atentia asupra caracterului de ghidaj anterior al ocluziei.
Datorita supraacoperirii dintilor frontali inferiori de cei superiori, la deplasarea mandibulei
anterior, incisivii inferiori aluneca pe suprafetele palatinale ale antagonistilor pana la marginea
incisivala. In asa mod incisivii superiori dirijeaza miscarea de propulsie.
In pozitia de contact cap-la-cap a incisivilor, datorita ghidajului anterior, apare o inocluzie
laterala, care depinde de gradul de supraacoperire frontala. Cu cat mai mare va fi gradul de
acoperire a dintilor frontali inferiori, cu atat mai mare va fi si spatiul de inocluzie laterala.
La examenul miscarilor de lateralitate medicul propune pacientului sa deplaseze mandibula din
pozitia ocluziei centrice spre dreapta sau stanga pana la pozitia cap-la-cap a caninilor sau a
cuspizilor vestibulari ai dintilor laterali. In acest itmp este necesar de a observa caracterul de
conducere al mandibulei: canina (ocluzie de protectie canina) sau de grup (ocluzie de protectie
de grup).
In ocluzia de protectie canina se observa o inocluzie bilaterala, iar in caz de ocluzie de
protectie de grup, la asa un grad de lateralitate al mandibulei, se va inregistra o inocluzie pe
hemiarcada inactiva si un contact varf-la-varf a cuspizilor vestibulari dintre arcadele
dentare pe hemiarcada activa.
Depistarea dereglărilor de ocluzie statică și dinamică se efectuează prin
aprecierea contactelor premature.
Examenul relațiilor intermaxilare continuă cu determinarea spațiului de inocluzie in stare de
rapaus relativ (postură) a mandibulei, care în condiții normale este 2-3 mm. (se determină cu
ajutorul așa numitei probe fonetice, medicul spune pacientului să pronunțe anumite cuvinte
observînd în acest timp gradul de inocluzie dentară.)
Ocluzie fiziologică :
- Ortognată
- Dreaptă (cap-la-cap)
- Biprognată (protruzia fiziologică bimaxilară sau prognația fiziologică)
- Opistognată(retruzie fiziologică bimaxilară)
Ocluzie patologică:
- prognația (ocluzia distală)
- progenia (ocluzia mezială)
- ocluzia deschisă
- ocluzia adâncă
- ocluzia încrucișată

10.Metodele paraclinice utilizate la examinarea pacienților cu edentații

parțiale, indicaţii.
Scopul: completarea examenului clinic și obiectivizarea datelor pacientului, ne ajut să
formăm o concluzie definitivă.
• Examenul radiologic ( OPG, radiografia intraorala , CT, Teleradiografia ,
cineradiografia )
• Analaliza modeleor de studiu-examenul clinic endobucal nu totdeuna permite sa
depistam diverse momente de ocluzie si raport interdental, sa precizam
localizarea contactelor dentare premature din cauza reflexelor de protectie ce
aparin cadrul utilizarii acestor metode . modele de studiu pot fi studiate si
analizate separat si in pozitie de ocluzie centrica
• Electroodontometria – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului nervos
dentar care indică starea pulpei și a periodonțiului;
Tehnica: Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/
marginea incisivă, după care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran care arată
mărimea curentului electric în mkA; se fixează acea valoare la care pacientul reclamă durere.
Valorile corespunzătoare:
• dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA,
• în pulpită la 40 mkA,
• în necroză pulpară la 60 mkA,
• afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA,
• afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA.
• Cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea.

• Termodiagnosticul - presupune determinarea reacției dintelui la excitanți termici

(fierbinte, rece), cu ajutorul căruia se determină starea pulpei dentare
Tehnica constă în aplicarea unui bulet de vată îmbibat cu apă fierbinte (>50 C) sau rece
(<+10 C). Dintele sănătos în mod normal nu reacționează la temperatura din acest
diapazon. În caz de afecțiuni ale pulpei dentare de caracter inflamator sau leziuni ale
țesuturilor dure, la aplicarea excitanților termici se declanșează o reacție doloră acută.
• Eficienta masticatorie ( metode statice si dinamice)
• Examinarea musculaturii ( miotonometria , elctromiografia )
• Examenul fotostatic

11.Metodele radiografice utilizate la examinarea pacienților cu edentații

parțiale.
Examenul radiologic este unul dintre examenele complementare de baza la precizarea
modificărilor țesutului osos, rapoartelor dintre diferite segmente și elemente ale scheletului
sistemului stomatognat, iar uneori și a modificărilor funcționale.
intraorală (dentoparodontală): oferă informație despre:
• starea țesuturilor dure ale dinților
• prezența leziunilor odontale
• caracterul implantării dinților
• direcția axului și a rădăcinii
• raportul coroană-rădăcină (în sens vertical și orizontal)
• topografia, forma, mărimea camerei pulpare și starea canalelor radiculare
• calitatea obturării canalului radicular
• starea spațiului periodontal și osului alveolar (distrucția laminei dure, resorbția septurilor
interradiculare și interdentare)

• dinți în retenție, resturi radiculare, fracturi radiculare și osoase, distrucția osului ș.a.
extraorală:
✓ radiografia panoramică (pantomografia/ ortopantomografia): pe un film radiologic
se face proiecția ambelor maxilare și arcade în relație centrică, relație de postură sau
deschidere maximă a gurii;

se pot studia elementele articulației temporo-mandibulare, rapoartele dintre arcadele

dentare și particularitățile parodontului și țesutului osos în ansamblu comparativ (se văd
toți dinții, se poate de făcut comparație); în schimb nu se evidenţiază marginea osului
alveolar, spațiul dento-alveolar, caracterul de trecere a canalelor radiculare ș.a.
✓ tomografia (CBCT): se obțin imagini radiografice ale diferitor straturi ale unui organ, la
diferită adâncime da la suprafața lui; pentru studiul ATM, vizualizarea precisă a
elementelor ososase.

✓ teleradiografia (radiografia cefalometrică): se obține imaginea scheletului maxilo-

 facial și al craniului; putem trasa diferite planuri pentru a studia raportul dintre diferite
segmente comparativ cu norma; oferă informație despre anomalii dentomaxilare,
asimetrii craniofaciale și alte dereglări de structură.

✓ cineradiografia:metoda de studiu radilologic al ATM, în poziție static și dinamică.

studiul mișcării condililor articulari;

✓ artrografia: unica metodă care oferă detalii privind meniscul ;

în capsula articulară se introduce substanță lichidă de contrast și se studiază starea
meniscului; este dureroasă și dificilă de efectuat.
✓ electroradiografia: se obține imaginea obiectului filmat prin intermediul plăcilor
selenice; utilizată la diagnosticarea anomaliilor generale dentomaxilare și când nu este
necesară evidențierea structurilor țesuturilor organului filmat.

12.Metode de examinare ATM utilizate la examinarea pacienților cu edentații

parțiale.
Inspectie:
Deschiderea cavitatii bucale:
• în limite normale ca amplitudine (grosime index + medius + inelar/falanga 2 sau falanga 2
police);-
• limitare antalgica (dureroasa);
• continua, în arc (în plan sagital);
• în treapta;
• sacadata;
• în baioneta cu laterodeviere dreapta/stânga.
Palpare
Index în conductul auditiv extern si policele aplicat pretragian.
• excursia condililor simetrica/asimetrica;
• cracmente, crepitatii (explica posibila dizarmonie ocluzala, vechimea edentatiei,migrari
dentare);
• sensibilitatea la palparea pretragiana în timpul excursiei condililor.
Auscultatia ATM
• Se efectueaza in timpul palparii si diverse exursii mandibulare , evitinduse : frecaturile ,
crepitatiile si cracmentele , salturile si subluxatiile condililor articulari
• Se auscultatie se atrage atentia la momentul aparitiei zgomotolui ( initial , intermediar sau
terminal ) in cadrul miscarilor mandibulare
• Are importanata evidentierea caracterul salturilor condiliene : successive , laterale , daca
ele determina traiectorii la miscarile vertical sau nu

13.Examenul musculaturii aparatului stomatognat utilizate la examinarea

pacienților cu edentații parțiale. Metode.Caracteristica.
Mușchii mobilizatori ai mandibulei:
- Ridicători: temporal, maseter și pterigoidian intern
- Coborîtori:geniohioidienii, milohioidienii, fasciculele anterioare ale m.digastric
- Propulsori: pterigoidian extern
Examenul clinic al musculaturii se face prin inspectie generala si palpare .
el ne da posibilyataea sa stabilim prezenta sau absenta asimetriei faciale .
Palparea se efectueaza bilateral ptr a compara dreapta cu stinga, a depista cauza durerii , starea
de incordare musculara . Palparea se recomanda a fi efectuata atit endoral cit si exoral
1. Mm temporal – palparea cu policile , plimbinduse de la facciculul anterior spre cel posterior ,
aplicind o anumita presiune
2. Mm maseter – pc stringe maximal arcadele dentare . palparea se face bimanuala, cu degetul
aratator aplicam o presiune din partea orala , iar cu policile celeilalte mini – extraoral.
3. Mm pterigoidian median – introducem policile intraoral , plimbindu-l spre unghiul mandibulei
, pe cind policile celantei minii sint plasate extraoral la locul de insertie a mm maseteric.
4. Mm pterigoidian lateral – degetul aratator se plaseaza pe apofiza alveolara a maxileii
deplasind lent spre zona distala a tuberozitatii maxilare
5. Mm digastrici – se palpeaza extraoral si bimanual deplasind policile ambelor miini in zonele
inferioare ale apofizei mastoidiene , aplicind o presiune in directia ram asc , cel posterior se
palpeaza submentonier.

Miotonometria: se determină tonusul mușchilor ridicători ai mandibulei în repaus și în

contracție musculară maximă; se utilizează tonometrul Szirmai, care are o tijă cu resort elastic
pentru compresiune și un cadran cu indicator. Fotoliul este în poziție orizontală, pacientul
strânge maximal arcadele dentare iar medicul palpează mușchii maseteri sau temporali și
determină punctul maximal proeminent; pacientul se relaxează iar medicul aplică miotonometrul
în punctul determinat. Cît pacientul nu contractă mușchiul, aparatul arată mărimea tonusului
muscular în repaus iar când pacientul strânge din nou arcadele, aparatul arată mărimea tonusului
muscular în contracție funcțională.
Electromiografia:
Este o metoda paracclinica de axaminare a mușchilor . Ne permite să depistăm afectarea
neuromusculară care, de regulă,însoțește disfuncțiile ocluzale, și să precizăm caracterul
disfunțiilor muscular în caz de anomalii dentomaxilare, edentație parțială ,totală.
La baza acestei metode stă înregistrarea biocurenților fibrelor muscular și fasciculelor muscular
care sânt inervate de aceiași neuroni.
Electromiograma este imaginea grafică a activității bioelectrice muscular , care însoțește toate
procesele vitale și este cel mai exact indice al funcțiilor fiziologice.
Aparat- electromiograf
La examenul mușchilor SS putem utilize electrozi de suprafață sau de profunzime. Practic cel
mai frecvent se utilizează elecrozii de suprafață , care culeg potențialul din întreaga masă
muscular.
Electromiografia se efectuează în condiții de rapaus fiziologic relative (postural), intercuspidare
maximă, ocluzie centrică, ocluzie cu effort, deglutiție,precum și la executarea mișcărilor
mandibulare de test sau funcționale.

Procedeul Netter:
- Fascicolul intern al orbiculatilor –indepartarea comisurilor labiale
1. Hipertonie –se reuseste sa inchida fanta labiala cu toata forta opusa
2. Normotomie – se reuseste sa inchida fanta labiala la o pozitie mai redusa
3. Hipertonie – se reuseste sa inchida fanta labiala
In cazul umflerii obrajilor , examinatorul preint palmele incet si progresiv:
1 hipertonie – reuseste sa mentina aerul
2. Normotomie – scapa aerul la o presiune usoara
3. Hipotonie – reuseste sa umfle obrajii

14.Examinarea modelelor de studiu în examinarea pacienților cu edentații

parțiale.Metode. Carsacteristica.
• modelul de studiu este obţinut pe baza unei amprente documentare, care reprezintă
negativul arcadei dento-alveolare şi al ţesuturilor limitrofe;
• Dupa cum se stie, ex clinic endobucal nu ne permite intotdeauna sa depistam diverse
momente de ocluzie si raport interdentar, sa precizam localizarea contactelor dentare
premature din cauza reflexelor de protectie ce apar in cadrul utilizarii acestor metode.
• De aceea, in vederea evitarii acestor dificultati se propune aplicarea metodei analizei
modelelor de studiu (diagnostice) care prezinta o vasta metoda complementara nu numai
la stabilirea diagnosticului, dar si la intocmirea unui plan de tratament protetic corect.
• Avantajul metodei respective mai consta si in posibilitatea unor masurari de precizie care
nu pot fi facute in cavitatea bucala, ca de exemplu: determinarea inaltimii spatiului
edentat, pozitiei dintilor ce delimiteaza breșele dentare, fapt ce permite alegerea corecta a
variantelor de insertie a protezei.
• Modelele pot fi studiate si analizate separat si in pozitie de ocluzie centrica.
• In acest scop modelele de studiu se vor ghipsa in simulatoare cu ajutorul cheii de ocluzie
obtinute in cadrul determinarii ocluziei centrice sau a relatiei de ocluzie imediat dupa
amprentare. Alegerea simulatorului va depinde de scopul investigatiei.
• Daca e nevoie de un studiu al relatiilor interdentare in raport de miscarile mandibulare,
modelele se vor ghipsa in articulator, care permite imitarea acestor miscari.
Este folosit ca şi document ştiinţific şi medico –legal.
Pe model se pot studia:
· contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, axul longitudinal al dinților
·raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie
·înălțimea spațiului edentate
·poziția dinților care delimitează breșa
·alegerea axului de inserție a protezei
· localizarea contactelor premature
· traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori
· înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană

15.Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.

Leziunile SS provoacă diferite dereglări ale actului de masticație. Eficiența masticatorie poate fi
determ, în procente prin comparația cu cea a SS sănătos, considerată egală cu 100%.
Aceste metode au fost sistematizate în statice și dinamice .
metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului
stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în parte, luând
drept unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte).
• dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
• dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.
• dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
• dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
• dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;

• se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa dintelui,Ø

resorbție de gr. I, II, III); dacă resorbția este accentuată, dintele este considerat absent;
metode dinamice:
➢ Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de mișcări
de masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat la 100°C;
masa uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în ultima sită se
cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței masticatorii.

➢ Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de

miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se
cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită
rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul pierderii eficienței
masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).

➢ Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când
apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14
secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită sunt
mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii eficienței
masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).

➢ Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație; se

studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar și
eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva faze:

I. repaus fiziologic (linie dreaptă);

II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

16.Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.

Clasificarea edentației parțiale după Kennedy :
La baza a fost pusă topografia breșei și caracterul de delimitare a lor de dinții stîlpi.
Toate breșele sunt grupate în 4 clase,iar primele 3 au fost împărțite în 4 subdiviziuni.
Edentația de clasa I- arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a beșelor bilateral
terminale, adică mărginite de dinți numai mezial.
Edentația de clasa II- prezența obligatorie numai a unei breșe terminale, adică mărginite de
dinți numai mezial.
Edentația de clasa III- prezența obligatorie a breșei laterale intercalate, adică mărginită de dinți
și mezial, și distal.
Edentația de clasa IV-localizarea breșei numai în zona frontală.
Primele 3 clase Kennedy le imparte in 4 subdiviziuni , fiecare, in dependa de nr breșelor în zona
dinților restanți.

Clasificarea edentației parțiale după Gavrilov:

I- Breșe ale arcadelor dentare delimitate de dinți restanți numai medial (unilaterale și
bilaterale)
II- Breșe ale arcadelor dentare delimitate de dinți restanți nu numai medial, dar și distal; ele
pot fi unilaterale, bilaterale și frontale
III- Breșe ale arcadelor dentare mixte (pe o hemiarcadă mărginită de dinți numai mezial, pe
când în zona celorlalți dinți una sau mai multe breșe mărginite din ambele părți de
dinți)
IV- Edentație parțială cu prezența numai a unui singur dinte

Clasificarea edentației parțiale după Costa:

I- Edentația frontal cuprinde breșele intercalate, situate în în zona frontal , formate de lipsa
unor dinți incisive sau canini
II- Edentația lateral cuprinde breșe uni- sau bilateral din zona lateral mărginite de dinți
restanți anterior și posterior, formate de lipsa unor molai sau premolari (breșe
intercalate)
III- Edentația terminală include breșele uni- sau bilateral din zona laterală mărginite de
dinți restanți numai anterior, formate de lipsa molarilor și a premolarilor.
IV- Edentația mixtă cuprinde breșe numeroase așezate în diferite zone , formate de absența
mai multor dinți (cînd pe aceeași arcadă coexist breșe frontale, laterale, intercalate și
terminale)
V- Edentația intinsă cuprinde breșe situate in zonele frontal și lateral, mărginite de dinți
restanți
VI- Edentația subtotal cuprinde arcadele dentare pe care au rămas unul sau doi dinți
restanți.

I – în funcție de numărul de dinți lipsă:

a) mici - de la 1 la 3 dinți;
b) mediu este de la 4 la 6 dinți;
c) Edentația extinsă - de la 6 la 8 dinți;
d) Edentația subtotală - prezența de la 1 la 2-3 dinți.

II –după topografie:
a) În zona frontală;
b) În zona laterală;
c) În fronto-lateral (unic sau bilateral).

III – în funcție de maxilar:

a) Pe maxilarul inferior;
b) Pe maxilarul superior;
c) Pe ambele maxilare ;

17.Diagnosticul edentației parțiale, elemente componente, formularea.

Exemple.
Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca obiectiv definirea
stării patologice a unui pacient.
Componentele diagnosticului:
1. afecțiunea principală – se determină forma nozologică a bolii și se descriu toate
caracteristicile ei: dereglările morfologice, topografice (folosindu-se clasificari cunoscute),
funcționale (masticatie, fonatie , deglutitie ), fizionomice, simptomele, etiologia și patogenia;
2. complicații provocate de afecțiunea principală – se determină și se descriu toate
caracteristicile complicațiilor așa ca migrări, deformații ale arcadelor, modificarea ocluziei și a
DVO, abraziune patologică, mobilitate patologică, trauma mucoasei, dereglări ale ATM, etc.;
3. afecțiuni concomitente – generale (le comunică pacientul) și stomatologice (sunt depistate în
timpul examenului obiectiv); (leucoplachia, lichen ș.a.)

Exemplu :
1. Anatomo-clinic ( edentatie partiala cl … Kenedy)
2. Topografice – consemneaza dintele si suprafata ( la maxilla /mandibula)
3. Etiologic – indica cauza (caria complicate )
4. Functional – precizeaza tulburarile SSG (asociata cu pulpita cronica gangrenoasa)
5. Complicatii – migrarea dentara

Diagnostic: Edentatia partiala cl 2 Kenedy , la mandibula, complicate in urma cariei dentare , cu

dereglarea functiei masticatorii, cu migrari dentare.

18.Examenarea dinţilor restanți în edentația parțială.Criterii. Caracteristica

poziţiei şi gradului implantării dinţilor în procesul alveolar.
Examenul dinţilor şi notarea formulei dentare după şcoala anglo-sacsonă, şi internaţională.
- SISTEMUL ȘCOLII ANGLO-SAXONE
- SISTEMUL ȘCOLII AMERICANE
- SISTEMUL ARITMETIC
- SISTEMUL FEEDERAȚIEI DENTARE INTERNAȚIONALE
La fiecare dinte se verifică:
• volumul, integritatea fiecărei suprafețe coronare (leziuni [întindere, profunzime], obturații
[rugoase, netede], fisuri, fracturi, abraziuni patologice, anomalii de structură a țesuturilor
dure);
• forma, direcția, mărimea (formă de cui, con, alungiți, scurți, globulari, gigantici, nanici);
• culoarea (normală. patologică)
• stabilitatea (gradul de mobilitate);
• raportul porțiunii intra și supraalveolare
• prezența sau absența punctelor de contact, diasteme, treme, migrări (sagital / transversal /
vertical / mixt), rotații, înclinări;
• examenul parodontului (hipertrofia/retracția gingiei și adâncimea pungii parodontale);
• depuneri dentare (moi/ dure, supra/subgingival).ü

- Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibulo- oral cu 5 – 10
°, iar dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° in acelasi sens.
- Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar
la mandibulacu 2 – 3° spre lingual.
- Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari
vestibular si lingual mai accentuat

19.Examenul proceselor alveolare la pacienţii cu edentaţii

parţiale.Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime. Clasificarea
breşelor arcadelor dentare după numărul de dinţi lipsă.
Acest examen se efectueaza prin inspectie si palpare digitala, fapt ce ne dă posibilitatea să
evidențiem și să precizăm:
• Limitele breșelor denatre;
• Înălțimea, forma, lățimea și direcția apofizelor
• Distanța de la planul de ocluzie la zona edentată
Cu deosebită atenție se examinează apofizele alveolare la edentațiile terminale, întinse, subtotale
și totale, cînd va fi necesar un tratament protetic cu proteze mobile, deoarece ele vor fi instalate
pe acest cîmp. În așa cazuri se ia în considerație:
• Retentivitatea versanților vestibulari și orali;
 • Prezența marginilor ascuțite;
• Prezența exostoazelor;
• Proeminențelor care deformează osul datorită dinților incluși;
• Odontoamelor, chisturilor etc.
Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime
După lățime deosebim apofize alveolare:
• Înguste < 5mm
• Medii = 5-8mm
• Late >8mm
Aceste dimensiuni servesc pe viitor modelării configurației viitorului corp de punte.
Clasificarea breşelor după numărul de dinţi lipsă.
Deosebim edentație parțială:
• Redusă (absenți 1-2 dinți);
• Întinsă (absenți 3-4 dinți);
• Subtotală (prezenți 1-4 dinți).

20.Examenul mucoasei cavităţii bucale la pacienţii cu edentaţii parţiale.

Examenul mucoasei bucale se execută prin inspectie și palpare digitală la nivelul buzelor,
apofizelor alveolare, obrajilor, bolții palatine, limbii, planșeului bucal. Astfel se poate aprecia
gradul de reziliență a mucoasei în diferite zone, dar și gradul de sensibilitate.
Din punct de vedere al mobilitatii deosebim 3 tipuri de mucoasă:

➢ imobilă (aderă la substratul osos),

➢ activ mobilă
➢ pasiv mobilă (trecerea de la cea imobilă la cea activ mobilă);
Datorită stratului submucos fibromucoasa poate fi comprimată numai în plan vertical la aplicarea
unei forțe. Această însușire a fost determinată ca reziliență, care diferă de la o zonă la alta.Prin
urmare gradul de reziliență depinde de exprimarea stratului submucos și alte particularități
individuale.
Rezilienta dento-parodonotala = rezilienta ligamentului = 28microni
Reziliența implantului = reziliența osului = 5 microni
Rezilienţa mucoasei = 0.4-2 mm
Se ia in consideratie frenurile si plicele inserate direct pe apofiza alveolara ( frenul buzei sup,
infer,)

21.Varietăţi de situaţii clinice în edentaţia parţială.

(Prezentare Gabi)
a) Prima situație clinică include arcade dentare cu ocluzie stabilă datorită prezenței unui
număr mare de dinți restanți pe ambele arcade, între care se stabilesc contacte dento-
dentare multiple, stabile cu păstrarea dimensiunii verticale de olcuzie
b) A doua situație clinică include arcadele dentare cu ocluzie instabilă din cauza contactelor
premature și a interferențelor, ci și a reducerii contactelor dento-dentare. Dimensiunea
verticală de ocluzie poate fi păstrată sau modificată
c) A treia situație clinică este caracteristică lipsa ocluzie arcadelor dentare datorită
numărului redus de dinți restanți sau a repartizării lor pe arcadele dentare în așa mod ca
practic să nu existe contacte dento-dentare, dimensiunea verticală de ocluzie, cât și planul
de ocluzie
22.Principiile de tratament protetic a edentaţiei parţiale.
Planul de tratament cu punți dentare, indiferent de particularitățile constructive
de tehnică prin care sînt realizate, va avea în vedere realizarea unor principii
cunoscute sub denumirea de: principiul biofuncțional, biomecanic, profilactic
Principiul biofuncțional
Restaurarea integrităţii arcadei dentare cu ajutorul punţilor dentare, se realizează în scopul
restabilirii funcţiilor majore ale aparatului dento-maxilar:
- masticație,
- fonaţie - refacerea curbei vestibulare, modelarea fețelor orale si înălțimea adecvată a
corpului de punte.
- fizionomie se realizeaza prin utilizarea materialelor estetice, refacerea formei,
dimensiunii,culorii si pozitiei dintilor.
Principiul biomecanic
• se refera la asigurarea unei rezistenţe fizico-clinice a protezei, fără a se deforma, abraza
sau fractura.
Rezistenţa :
• Se indica aliaje nobile (Au, Pt) sau nenobile (Ni-Cr) şi masele ceramice ;
• Se contraindică restaurările fixe integral ceramice, din răşini acrilice simple sau
compozite ; excepţie
se face numai în caz de edentaţii frontale cu inocluzii frontale.
Inserţia-stabilitatea :
• Este facilitată când preparaţiile dentare sunt paralele ;
• Este uşurată când se utilizează coroane cu grosime dirijată, iar preparaţiile sunt uşor
conicizate ;
Principiul profilactic
Conform principiului profilactic, punţile dentare trebuie astfel concepute şi executate, încât toate
ţesuturile cu care proteza vine în contact (dinţi, parodonţiul, creasta edentată, mucoasã bucală) sã
nu fie agresate, inducândulise modificãri patologice.
Punerea în practica a confecţionãrii punţilor dentare a principiului profilactic, presupune
respectarea normelor privind:
▪ Conservarea la maximum a structurii dentare
▪ Refacerea corecta a morfologiei dintelui / dintilor de restaurat
▪ Rapoarte de ocluzie corecte
▪ Protectia dintelui preparat impotriva fracturii.
Ergonomic – amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea
lucrului ș.a. care sporesc productivitatea și eficacitatea muncii medicului.
Bazat pe organizarea rațională a muncii medicului stomatolog. Folosește o mulțime de materiale
și instrumente într-un câmp mic de activitate (cavitatea bucală). În același timp, este necesar să
se prevadă și măsuri pentru prevenirea bolilor profesionale (scolioză, artroză, boli infecțioase
etc.). Echipamentul corect pentru locul de muncă al medicului și al cabinetului în ansamblu,
poziția corectă a pacientului în timpul tratamentului, utilizarea măsurilor de protecție.

23.Complicațiile locale, loco-regionale și generale a edentației parțiale.

Complicații Locale:
- Fonetice: depinde de volumul de substanță pierdut. Apar in caz de leziuni intinse.
Afectiunea dintilor frontali, grava ca suprafata si profunzime, impiedica
articularea fonetica si pronuntarea cuvintelor.;
- Complicatii estetice: depinde de gradul de vizibilitate și întindere a leziunii, fiind
cauzata de pierderea de substanta dura a coroanelor dentare din zona frontala in
caz de carie, abraziunea tesuturilor dure, trauma, cat si in caz de abateri de la
structura, culoare, forma;
- Complicatii ocluzale- prin migrari dentare, pierderea punctelor de contact,
disparitia stopurilor ocluzale centrice
- Complicații masticatorii
Complicații Loco-regionale
- La nivelul ATM- dureri, crepitatii, salt articular, degenerari ale meniscului datorita
traumatismelor cronice
- Oboseala la nivelul muschilor mobilizatori, spasm, dezechilibru tonic, ca rezultat
 apar modificari de relatii mandibulo-craniene, aparitia unor relatii excentrice

Complicații Generale:
- Complicatii digestive, cauzate de tulburarile masticatorii care apar atat in caz de
afectare a dintilor frontali, care indeplinsec faza de incizie a actului masticator, cat
si a celor laterali, micsorand eficacitatea de zdrobire si triturare ale ciclului
masticator.(provocate de masticația insuficientă) . Gravitatea complicatiilor depind
de sensibilitatea dureroasă si de gradul de afectarea a dintilor. Poate aparea sau se
poate acutiza gastrita, dudenitele, ulcerul gastric etc.
- Complicatii de ordin psihic

24.Varietăţi de proteze dentare folosite la tratamentul edentaţiei

parţiale.Principiile de alegere a construcţiei.
(Prezentare Gabi)
Protezele dentare utilizate în tratamentul edentației parțiale:
• Punți dentare
• Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă
• Proteze parțiale mobilizabile scheletate
Alegerea construcției este determinate de mai mulți factori:
- topografia zonei edentate,
- gradul de întindere a breșei,
- starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți,
- tipul de ocluzie,
- relațiile interdentare,
- starea generală a organismului;
- unele momente legate de profesia pacientului,
- condițiile tehnico-materiale existente.
Specialistul trebuie să ia în considerare câțiva factori: biomecanic, parodontal, esthetic și
financiar. Pe lângă acestea și să țină cont de doleanțele pacientului.
Terapia edentație parodontale se poate realiza prin 2 categorii de restaurări protetice:
• proteze fixe – proteze parțiale fixe, care se sprijină pe dinții naturali sau pe implante
dentare.
• proteze mobilizabile – proteze mobilizabile cu baze acrilice sau scheletate.
Aceste 2 categorii se deosebesc prin modalitatea de transmitere a presiunilor masticatorii
(sprijinul) și prin sistemul de retentive (modul de ancorare la dinții restanți) și prin
volumul restaurării.
Cele fixe transmit PM osului fie prin intermediul dinților naturali și parodontului lor –
sprijin dento-parodontal, fie prin intermediul implantelor osteotolerate lipsite de
parodonțiu. Volumul lor se inscrie în cel al arcadelor dentare naturale.
Cele mobilizabile transmit PM doar prin intermediul mucoasei crestelor alveolare (sprijin
muco-osos), sau atât prin intemediul dinților și parodontului cât și muco-osos (sprijin
mixt). Volumul lor depășește cu mult cel al arcaelor dentare naturale.
La elaborarea planului de tratament șe ține cont de cel puțin 3 deziderate:
1. Tratamentul trebuie să fie cât mai simplu și concomitent eficient
2. Pentru fiecare procedură sau variantă terapeutică trebuie să dispunem de o bază
tehnico-materială adecvată;
3. Terapia trebuie să fie adaptată la condițiile biologice, mecanice și financiare cât și la
disponibilitatea pacientului la tratament.

(prelegere Gututui)
Tramentul edentației parțiale prin utilizarea:
• punților dentare,
• protezele mobilizabile,
• protezarea pe implante.

25.Punţile dentare, elementele componente.Clasificarea punţilor dentare.

Puntea dentara este o lucrare protetica fixa utilizata in stomatologie pentru restaurarea
morfologica a dintilor absenti de pe arcadele dentare sau pentru protectia si remodelarea dintilor
ce au suferit distructii importante.
Puntea dentara este utilizata in special in tratamentul edentatiilor partiale avand rolul de a
compensa functiile masticatorie, estetica si fonetica dintilor absenti, precum si de a preveni
complicatiile ce pot surveni ca urmare a pierderii dintilor.
Părțile unei punți dentare
Puntea dentara este alcatuita din 2 componente:

Elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și care

contribuie la fixarea (agregarea) de dinții-stâlpi a întregii proteze

Corpul de punte care reprezintă un dinte sau un bloc de dinți artificiali și înlocuiește
dinții pierduți de pe arcada dentară
Criteriul clasificării corpului punții după materialul din care este realizat:
• corp de punte metalic (din aliajele metalelor nobile și inobile) care sînt considerate
nefizionomice;
• Corp de punte nemetalic (din acrilate, composite sau porțelan) care sînt considerate
fizionomice;
• Corp de punte mixt (metaloacrilic, metaloceramic) fiind parțial fizionomic sau total
fizionomic.

După raportul corpului de punte cu apofiza alveolară deosebim:

• Corp de punte cu raport în șa;(in zona frontal, la punti dentare mobilizabile, detasabile)
• Corp de punte cu raport în semișa; (zona frontala)
• Corp de punte tangent linear; (zona laterala)
• Corp de punte cu raport punctiform;(la proces ingust, atrofiat)
• Corp de punte suspendat.(la proces ingust, atrofiat)
Dupa metoda de fixare:
• Fixe
• Mobile
Dupa metoda de confectionare:
• Lipite,
• Sudate,
• Turnate,
Dupa particularitatile de constructie:
• Monolite (dintr-o bucata)
• Separate (din doua bucati)
• Pliante
• Atipice.
Dupa numarul dintilor stalpi:
• Cu un dinte (puntile extinse),
• Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti,
• Cu trei si mai multi dinti.
După localizare in raport cu zona din arcadă
• -punte frontală
• -punte laterală
• -punte maxilară/ mandibulară
 26.Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare. Cerințe către puntea dentară.
Avantaje:
Sunt lucrari cimentate definitiv care nu necesita indepartarea periodica pentru igienizare.
Datorita acestui aspect, multi pacienti prefera puntile in detrimentul protezelor. Puntile se fixeaza
prin cimentarea definitiva a elemetelor de agregare pe dintii stalpi, nemaifiind nevoie de
indepartarea lucrarii pentru igienizare. De obicei, din punct de vedere psihologic, pacientii se vor
obisnui mult mai repede cu ideea unei lucrari fixe decat cu cea a unei lucrari mobilizabile.
• Obisnuirea cu puntile dentare se face extrem de rapid
Puntile sunt lucrari cu o greutate redusa si putin voluminoase. De aceea, obisnuirea (sau
adaptarea) cu puntile se face mult mai rapid decat cu protezelor mobilizabile, care sunt lucrari
intinse si cu o greutate mai mare.
• asigură transmiterea presiunii masticatorii fiziologice
• restabilesc capacitatea masticatorie şi fonetică deriglată
• Puntile asigura un confort masticator excelent
Aceasta deoarece toate fortele masticatorii se transmit dintilor stalp si nu gingiei de sub corpul
de punte. Daca in cazul protezelor masticatia se realizeaza practic pe gingie, puntile dentare vor
asigura un proces masticator care se va efectua exclusiv pe dintii naturali.
• Refacerea esteticii este foarte buna
Acest aspect este conditionat de executarea puntilor din materiale de calitate superioara:
ceramica, zirconiu. Puntile metalo acrilice de exemplu nu se remarca printr-o estetica deosebita.
• Pentru realizarea puntilor dentare sunt necesare mai putine sedinte
Puntile pot fi finalizate si in 2 sedinte, pe cand protezele mobilizabile au nevoie de minim 4
sedinte pentru finalizare. Implanturile au nevoie de 3 pana la 6 luni, timp necesar osteointegrarii
dupa operatia de implantare.
• Durata de viata si prognosticul sunt bune
Pentru a asigura acest deziderat, este obligatorie respectarea minutioasa a indicatiilor privind
ingrijirea acestor lucrari.
Dezavantajele puntilor dentare:
• Necesita slefuirea dintilor stalpi
Pentru asigurarea sprijinului, este nevoie de slefuirea dintilor stalpi. Pentru ca elementele de
agregare sa se poata insera pe dintii stalpi, aceasta operatiune este absolut obligatorie. Este cel
mai mare dezavantaj al puntilor dentare deoarece duce la pierderea unor mari cantitati de tesut
dentar sanatos si, uneori, chiar la devitalizarea dintilor. De aceea, lucrarile pe implanturi au
avantajul neafectarii dintilor vecini bresei edentate.
• Sensibilitatea la cald si rece a dintilor slefuiti
Daca nu se realizeaza lucrari provizorii, dintii slefuiti care au ramas vitali pot prezenta
sensibilitate la stimuli termici pe perioada confectionarii puntii la laboratorul dentar.

Cerințe către puntea dentară:

- Refacerea morfologică a dinților cu distructii avansate, eroziuni sau obturații extinse
- Refacerea estetică a dinților cu modificări de culoare, formă sau poziție
- Refacerea dinților ce prezintă un grad avansat de abrazie
- Tratamentul tulburarilor ocluzale
- Corectarea defectelor de fonație
- Refacerea funcției estetice
- Să fie inofensive pentru țesuturile înconjurătoare
- Să nu fie toxic materialul din care sunt congecționate

27.Indicaţii generale și locale către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi

 dentare.
Depinde de:
• Gradul de întindere și Topografia edentatiei
• Valoarea funcțională a dintilor restanțieri
• Profesie
• Virsta
• Sex
• Constituția psihică a pacientului
• Tipul de ocluzie
• Parafunctii musculare
• Volum dinților stilpi
• Timpul care a trecut de la aparitia edentatiei
Indicații : (prelegere)
1. Restaurarea edentațiilor parțiale dacă există suficienți dinți care să susțină
lucrarea
- Este cea mai importantă indicație a punților dentare
- Dacă nu există suficienți dinti pentru a sustine puntea dentara, va trebui să se opteze
pentru un alt tip de lucrare dentară : proteza mobilizabilă, lucrări pe implanturi
2. Refacerea morfologică a dinților cu distructii avansate, eroziuni sau obturații
extinse
- Această indicație se referă la cazurile in care există mai mulți dinți care prezintă distrucții
avansate sau obturații mari inestetice. Între acești dinți pot exista si spatii edentate
- Puntea dentară ce va fi realizată, pe lânga înlocuirea dinților lipsă, va reface din punct de
vedere morfologic si dinții cu distrucțiile amintite.
3. Refacerea estetică a dinților cu modificări de culoare, formă sau poziție
- Indicatia se referă la dinți, situați mai ales in zone vizibile ale cavității bucale, care
prezintă modificari de culoare, formă sau sunt situați in poziții inestetice
- Puntea dentară proiectată va încerca să restaureze cât mai estetic posibil zonele afectate
4. Refacerea dinților ce prezintă un grad avansat de abrazie
- Abrazia dentară este un fenomen care poate apărea atât din cauza uzurii fiziologice a
dintilor, cât si datorită unor afecțiuni patologice ( de exemplu, bruxismul )
- Dacă dinții devin mici si inestetici există posibilitatea restaurării lor prin punți dentare.
Este importantă stabilirea unei ocluzii finale adecvate
5. Tratamentul tulburarilor ocluzale
- Există situații în care, din diverse motive, ocluzia pacientului devine necorespunzătoare.
Aceste tulburări sunt de obicei însoțite de dureri la nivelul mușchilor masticatori sau a
ATM
- In asemenea cazuri este necesară o reajustare a ocluziei. Aceasta se poate realiza si prin
confecționarea unor punți totale care vor avea alt tip de contacte cu dinții situați pe
arcada opusă și altă înalțime a ocluziei
6. Înlocuirea lucrărilor vechi , necorespunzătoare
- Lucrările dentare care nu mai corespund din punct de vedere funcțional sau estetic trebuie
înlocuite. De obicei, dupa îndepărtarea lucrărilor, se reevaluează situația din cavitatea
bucală a pacientului.
- Dacă există suficienți dinți de susținere, puntea dentară poate fi o soluție de tratament.
7. Dupa efectuarea implanturilor dentare
- Puntile pe implanturi sunt o categorie aparte de lucrări care se sprijină doar pe implanturi
dentare
8. Refacerea funcției estetice
- Pierderea dinților afecteaza grav estetica, mai ales daca este vorba de o zonă vizibilă. De
aceea, refacerea funcției estetice este, pentru mulți pacienți, cel mai important deziderat.
- Refacerea cât mai adecvată a esteticii pacienților depinde foarte mult de materialele din
care va fi confectionată puntea dentară
9. Corectarea defectelor de fonație
- Funcția fonetică este afectată mai ales în lipsa dinților frontali superiori. Deoarece
punțile dentare sunt lucrări fixe puțin voluminoase (spre deosebire de protezele dentare
 de exemplu), reobișnuirea fonetică se face foarte rapid dupa cimentarea puntilor ( 1-2 zile
).
Indicații:
• Înlocuirea a 1-3 dinti la nivelul unei singure breșe, se permite inlocuirea a 4 dinti numai
dacă aceștia sunt cei 4 incisivi
• Edentatia intercalata, multipla
• Edentatia terminala ca excepție
• Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea
verticala sau vestibular orala
• Punțile cu corp de punte suspendat sunt indicate pentru zonele laterale cind dinții stâlpi
sunt înalți sau apofiza alveolara atrofiata
• Inlocuire unor lucrari vechi necorespunzatoare.

Indicaţii către tratamentul edentaţiei frontale cu punţi dentare.

• Sunt indicate punți dacă lipsesc pina la 4 dinti
• Mobilitatea dintilor stâlpi pina la gr 1 sau 2
• Sunt indicate punți fizionomice sau semi- fizionomice precum metalo-acrilice, metalo-
ceramice, acrilice-ceramice, oxid de zirconiu, pentru restabilirea nu numai a morfologiei
dar și a esteticii
• Este indicat raportul in șa sau semișa a corpului de punte cu apofiza alveolara
• Culoarea materialului fizionomic trebuie sa aibă culoarea dintilor restanți
Indicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale laterale cu punţi dentare.
• Dereglarile integritatii a uneia sau a ambelor arcade dentare
• Edentatii multiple intercalate
• Restabilirea integritatii arcadei dentare
• Restabilirea functiilor fiziologice pierdute, in special eficacitatea masticatiei pina la 85-
100%
• Refacerea morfologica a dintilor cu abraziuni, distructii masive (LOC), eroziuni, obturatii
extinse, dinti cu modificari de forma, volum, pozitie
• Tratamentul tulburarilor ocluzale
• Sunt indicate punți dacă lipsesc pina la 3 dinti
• Dinții stâlpi sa prezinte mobilitate maxim de gr 1 sau 2
• Punți nefizionomice sau semi-fizionomice și fizionomice (care au rezistența mare -din
zirconiu, metalo-ceramice)
Este indicat orice tip de raport a corpului de punte cu apofiza alveolara in dependentă de situația
clinica .
28.Biomecanica punților dentare.
• Puntile dentare fiind fixate pe dintii stalpi, transmit presiunea masticatoare si alte forte
functionale asupra parodontului. Prin urmare, la alegerea dintilor-stalpi este necesara
cunoasterea cailor si modalitatii de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea
dentara, cat si modul de transmitere a lor la parodont. In scopul aplicarii rationale a
puntilor dentare si a includerii dintilor-stalpi in componenta lor, este necesara elaborarea
unui system fiziologic echilibrat, care ar permite crearea unor conditii necesare pentru
adaptare a dintilor stalpi si a dintilor antagonisti.
• Miscarile mandibulei in cadrul actului de masticatie sunt realizate in diferite planuri si din
punct de vedere mechanic pe puntea dentara actioneaza diferite forte, principalele dintre
care sunt: forta de apasare (vertical), forta de tractiune, fortele orizontale. Actiunea
acestor forte depind de miscarile mandibulei, consistenta alimentelor, geometria puntii
dentare si de locul unde este ea fixate.
• Fortele de apasare actioneaza vertical si in dependenta de gradul de extindere a puntii
dentare, pot fi suportabile si traumatice pentru parodontul dintilor-stalpi. Aceste forte
actionand asupra corpului de punte, sunt preluate de elementele de agregare si trasmise
parodontului care urmeaza sa le compenseze.
• Pentru a fi mai usor inteles , mecanismul actionarii fortelor de apasare asupra dintilor-
 stalpi, puntea oate fi asemanata cu o bara sprijinita la extremitati, pe suprafata careia se
exercita presiuni.

Analizand repartizarea presiunii conchidem ca presiunea H, care se exercita pe mijlocul corpului

de punte, egal se ransmite prin elementele de agregare dintilor-stalpi, adica a=b. prin urmare: H=
P1+P2, iar P1=P2.
Daca presiunea H se deplaseaza in apropierea unuia din elementele de agregare, atunci a>b, iar
forta de apasare in regiunea aceasta va fi mai mare, adica P1>P2. In acest caz dintele stalp (P1)
se adanceste in osul alveolar datorita intinderii ligamentelor dentoalveolare si a compresiei
ligamentelor apicale pana vor aparea presiuni egale celor diametral opuse.
Pe dintele stalp P2 la inceputul actiunii fortei de apasare va apare forta de tractiune, care
actioneaza diametral opus fortei de apasare ducand la o compresie ligamentara alveolo dentara in
zona treimii superioare proximodistale si treimii inferioare proximal mediale a parodontiului si
la intinderea ligamentelor in celelalte 2 zone.
Aceste forte diametral opuse, actioneaza pana in momentul producerii pozitiei de intercuspidare
maxima si depind de extinderea corpului de punte si numarul dintilor-stalpi. Este dovedit ca
ingustarea corpului de punte nu favorizeaza micsorarea presiunilor ocluzale.
Fortele orizontale actioneaza in timpul miscarilor de masticatie in sens orizontal pe
suprafetele ocluzale ale dintilor laterali si pe cele vestibulare si orale ale frontalilor. Prin urmare,
fortele orizontale actioneaza in doua directtii: orizontala-sagitala si orizontala-transversala.

29.Contraindicaţii relative și absolute către tratamentul edentaţiei parţiale cu

punţi dentare.
Contraindicaţii absolută la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.
• Boli generale cu risc major, decompensate, afectiuni acute sau cronice (infarct miocardic
recent, afectiuni neuropsihice, etc.)
• Discrazii sanguine (leucemia, hemofilia), alergiile
• Afectiuni precanceroase sau maligne *
• Procese supurative acute (pericoronarite acute, celulite, abcese periosoase)
• Leziuni ale mucoasei orale (cheilite, herpes, candidoze)
Contraindicaţii relative la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.
• Stari patologice temporarizate a tratamentului protetic: afectiuni infecto-contagioase,
hepatice, renale
• Bolnavi care nu sunt cu medicatia la zi: diabetic, hipertensivi
• Bolnavi cu diverse afectiuni psihice
• Varsta: bv. in varsta suporta greu sedintele de tratament care sunt lungi si traumatizante.
• Cavitati orale neasanate,
• Pe dinti cu radacina insufficient dezvoltata,
• Dinti cu abateri mari de la axul de implantare normala,
• Pc foarte tineri (sub 18 ani )

30.Forţele de rezervă a parodontului, caracteristica şi folosirea lor la

planificarea punţilor dentare.
Factorii ce contribuie la micşorarea forţelor de rezervă a parodonțiului.
Includerea dinților stîlpi în punțile dentare este bazată pe forțele de rezervă ale parodontului.
Teoretic se admite că din 100% ale posibilităților funcționale ale organelor se consumă 50% în
condiții normale, iar restul rămîne de rezervă.
Prin urmare, suma coeficienților dinților incluși în corpul de punte trebuie să fie egală sau mai
mică decît suma coeficinților dinților-stîlpi. Această metodă matematică poate fi ușor
determinată cu ajutorul tăblițelor concepute de Agapov, Oksman (nu țin cont de starea
parodontului , de aceea incicii respective nu sunt exacți )și alți autori.

La includerea dinților stîlpi în componența punții dentare trebuie să se țină cont de : starea
parodontului dinților stîlpi, mărimea și topografia breșei edentate, starea dinților antagoniști.
Pentru asigurarea acestor condiții Kurleandski recomanda ca in timpul examenului medical al
pacientului să fie completată odontoparodontograma.
Factorii ce contribuie la micşorarea forţelor de rezervă a parodonțiului.

Dintele stalp primeste o presiune masticatorie mai mare decat in mod normal, de aceea daca
acesta este mai mare decat forta de rezerva a parodontului, se atesta o suprasolicitare functionala
care va afecta parodontul provocand atrofia si intr-un final- pierderea dintelui.
Plus la aceasta, intervine

Localizarea bresei
▪ Numarul și topografia dinților restanți
▪ Poziția și direcția de implantare a dinților
▪ Morfologia coronară
Spațiul protetic potențial
31.Odontoparadontograma după Kurleandski şi însemnătatea ei practică.
Modificările stării funcţionale a dinţilor în dependenţă de gradul de atrofie a
procesului alveolar după Kurleandskii.
• Parodontograma este o metodă statică de evidenţă a stării funcţionale a dinţilor.
Parodontograma prezintă o schemă a formulei dentare unde se notează date
despre starea fiecărui dinte. Schema este completată conform datelor examenului
clinic, radiologic și gnatodinamometriei prin semne condiţionale:
N– norma; O lipsa dintelui;
• La alcătuirea parodontogramei autorul reiese din fortele de rezervä ale
parodontului care aproximativ sunt egale cu 1/2 din posibilităţile funcţionale
maximale.
• Starea funcţională a parodontului in normă este determinată cu ajutorul
coeficientilor obţinuţi prin comparaţia posibilităţilor funcţionale determinate in
cadrul gnatodinamometriei. La mijlocul schemei este notată formula dentară:
starea parodontului şi coeficienţii condiţionali sunt notaţi in pătrātelele
respective. Pentru fiecare grupå de dinţi cu orientare funcţională la fiecare arcadă
dentară se calculează starea ei functionala.
¼ - resorbtia tesutului osos de gradul I
½ - resorbtia tesutului osos de gradul II
¾ - resorbtia tesutului osos de gradul III
Daca gradul de resorbtie este mai pronuntat, dintele este considerat absent.
Suma coeficienților dinților incluși în corpul de punte trebuie să fie egală sau mai mică decît
suma coeficinților dinților-stîlpi. Această metodă matematică poate fi ușor determinată cu
ajutorul tăblițelor concepute de Agapov, Oksman (nu țin cont de starea parodontului , de aceea
incicii respective nu sunt exacți )și alți autori.
La includerea dinților stîlpi în componența punții dentare trebuie să se țină cont de : starea
parodontului dinților stîlpi, mărimea și topografia breșei edentate, starea dinților antagoniști.
Pentru asigurarea acestor condiții Kurleandski recomanda ca in timpul examenului medical al
pacientului să fie completată odontoparodontograma.

32.Suportul dento-parodontal. Caracteristica şi importanţa practică la

planificarea punţilor dentare. Criteriile de apreciere a stării funcţionale a
dinţilor stâlpi. Principiile de alegere a dinţilor stâlpi în punţile dentare.
Suportul dento-parodontal este constituit din dinți restanți și țesuturile
parodontale. Prezintă o importanţă deosebită deoarece defineşte:
• posibilitatea restaurării prin punţi;
• longevitatea tratamentului prin punte exprimată prin conservarea dinţilor
stâlpi şi a parodonţiului lor.
Criteriile de evaluare a suportului dento-parodontal sunt:
1.Vitalitatea dinţilor stâlpi.
• Este de preferat includerea dinţilor vitali în acest tip de construcţie protetică, datorită
rezistenţei fizice a ţesuturilor coronare. În cazul includerii dinţilor trataţi endodontic
apare pericolul formării unui proces periapical.
2.Valoarea de suport dento-parodontal.
• Punţile dentare, fiind fixate pe dinţii stâlpi, transmit presiunea masticatoare și alte forţe
funcţionale (forţa de tracţiune, forţele orizontale: sagitală și transversală) asupra
parodontului. Prin urmare, la alegerea dinţilor stâlpi este necesară cunoașterea căilor și
modalităţilor de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentară cît și modul de
transmitere a lor la parodont. În scopul menţinerii integrităţii acestor structuri Agapov,
Mamlok, Oksman au stabilit indici ai valorii de rezistenţă parodontală fiecărui dinte faţă
de solicitările masticatorii.
3. Starea de troficitate a parodonţiului marginal.
 • Pe parcursul vieţii spaţiul periodontal se restructurează permanent în raport cu funcţia
dintelui datorită proceselor de resorbţie și apoziţie ale ţesutului osos alveolar. Acest
fenomen se evidenţiază prin migrări dentare, retracţii gingivale, pungi parodontale
patologice.
4. Morfologia dinţilor:
• a) morfologia coronară — dacă coroana este mai mare va rezulta un suport de susţinere și
fricţiune mai mare.
• b) morfologia radiculară — numărul și direcţia rădăcinilor.
5.Localizarea topografică a dintelui pe arcada dentară:
• Cu cât dintele este localizat mai distal pe arcadă cu atât are importanţă mai mare în
privinţa solicitărilor funcţionale.
6. Topografia edentaţiei:
• Ne permite să vedem solicitările la care au fost supuși dinţii înainte de edentaţie.
7. Direcţia axului de implantare a rădăcinei dinţilor stâlpi și ocluzia dentară.

Pentru evaluarea funcției de suport a dinților s-a recurs la stabilirea unei valori de rezistenţă
parodontală fiecărui dinte faţă de solicitările masticatorii.
I I PM PM M M M
C
C L 1 2 1 2 3
Maxilă 2 1 2 3 3 6 5 3
Mandibul
2 1 2 3 3 6 5 4
ă
Caracteristic punţilor este transmiterea presiunilor masticatorii prin sprijin dento-parodontal.
După topografia sprijinului şi după poziţia dinţilor stâlpi pe arcade se disting următoarele
feluri de sprijin:
a) sprijinul punctiform cu element de agregare la o singură extremitate;
b) sprijin linear caracterizat prin elemente de agregare la ambele capete;
c) sprijin în suprafaţă când puntea se agregă pe cel puţin trei dinţi situaţi în segmente diferite ale
arcadei.
Criteriile de apreciere stării funcţionale a dinţilor stÂlpi
În alegerea dinţilor stâlpi trebuie să respectăm o anumită schemă:
- statusul coroanelor dentare:
• integre;
• cu leziuni ;
• cu obturaţii;
• absente .
- morfologia radiculară (configuraţia radiculară) —mono, bi, triradicular, rădăcini cu
morfologia normală sau curbate, cu alte anomalii etc;
- craportul coroană-rădacină;
- statusul endodontal:
• dinţi – vitali;
• devitali;
• cu obturaţii radiculare corecte, incomplete etc.
• cu rezecţie apicală .
- implantarea dinţilor :
• normală;
• basculaţi ;
• torsionaţi.

Morfologia radiculară
• Forma şi dimensiunile rădăcinilor viitorilor dinţi stâlpi influenţează evaluarea acestora.
• Dinţii care în mod fiziologic fac faţă unor forţe masticatorii mari (ex.primii molari
permanenţi) au o suprafaţă radiculară mare, astfel încât transmiterea presiunilor să se facă
 pe o suprafaţă osoasă cât mai întinsă, rezultatul fnnd dispersarea favorabilă a forţelor.
Rădăcinile divergente oferă un suport parodontal mult mai bun decât rădăcinile care
converg şi fuzioneaza, sau prezintă o configuraţie conică.
• Pornind de la faptul că rezistenţa unui dinte este mai mare cu cât lungimea rădăcinii
clinice şi suprafaţa acesteia este mai mare, rezultă că valoarea protetica este mai mică
pentru monoradicularii cu rădăcini scurte şi subţiri şi mult mai favorabilă pentru
pluriradiculari.
Raportul coroană-rădăcină
• Raportul coroană-rădăcină este reprezentat de lungimea dintelui măsurată de la nivel
ocluzal şi până la nivelul crestei alveolare comparata cu lungimea rădăcinii intraosoase.
• Raportul dimensiunilor axiale fiziologice coroană-rădăcină clinică la adult este de
aproximativ 1/1,5-2.
• Raportul coroană-rădăcină clinică se modifică în funcţie de vârstă astfel:
• - localizarea marginii gingivale la copii este la nivelul smalţului, coroana clinică fiind mai
mică decât cea anatomică;
• - la adultul tânăr gingia este ataşată în vecinătatea joncţiunii smalţ- cement;
• - la maturitate se produce o uşoară retracţie gingivală şi apare uzura ocluzală localizată la
nivelul smalţului şi uneori a dentinei mărindu-se totuşi raportul coroană-radacină clinică;
• - la pacientul de vârsta a treia uzura coronară este mai avansată, iar retracţia gingivală
este mai accentuată; creşterea raportului coroană—rădăcină clinică odată cu înaintarea în
vârstă se datorează în mai mică măsură îmbătrânirii şi mai mult efectului cumulat al
agresiunilor de diverse tipuri.

33.Indicii rezistenţei parodontului după Haber. Caracteristica.

Rezistenta periodontiului depinde de :
- starea periodontiului
- maladiile suferite in trecut
- starea generala a pc
- starea psihica a pc
- tipul de ocluzie
- virsta
Sexul Dintii
1 2 3 4 5 6 7 8 Total
M 25 23 36 40 40 72 68 48 1408
S 18 15 22 26 26 46 45 36 936

Din tabel reise ca fiecare sector al arcadei dentare presiunea aplicata este diferita.
34.Argumentarea matematică alegerii dinţilor stâlpi la tratamentul protetic cu
punţi dentare.
Includerea dinților stîlpi în punțile dentare estebazată pe forțele de rezervă
aparadontului.Teoretic se admite ca din 100% aleposibilității funcționale se consumă 50%
încondiții normale, iar restu rămân derezervă.Suma coeficienților dinților incluși încorpul de
punte trebuie să fie egală sau maimica ca suma coeficienților dinților stîlpi.Aceastămetodă
matematică poate fi ușor determinată cuajutorul tăblițelor concepute de Agapov,Oksman. (nu țin
cont de starea parodontului , de aceea incicii respective nu sunt exacți )și alți autori.

La includerea dinților stîlpi în componența punții dentare trebuie să se țină cont de : starea
parodontului dinților stîlpi, mărimea și topografia breșei edentate, starea dinților antagoniști.
Pentru asigurarea acestor condiții Kurleandski recomanda ca in timpul examenului medical al
pacientului să fie completată odontoparodontograma.

35.Argumentarea biofuncţională a alegerii dinţilor stâlpi la tratamentul protetic

cu punţi dentare.
Restaurarea integrităţii arcadei dentare cu ajutorul punţilor dentare, se realizează în scopul
restabilirii funcţiilor majore ale aparatului dento-maxilar:
- masticație,
 - fonaţie - refacerea curbei vestibulare, modelarea fețelor orale si înălțimea adecvată a
corpului de punte.
- fizionomie se realizeaza prin utilizarea materialelor estetice, refacerea formei,
dimensiunii,culorii si pozitiei dintilor.

36.Complicaţiile posibile în timpul și după prepararea dinților stâlpi la

confecționarea punților dentare, profilaxia.
De cele mai multe ori, complicațiile sunt condiții care apar în timpul sau după o perioadă de
timp de la tratamentul protetic.
Există trei tipuri principale de eșecuri, biologic, mecanic și estetic. Eșecul clinic poate apărea
în timpul sau după procedură.
Complicațiile asociate cu fixarea protezelor includ:
— Suprasolicitarea dinţilors tâlpi prin traumatism ocluzal și instalarea unei paradontite
marginale;
— Retracţia gingivală masivă;
— Apariţia cariilor secundare, a cariilor de colet sau continuarea unor procese carioase
incipiente neobservate în timpul tratamentului cu punţi dentare;
— Tratamentul endodontic al dinţilor stâlpi efectuat incorect cum ar fi: obturarea parţială a
canalului radicular, perforarea coroanei cu pivotul intraradicular, împingerea materialului de
obturaţie după apex pot duce la apariţia periodontitelor apicale cronice
— Apariţia fracturilor coronare ale dinţilor stâlpi apărute ca urmare a depulpărilor și îndepărtării
în exces de substanţă amelo-dentinară;
— Apariţia de hiperplazii, ulceraţii, resorbţii/ atrofii osoase la nivelul suportului muco-osos.
Complicațiile posibile la etapele tratamentului protetic:
• Un factor important în tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare este adaptarea intimă a
lucrării protetice pe bonturile dentare.
• Închiderea marginală deficitară poate duce la dizolvarea cimentului cu care au fost fixate
lucrările protetice. Cimentul dizolvându-se, între dinţii stâlpi și puntea dentară apare un
spaţiu, în care cu timpul pătrund lichidul bucal și resturile alimentare. În timp, din această
cauză, dinţii de sub lucrările protetice se pot caria. (Fig. 5,6) Nerespectarea regulilor de
preparare a dinţilor vitali cum ar fi preparările intempestive, precum și nerealizarea unei
protecţii corespunzătoare a plăgii dentinare, duc la apariţia pulpitelor, necrozelor,
gangrenelor.

Profilaxia
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întreruptepentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentrua evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroanadentară

37.Metodele menajării plăgii dentinare a dintelui preparat. Metoda propusă de

prof.I. Postolachi.
Protecția plăgii dentare se efectuează contra influenței nocive a factorilor mecanici, fizici
sau microbieni.
Sunt utilizate mijloace chimice (impregnare) și mecanice (lacuri sau coroane provizorii)
Chimice:
nitratul de argint folosit în formă de soluție apoasă de 30%
clorură de zinc de 30-40%
Mecanice: cel mai frecvent este folosit lacul de fluor sau lacul celuloid de 5%; coroanele
provizorii de protecție pot fi confecționate din acrilat individual cât și sub formă
prefabricată din celuloid transparent policarbonat sau acrilat, apoi se cimentează pe
dintele preparat.
Conform Lui Postolachi 1995 prelegere
1.Utilizarae lacului de 5% de celuloid .
2.Soluția apoasă de 30% Nitrat de argint, soluție amoniacală
3.Clorură de zinc de 40%timp de 1min după care se reduce cu o soluție de 20 de
% freciamură de potasiu.
4.Tratamentul dinților cu tinctură de iod 3% înainte de preparare.
5. Prepararea economicoasă cu instrumente ascuțite cu jet de apă.
6. Testul cu iod pentru a determina adâncimea preparării .
7. După preparare, dinții sunt tratați cu o soluție apoasăde 5% tanin sau 3% peroxid
de hidrogen.
 8. protejarea suprafeței plăgii a dinților prin acoperirea lor cu lac fluor (Bilak-F,
Unifolan, Tector etc.), cyacrine, clei BF-6 sau coroane provizorii.

38.Complicațiile posibile la obținerea amprentelor la confecționarea punților

dentare și profilaxia lor.
• Deformarea amprentei la îndepărtarea de pecâmpul protetic
• Prezența bulelor de aer sau lipsa materialelor inanumite zone
• Amprentarea insuficientă sau parțială a șanțuluidento-gingival,dinților antagoniști sau
vecini
• Repartizarea neuniforma a materialuluiamprentar pe suprafața cîmpului protetic

Profilaxia
• Respectarea timpului de preparare a materialului
• Respectarea timpului de priza a materialului
• Evitarea mișcărilor lingurii amprentare in timpul prizei
• Uscarea cîmpului protetic pentru evitarea formarii bulelor
• Utilizarea unei cantități suficiente de material amprentar
• Presarea suficientă a lingurii pe cîmpul protetic
• Aprecierea corecta a masurii lingurii amprentare

39. „Ocluzie”.Definiţie.Tipuri.

• În concepţia lui Gysi, ocluzia a fost definită drept un raport static de contact dintre cele
două arcade, indiferent de poziţia pe care mandibula o ocupă faţă de craniu, spre
deosebire de articularea interdentară, care presupune un contact dinamic al arcadelor
dentare.
• În ultima perioadă, unii autori (Bauer, Gutowski, Ramfjord) consideră = contactul dintre
arcadele dentare la un moment dat, indiferent dacă el se produce în faza statică sau
dinamică.
• Aşadar, V. Burlui definește ocluzia drept suma rapoartelor interarcadice în contact static
sau dinamic.
•
Distingem ocluzia statică și cea dinamică.
▪ Ocluzia statică prezintă contactele între dinți în poziția de închidere a cavității bucale.
Modul închiderii în ocluzie centrică se definește ca tip de ocluzie.
▪ În asemenea situaţie în timpul funcţiei mandibulare efectuate prin intermediul muşchilor
mobilizatori se vor crea diverse rapoarte mandibulocraniene, când arcada dentară
inferioară va contacta cu cea superioară, realizând diverse contacte dentodentare incluse
într-un singur termen — ocluzie dinamică.

Din punct de vedere practic deosebim următoarele variante de relaţii ocluzale:

- Centrică
- Anterioară
- Posterioară (distală)
- Lateral din dreapta
- Lateral din stînga

40. „Ocluzia centrică”. Definiţie.Caracteristica. Enumeraţi semnele ocluziei

centrice în ocluzia ortognată.
Ocluzia centrică - Reprezintă un raport static între arcadele dentare în plan vertical, transversal
şi sagital când avem un contact dentodentar (intercuspidian) maximal, iar condilii articulari ai
mandibulei în timpul contracţiei maximale bilaterale a muşchilor mobilizatori sunt situaţi la baza
pantelor tuberculilor articulari.
 ​Pentru ocluzia centrică sunt caraceristice următoarele semne:
❑ Dentar
❑ Articular
❑ Muscular
Faringoglandular

▪ Este necesară diferențierea noțiunii de ocluzie centrică (OC) față de relație centrică
(RC), cea din urmă reprezentând un raport mandibulocranian în cadrul căreia mandibula
se instalează față de maxilă în așa mod încât condilii articulari ai mandibulei ocupă în
fosele articulare o poziția de retruzie neforțată față de baza pantei tuberculului articular,
indiferent de prezența sau absența dinților.

Semnele ocluziei centrice în ocluzia ortognată:

1. Fiecare dinte contactaeză cu doi dinți antagoniști, în afară de incisivii centrali inferiori și
ultimii molari superiori, care au numai câte un dinte antagonist (semnele de ocluziei
centrică caracteristice pentru toți dinții).
2. Linia mediană a feței se găsește într-un plan cu linia interincisivală dintre incisivii
centrali superiori și cei inferiori (semnele de ocluzie centrică caracteristice pentru dinții
frontali).
3. Primul molar superior contactează cu primul și al doilea molari inferiori în așa mod încât
pe primul în acoperă cu 2/3, pe al doilea cu ½, iar cuspidul MV este situat în fisura dintre
cuspizii MV și CV ai primului molar inferior (numit raport neutru sau cheia ocluziei și a
fost propus de Angle drept criteriu în clasificarea anomaliilor de ocluzie - semnele de
ocluzie centrică caracteristice pentru dinții laterali în plan sagital).
4. Arcada dentară superioară este mai mare și o acoperă pe cea inferioară (semnele de
ocluzie centrica carcteristica pentru dintii laterali in plan transversal).

41.Ocluzia anterioară. Caracteristica.

▪ Această varietate de ocluzie este considerată ca un moment de raport dentodentar al
dinţilor frontali în timpul deplasării mandibulei anterior (mişcări de propulsie).
(dezocluzia dinților cuspidați în cadrul mișcării de propulsie)
▪ În această poziţie a mandibulei, în zonele laterale ale arcadelor dentare, în unele cazuri,
lipsesc complet contactele dentodentare şi apare un spaţiu de inocluzie, iar în alte
cazuri pot fi aceste contacte.
▪ Totodată condilii articulari ai mandibulei se vor situa anterior pe panta tuberculului
articular, iar mușchii mobilizatori nu se vor găsi într-o stare de contracție maximă și
echilibrată.
42.Ocluzia distală. Caracteristica.
Aşa tip de ocluzie se caracterizează printr-o deplasare a mandibulei în direcţie distală,
realizându-se astfel un contact dentodentar numai în zonele laterale. Ocluzia posterioară practic
poate fi realizată rareori de către medic când acesta apasă pe menton în direcție distală, astfel
mandibula este forţată distal. În așa caz arcada inferioară va contacta cu cea superioară numai în
zonele laterale, iar condilii articulari vor ocupa în fosele articulare o poziție distalizată.

43.Ocluzia laterală. Caracteristica.

▪ Este considerată ca un raport dentodentar al dinţilor laterali şi poate fi din partea stângă,
sau din partea dreaptă, în dependenţă de direcţia deplasării mandibulei.
▪ Se va observa o asimetrie a liniei dintre incisivii centrali superiori și cei inferiori.
▪ Apare atunci când maxilarul inferior se deplasează spre dreapta sau spre stânga. Cu o
mușcătură ortognatică, în mod normal, contactul este pe canini (protecție canină), cu
separarea simultană a dinților frontali și laterali. Posibil contact al grupului lateral de
dinți (funcția de grup).
44.Definiţie ”Dimensiunea verticală de ocluzie”.Metode de apreciere a
dimensiunii verticale de ocluzie.
▪ Distanța calculată dintre punctul antropometric subnazal și gnation – reprezentând o
valoare morfofuncțională individuală, variabilă de la un individ la altul;
▪ Poate fi calculat prin scăderea din Dimensiunea Verticală de Repaus a Spațiului de
inocluzie fiziologică (în mediu 2-3mm)
Metodele de apreciere a DVO
▪ Metoda antropometrică
▪ Metoda anatomică
▪ Metoda funcțională
▪ Metoda anatomo-fiziologică

Metoda anatomică
• Are la bază afirmația conform căreia DVO optim asigură poziționarea firească a țesuturilor
moi:
• Buzele contactează pe tot întinsul liber, nu prezintă tensionare;
• Colțurile gurii au o poziționare armonioasă, nu sunt ridicate sau coborâte;
• Plicile nazolabiale, supramentonieră prezintă o exprimare normală, adecvată.
Metoda antropometrică
• Leonardo da Vinci
• Țeizing:
• Secțiunea de aur - se bazează pe egalitatea
dintre cele trei etaje ale feței
• Compasul Appenrodt-Gheiringher - compus din două compase care formează trei
brațe: două extreme și unul intermediar; pacientul deschide maximal gura, brațele
extreme se aplică pe menton și pe vârful nasului, apoi pacientul închide gura până
în momentul când brațul intermediar ajunge la vârful nasului, unde era brațul
extrem; această înălțime corespunde poziției de repaus fiziologic relativ al
mandibulei; DVO este mai mică cu 2-3mm);
• Wodrvord-Vayt: distanța dintre centrul pupilelor și linia de închidere a buzelor este egală
cu distanța dintre baza nasului și marginea inferioară a mandibulei.
• Burlui
• Boianov
Metoda funcțională
• Are la bază afirmația conform căreia mușchii mobilizatori pot realiza contracția maximă
doar când DVO e optimă:
Tehnici de determinare:
• * Se determină contracția maximă a mușchilor ridicători;
• * Se determină valoarea impulsului nervos spre mușchii ridicători.
Metoda anatomo – fiziologică
• Are la bază afirmația – dimensiunea verticală a poziției de postură mandibuară (DVPP) –
e constantă de a lungul vietii, nu depinde de prezența sau lipsa dinților antagoniști.
• Inițial se determina DVPP, care este mai mare ca DVO cu 2-3mm.
• Se verifică criteriile conform metodei antropometrice.

45.Definiţie „Poziţie neutră a mandibulei faţă de maxilă”. Metode de apreciere.

.
▪ Este o stare de echilibru între mușchii mobilizatori ai mandibulei.
▪ E însoțită de o relaxare a capsule ATM.
▪ Între arcadele dentare apare un spațiu liber de inocluzie cu valoarea individuală de la 1 la
12mm.
▪ E o relație statică, temporară, relativ pasivă a mandibulei față de maxilă.
 ▪ E poziția din care pleacă și pre care vine mandibula din toate mișcările sale fundamentale
(în afară de cele de masticație).
Burlui V.: PPM este suma rapoartelor mandibulo-craniene atunci când mandibula se află în
pozitie posturală față de craniu sub influența contracției musculare tonice care ghidează mișcarea
maxilarului inferior.
Școala națională de stomatologie (protetică dentară): PPM - starea de echilibru dintre
mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei, când ei se află într-o stare de relaxare fiziologică
relativă, care se evidențiază la nivelul arcadelor dentare printr-un spațiu de inocluzie
individualizat, egal în medie cu 2-3 mm.
Lejoeux: PPM este poziția de echilibru tonic a complexului maxilar de la care pleacă și la care
ajung toate mișcările mandibulei.

Conform conceptului modern, poziția neutră a maxilarului inferior este implementată de

elemente active și pasive ale sistemului stomatognat:
Activ:
• Tonusul muscular al sistemului stomatognat;
• Factorul nervos – condiționeaza nivelul tonusului musculaturii striate
Pasiv:
• Acțiunea specifică a aparatului musculo-ligamentos;
• Articulația Temporo-Mandibulară;
• Presiune negativă din cavitatea bucală, care apare atunci când maxilarul inferior și limba
sunt deplasate în jos, la care obrajii mențin contactul dintre ei.

46.Caracteristica poziţiei de postură a mandibulei după Burlui.

.
Poziţie de Postură a Mandibulei-se caracterizeaza ca o stare de relaxare relativa a
muschilor mobilizatori(mm.ridicatori(3 perechi de m: temporal,maseter și pterigoidian
intern) si coboritori ai mandibulei: geniohioidieni, milohioidienii, fascicolile anterioare
ale muschiului digastric) cu formarea unui spatiu interdentar de inocluzie, de 1-6mm la
nivelul arcadelor denatre,iar in mediu 2-3mm.
V. Burlui (1989) determină această poziționare a mandibulei ca «... suma rapoartelor
mandibulocraniene atunci, când mandibula se află în poziție posturală față de craniu sub
efectul echilibrului tonic al musculaturii manducatoare antigravific».
Din ppt
▪ Este o stare de echilibru între mușchii mobilizatori ai mandibulei.
▪ E însoțită de o relaxare a capsule ATM.
▪ Între arcadele dentare apare un spațiu liber de inocluzie cu valoarea individuală de la 1 la
12mm.
▪ E o relație statică, temporară, relativ pasivă a mandibulei față de maxilă.
▪ E poziția din care pleacă și pre care vine mandibula din toate mișcările sale fundamentale
(în afară de cele de masticație).
Burlui V.: PPM este suma rapoartelor mandibulo-craniene atunci când mandibula se află în
pozitie posturală față de craniu sub influența contracției musculare tonice care ghidează
mișcarea maxilarului inferior.

Școala națională de stomatologie (protetică dentară): PPM - starea de echilibru dintre

mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei, când ei se află într-o stare de relaxare fiziologică
relativă, care se evidențiază la nivelul arcadelor dentare printr-un spațiu de inocluzie
individualizat, egal în medie cu 2-3 mm.
Lejoeux: PPM este poziția de echilibru tonic a complexului maxilar de la care pleacă și la care
ajung toate mișcările mandibulei.

• Conform conceptului modern, poziția neutră a maxilarului inferior este

implementată de
elemente active și pasive ale sistemuluistomatognat:
Activ:
• Tonusul muscular al sistemului stomatognat;
• Factorul nervos – condiționeaza nivelul tonusului musculaturii striate
Pasiv:
 • Acțiunea specifică a aparatului musculo-ligamentos;
• Articulația Temporo-Mandibulară;
• Presiune negativă din cavitatea bucală, care apare atunci cândmaxilarul inferior și
limba sunt deplasate în jos, la careobrajii mențin contactul dintre ei.

La determinarea relației de postură mandibulară se recomandă pacientului să se relaxeze

lăsând ca mandibula, sub influența gravității, să ocupe poziția necesară față de maxilă.
O astfel de poziționare poate fi condiționată și prin aplicarea testelor funcționale. Wild a
propus testul fonetic prin pronunțarea cuvintelor ce conțin fonema “a”, Silvermann - “s”,
Robinson - “f” sau numărătoarea de la 60 la 70.
S-a constatat că la aplicarea acestor teste fonetice se asigură o poziționare a mandibulei
în relație de postură mandibulară.
Practic acest lucru se efectuează marcând cu un creion chimic punctele subnazal și
gnation, apoi propunând pacientului să efectueze unul din testele funcționale
menționate, poziționăm mandibula în relație de postură.
Ulterior cu o riglă/compas/alt dispozitiv măsurăm distanța dintre punctele notate,
apreciem dimensiunea verticală de postură.

47.Determinarea relaţiilor intermaxilare la prezența și absenţa semnelor ocluziei

centrice și dimensiunii verticale de ocluzie.
Ocluzia centrică sau poziția de intercuspidare maximă, sau ocluzia obișnuită - o astfel
de închidere a dinților, în care există un număr maxim (obișnuit) de contacte interdentare.
Mușchii care mișcă arcada inferioară (temporal, pterygoid intern și medial) sunt
contractați simultan și uniform. Din această poziție se efectuează mișcări excentrice (din
centru) ale maxilarului inferior.
Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre
arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui
contact mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior, mișcînd în acestă
direcție condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor
articulari. Astfel de poziționare a mandibulei față de maxilă este manifestată prin
contractarea bilaterală, uniformă și simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează
condiții favorabile pentru efectuarea actului de deglutiție.
Semnele caracteristice: dentar, articular, muscular și faringoglandular.
Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele dentare în
plan sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de baza
craniului și maxilă. Această singură poziționare anterioară a condililor articulari în fose
articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar,
manifestat de contracția bilaterală, uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce
coincide cu mișcarea de deglutiție.

În cazul prezenței relațieii mandibulocranien cu ocluzia stabilă ocluzia ntrică nu se va

determina, iar modele realizate sint situate in pozitia centrica, inregistrind aceasta
pozitionare prin trasarea pe modelele cu creionul a mai multor linii verticale, ce au
traiesctul de la un model la altul, pentru o fixarea corecte.

Cînd dintii restanti sunt preparati(este pierduc contactl dentodentar) si modelele nu pot fi
pozitionate corect, este necesat de determinat aceasta relatie.
Se foloseste: ceara,materiale amprentare termoplastice,elastice,pasta de oxid de Zn.
Materialul ales se introduce in cavitatea bucala, si se aranjeaza pe ocluzal a dintilor lipsiti
de contact apoi arcadele dentare se aduc in contact de intercuspidare maxima.
Dupa consolidarea materialului, dispozitivul este indepartat de pe arcadele dentare si se
transfera pe modele. Astfel sunt pozitionate in OC apoi sunt montate in articulator sau
ocluzor.

Pentru ocluzie instabila pozitionarea modelelor se poate efectua a blocuri de ghips,

materiale termoplastice sau silicon viscos sau sabloane de ocluzie.
Etapele de determinare și fixare a relațiilor intermaxilare în absența ocluziei
• Poziționarea bordurilor de ocluzie.
• Determinarea înălțimii mușcăturii.
 • Determinarea poziției de postură a mandibulei în raport maxilarul superior și fixarea
acesteia.
Determinarea raporturilor intermaxilare:
▪ Se folosește: ceară, materiale de amprentare termoplastice/elastice, pastă de oxid de Zn
▪ Materialul ales se introduce în cav. Bucakă și se aranjează pe ocluzal a dinților lipsiți de
contact, apoi arcadele dentare se aduc în contact de intercuspidare maximă.
▪ După consolidarea materialului, dispozitivul este îndepărtat de pe arcadele dentare și se
transferă pe modele. Asfel sunt poziționate în OC, apoi sunt montate în articulator sau
ocluzor. Pentru ocluzie instabilă poziționarea modelelor se poate efectua cu blocuri de
ghips, materiale termoplastice, silicon vâscos sau șabloane de ocluzie.
Materiale concepute pentru înregistrarea ocluziei și a raportului dintre dinții maxilarului inferior
și superior:
➢ Regisil® 2X™ Bite Registration
➢ Regisil® PB™ Bite Registration
R.I.C se determina cu ajutorul sabloanelor cu bordura de ocluzie care trebuie sa asigure
dezintegrarea arcadelor dentare.
Se verifica si se adapteaza sabloanele cu bordura de ocluzie à vor asigura stabilitatea
mandibulara (substituie dintii lipsa);
Inducerea mandibulei in pozitia de relatie centrica (metoda unimanuala, bimanuala,
Dawson, testul deglutitiei)
Inregistrarea prin:
a) Metoda rece - se aplica o bandeleta plastifiata, bordura e rece à o zona va fi mai
dura à mandibula va merge pe zona cu o rezistenta mai mica;
b) Metoda calda – bordura se plastifica; in cazul in care DVO e pastrata;
c) Cu materiale amprentare cat mai dure in blocuri; material special „Ocluzofast”

Determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice in cazul absentei ocluziei

impune consecutivitatea urmatoarelor etape:
• Adaptarea sabloanelor cu bordura de ocluzie;
• Determinarea DVO;
• Determinarea pozitiei neutre a mandibulei sau a relatiei centrice si fixarea ei.
Adaptarea sabloanelor de ocluzie la maxila urmareste doua momente: obtinerea curburii
vestibulare a bordurii de ocluzie si a planului de ocluzie. Curbura vestibulara a bordurii
de ocluzie constituie reperul pe care il obtine medicul si este folosit de catre tehnicianul
dentare pentru situarea suprafetelor vestibulare ale dintilor in protezele dentare.
Obtinerea acestei curburi se efectueaza prin depunerea unui strat de ceara sau taierea ei
pe fata vestibulara a bordurii de ocluzie conform curburii vestibulare a arcadei dentare
naturale. Aceasta operatiune este efectuata prin adaptarea sablonului de ocluzie in
cavitatea bucala, urmarind restaurarea aspectului fizionomic si a functiei fonetice.
Planul de ocluzie este ondulat in sens sagital si transversal, determinat de raportul de
ocluzie din zona frontala si de relieful supraftelor ocluzale ale dintilor laterali; si practic
reprezinta cele trei curburi: sagitala (Spee), transversala (Monson-wilson) si incizala.
Determinarea planului de ocluzie urmareste scopul redarii acestor curburi in protezele
dentare.
Planul de ocluzie numit si plan protetic la absnta dintilor este stabilit la un nivel si o
directie specifica pentru zona frontala si zonele laterale. Obtinerea acestui plan se
realizeaza cu ajutorul riglelor sau a aparatului Larin, prin depunerea sau taierea cerii pe
fata ocluzala a bordurii. In zona frontala el are o directie paralela cu linia bipupilara si
este situat la nivelul marginii libere a buzei superioare sau sub ea cu 1,0-1,5 mm. E
necesar de mentionat ca lungimea buzei superioare e diferita si in dependenta de aceasta
lungime marginea bordurii de ocluzie poate fi situata sub buza superioara la 2,0 mm, la
nivelul ei sau mai jos de ea cu 2,0 mm. In cazul cand sunt prezenti dintii frontali,
marginea bordurii de ocluzie este situata la nivelul lor. In zonele laterale planul de
ocluzie este paralele cu planul Camper (linia ce uneste spina nazala anterioara cu
conductul auditiv extern). Landa sustine ca distanta dintre planul camper si cel protetic
este egalcu aproximativ 26 mm. In caz ca sunt pastrati dintii laterali, planul protetic
lateral este adus la nivelul suprafetelor ocluzale.

48.Metode de înregistrare a ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare.

Se foloseste: ceara,materiale amprentare termoplastice,elastice,pasta de oxid de Zn.
Materialul ales se introduce in cavitatea bucala, si se aranjeaza pe ocluzal a dintilor lipsiti
de contact apoi arcadele dentare se aduc in contact de intercuspidare maxima.
Dupa consolidarea materialului, dispozitivul este indepartat de pe arcadele dentare si se
transfera pe modele. Astfel sunt pozitionate in OC apoi sunt montate in articulator sau
ocluzor. Pentru ocluzie instabila pozitionarea modelelor se poate efectua a blocuri de
ghips, materiale termoplastice sau silicon viscos sau sabloane de ocluzie.

49.Puntea dentară din două bucăți. Caracteristica. Avantaje și dezavantaje.

Indicații și contraindicații către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Etapele
clinico-tehnice de confecționare.
Aceste constructii sunt confectionate dupa metoda clasica, care prevede in prima etapa
realizarea elementelor de agregare, iar in a doua – a corpului de punte si solidarizarea lor
prin lipire. Etapele clinico-tehnice depind de particularitatile constructive ale elementelor
de agregare, metoda lor de realizare si materialele utilizate.
Ca elemente de agregare pot fi utilizate toate varietatile de microproteze, insa mai des
sunt folosite coroanele de invelis realizate prin metoda de stantare.
Corpul de punte poate fi realizat in intregime din metal sau cu casete pentru fatete.
Corpul e punte cu casete poate fi:
• Cu fatetele din acrilat, confectionat in laborator
• Din acrilat prefabricat
• Din portelan prefabricat
• Cu dispozitive pentru dintii tubulari
• Cu semecasete si fatete din acrilat
• Cu cape sau semicape

Avantajele
• Transmiterea presiunii ocluzale pe cale fiziologica prin axul lung al dintilor stilpi
• Restabilirea totala a functiei masticatorii
• Restabilirea functiei fonetice
• Necesita o slefuire usoara a dintilor stilpi

Dezavantaje:
• Mai putin igienice
• Nu restabilesc pe deplin aspectele fizionomice
• Poate avea loc dzlipirea si oxidarea locului de jonctiune
• Folositea aliajelor de lipire pot conduce la apartitia defirentei de potential si deci a
curentilor galvanici

Indicatii:Acest tip de punti dentare practic pot fi utilizate la restabilirea integritatii

arcadelor dentare in toate cazurile cand sunt conditii de tratament cu punti dentare fixe.

Etapele clinico-tehnice
I clinic – prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii
dentinare
II laborator-realizarea modelelor, confectionarea sabloanelor de ocuzie in caz de lipsa a
ocluziei, montarea modelelor, modelarea dintilor stilpi si confectionarea elementelor de
agregare.
III clinic-proba elementelor de agregare, amprentarea cimpului protetic impreuna cu
elementele de agregare în vederea realizarii corpului de punte, determinarea ocluziei
centrice, protectia dintilor preparati
IV laborator-realizarea modelelor, poztionarea in relatie centrica, montarea in aparat
simulator, modelarea machetei corpului de punte din ceara si inlocuire cu metal.
Obtinerea corpului de punte, adaptarea la elementele de agregare si lipirea lor.
V clinic- proba puntii si individualizarea reliefului ocluzal. In caz de ounte mixta
determinarea culorii acrilatului
VI laborator- finisarea si lustruit=rea
VII clinic-proba definitiva si cimentareaa

50.Caracteristica punţilor dentare cu extensie. Clasificarea. Avantaje şi dezavantaje.

Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale.
Puntea dentară cu extensie – elementele de agregare sunt situate pe dinții stîlpi limitrofi
breșei (care margines breșa pe ambele părți)
Caracteristica acestor constructii este situarea elementelor de agregare pe o singura arte a
corpului de punte.
Corpul de punte este situat in afara elementelor de agregare inlocuind dinti situati
fie spre anterior ( extensie meziala ) fie spre posterior ( extensie distala ).
• Se mai numesc restaurări protetice fixe cu extensie;
• Sunt proteze a căror elemente de agregare sunt situate de o singură parte a
intermediarilor (mezial sau distal);
• Elementele de agregare pot fi poziționate pe dinți stâlpi sau implanturi;
• Pot avea unul sau mai multe elemente de agregare;
• Se optează pentru restaurările dintr-o bucată, construcțiile din duoă bucăți fiind
contraindicate din motiv că zonele de lipire reprezintă puncte slabe de rezistență;
• Unele studii au raportat o rată de eșec de numai 8% cu privire la restaurările fixe cu
extensie ancorate pe dinți stâlpi cu deficit parodontal (după un prealabil tratament
parodontal);
• Alte studii demonstrează că restaurările de acest tip care beneficiază de sprijin pe
două elemente de agregare prezintă o rată de eșecuri mai mică decât cele cu
sprijin pe un dinte;
• Totuși rata de eșec a punților cu extensie este un pic mai mare decât a celor
convenționale pe doi sau trei stâlpi; plus la asta dinții stâlpi ai restaurărilor cu
extensie necesită de 4-5 ori mai multe tratamente endodontice decât ai punților cu
elemente de agregare la ambele capete;
• mai multe eșecuri se înregistrează când dinții stâlpi sunt devitali;

Clasificarea punţilor dentare cu extenzie.

• cu extensie mezială / cu extensie distală;
• fizionomică, semifizionomică, nefizionomică;
• cu unul sau mai multe elemente de agregare;

a. corp de punte in extensie meziala - Este o extensie spre partea din fata a
cavitatii bucale sau spre anterior ( imaginea de mai sus ). Este varianta mai
favorabila deoarece, cu cat avansam spre zona din fata a cavitatii bucale,
presiunile masticatorii scad. In consecinta, asupra corpului de punte vor actiona
forte mai mici.

b. corp de punte in extensie distală - Este o extensie spre partea din spate a
cavitatii bucale unde fortele masticatorii sunt mult mai mari. Este varianta mai
putin favorabila si, din acest motiv, se foloseste mai rar astazi. Puntile cu extensii
distale, in special daca sunt si gresit proiectate, pot conduce in timp
la mobilizarea dintilor stalpi.

Avantaje:
• Lipsa modificarilor la nivelul terminatiunilor nervoase care nu pot fi evitate in
 cazul puntilor dentare;

• Procesul de masticatie nu se deosebeste de cel efectuat cu dintii naturali;

• Marimea puntii permite adaptarea ei in cavitatea bucala in scurt timp
Dezavantaje:
a. extensia meziala va exercita presiuni suplimentare asupra dintilor
stalpi datorate lipsei sprijinului anterior al puntii.

b. Parodontiul dintilor-stalpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectul

de parghie a extensiei, partial acest lucru se compenseaza daca sunt
utilizati doi dinti-stalpi;

c. Independent e raportul corpulu de punte cu apofiza alveolara nu permite

igienizarea lor corespunzatare

Indicatii:din carte
Puntile cu extensie mezialasunt admise pentru rezolvarea urmatoarelor edentatii:
* Absenta incisivului lateral; elementele de agregare sunt fixate pe doi dinti
stalpi, caninul si primul premolar
* Absenta primului premolar, folosind dintii stalpi, al doilea premolar si
primul molar. Fata ocluzala a extensiei (pentru primul premolar) prezinta relieful natural,
cu cei doi cuspizi, santuri, fosete si pante.
Puntile cu extensii distalesunt inca respinse de multe scoli, ai caror reprezentanti
teoretici omit sa analizeze complex si corelativ elementele campului protetic, ca parte a
intregului organism, supus sistemului nervos, la care se adauga psihicul ce caracterizeaza
personalitatea umana.
Aceste punti in cadrul proteticii restaurative isi gasesc indicatia pentru rezolvarea
edentatiei terminale in urmatoarele situatii:
* Se restaureaza prin extensie un singur dinte absent solidarizat la doua
elemente de agregare;
* Dintii stalpi pe care sunt fixate elementele de agregare sa prezinte coroane
voluminoase (suprafete intinse) cu o foarte buna implantare parodonto-radiculara;
* Arcada antagonista sa fie scurtata sau reprezentata de o proteza mobila sau
mobilizabila ce nu dezvolta presiuni ocluzale mari in masticatie si in intercuspidare;
* Pentru un premolar sau molar in extensie la o punte subtotala fixata pe un
numar de dinti stalpi.
* La pacientii tineri cu edentatii molare unilaterale, ce au hemiarcada opusa
integra pentru efectuarea unei masticatii multumitoare unilaterale
Contraindicații:
o Nu se recomandă extensia ce are margine incizală(canin) în locul suprafeței
ocluzale,deoarece va acționa ca un plan înclinat nociv.
o La absenta a 2 dinti din cauza riscului de suprasolicitarea a dintilor stilpi
o Edentatii terminale
o Parodontopatii

o Resorbtii radiculare mai mult de 2/3

Din doc
Exista situatii cand, din diverse motive, nu se pot folosi dinti stalpi de ambele parti ale
bresei. Asemenea situatii pot aparea :
• cand din motive estetice nu se doreste slefuirea unuia din dintii ce marginesc bresa
exemplu: Lipseste premolarul 1 superior ( imagine jos ) si nu se
doreste slefuirea caninului din motive fizionomice. Se poate realiza o punte in
extensie dar este nevoie de 2 dinti stalpi posteriori. Oricum, acesti dinti sunt situati intr-
o parte mai putin vizibila a cavitatii bucale comparativ cu caninul.
• cand nu exista dinti decat in una din partile bresei
Indicații la punți cu extensie mezială:
o Sa nu se realizeze extensii mai lungi de 1 element.
o Se pot realiza extensii meziale pentru a restaura lipsa premolarilor sau
a incisivilor laterali. Nu se indica decat in cazuri exceptionale extensii pe canini
sau molari.
o Este nevoie de mai multi dinti stalpi la arcada inferioara pentru a asigura sprijinul
extensiei datorita presiunilor masticatorii mai mari.
o Trebuie luati cel putin 2 dinti stalpi pentru a sustine extensia.
Indicații la punți cu extensie distală:
o Extensiile distale se executa cand lipseste dintele stalp posterior iar pacientii nu
doresc o restaurare mobila ( proteza ). Chiar daca se iau suficienti dinti stalpi, din
cauza fortelor masticatorii foarte mari ce actioneaza asupra corpului de punte,
evolutia este nefavorabila in multe situatii.
Odata cu dezvoltarea implantologiei asemenea solutii se folosesc tot mai rar.

51.Alegerea dinţilor stâlpi la planificarea punţii dentare cu extensie. ??????

• Să fie sănătoși sau corect tratați
• Să nu prezinte distrucții avansate
• Să nu prezinte mobilitate avansată
• Să nu prezinte retracție gingivală avansată
• Să prezinte o implantare buna
• In baza odontoparadontogramei
• Conform aprecierii eficienței masticatorii

Criteriile de evaluare a suportului dento-parodontal sunt:

Pentru evaluarea funcției de suport a dinților s-a recurs la stabilirea unei valori de
rezistenţă parodontală fiecărui dinte faţă de solicitările masticatorii.
52.Biomecanica punţilor dentare cu extensie.

In cazul puntilor dentare cu extensie parodontiul dintilor in anumite conditii este solicitat
mai mult decat dublu. Presiunea adaugatoare asupra parodontului apare in urma actiunii
„ryceajnoe” a extensiei. In rezultat parodontul se afla intr-o situatie mai putin favorabila.
Sub actiunea fortelor orizotale dintele stalp al puntii cu extensie va fi suprasolicitat in
directie distala, in cazul fortelor verticale – in directie jugo-linguala si linguo-jugala.

Micsorarea sau eliminarea suprasolicitarii parodontiului dintelui stalp se obtine prin

mobilizarea adaugatoare a fortelor de rezerva de exemplu prin utilizarea a doi dinti-stalpi.
Intr-o stare favorabila se afla parodontiul dintelui-stalp si in cazul in care antagonistii
sunt slabiti dintr-o oarecare cauza: atrofia alveolei, sau sunt dinti artificiali care nu vor
incarca extensia precum in cazul dintilor naturali trainici.
In asa fel, pentru utilizarea puntilor cu extensie se tine cont ca fortele de rezerva a
parodontiului sa fie capabile sa opuna rezistenta presiunii masticatoare ce apasa pe
extensie, g=1. Un caz mai bun este daca parodontiul dintilor-stapi poate suporta o
presiune mai mare decat cea care apasa, g>1.
Situatii posibile:
a) Incisivul central superior sau caninul in cazul unei bune pastrari a antagonistilor
poate suporta o incarcatura adaugatoare sub forma de extensie in loc de incisivul
lateral;
b) Molarul poate sustine o extensie in forma de premolar
c) Alti dinti pot sustine presiunea masticatoare asupra vecinului sub forma de
extensie in cazul in care antagonistii nu apasa cu forta lor masticatoare naturala

53.Erori posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie.

Profilaxia.???
Alegerea dintilor stilpi parodontopatici cu resorbtie radiculara
Traumarea tesuturilor moi sau dintilor vecini in timpul prepararii dintilor stilpi
Prepararea in exces sau prepararea insuficienta a dintilor stilpi
Amprentarea incorecta a dintilor stilpi

54.Caracteristica punţilor dentare întreg turnate. Tipuri. Avantage și dezavantage.

Cerinţele către puntea dentară întreg turnată.
Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica fixa nefizionomica la
core elementele de agregare si corpul de punte sunt turnate concomitant, care serveste la
restabilirea integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de
edentatia partial.

- sunt fixate pe dintii stalpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le

confera stabilitate pe o lunga perioada de timp
- volumul care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau, cel putin, egal cu acela
ocupat de dintii naturali
- formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu ale dintilor naturali
- transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodontiul dintilor stalpi, de la
nivelul fetelor ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare osului
alveolar
- sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune
Avantaje:
• Calitati mecanice bune
• Permite restabilirea functiei masticatorii
• Nu se abraziaza
• Durata etapelor clinico tehnice mai redusa
• Nu are loc fractrarea coerpului de punte de la elmentele de agregare
• Realizate dintr-un singur aliaj, si nu va duce la aparitia de microcurenti
Dezavantaje
• Necesita o slefuire profunda
• Poate slefui dintii antagonisti
• Impune prezenta unor dinti stilpi cu coroane inalte si crearea paralelismului strict
intre ei
• Suprasolicitarea dssi afectarea paradontiului marginal
Cerinţele către puntea dentară întregturnate.
• Sa pastreze ocluzia centrica si relatiile intermaxilare
• Sa restabileasca functia masticatorie, fonetica,
• Sa fie posibil realizarea unei igiene eficiente
• Sa asigure conditii ocluzale functionale
• Sa prezinte un raport adecvat corpul de punte cu creasta alveolara.

55.Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul edentației parțiale cu punţi dentare

întreg turnate.
Indicaţii:
a) în scop morfo-funcțional și profilactic
pe dinți cu carii însoțite de pierderi mari de substanță dentară, când nu mai sunt
posibile reconstituiri prin obturații sau inlay-uri;
pe dinți cu obturații întinse sau multiple, care predispun coroana dentară la
fracturi, situații în care coroanele de înveliş se utilizează pentru consolidarea
rezistenței mecanice a dintilor,
in pierderi de substanță dentară prin traumatisme, când reconstituirea prin alte
mijloace nu mai este posibilă
în abrazii patologice când, prin aplicarea coroanelor de înveliş este imposibilă
reconstituirea integritatii.

b) în scop protetic
în restaurările edentațiilor clasa III si IV;
pentru ancorarea protezelor parțiale mobilizabile, în cazul coroanelor prevăzute cu
convexități pentru croşete, cu locaşuri pentru sprijinul ocluzal, cu culise etc.;
pentru imobilizarea dinților în paradontopatii;
în tratamentul disfuncției ocluzale, pentru refacerea reliefului ocluzal şi a planului
de ocluzie, când, în urma necesităților de nivelare, se şlefuiesc dinții care, ulterior,
necesită acoperirea cu coroane;
pentru reconstituirea zonelor de sprijin, când, prin intermediul coroanelor nu se
pot reface condiţiile biostatice normale dintre arcade, în scopul prevenirii
modificărilor rapoartelor intermaxilare, consecutive distrucțiilor coronare din
zonele laterale.

Contraindicaţii:
în prealabil, un tratament parodontal chirurgical;
pe dinți cu mobilitate dentară avansată, irecuperabili, care necesită extracția;
pe dinți cu resorbții alveolare, când depăşesc treimea apicală radiculară, situație
care se apreciază în corelație cu gradul de atrofie al marginii alveolare; pe dinți
înclinați peste 30 față de câmpul ocluzal, supuşi unor solicitări nefuncționale,
permanente, aceasta chiar şi atunci când sunt integrați într-o punte;
pe dinți lipsiți de antagonişti, cu unele exceptii totuşi, de exemplu un molar fără
antagonist, reprezentând un al doilea stalp într-o punte normal solicitată;
56.Aliajele utilizate la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.
ALIAJELE DENTARE PE BAZĂ DE Aurpot fi:
​ ​- aliajele cu conţinut crescut de aur, ​ ​ ​
​ ​- aliajele cu conţinut redus de aur (40% < Au < 60.
​
​ALIAJE DENTARE PE BAZĂ DE Ag–Pd:
- au o culoare albă,
- conţin predominant argint,
- dar şi cantităţi importante de paladiu (≥ 25%),
- paladiul conferă nobilitate şi diminuează luciul argintului
- pot conţine sau nu cupru şi o cantitate mică de aur.
- aliajele Ag-Pd fără adaos de cupru conţin, de obicei, 70-72% Ag şi 25% Pd

ALIAJELE PE BAZĂ DE PALADIUsunt de trei tipuri:

- cu conţinut crescut de Pd,
- având conţinut de Pd-Cu
- având conţinut de Pd-Ag.
​
Aliajele cu conţinut crescut de paladiu:
- conţin doar o cantitate mică de alte materiale nobile;
- sunt utilizate şi în tehnica metalo-ceramică,
- dar determină colorarea ceramicii prin formarea oxizilor de argint.
​ ​
Aliajele pe bază de Pd-Cu conţin de obicei 70%- 80% Pd, 10% Cu, 5-10% Ga şi
adaosuri de staniu, indiu şi aur.
​
Aliajele pe bază de Pd-Ag conţin: - 50-60% Pd,
​ ​ ​ - 30-40% Ag,
​ ​ ​ - 5-10% adaosuri de indiu şi/sau aur

ALIAJE NENOBILE
se caracterizează prin:- preţ de cost redus,
​ ​ ​ - proprietăţii fizice bune
​ ​ ​ - manipulare mai facilă decât aliajele nobile.
- se utilizează pentru confecţionarea protezelor unidentare şi a punţilor, total
metalice şi mixte (metalo-polimerice şi metalo-ceramice).
​Meyer clasifică aliajele nenobile după conţinutul în crom şi molibden, în
cinci clase: Clasa I-a: Cr ≥ 20%
​ Clasa a II-a: Cr ≥ 16% şi Mo ≥ 3%
​ Clasa a III-a: Cr < 16% şi fără adaosuri de Mo
​ Clasa a V-a: aliaje ternare de Ni-Co-Cr

57Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare

întreg turnate.
Tipuri de prag utilizate la prepararea dinților stâlpi.

Pentru punșile metalică este indicată prepararea chanfrein și mai puțin tangențială
1. Chanfreineste o terminaţie gingivală care formează un unghi obtuz
rotunjit, de aproximativ 135° cu axul lung al dintelui. Zona terminală apare concavă,
prezentând o lăţime mai mică decât pragul gingival şi o muchie terminală cu unghi
ascuţit. Oferă astfel avantajele unghiului ascuţit şi asigură o grosime sufîcientă marginilor
restaurării.
Avantaje:
▪ Limita preparării este definită;
▪ Oferă tehnicianului spaţiu suficient pentru modelarea marginilor restaurării;
▪ Nu necesită sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare şi menajează biologia pulpei;
▪ În cursul agregării restaurării pe bont, cimentul are posibilităţi de refluare;
▪ Micile deficienţe ale închiderii marginale sunt compensate de forma în unghi ascuţit a
liniei terminale;
▪ Prepararea este relativ simplă;
▪ Unghiul intern rotunjit împiedică acumularea de stres
Dezavantaje:
▪ La coroanele dentare care au dimensiuni reduse pot apărea probleme legate de retenţie
▪ Dacă adaptarea restaurării pe bont este deficitară pot apărea zone de retenţionare a
plăcii bacteriene.
Preparare:
Se face cu un instrument diamantat special conformat, menţinut paralel cu viitoarea axă
de inserţie a restaurării. Cu ajutorul porţiunii laterale a instrumentului se face şlefuirea
reducţională a pereţilor axiali ai bontului, iar vârful conferă forma de chanfrein zonei
terminale.
Chanfrein-ul ia naştere ca imagine negativă exactă a instrumentului diamantat. El nu va
avea o lăţime mai maredecât jumătate din diametrul instrumentului diamantat. Se vaavea
grijă ca prepararea să nu fie prea profundă. Există risculde a transforma zona gingivală în
prag şi de a crea o marginede smalţ nesusţinută.

2. Prepararea tangențială - Rezultă în urma preparării bontului cu instrumente

diamantate foarte efilate („în flacără"). Limita gingivală terminală a bontului va
forma cu axullung al dintelui un unghi foarte ascuțit
Avantaje:
▪ Sacrificiu relativ redus de ţesuturi dure dentare cu menajarea pulpei dentare;
▪ În caz de deficienţe ale adaptării restaurării pe bont, spaţiul marginal nu se măreşte,
el fiind aproape paralel cu axul de inserţie;
▪ Prepararea clinică foarte simplă.

Dezavantaje:
▪ Limita de preparare este imprecisă, atât pe bont cât şi pe model;
▪ Marginile restaurării vor fi foarte subţiri, adeseori nu sunt netede şi prezintă
porozităţi. Ele se pot deforma sub acţiunea forţelor ocluzale şi cimentul se va
dizolva;
▪ Pentru a asigura o grosime suficientă marginilor restaurării, tehnicianul realizează
adesea supraconturări cu consecinţe nefavorabile asupra parodonţiului marginal;
▪ În bilanţul avantaje/dezavantaje, predomină dezavantajele, care restrâng indicaţiile
acestui tip de preparare.

58.Particularităţile obţinerii amprentelor la confecţionarea punţilor dentare întreg

turnate. Tipuri și tehnici utilizate.
Amprentarea se defineste ca copie negativa si fidela a câmpului protetic, cu ajutorul
careia se obtine modelul pe care se va confectiona proteza.
In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
- bontul dentar
- dintii vecini
- dintii antagonisti
- ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
- materiale termoplastice (Stents si Kerr)
- materiale elastice – elastomeri.
Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.

Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare

si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp;
amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente
partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in
lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si
altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se
depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza
imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp,
iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar
fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua. O alta varianta de realizare a
amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor preparati cu o pasta fluida in prima
faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un material de amprentare
vascos in faza a doua.

Etapele:
1) Alegerea lingurii amprentare;
Se efectueaza prin proba ei pe cimpul protetic si trebuie a corespunda
urmatoarelor cerinte:sa acopere cinpul protetic aproape in intregime, marginile
lingurii sa ajunga in apropierea zonei de reflexie a mucoase, intre sup lingurii si
sup CP sa fie un spatiu de 3-5 mm necesar pentru obtinerea unei grosimi uniforme
2) Prepararea meterialului de amprentare;
3) Depunerea materialului in lingura;
4) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Sup:post-ant
Inf: ant-post
5) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
6) Analiza amprentei.

Pentru modelul de bază se ia amprentă în doi timpi: la prima etapă cu ajutorul unui
material special siliconic introdus în lingura de amprentare se va obține amprenta
preliminară (sau portamprentă pentru materialul fluid al stratului doi). După uscarea
acestei amprente în locașurile corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar
amprentă din nou se introduce în cavitatea bucală.

Pentru modelul auxiliar (dinții antagoniști) se ia amprenta auxiliară, într-un timp: pe

lingură se depune material amprentar din alginat sau silicon într-un timp și se introduce
în cavitatea bucală unde se presează pe câmpul protetic.

Dupa Gerner si Napalov:

• Elastice(hidrocoloizi reversibili/ireversubili; elastomeri de sinteză-materiale
siliconice, polisulfide, polieterice)

• Termoplastice
• Dure
Aceste clase se devizeaza in 2 grupe:
• Reversibile
• Ireversibile
59.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţii dentare întreg turnate. Erori
posibile și profilaxia lor.

Modul de confectionare :
1.Clinic – Prepararea dintilor stalpi, amprentarea si determinarea ocluziei centrale,
protectia dintilor vitali slefuiti
2.Laborator – Confectionarea modelelor din ghips dur cu bonturi mobilizabile ale
dintilor preparati, montarea modelelor in simulator si modelarea machetei puntii din
ceara,ambalarea si turnare aliajului solicitat, prelucrarea si adaptarea puntii pe model.
3.Clinic – Proba puntii in cavitatea bucala
4.Laborator – Finisarea si lustruirea puntii , pentru cele mixte aplicarea pe componenta
metalica a materialului fizionomic solicitat.
5.Clinic – Proba definitive si cimentarea puntii dentare.
Metode de protecție a suprafeței plăgii a dintelui conform I.Postolachi (1985):
1.Utilizarae lacului de 5% de celuloid .
2.Soluția apoasă de 30% Nitrat de argint, soluție amoniacală
3.Clorură de zinc de 40%timp de 1min după care se reduce cu o soluție de 20 de
% freciamură de potasiu.
4.Tratamentul dinților cu tinctură de iod3% înainte de preparare.
5. Prepararea economicoasă cu instrumente ascuțite cu jet de apă.
6. Testul cu iod pentru a determina adâncimea preparării .
7. După preparare, dinții sunt tratați cu o soluție apoasăde 5% tanin sau 3%
peroxid de hidrogen.
8. protejarea suprafeței plăgii a dinților prin acoperirea lor cu lac fluor (Bilak-F,
Unifolan, Tector etc.), cyacrine, clei BF-6 sau coroane provizorii.

• Durearea – se prepara cu anestezie

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
 • Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

60.Metodologia verificării relaţiilor: a) elementelor de agregare cu dinţii stâlpi, cu

dinţii vecini, b) corpului de punte cu creasta alveolară, c) puntea dentară cu dinţii
antagonişti.
a)elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini:
• Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-stalpi si cu
dintii vecini depinde de felul microprotezelor si se executa atat la proba elementelor
de agregare cat si proba puntii.

Adaptarea perfectă a scheletului de susținere este esențială reușitei lucrării. Pentru ca

adaptarea scheletului să fie perfectă, trebuie indeplinite mai multe conditii:
1.Insertia scheletului pe dintii slefuiti trebuie sa se realizeze lin si fara efort pana in
pozitia finala. Scheletul trebuie sa se adapteze pe toti dintii slefuiti simultan pana in
pozitia finala.
2.Daca anumite obstacole impiedica patrunderea pana la capat a scheletului, acestea
trebuie indepartate.
• retusurile se pot face din dintii slefuiti
• retusurile se pot face din interiorul scheletului metalic
Daca sunt nevoie de retusuri mari, scheletul va fi trimis la laboratorul dentar impreuna cu
o amprenta noua pentru reconstructie.

3.Scheletul nu trebuie sa fie prea "larg", acest lucru scazand din gradul de stabilitate al
lucrarii.

4. Scheletul trebuie sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti pentru a

masca linia de contact dintre marginea scheletului si dinte.

În unele cazuri cind există deficiență de paralelism, provocată de divergența sau

convergența bonturilor, se recomandă ca introducerea punții se facă oblic, întiipe bontul
distal sau mezial, ca apoi printr-o uşoară mişcare de retranslație să se insere pe al doilea
bont în poziție corectă.
Uneori, pentru a putea introduce puntea este nevoie să se şlefuiască din lungimea
bonturilor sau din grosimea lor.
După repetate încercări de aplicare a construcției, reținîndu-se convingerea că există
greşeli tehnice în solidarizarea elementelor de agregare, în cazul punților realizate prin
metoda clasică se trece la dezlipirea parțială sau totală a corpului de punte și repetarea
etapei precedente.
In cazul realizării punților dintr-o singură bucată, se obține o nouă amprentă și puntea se
reface.
În unele cazuri punțile se inseră pe dinții-stilpi, dar pot balansa, de aceea dacă retușările
efectuate nu lichidează aceste dezavantaje, elese refac.

b)corpului de punte cu creasta alveolară:

• Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara cuprinde controlol
spatiul necesar pentru protectia papilei interdentare si se verifica cu ajutorul
 sondei in unghi, verificarea niselor pt autocuratire, cat si incadrarea, puntii in
morfologia arcadei respective. Corigirea acestor contacte se efectueaza prin
slefuirea corpului de punte

Examinara raportului corpului de punte cu apofiza alveolară

• Intermediarii, sunt unităţile unei proteze fixe care înlocuiesc dinţii naturali absenţi. Ei
trebuie să satisfacă condiţii multiple. Trebuie să restaureze funcţiile şi în anumite
situaţii estetice să corespundă din punct de vedere igienic şi biologic.
• Pentru îndeplinirea acestor criterii trebuiesc avuţi în vedere următorii factori:
• 1. Materialele dentare din care sunt confecţionaţi;
• 2. Designul intermediarilor;
• 3. Forma crestei edentate.
•
• Este esenţial ca proteza parţială fixă să aibă o anumită rigiditate, deoarece asupra ei se
exercită multiple solicitări. Această cerinţă este condiţionată de scheletul metalic, care
trebuie să aibă un volum corespunzător. Condiţia este foarte evidentă la restaurările
metalo–ceramice. Uneori se fac concesii la grosimea scheletului metalic pentru a
satisface cerinţele estetice.
• Proteza fixă trebuie să asigure ambrazuri interproximale largi, atât pe faţa orală cât şi
pe cea vestibulară. Ele vor asigura lăcaşul necesar pentru papila interdentară. În
acelaşi timp ambrazurile asigură condiţii de igienizare adecvate, fără de care ţesuturile
se vor inflama inevitabil. Chiar în condiţiile unor ambrazuri de formă adecvată şi
igienă foarte bună se pot produce hiperplazii ale papilelor interdentare.

După raportul intermediarilor cu creasta:

•suspendate(zonele laterale la mandibulă și maxilă cînd dinții stâlpi sunt înalți sau
apofiza alveolară este pronunțat atrofiată)
•punctiforme(zona laterală la mandibulă, cu apofiza alveolară îngustă)
•tangenţiale(părțile laterale când apofiza alveolară este medie ca volum sau îngustă)
•în semişa(regiunea frontală cind apofiza alveolară este de mărimi medie în sens
vestibulooral)
•în şa (regiunea frontală,când apofiza alveolară este lată, când este afectat parodontul
dinților stâlpi)
•intramucoase
•intraalveolare

Irving Glicman, încă din 1974 a enunţat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
intermediarii în general, condiţii valabile şi astăzi:
•să fie estetici;
•să păstreze raporturi ocluzale favorabile cu antagoniştii;
•să înlocuiască funcţiile dinţilor pe care–i înlocuiesc;
•să fie concepuţi şi elaboraţi pentru a nu reţine resturi alimentare şi placă dentară;
•să permită un acces maxim pentru asigurarea unei igiene corespunzătoare;
•să respecte ambrazurile crevicale;
•să dea impresia că dintele „iese din gingie”;
•să respecte aliniamentul coletelor şirului dentar.

c)puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti.

•
 Examinarearapoartelorcorpuluidepuntecudintiiantagonistilanivelulsuprafetelor
ocluzaleprevedecreareaechilibruluiocluzalprinslefuireaconformconceptieiocluz
ieifunctionale,
carecuprindeverificareacontactelorocluzaleinintercupidareamaximei. La
miscarile de propulsie, de lateralitate, a curbelor ocluzale de comprensare si a
dimensiuni verticale de ocluzie.

61.Punţi dentare acrilice. Caracteristica. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi

contraindicaţiile. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.
Puntile dentare fizionomice reprezinta lucrari protetice utilizata in medicina dentare
pentru refacerea morfologica a coroanelor dintilor absenti sau pentru protectia si
remodelarea dintilor ce au suferit distructii importante, utilizand la confectionare material
fizionomic (rasini acrilice, ceramica).Utilizate in edentatii partiale in cazul prezentei
breselor intercalate,reduse, intinse, multiple.

Lucrarile dentare din acrilat si metalo acrilice au fost folosite pe scara larga in
stomatologie in trecut dar, odata cu aparitia materialelor de restaurare moderne
(ceramica, compozit), acestea au pierdut teren. Chiar daca sunt inca folosite in anumite
parti pe post de restaurari definitive, cea mai importanta aplicatie a lor a ramas pentru
lucrari provizorii.

Acrilatul este o rasina plastica care se prelucreaza prin polimerizare in cuptoare

specifice. Temperatura la care se realizeaza procesul este de 150-200 grade Celsius, mult
inferioara celei de ardere a ceramicii (care este 1000 grade).

Proprietatile acrilatului
-are rezistenta scazuta si durata scurta de viata
-are o gama de culori mult mai redusa si o posibilitate de combinare a acestora inferioara
ceramicii si compozitului
-nu are transluciditate
-este inferior din punct de vedere estetic atat fata de ceramica cat si fata de compozit
-dezvolta legaturi slabe cu scheletul metalic ceea ce poate duce la desprinderea fatetelor
de acrilat
-in mod normal, este cel mai ieftin material fizionomic

Lucrarile definitive din acrilat sau metalo acrilice au indicatii limitate. Cel mai des,
acestea se folosesc cand pacientii nu isi pot permite solutii mai scumpe.
Lucrarile provizorii din acrilat se utilizeaza pe scara larga. Acestea se executa fara
schelet metalic de sustinere fiind fixate provizoriu in cavitatea bucala pe perioada in care
lucrarea definitiva este in lucru

Puntea provizorie este o lucrare temporara care se cimenteaza provizoriu in cavitatea

bucala, in pozitia in care va fi fixata puntea definitiva, pe perioada in care lucrarea
dentara este in lucru.
Rolul punții provizorii
-Sa refaca partial estetica arcadei dentare pe perioada confectionarii lucrarii definitive.
Acest deziderat este cu atat mai important, cu cat dintii slefuiti sunt situati intr-o zona
mai vizibila a cavitatii bucale.
-Sa protejeze dintii slefuiti de variatiile de temperatura, mai ales daca acestia nu au fost
devitalizati
-Sa restabileasca partial functia masticatorie.

Avantaje
-Este ieftin
-Se prelucreaza foarte usor
-Tehnologie simpla de realizare. Nu necesita dotari tehnice speciale
Dezavantaje
-Este poros
-Rezistenta scade
-Culoarea se schimba in timp
-Se abrazeaza cu usurinta
-Se poate fractura
-irita paradontiul marginal

Indicații:
-Defecte mici (1-2 dinti) în zona frontală;
-Ca metoda provizorie de protecție a dinților vitali;

Contraindicații:
-Copii si tineri;
-Grosimea țesuturilor dentare dure este neînsemnată;
- Ocluzie adâncă;
-Alergie la masele acrilice;
-Bruxism;
-Abraziuni dentare inseminate;

Etapele clinico-tehnice:
Clinic: Examenul clinic si paraclinic; diagnosticul, planul de tratament, prepararea
dintilor; amprentarea, protejarea dintilor preparati;
Laborator: turnarea modelelor, fixarea in simulator, modelarea si ambalarea machetei;
pregatirea acrilatului si introducerea lui in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea
coroanei; prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala, cementarea.

Tehnica moderna de aplicare a acrilatelor consta in realizarea protezelor dentare fixe

prin aditia directa a acrilatului, strat cu strat, direct pe model si polimerizarea lor in
aparate speciale.
Se pot utiliza acrilate autopolimerizabile sau fotopolimerizabile.

62.Prepararea dinţilor stâlpi în cazul confecţionării punţilor dentare acrilice.

Metode. Complicații posibile. Profilaxia lor.
Particularitățile preparării dinților stâlpi pentru confecționarea punților acrilice
• Prepararea începe cu scurtarea marginii incizale cu 1,5-2mm.
• Dupa care se slefuieste smaltul si dentina de pe suprafata vestibular si orala cu
1-1,5 mm.
• Dupa care cu freza se separa punctele de contact cu dintii vecini si se prepara
pragul cu acceasi latime.
• Dupa aceasta se netezesc usor marginile ascutite si bonturile capata o forma
aproape cilindrica, slab conica.
Prepararea se va face cu prag circular sau prag vestibular. Pentru controlul grosimii
stratului șlefuit este necesara freza roată pentru suprafața vestibulară și orală, iar la
nivelul marginii gingivale se fac șanturi de adâncimea stabilită. Apoi se șlefuiesc
țesuturile dure.
Lățimea pragului 0,8-1,2mm

63.Particularităţile de amprentare a câmpului protetic în cazul confecţionării

punţilor dentare acrilice. Materialele utilizate. Complicații posibile. Profilaxia lor.

Amprentarea se defineste ca copie negativa si fidela a câmpului protetic, cu ajutorul

careia se obtine modelul pe care se va confectiona proteza.
In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
- bontul dentar
- dintii vecini
- dintii antagonisti
- ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
 Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
- materiale termoplastice (Stents si Kerr)
- materiale elastice – elastomeri.

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.

Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare

si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp;
amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente
partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in
lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si
altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se
depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza
imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp,
iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar
fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua. O alta varianta de realizare a
amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor preparati cu o pasta fluida in prima
faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un material de amprentare
vascos in faza a doua.

Etapele:
7) Alegerea lingurii amprentare;
Se efectueaza prin proba ei pe cimpul protetic si trebuie a corespunda
urmatoarelor cerinte:sa acopere cinpul protetic aproape in intregime, marginile
lingurii sa ajunga in apropierea zonei de reflexie a mucoase, intre sup lingurii si
sup CP sa fie un spatiu de 3-5 mm necesar pentru obtinerea unei grosimi uniforme
8) Prepararea meterialului de amprentare;
9) Depunerea materialului in lingura;
10) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Sup:post-ant
Inf: ant-post
11) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
12) Analiza amprentei.

Pentru modelul de bază se ia amprentă în doi timpi: la prima etapă cu ajutorul unui
material special siliconic introdus în lingura de amprentare se va obține amprenta
preliminară (sau portamprentă pentru materialul fluid al stratului doi). După uscarea
acestei amprente în locașurile corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar
amprentă din nou se introduce în cavitatea bucală.

Pentru modelul auxiliar (dinții antagoniști) se ia amprenta auxiliară, într-un timp: pe

lingură se depune material amprentar din alginat sau silicon într-un timp și se introduce
în cavitatea bucală unde se presează pe câmpul protetic.

Dupa Gerner si Napalov:

• Elastice(hidrocoloizi reversibili/ireversubili; elastomeri de sinteză-materiale
siliconice, polisulfide, polieterice)

• Termoplastice
• Dure
Aceste clase se devizeaza in 2 grupe:
• Reversibile
 • Ireversibile

Particularitățile amprentării
Se va obtine amprenta anatomica (in concordanta cu elementele campului protetic
reprezentate de bontul dentar si parodontiul marginal). Pentru a capata imprimarea
corecta a pragului cervical este nevoie de o retractie a festonului gingival. Ulterior vom
capata o amprenta dubla. Ea se obtine cu o masa plastica de consistenta chitoasa si apoi
cu o masa fluida de corectare, care se aplica in amprenta primara si va patrunde
subgingival. Astfel vom capata amprenta secundara, amprentand corect configuratia
pragului cervical.

Merode de retractile gingivală

Metoda mecanică – utilizarea șnurului de bumbac, prin inserarea unui şnur neimpregnat
în şanţul gingival şi lăsarea lui timp suficient de lung se poate obţine o lărgire temporară
prin simpla acţiune mecanică . După scoaterea şnurlui din şanţ, se va putea introduce
materialul de amprentă, înregistrându-se cu fidelitate zona terminală a preparaţiei.
Metoda chemo-mecanică – firul de bumbac impregnat cu substanțe astringente.
Substanțe astrigente (epinefrina racemică 8 procente, sulfat feric de 13,5 procente,
fenilefrina hidroclorid 0,25 procente,oximetazolin hidroclorid 0,05 procente.

Se pot utiliza fire Ultrapak sau Ultradent care sunt impregnate cu Hemodent ( soluție
tamponată de clorură de aluminiu). Îndepărtarea acestor fire se face înainte de luarea
amprentei. Unii clinicieni lasă un fir de mătase pentru sutură în fundul sulcusului
gingival pe parcursul preparației și efectuării amprentei pentru a împiedica orice
sângerare.

64.Punţi dentare din materiale compozite. Caracteristica. Avantage și dezavantage.

Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Etapele
clinico-tehnice de confecţionare.
Punțile dentare din compozit sunt cea mai putin recomandata solutie in ceea ce priveste
rezistenta si durabilitate. Pentru unii pacienti care sunt foarte sensibili atat la metale cat si
la portelan, coroanele și punțile din compozit pot fi varianta de restaurare potrivita.

Compozitul dentar este o rasina sintetica care se foloseste in special ca material in

procesul de obturatie dentara. Totusi, compozitul dentar poate fi folosit si la realizarea
coroanelor și punților dentare care sunt relativ rezistente, atunci cand compozitul este
prelucrat in laborator.
Compozitul nu este la fel de durabil ca aurul sau portelanul si are nevoie de inlocuiri mai
frecvente, dar pentru pacientii care nu pot tolera alte materiale utilizate in prezent,
compozitul poate fi o alternativa foarte utila si necostisitoare.
Lucrarile din compozit au de obicei un schelet metalic de sustinere peste care va fi
pozitionat compozitul.
Deoarece duritatea compozitului nu este foarte mare, cel mai des acesta se pozitioneaza
doar pe partile exterioare, vizibile ale coroanei si nu si pe fata pe care se realizeaza
masticatia.

Indicații
-Pacienti care nu isi pot permite lucrari mai scumpe
-Pacienti cu sensibilitate crescuta la aliajele metalice si care in acelasi timp nu pot
suporta restaurari din ceramica (foarte rar)
-Ca si solutii provizorii
-Restaurări fizionomice ale dinţilor frontali
-În cazul leziunilor carioase întinse
-Discomii dentare
-Anomalii de formă sau culoare

Contraindicații
-La nivelul dinţilor laterali
-Dinţi subdezvoltaţi (nanici)
-Pacienţi cu bruxism
-În ocluziile adânci acoperite sau labiodonte(cap la cap).

Avantajele utilizarii compozitului :

-este mai moale decat portelanul si mai putin reactiv decat aurul sau alte metale;
tehnicile de lipire cu adeziv sunt mai usor de tolerat decat lipirea unei coroane din
portelan plin;
-este potrivit pentru realizarea lucrarilor dentare temporare sau ca optiune intermediara
pentru pacientii cu un ritm mare de degradare a dintilor;
-este mai putin costisitor decat lucrările realizate din aur, portelan sau zirconiu.

Potențialele dezavantaje ale utilizarii compozitului:

-este materialul cel mai putin rezistent folosit in producerea punților dentare;
-necesita o inlocuire mai frecventa decat oricare alt material folosit pentru punțile dentare

65.Punţi dentare integral ceramice. Caracteristica. Varietăți de mase ceramice

utilizate la confecționarea lor. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi
contraindicaţiile către utilizare în tratamentul edentației parțiale.
Puntile dentare fizionomice reprezinta lucrari protetice utilizata in medicina dentare
pentrurefacerea morfologica a coroanelor dintilor absenti sau pentru protectia si
remodelarea dintilor ce ausuferit distructii importante, utilizand la confectionare material
fizionomic (rasini acrilice, ceramica).Utilizate in edentatii partiale in cazul prezentei
breselor intercalate,reduse, intinse, multiple.

Varietăţi de ceramică utilizate la confecţionarea punților din ceramică,

caracteristica.
După punctul de fuziune:
-Ceramică de fuziune înaltă (1290-1370 gr.)- pentru realizarea dinților artificiali și a
fațetelor prefabricate
-Ceramica de fuziune medie (1090-1260 gr.)- pentru realizarea coroanelor Jacket și a
inlay-urilor fizionomice
-Ceramica de fuziune joasă (870-1060 gr.) - pentru reconstrucții ceramo-metalice
ceramică pentru pensulare (se depune cu pensula)
ceramică pentru spatulare (se depune cu spatula)
ceramică pentru turnare
ceramică pentru presare
ceramică pentru frezare (bloc sau disc)

Avantaje
• Aspectul natural al dintelui
• Pastreaza culoare in timp
• Biocompatibil
• Rezistent la actiunea chimica
• Bun isolator termic, protejind pulpa de actiunea mediului ambient
• Duritate apropiata de cea a smalțului

Dezavantaje
• Abraziunea dintilor antagonisti
• Fragile
• Tehnica de confectioanare compusa

Indicaţiile lucrarilor ceramice:

-edentații unidentare sau cel mult 2 dinti din zaona frontala
-Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refacute cu
materiale plastice de restaurare coronară.
-Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost restaurate de
repetate ori cu obturaţii.
-Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de albire.
-Anomalii de formă şi poziţie
-Imbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori,
avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisface.

Contraindicații:
-Pacienţi tineri (camera pulpară voluminoasă – risc de lezare a pulpei);
-Sportivi (riscul fracturării traumatice a coroanei);
-Ocluzie adâncă (spațiu mic între bont şi dinții antagonişti);
-Ocluzie cap la cap (pacientul prezintă uzura marginii incizale, ceea ce denotă exercitarea
unei forțe musculare mari, de obicei parafuncționale (bruxism);
-Dinţii scurţi (contactul coroanei cu antagoniştii s-ar face pe suprafețe nesusținute de
bont);
-Dinţii frontali cu strangulări cervicale (nu se poate modela corect pragul gingival);
-Molarii reprezintă o contraindicație pentru coroanele din mase ceramice tradiționale (nu
rezistă presiunilor în zona laterală); (tehnicile moderne sunt mai rezistente);
-Dinţii depulpaţi trebuiesc restaurați în prealabil cu un material ceramic opac de tip In
Ceram sau Optec
-Nu se folosește ca element de agregare în cazul unei proteze partiale fixe

66.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare integral ceramice.

Complicații posibile. Profilaxia lor.

Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament,

prepararea dintilor stalp, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare;
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricei
din platina pe bontul preparat; depunerea si arderea straturilor de ceramica (stratul de
baza, stratul de dentina, stratul de smalt, stratul de colet si stratul incizal); adaptarea
coroanei pe model
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala;
Laborator: arderea coroanei pentru glazurare;
Clinic: proba finala si fixarea coroanei in cavitatea bucala.

Examenul odontal - aprecierea întinderii leziunii coronare în suprafaţă şi profunzime,

cantitatea şi calitatea ţesuturilor restante, influenţează viitoarea stabilitate şi retenţie a
punții ceramice.
Examenul parodontal urmăreşte aceleaşi obiective ca la orice tip de proteză. Parodonţiul
marginal de înveliş trebuie să fie sănătos, să nu prezinte semne de inflamaţie. In caz de
afecţiuni gingivale se instituie obligator un tratament parodontal preprotetic.
Examenul radiografic oferă relaţii asupra stării parodonţiului de susţinere, a raportului
dintre joncţiunea smalţ-cement şi a dispoziţiei vârfului septurilor osoase interdentare,
forma râdăcinii.
Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei
centrice; determinarea culorii;
Laborator: realizarea modelelor (de lucru și auxiliar), poziționarea acestora în relație
centrică și fixarea în simulator. Ulterior, tehnica diferă în funcție de metoda de realizare:
Metoda clasică cu foița de platină: pe bontul de pe model se adaptează o foiță de platină
care urmează a fi arsă pentru degazare; apoi se depune masa de opac, se arde, după care
se modelează prin pensulare puntea; se modelează în volum mai mare, pentru că la ardere
ceramica se contractă;se arde după fiecare strat depus;
Prin turnare (Dicor): se modelează macheta din ceară a punții, se ambalează în material
termorezistent,urmează topirea cerii și încălzirea tiparului, apoi se topește lingoul de
ceramică sticloasă și se introduce în tipar prin centrifugare. După dezambalare, turnătura
obținută se mai ambalează încă o dată și se mai arde timp de 6 ore pentru ceramizare la o
temperatură de 650-1074 grade.După răcire și dezambalare este prelucrată,poate fi
placată pentru a-i reda particularitățile morfologice individuale.
Prin injectare (Empress, Cerestore): se modelează macheta din ceară a punții, se
realizează tiparul (ambalarea machetei), se încălzește blocul de ceramică și se introduce
în tipar prin presare; dezambalarea și prelucrarea
Prin ardere (In Ceram): prin presare sau frezare se realizează un carcas din ceramică,
apoi, prin depunere și ardere succesivă, se modelează puntea.
Prin frezare (CAD – CAM): cu un scaner intraoral se obține amprenta digitală, apoi cu
ajutorul unui program special la computer este modelată viitoarea coroană sau carcasul
din ceramică; informația este trimisă spre aparatul care frezează proteza dintr-un bloc de
ceramică.
Clinic: proba în cavitatea bucală;

Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective;

lustruirea (polipanți pentru ceramică, perie și pastă specială)/ glazurarea
Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

• Durearea – se prepara cu anestezie

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

67.Tipuri și tehnici de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare

integral ceramice. Complicații posibile. Profilaxia lor.
Pentru prepararea dinților în vederea acoperirii lui cu o punte sunt cerute doar 2 sau trei
freze diamantate. Cea mai importantă dintre acestea sunt freze de preparare a pragului.
Preparația pentru o punte este utilă să aibă următorea configurație:
-Este necesar un prag în unghi drept sau un prag în șanfren adânc de aproximativ 1,2 mm
-Unghiuri și margini rotunjite
-Spațiu ocluzal de cel puțin 1,5 mm

Aceste principii sunt dictate de proprietățile mecanice ale materialelor ceramice:

-Rezistență mare la compresie
-Rezistență scăzută la îndoire
-Lipsa de elasticitate
-Din acest motiv preparația trebuie să includă un prag nebizotat de 1,2 mm o reducție
incizală sau ocluzală de 1.5-2mm cu unghiuri fine rotunjite. Conturul general al dintelui
pregătit trebuie să fie cât mai asemănător cu cel al dintelui natural, conferind ceramicii o
grosime uniformă.

-Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a şlefuirii suprafeţelor

coronare:
şlefuirea marginii incizale;
şlefuirea feţei vestibulare;
şlefuirea feţei orale;
rotunjirea muchiilor;
definitivarea pragului gingival.

-Instrumentarul necesar
Instrumente diamantate cilidro-conice cu vârf rotunjit (0,8 mm), granulaţie medie şi fină.
Instrument diamantat efilat.
Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (1 mm), granulaţie medie.
Instrument diamantat de formă lenticulară sau con invers.
Instrument diamantat în formă de minge de rugby.
Freze de finisare.
Piatră de moară.
Freză de înfundat prag.
Sondă parodontală.
Dălţi şi conformatoare de unghiuri

1. Şlefuirea reducţională a marginii incizale urmâreşte următoarele obiective:

- asigurarea unei grosimi adecvate a marginii incizale a punții, având rol mecanic şi
estetic,
- asigurarea unui spaţiu necesar pentru mişcările de protruzie,
- crearea unui plan înclinat palatinal la incisivii superiori şi vestibular la incisivii
inferiori, pentru ca forţele ocluzale să acţioneze în unghi drept.
Şlefuirea marginii incizale (şi a feţei vestibulare) se recomandă să fie precedată de
crearea unor şanţuri de orientare, care uşurează toate fazele preparării.
Astfel se plaseazâ trei şanţuri de orientare în muchia incizală, pâstrându-le iniţial la o
adâncime de aproximativ 1,3 mm pentru a permite o pierdere suplimentară din structura
dintelui în timpul şlefuirii. Şanţurile sunt orientate perpendicular pe axul lung al dintelui
antagonist pentru a asigura un suport adecvat pentrupuntea de ceramică.
Vestibular, şanţurile au o adâncime de 0,8 mm şi vor fi trasate în două planuri pentru a
asigura o suprafaţă convexă bontului.
Din marginea incizală se şlefuiesc 2 mm, cu ajutorul unui instrument diamantat
cilindro-conic cu vârf plat, montat la piesa de turbină. Bontul trebuie să ofere maximum
de suport pentru punte. Dacă se depăşeşte limita de 2 mm, bontul va fî prea scurt, şi nu va
oferi suficientă retenţie. La coroanele de înveliş ceramice apare un pericol suplimentar în
caz de scurtare exageratâ a bontului. Pentru a preveni aceste fracturi marginea incizală a
bontului trebuie să fie cât mai aproape de marginea incizală a coroanei de înveliş
ceramică, în concordanţă cu cerinţele estetice şi forţele funcţionale.

2. Şlefuirea feţei vestibulare

Obiective:
- prepararea pragului gingival,
- derentivizarea suprafeţei vestibulare,
- asigurarea unei grosimi uniforme pentru puntea ceramică.
Şlefuirea feţei vestibulare trebuie să se facă în două planuri: un plan incizal, paralel cu
conturul original al dintelui şi altul cervical, paralel cu axa de inserţie propusă. Se asigură
astfel grosime uniformă pereţilor punții ceramice şi un efect estetic mai bun, fară a
prejudicia vitalitatea dintelui.
Se şlefuieşte iniţial jumătatea incizală a suprafeţei vestibulare (până dispar şanţurile de
orientare) cu un instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat. Prepararea se continuă
cu jumătatea gingivală a suprafeţei vestibulare şi include conformarea pragului gingival.

3. Şlefuirea feţei orale

Şlefuirea suprafeţei palatinale supracingulare are în vedere asigurarea unui spaţiu necesar
pentru confecţionarea punții astfel, încât să aibă grosimea necesară, dar în acelaşi timp să
permită ghidajul anterior şi mişcările de lateralitate.
Pentru şlefuirea reducţională se vor folosi pietre în formă de roată de moară sau un
instrument diamantat în formă de minge de rugby . Astfel faţa palatinală subcingulară se
prepară la un unghi de convergenţă de 6-10° cu jumătatea gingivală a feţei vestibulare.
Această suprafaţă axială reprezintă o zonă adiţională de retenţie şi stabilitate a punții.

4. Rotunjirea muchiilordintre pereţii axiali se face cu instrumente diamantate cilindro-

conice cu granulaţie fină. Muchiile trebuie rotunjite, dar nu vor dispărea complet. La
punțile ceramice orice unghi ascuţit de la nivelul bontului reprezintă zone de concentrare
de stress care pot duce la fisurarea şi, în final, la fracturarea punții. Insăşi aplicarea foliei
de platină pe bont este îngreunată de prezenţa muchiilor ascuţite. Se admite prezenţa unui
unghi ascuţit doar la nivelul pragului. În aceeaşi ordine de idei, a concentrării de stress,
trebuie evitate grosimile neuniforme ale pereţilor punții.

5. Definitivarea pragului gingival. Puntea de ceramică trebuie să se sprijine pe un prag

circular, care formează cu pereţii axiali un unghi de 90°. Pragul va fi paralel cu vârful
crestei gingiei libere. Lăţimea pragului este de 1 mm, variaţiile în minus fiind legate de
dimensiunile dinţilor şi suprafeţele dentare (0,50-0,75 proximal).

Complicaţii posibile la prepararea dinţilor sub puntea din ceramică

• Durearea – se prepara cu anestezie
• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară
68.Metode de amprentare la confecţionarea punţilor dentare integral ceramice.
Complicații posibile. Profilaxia lor.
Amprentarea se defineste ca copie negativa si fidela a câmpului protetic, cu ajutorul
careia se obtine modelul pe care se va confectiona proteza.
In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
- bontul dentar
- dintii vecini
- dintii antagonisti
- ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
- materiale termoplastice (Stents si Kerr)
- materiale elastice – elastomeri.

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.

Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare

si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp;
amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente
partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in
lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si
altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se
depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza
imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp,
iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar
fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua. O alta varianta de realizare a
amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor preparati cu o pasta fluida in prima
faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un material de amprentare
vascos in faza a doua.

Etapele:
13) Alegerea lingurii amprentare;
Se efectueaza prin proba ei pe cimpul protetic si trebuie a corespunda
urmatoarelor cerinte:sa acopere cinpul protetic aproape in intregime, marginile
lingurii sa ajunga in apropierea zonei de reflexie a mucoase, intre sup lingurii si
sup CP sa fie un spatiu de 3-5 mm necesar pentru obtinerea unei grosimi uniforme
14) Prepararea meterialului de amprentare;
15) Depunerea materialului in lingura;
16) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Sup:post-ant
Inf: ant-post
17) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
18) Analiza amprentei.
19) După priza materialului amprenta va fi detașată, spălată, dezinfectată și
verificată. În situația în care amprenta este considerată corectă , ea va fi trimisă în
laborator însoțită de o fișă care conține toate datele necesare tehnicianului în
vederea realizării acestei construcții protetice, amprenta arcadei antagoniste și
raporturile interarcadice.

Pentru modelul de bază se ia amprentă în doi timpi: la prima etapă cu ajutorul unui
material special siliconic introdus în lingura de amprentare se va obține amprenta
preliminară (sau portamprentă pentru materialul fluid al stratului doi). După uscarea
acestei amprente în locașurile corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar
amprentă din nou se introduce în cavitatea bucală.

Pentru modelul auxiliar (dinții antagoniști) se ia amprenta auxiliară, într-un timp: pe

lingură se depune material amprentar din alginat sau silicon într-un timp și se introduce
în cavitatea bucală unde se presează pe câmpul protetic.

Dupa Gerner si Napalov:

• Elastice(hidrocoloizi reversibili/ireversubili; elastomeri de sinteză-materiale
siliconice, polisulfide, polieterice)

• Termoplastice
• Dure
Aceste clase se devizeaza in 2 grupe:
• Reversibile
• Ireversibile

69.Puntea dentară mixtă metalo-acrilică. Caracteristica. Varietăţi. Avantage și

dezavantage.()
Puntea metalo-acrilică este reprezentată de o lucrare protetică alcătuită dintr-o porțiune
metalică și una acrilică.

Cu componenta metalica stantata:

-.acrilatul acopera numai corpul puntii
-.sunt acoperite cu acrilat si corpul de punte si elementele de agregare
Cu componenta metalica intreg Turnata:

Varietăţile punţilor dentare mixte metalo-acrilice

⦿ Fizionomice – materialul fizionomic (acrilatul) acoperă în întregime scheletul
metalic
⦿ Semifizionomice – acrilatul acoperă doar o suprafață, două sau chiar toate
suprafețele, lăsând numai o fâșie vizibilă a scheletului metalic (corilet)

punţi metalo-acrilice cu componenta metalică ştanţată

Avantaje
⦿ Se prepară mai puțin țesut dentar;
⦿ Se elimină mai ușor de pe dinții stâlpi;
⦿ Oferă un estetic superior față de punțile metalice;
⦿ Au rezistență mai mare decât punțile acrilice;
⦿ Cost redus;

Dezavantaje
⦿ Sunt laborioase;
⦿ Necesită vizite în plus;
⦿ Pot crea curenți galvanici, datorită metalelor diferite (coroanele, corpul de punte,
aliajul de lipire);
⦿ Locul de lipire poate ceda presiunii;
⦿ Adaptare deficitară la nivelul limitei preparației;
⦿ Dificultatea redării punctelor de contact;
⦿ Acrilatul își modifică culoarea în timp;
70.Punţi dentare metalo-acrilice cu componenta metalică ştanţată. Avantage și
dezavantage. Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației
parțiale.
Indicaţii către punţi metalo-acrilice cu componenta metalică ştanţată
⦿ Edentații reduse în zona frontală;
⦿ Edentații reduse și medii intercalate
⦿ Edentații reduse în zona laterală, dacă este punte semifizionomică cu suprafața
ocluzală metalică;
⦿ Dacă dinții stălpi sunt intacți, pentru că se prepară o cantitate mai mică de țesuturi;
⦿ Situație financiară precară;

Contraindicaţii către punţi metalo-acrilice cu componenta metalică ştanţată

Generale
⦿ Pacienți sub 18 ani;
⦿ Afecțiuni psihice
⦿ Maladii cardiovasculare grave
⦿ Pacienți cu tratament chimioterapeutic

Relative
⦿ dinți stâlpi netratați
⦿ dinți stâlpi cu procese apicale
⦿ procese inflamatorii ale mucoasei
⦿ dinți stâlpi cu distrucții coronare întinse

Absolute
⦿ dinți stâlpi irecuperabili
⦿ mobilitatea dinților stâlpi de gr.III
⦿ alergii generale la aliaje și acrilat
⦿ tumori maligne
⦿ cu scopul fixării sau ancorării protezelor mobilzabile

Avantaje
⦿ Se prepară mai puțin țesut dentar;
⦿ Se elimină mai ușor de pe dinții stâlpi;
⦿ Oferă un estetic superior față de punțile metalice;
⦿ Au rezistență mai mare decât punțile acrilice;
⦿ Cost redus;

Dezavantaje
⦿ Sunt laborioase;
⦿ Necesită vizite în plus;
⦿ Pot crea curenți galvanici, datorită metalelor diferite (coroanele, corpul de punte,
aliajul de lipire);
⦿ Locul de lipire poate ceda presiunii;
⦿ Adaptare deficitară la nivelul limitei preparației;
⦿ Dificultatea redării punctelor de contact;
⦿ Acrilatul își modifică culoarea în timp;
71.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare mixte cu componenta
metalică ştanţată. Erori posibile. Profilaxia lor.
⦿ Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea, determinarea relației centrice;
⦿ Laborator: confecționarea modelelor, ghipsarea lor în ocluzor, ștanțarea
coroanelor, prelucrarea lor;
⦿ Clinic: proba coroanelor ștanțate în cavitatea bucală, amprentarea repetată cu
coroanele pe dinții stâlpi;
⦿ Laborator: turnarea modelelor, gipsarea în ocluzor, modelarea machelei din ceară a
corpului de punte, turnarea, prelucrarea, solidarizarea coroanelor ștanțate și a
corpului de punte, prelucrarea, ajustarea carcasului metalic pe model;
⦿ Clinic: proba carcasului metalic; determinarea culorii acrilatului;
⦿ Laborator: mascarea metalului, placarea cu acrilat, prelucrarea;
⦿ Clinic: proba preventivă a punții;
⦿ Laborator: finisarea punții;
⦿ Clinic: proba definitivă și fixarea punții pe dinții stâlpi.

• Durearea – se prepara cu anestezie

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară
72.Puntea dentară metalo-acrilică cu componenta metalică întreg turnată. Varietăți.
Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale. Etapele
clinico-tehnice de confecţionare.
Indicaţii către punţi dentare metalo-acrilice cu componenta metalică întreg turnată
⦿ Dinți stâlpi cu parodonțiu sănătos, capabil să suporte presiunea masticatorie;
⦿ Dinți stâlpi cu mobilitate de gr. I și II;
⦿ Edentații reduse și medii intercalate;

Contrandicaţii către punţi metalo-acrilice cu componenta metalică întreg turnată

Generale
⦿ Pacienți sub 18 ani;
⦿ Afecțiuni psihice
⦿ Maladii cardiovasculare grave
⦿ Pacienți cu tratament chimioterapeutic

Relative
⦿ dinți stâlpi netratați
⦿ dinți stâlpi cu procese apicale
⦿ procese inflamatorii ale mucoasei
⦿ dinți stâlpi cu distrucții coronare întinse

Absolute
⦿ dinți stâlpi irecuperabili
⦿ mobilitatea dinților stâlpi de gr.III
⦿ alergii generale la aliaje și acrilat
⦿ tumori maligne
⦿ cu scopul fixării sau ancorării protezelor mobilzabile

Etapele de confecţionare
⦿ Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea, determinarea relației centrice,
protecția dinților vitali;
⦿ Laborator: turnarea modelelor, gipsarea lor în articulator, modelarea machetei din
ceară a carcasului metalic, turnarea și prelucrarea carcasului, ajustarea carcasului
metalic pe model;
⦿ Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală; determinarea culorii acrilatului;
⦿ Laborator: mascarea metalului, placarea cu acrilat, prelucrarea, ajustarea pe
model;
⦿ Clinic: proba preventivă;
⦿ Laborator: finisarea (lustruirea);
⦿ Clinic: proba definitivă și fixarea pe dinții stâlpi.

73.Tehnica de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare metalo-

acrilice cu componenta metalică întreg turnată. Instrumente utilizate. Complicații
posibile. Profilaxia lor.
⦿ Este tehnica clasică și cea modernă;
⦿ Tehnica clasică prevede utilizarea discurilor și a pietrelor pentru reducerea
țesutului dentar, dar cea modernă folosirea frezelor de diferită dimensiune și
granulație;
⦿ La moment se folosește tehnica modernă.
⦿ Se urmărește excizia de ţesut dur și realizarea unui bont cu diametrul maxim
la colet, pereţii oșor convergenţi (6-10 grade), netezi, neretentivi, margini
rotunjite. Se folosesc freze diamantate de diferite forme și granulaţie montate
la turbină. Se folosește numaidecât răcirea cu apă.
⦿ Sunt mai multe variante de succesiune a etapelor de preparare, important
este ca prepararea să nu se facă haotic, ci după un algoritm.
⦿ Se poate face o cheie din silicon chitos cu ajutorul căreia se va urmări
corectitudinea reducerii suprafeţelor dentare

1. Şlefuirea reductională a suprafeţei ocluzale: se urmăreşte crearea unui

spaţiuinterocluzal între bont şi dinţii antagonişti care să ofere grosime suficientă
metalului şi săpermită refacerea morfologiei ocluzale în acord cu ocluzia funcţională.
⦿ Şlefuirea trebuie să se facă uniform, urmărind reperele anatomice, cuspizii şi
şanţurileintercuspidiene.
⦿ Mărimea spaţiului interocluzal trebuie să fie mai mare în dreptul cuspizilor de
sprijin (1,5-2mm) decât la nivelul cuspizilor de ghidaj (1-1,5 mm). Dacă nu există
dinţi antagonişti planulpreparaţiei va fi dictat de dinţii vecini.
⦿ Pentru a asigura o şlefuire uniformă atât la nivelul cuspizilor cât şi a
şanţurilorintercuspidiene, se trasează şanţuri de orientare care marchează
profunzimea preparării, apoise reduce ţesutul dur rămas. Amplasarea corectă a
şanţurilor conduce automat la un spaţiuocluzal adecvat
⦿ Se recomandă ca reducerea ocluzală să fie realizată în două etape. Jumătate din
suprafaţaocluzală este redusă iniţial, astfel încât cealaltă jumatate poate fi
menţinută ca o referinţăconvenabilă.
⦿ La nivelul cuspizilor de sprijin (palatinal superior, vestibular inferior) se şlefuieşte
un bizou(plan înclinat) pe versantele externe. În final un spaţiu minim de 1,5 mm
va fi realizat pecuspizii de sprijin şi de cel puţin 1 mm pe cuspizii de ghidaj.
Spaţiul trebuie verificat în toatemişcările excursive pe care pacientul le poate face.

2. Şlefuirea feţelor vestibulară şi orală

⦿ Iniţial se realizează şanţuri de orientare pentru reducerea axială: se plasează câte
treişanţuri paralele cu o freză diamantată cilindro-conică cu vârf rotunjit. Unul este
amplasat pecentru, iar celelalte două aproape de marginile suprafeţei. Urmează
șlefuirea pereţilor desmalţ rămași. Pereţii vestibulari şi orali trebuie să asigure o
convergenţă ocluzală.

3. Şlefuirea feţelor proximale

⦿ Pentru desfiinţarea ariei de contact se foloseşte un instrument diamantat în formă
deflacără, montat la turbină. Instrumentul trebuie să fie subţire şi scurt. Mişcările
sunt ocluzogingivale şi în plan orizontal, de ferestruire. Prin executarea corectă şi
controlată a mişcărilortrebuie evitată lezarea dintelui adiacent, acesta poate fi
protejat prin aplicarea unei matrici demetal interdentare.
⦿ După desfiinţarea ariei de contact prepararea se continuă cu un instrument de
mărime maimare şi formă adecvată tipului de preparare: cu sau fârâ prag.
⦿ Controlul preparării se face vizual şi prin sondare.

4. Rotunjirea muchiilor:
⦿ cele 4 muchii pe care le formează feţele vestibulară şi orală cusuprafeţele
proximale. trecerea între suprafeţele bontului trebuie să fie lină, aşa cum este şi
ladinţii naturali, fârâ a fi complet desfiinţate demarcările.
⦿ Se folosesc freze de finisat diamantate de formă adecvată tipului de preparare: cu
sau farăprag.

5. Şlefuirea la nivelul zonei terminale.

⦿ În cazul preparării în chanfrein această fază esteinutilă deoarece cu freza chanfrein
de rotunjit muchiile s-a finisat şi zona terminală a bontului.
 ⦿ La bonturile preparate fară prag se definitivează zona terminală prin şlefuirea
crestelor desmalţ asigurând o adaptare subgingivală. Şlefuirea se face cu
instrumentul diamantat înformă de flacără, montat la turbină. Mişcarea se face
uniform, circular, fară a leza epiteliulşanţului gingival

6. În faza finalăa preparării bontului se rotunjesc muchiile formate între suprafaţa

ocluzalăşi feţele axiale pentru a uşura adaptarea coroanei finite pe bont.
⦿ Finisarea se face cu instrumente abrazive cu granulaţie foarte fină, sub jet de apă.
Seurmăreşte netezirea neregularităţilor şi asperităţilor apărute în cursul şlefuirii
reducţionale.Bontul nu se lustruiește, deoarece microretentivităţile de pe suprafaţă
ajută la fixareacoroanei

• Durearea – se prepara cu anestezie

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

74.Amprentarea la confecţionarea punţilor dentare metalo-acrilice cu componenta

metalică întreg turnată. Materiale și tehnici utilizate. Complicații posibile și
profilaxia lor.
Amprentarea se defineste ca copie negativa si fidela a câmpului protetic, cu ajutorul
careia se obtine modelul pe care se va confectiona proteza.
In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
- bontul dentar
- dintii vecini
- dintii antagonisti
- ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
- materiale termoplastice (Stents si Kerr)
- materiale elastice – elastomeri.

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.

Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare

si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp;
amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente
partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in
lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si
altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se
depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza
imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp,
iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar
fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua. O alta varianta de realizare a
amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor preparati cu o pasta fluida in prima
faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un material de amprentare
vascos in faza a doua.

Etapele:
20) Alegerea lingurii amprentare;
Se efectueaza prin proba ei pe cimpul protetic si trebuie a corespunda
urmatoarelor cerinte:sa acopere cinpul protetic aproape in intregime, marginile
lingurii sa ajunga in apropierea zonei de reflexie a mucoase, intre sup lingurii si
sup CP sa fie un spatiu de 3-5 mm necesar pentru obtinerea unei grosimi uniforme
21) Prepararea meterialului de amprentare;
22) Depunerea materialului in lingura;
23) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Sup:post-ant
Inf: ant-post
24) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
25) Analiza amprentei.

Pentru modelul de bază se ia amprentă în doi timpi: la prima etapă cu ajutorul unui
material special siliconic introdus în lingura de amprentare se va obține amprenta
preliminară (sau portamprentă pentru materialul fluid al stratului doi). După uscarea
acestei amprente în locașurile corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar
amprentă din nou se introduce în cavitatea bucală.

Pentru modelul auxiliar (dinții antagoniști) se ia amprenta auxiliară, într-un timp: pe

lingură se depune material amprentar din alginat sau silicon într-un timp și se introduce
în cavitatea bucală unde se presează pe câmpul protetic.

Dupa Gerner si Napalov:

• Elastice(hidrocoloizi reversibili/ireversubili; elastomeri de sinteză-materiale
siliconice, polisulfide, polieterice)

• Termoplastice
• Dure
Aceste clase se devizeaza in 2 grupe:
• Reversibile
 • Ireversibile

75.Puntea dentară mixtă din materiale metalo-compozite. Indicaţii şi contraindicaţii

către utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale. Etapele clinico-tehnice de
confecţionare.
Indicaţii către tratamentul cupunţi metalo-compozite
⦿ Dinți stâlpi cu parodonțiu sănătos, capabil să suporte presiunea masticatorie;
⦿ Dinți stâlpi cu mobilitate de gr. I și II;
⦿ Edentații reduse și medii intercalate;

Contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare metalo-compozite

Generale
⦿ Pacienți sub 18 ani;
⦿ Afecțiuni psihice
⦿ Maladii cardiovasculare grave
⦿ Pacienți cu tratament chimioterapeutic
Relative
⦿ dinți stâlpi netratați
⦿ dinți stâlpi cu procese apicale
⦿ procese inflamatorii ale mucoasei
⦿ dinți stâlpi cu distrucții coronare întinse
Absolute
⦿ dinți stâlpi irecuperabili
⦿ mobilitatea dinților stâlpi de gr.III
⦿ alergii generale la aliaje
⦿ tumori maligne

Etapele de confecţionare a punţilor dentare metalo-compozite

⦿ Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea, determinarea relației centrice,
protecția dinților vitali;
⦿ Laborator: turnarea modelelor, gipsarea lor în articulator, modelarea machetei din
ceară a carcasului metalic, turnarea și prelucrarea carcasului, ajustarea carcasului
metalic pe model;
⦿ Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală; determinarea culorii compozitului;
⦿ Laborator: mascarea metalului, prelucrarea, ajustarea pe model;
⦿ Clinic: proba preventivă;
⦿ Laborator: finisarea (lustruirea);
⦿ Clinic: proba definitivă și fixarea pe dinții stâlpi.

76.Caracteristica punţii dentare metalo-ceramice. Varietăți. Avantaje și

dezavantaje. Indicaţiile și contraindicațiile către utilizare la tratamentul edentaţiei
parţiale.

Puntea dentară mixtă metaloceramicăreprezinta o varietate de proteze dentare fixe ce

sunt alcatuite dintr-un schelet metalic de sustinere peste care se ard mai multe straturi de
ceramica dentara pentru a imita aspectul unui dinte natural, prezintă calități estetice
satisfăcătoare, restabileşte masticația și stabilizează ocluzia. Componenta metalică are o
grosime uniforma pereților coroanelor de agregare -0,4 mm, este acoperită cu un strat de
ceramică cu o grosime de 0,6--1,0 mm zona suprafeței vestibulare și de 1,5-2 mm la
nivelul marginilor incizale şi a suprafetelor ocluzale.
Din punct de vedere al aspectului fizionomic, coroanele se prezinta de 2 tipuri:

• partial fizionomica(acoperita doar vestibular sau vestibulo - oral de ceramca)

• total fizionomica.

Avantaj:
- Aspect estetic superior comparativ cu restaurările turnate metalice.
- Reprezintă idealul fizionomic
- Sînt inerte față de țesuturi
- Au o duritate suficientă
- Stabilitate chimică
- Conductibilitate termică mică
- Păstrează culoarea constantă
- Nu necesită retenții mecanice ample (spre deosebire de acrilat), deoarece în timpul
arderii are loc și o joncțiune chimică cu componenta metalică.

Dezavantaje:
- Îndepărtarea unei cantități mari din structura dintelui.
- Risc de lezare gingivală
- Riscul de fractură, deoarece ceramica este fragilă.
- Dificultatea de a obține uneori o ocluzie exactă la ceramică glazurată.
- Alegerea culorii este dificilă.
- Aspect estetic inferior în comparație cu coroana integral ceramică.
- Unii autori susțin că datorită durității porțelanului, pot surveni microtraume, leziuni
parodontale și coronare atît ale dinților stîlpi, cît și ale dinților antagoniști.

Indicații
• restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot
surveni in urma pierderii dintilor.
• Cand pacientul nu isi permite o lucrare ceramica integral. Pentru a preintampina
consecintele nefaste ale pierderii este foarte importanta restaurarea spatiilor
edentate cat mai repede cu putinta.
• Edentatii partiale in zona laterala;
• Anomalii de forma, volum, pozitie;
• Defecte ale arcadelor dentare;
• Traume, carii dentare ce nu mai pot fi restabiliti prin aplicarea unor obturatii

Contraindicații
• Volum coronar redus a dinților – stîlpi, determinat de dimensiunea cervico –
incizală sau ocluzală foarte mică (în acest caz suprafețele bonturilor preparate nu
asigură obținerea retentivității protezei);
• la copii si adulti pana la 18-20 ani;
• Distructii avansate ale coroanei dintelui. ;
• Dinti cu tesuturi dure fragile si cind inaltimea si grosimea coroanei naturale nu ne
permite crearea unui bont favorabil pentru fixare.
• ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce
nu pot asigura retentia protezei
• In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
• Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare
 inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze
mobile, lucrari pe implanturi.
• Igiena orala nesatisfacatoare
• Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari
protetice pana la remedierea impedimentului.
• Dinti cu mobilitate de gradul 3
• Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
• Dinti cu tratament incorect
• Dinti cu radacini in stadiul de formare
• Procese patologice locale
• Leziuni ale mucoasei bucale
• Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice
• Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor
• Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In
aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic
• Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de rezerva
a parodontiului foarte slab.
• In caz de tumori maligne

77.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare metalo-ceramice.

Complicații posibile. Profilaxia lor.
Clinic:
1. Examenul clinic pentru cunoașterea stării generale a pacientului și a statusului odonto
parodontal în contextul diagnosticului complex al sistemului stomatognat.
2. Indicația de tratament și stabilirea a planului terapeutic.
3. Prepararea structurii organice, a bontului dentar pentru Coroana Mixtă Metalo-
Ceramică
4. Amprentarea cîmpului protetic
5. Protecția provizorie a bontului preparat
Laborator:
6. Confecționarea modelului
7. Realizarea machetei componentei metalice
8. Ambalarea tiparului și turnarea componentei metalice
9. Dezambalarea, prelucrarea componentei metalice și conditionarea ei în vederea
aplicării straturilor de ceramică
Clinic: proba carcasului metallic; determinarea culorii ceramicii;
10. Aplicarea și arderea succesivă a straturilor ceramice, prelucrarea componentei
fizionomice
11. Verificarea protezei pe model
12. Prelucrarea finală a componentei mixte metalo ceramice
Clinic:
13. Verificarea adaptării protezei pe cîmpul protetic
14. Cimentarea provizorie sau definitivă

Clinic: examen clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi,

amprentarea, determinarea relatiilor intermaxilare;
Laborator: confectionarea modelelor, fixarea lor in articulator, modelarea machete din
ceara a carcasului metallic; turnarea ;
Clinic: proba carcasului metallic; determinarea culorii ceramicii;
Laborator: prelucrarea scheletului metallic si aplicarea ceramicii;
Clinic: proba preventiva a puntii dentare metaloceramice;
Laborator: glazurarea;
Clinic: proba definitive; cimentarea
 • Durearea – se prepara cu anestezie
• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

78.Particularităţile de preparare a dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare

metalo-ceramice. Instrumente utilizate. Complicații posibile. Profilaxia lor.
Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie
convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem
asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice.

Prepararea bontului se face intr-o anumită succesiune a şlefuirii suprafețelor coronare:

1. slefuirea marginii incizale;

2. şlefuirea fetei vestibulare;
3. şlefuirea fețelor proximale;
4. slefuirea feței orale;
5. rotunjirea muchiilor;
6. definitivarea pragului gingival.

Instrumentar necesar
- Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (cu granulatie medie pentru
reducerea volumului, granulație fină pentru finisare).
- Instrument diamantat efilat.
- Instrument diamantat în formă de minge de rugby sau roată de moară (pentru reducerea
orală a dinților frontali).
- Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (pentru prepararea pragului).
 - Freze de finisare.
- Sondă parodontală.
- Daltă și conformator de unghiuri.

Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli:

1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de
insertie comuna
2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta axa de
insertie
3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie
4. Daca dintele este inclinat <45 grade + devitalizat atunci ii vom corecta axa cu
DCR metallic, sau se va face tratament ortho.????

·Vestibular – cel puțin 1,5mm (0,3-0,5 metal, 0,2-0,3 opac, 0,8-1 ceramica);
·Incizal – 1,5-2,5 mm (ca să se modeleze o margine incizală din ceramică subțire,
translucidă, cu aspect natural);
·Ocluzal – 1,5-2 mm pentru zona ce va fi acoperită cu ceramică; 1,2-1,5mm dacă zona va fi
metalică;
·Proximal – cel puțin 1mm, mai mult în zona de contact interdentar (ca să fie spațiu pentru
masa translucidă);
·Palatinal – cel puțin 1mm dacă va fi acoperită de ceramică sau 0,5mm dacă va fi metalică;
·Prag – in zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
se face prag circular: pe fața vestibulara variațiile pragului drept (cu bizou,, inclinat, drept
de 90 grade), pe fața orala prag chanfrein (rotunjit/excavat);
La nivelul feței vestibulare pragul va avea o lățime mai mare pentru a asigura rezistență
componentelor metalo-ceramice şi un strat suficient de gros de material ceramic pentru
asigurarea unui aspect cât mai natural restaurării. Pragul vestibular va fi prelungit la nivelul
suprafețelor proximale pe o distanță impusă de considerentele estetice.
Pentru a face economie de țesuturi dure dentare zona terminală a feței orale va avea o
formă de chanfrein. În locul unde se unesc cele două tipuri de preparări se formează o
„aripioară", care va trebui conformată paralel cu suprafața gingivală a feței vestibulare.

complicații
• Durearea – se prepara cu anestezie
• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât
mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea
frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor
pentru dentină )

• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau

traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa

• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

profilaxie : controlul visual al plagii
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul
îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
• supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
 • fracturarea bontului;
• hemoragii.

Profilaxia :
• Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi dintele
• Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
• Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia
• Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

79.Tipuri de prag realizat la prepararea dinţilor stâlpi pentru confecţionarea

punţilor dentare metalo-ceramice. Avantage și dezavantage. Indicații și
contraindicații.
●Pragul în zona orală – chanfrein;
●Pragul în zona vestibulară poate avea patru forme:
- Pragul cu bizou – cea mai bună închidere marginală; înfundarea subgingivală a
pragului se face după lărgirea temporară a şanțului gingival, iar bizoul se crează cu vârful
unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc instrumente
diamantate cu granulație fină.
- Pragul înclinat - urmăreşte suprimarea coleretei metalice inestetice, dar menține o
margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracția porțelanului în cursul
sinterizării; se întîlnesc prea multe straturi heterogene: dinte, ciment, metal, porțelan opac
şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă bacteriană. Prepararea pragului se
face cu instrumente de mână.
- Prag drept de 90° - se urmărește joncțiunea „cap la cap" a ceramicii cu pragul gingival,
marginea metalică se întinde până la prag;
- Chanfreineste o terminaţie gingivală care formează un unghi obtuzrotunjit, de
aproximativ 135° cu axul lung al dintelui. Zona terminală apare concavă, prezentând o
lăţime mai mică decât pragul gingival şi o muchie terminală cu unghi ascuţit. Oferă astfel
avantajele unghiului ascuţit şi asigură o grosime sufîcientă marginilor restaurării.
Avantaje:
▪ Limita preparării este definită;
▪ Oferă tehnicianului spaţiu suficient pentru modelarea marginilor restaurării;
▪ Nu necesită sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare şi menajează biologia pulpei;
▪ În cursul agregării restaurării pe bont, cimentul are posibilităţi de refluare;
▪ Micile deficienţe ale închiderii marginale sunt compensate de forma în unghi ascuţit a
liniei terminale;
▪ Prepararea este relativ simplă;
▪ Unghiul intern rotunjit împiedică acumularea de stres
Dezavantaje:
▪ La coroanele dentare care au dimensiuni reduse pot apărea probleme legate de retenţie
▪ Dacă adaptarea restaurării pe bont este deficitară pot apărea zone de retenţionare a
plăcii bacteriene.
Preparare:
Se face cu un instrument diamantat special conformat, menţinut paralel cu viitoarea axă
de inserţie a restaurării. Cu ajutorul porţiunii laterale a instrumentului se face şlefuirea
reducţională a pereţilor axiali ai bontului, iar vârful conferă forma de chanfrein zonei
terminale.
Chanfrein-ul ia naştere ca imagine negativă exactă a instrumentului diamantat. El nu va
avea o lăţime mai maredecât jumătate din diametrul instrumentului diamantat. Se vaavea
grijă ca prepararea să nu fie prea profundă. Există risculde a transforma zona gingivală în
prag şi de a crea o marginede smalţ nesusţinută.

80.Metode de retracţie gingivală la confecţionarea punţilor dentare. Avantage și

dezavantage. Indicații și contraindicații către retracția gingivală. Complicații
posibile. Profilaxia.
Merode de retractile gingivală
Metoda mecanică – utilizarea șnurului de bumbac, prin inserarea unui şnur neimpregnat
în şanţul gingival şi lăsarea lui timp suficient de lung se poate obţine o lărgire temporară
prin simpla acţiune mecanică . După scoaterea şnurlui din şanţ, se va putea introduce
materialul de amprentă, înregistrându-se cu fidelitate zona terminală a preparaţiei.
Metoda chemo-mecanică – firul de bumbac impregnat cu substanțe astringente.
Substanțe astrigente (epinefrina racemică 8 procente, sulfat feric de 13,5 procente,
fenilefrina hidroclorid 0,25 procente,oximetazolin hidroclorid 0,05 procente.

Se pot utiliza fire Ultrapak sau Ultradent care sunt impregnate cu Hemodent ( soluție
tamponată de clorură de aluminiu). Îndepărtarea acestor fire se face înainte de luarea
amprentei. Unii clinicieni lasă un fir de mătase pentru sutură în fundul sulcusului
gingival pe parcursul preparației și efectuării amprentei pentru a împiedica orice
sângerare.

Evictiunea gingivala- rpr.deplasarea tesutului gingival din jurul dintilor pentru a obtine
un bun acces al materialului de amprenta.
Metodele cu fire de retractie:
Cu un fir de retractie,cand tesutul gingival este sanatos. Un singur fir este asezat cu
atentie in sulcus ,fiind lasat pe 5min. si apoi indepartat inainte de a lua amprenta.
Cu doua fire- la obtinerea amprentei multiple,atunci cand tesutul este compromise.
• Se utilizeaza cand marginea prep.este subgingivala.
• Se aplica doua fire: al doilea fir este cu o marime sau doua mai mic decat primul
• Cu primul fir obtinem retractie verticala,cu al doilea-obtinem retractie orizontala.

Geluri de retractie – deschiderea sulcusului fara a deteriora atasamentul epithelial

De la gututui
Metode:
▪ Mecanice: ața de retracție
▪ Chimice: substanțe chimice care se aplică local

Ața de retracție – nu-i bună, ia mult timp pentru aplicare, mai ales dacă sunt mulți dinți
preparați, poate trauma gingia, provoca disconfort postoperator, sângerare și recesiunea
gingiei;

Substanțe chimice - Sunt materiale care se injectează în sulcusul gingival,

se mențin un timp, apoi se spală cu apă; nu provoacă reacții alergice, nu traumează gingia
așa ca ața, conțin hemostatic, economisesc timp, lasă șanțul gingival curat după
înlăturare, însă pot să nu fie compatibile cu unele materiale de amprentare, sau pot fi
scumpe. (ex. peroxid de hidrogen 3% pentru 5 min)
avantaj - imprimarea corectă a pragului cervical

● Metoda chemomecanicaà prin combinarea actiunii chimice cu presiunea mecanica,

se realizeaza concomitant atat largirea santului gingival cat si controlul fluidelor
sulculare
- utilizarea substantelor astringente – clorura de aluminiu, sulfatul de aluminiu, sulfatul
feric, epinefrina racemica 8%à produce hemostaza si determina vasoconstritie locala
dezavantaj:
- determina o crestere a presiunii sangvine si creste ritmul cardiac (in special a pacientii
cu hipertiroidism, sau sensibilitate cunoscuta la epinefrina);
- firele impregnate cu epinefrina produc modificari fiziologice minime la nivelul
santurilor gingivale intacte

● Chiuretajul gingival rotativ – gingivorotajul àconsta in largirea santului gingival

prin eliminarea unei grosimi reduse de tesut din versantul intern al gingiei libere
avantaje: rapiditatea si cicatrizarea rapida daca tehnica este correct efectuata
dezavantaje: imposibilitatea aplicarii in cazul unui parodontiu fragil, hemoragie,
impunandu-se inserarea unui fir hemostatic impregnate cu clorura de alumniu care se va
indeparta dupa 4-6 min, iar santul gingival se va spala abundant cu apa

● Metoda electrochirurgicala àlargirea santului cu bisturiul electric

avantaje:
-posibilitatea prepararii la adancimea dorita, dupa largirea sulcusului existand o
vizibilitate excelenta
- hemostaza perfecta
- vindecare previzibila a tesuturilor moi
- reducerea timpului clinic
dezavantaje:
- risc sporit de recesiune gingivala daca este utilizata necorespunzator
- risc la purtatorii de stmulatori cardiaci

81.Particularităţile de amprentare a cîmpului protetic la confecţionarea punţilor

dentare metalo-ceramice. Materialele utilizate. Complicații posibile și profilaxia lor.
Amprentarea se defineste ca copie negativa si fidela a câmpului protetic, cu ajutorul
careia se obtine modelul pe care se va confectiona proteza.
In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
- bontul dentar
- dintii vecini
- dintii antagonisti
- ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
- materiale termoplastice (Stents si Kerr)
- materiale elastice – elastomeri.

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.

Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare

si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp;
amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente
partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in
lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si
altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se
depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza
imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp,
iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar
fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua. O alta varianta de realizare a
amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor preparati cu o pasta fluida in prima
faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un material de amprentare
vascos in faza a doua.

Etapele:
26) Alegerea lingurii amprentare;
Se efectueaza prin proba ei pe cimpul protetic si trebuie a corespunda
urmatoarelor cerinte:sa acopere cinpul protetic aproape in intregime, marginile
lingurii sa ajunga in apropierea zonei de reflexie a mucoase, intre sup lingurii si
sup CP sa fie un spatiu de 3-5 mm necesar pentru obtinerea unei grosimi uniforme
 27) Prepararea meterialului de amprentare;
28) Depunerea materialului in lingura;
29) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
protetic, prelucrarea marginilor;
Sup:post-ant
Inf: ant-post
30) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
31) Analiza amprentei.

Pentru modelul de bază se ia amprentă în doi timpi: la prima etapă cu ajutorul unui
material special siliconic introdus în lingura de amprentare se va obține amprenta
preliminară (sau portamprentă pentru materialul fluid al stratului doi). După uscarea
acestei amprente în locașurile corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar
amprentă din nou se introduce în cavitatea bucală.

Pentru modelul auxiliar (dinții antagoniști) se ia amprenta auxiliară, într-un timp: pe

lingură se depune material amprentar din alginat sau silicon într-un timp și se introduce
în cavitatea bucală unde se presează pe câmpul protetic.

Dupa Gerner si Napalov:

• Elastice(hidrocoloizi reversibili/ireversubili; elastomeri de sinteză-materiale
siliconice, polisulfide, polieterice)

• Termoplastice
• Dure
Aceste clase se devizeaza in 2 grupe:
• Reversibile
• Ireversibile

Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.

• Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)
• Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin; elastomeri de
sinteza–Zeta Plus);
• Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
• Materiale dure ireversibile ( gips, paste din oxid de zinc si eugenol)

82.Proba punţii dentare mixte metalo-cerahmice în cavitatea bucală. Cerinţe.

Individualizarea reliefului morfo-funcţional a punţilor dentare mixte metalo-
ceramice. Tehnica executării. Individualizarea culorii componentei estetice a punţii
dentare mixte metalo-ceramice.
Adaptarea perfectă a scheletului de susținere este esențială reușitei lucrării. Pentru ca
adaptarea scheletului să fie perfectă, trebuie indeplinite mai multe conditii:
1.Insertia scheletului pe dintii slefuiti trebuie sa se realizeze lin si fara efort pana in
pozitia finala. Scheletul trebuie sa se adapteze pe toti dintii slefuiti simultan pana in
pozitia finala.
2.Daca anumite obstacole impiedica patrunderea pana la capat a scheletului, acestea
trebuie indepartate.
• retusurile se pot face din dintii slefuiti
• retusurile se pot face din interiorul scheletului metalic
Daca sunt nevoie de retusuri mari, scheletul va fi trimis la laboratorul dentar impreuna cu
o amprenta noua pentru reconstructie.
3.Scheletul nu trebuie sa fie prea "larg", acest lucru scazand din gradul de stabilitate al
lucrarii.

4. Scheletul trebuie sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti pentru a

masca linia de contact dintre marginea scheletului si dinte.

Examinara raportului corpului de punte cu apofiza alveolară

Intermediarii, sunt unităţile unei proteze fixe care înlocuiesc dinţii naturali absenţi. Ei
trebuie să satisfacă condiţii multiple. Trebuie să restaureze funcţiile şi în anumite situaţii
estetice să corespundă din punct de vedere igienic şi biologic.
Pentru îndeplinirea acestor criterii trebuiesc avuţi în vedere următorii factori:
1. Materialele dentare din care sunt confecţionaţi;
2. Designul intermediarilor;
3. Forma crestei edentate.

Este esenţial ca proteza parţială fixă să aibă o anumită rigiditate, deoarece asupra ei se
exercită multiple solicitări. Această cerinţă este condiţionată de scheletul metalic, care
trebuie să aibă un volum corespunzător. Condiţia este foarte evidentă la restaurările
metalo–ceramice. Uneori se fac concesii la grosimea scheletului metalic pentru a
satisface cerinţele estetice.
Proteza fixă trebuie să asigure ambrazuri interproximale largi, atât pe faţa orală cât şi pe
cea vestibulară. Ele vor asigura lăcaşul necesar pentru papila interdentară. În acelaşi timp
ambrazurile asigură condiţii de igienizare adecvate, fără de care ţesuturile se vor inflama
inevitabil. Chiar în condiţiile unor ambrazuri de formă adecvată şi igienă foarte bună se
pot produce hiperplazii ale papilelor interdentare.

După raportul intermediarilor cu creasta:

•suspendate(zonele laterale la mandibulă și maxilă cînd dinții stâlpi sunt înalți sau
apofiza alveolară este pronunțat atrofiată)
•punctiforme(zona laterală la mandibulă, cu apofiza alveolară îngustă)
•tangenţiale(părțile laterale când apofiza alveolară este medie ca volum sau îngustă)
•în semişa(regiunea frontală cind apofiza alveolară este de mărimi medie în sens
vestibulooral)
•în şa (regiunea frontală,când apofiza alveolară este lată, când este afectat parodontul
dinților stâlpi)
•intramucoase
•intraalveolare

Irving Glicman, încă din 1974 a enunţat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
intermediarii în general, condiţii valabile şi astăzi:
•să fie estetici;
•să păstreze raporturi ocluzale favorabile cu antagoniştii;
•să înlocuiască funcţiile dinţilor pe care–i înlocuiesc;
•să fie concepuţi şi elaboraţi pentru a nu reţine resturi alimentare şi placă dentară;
•să permită un acces maxim pentru asigurarea unei igiene corespunzătoare;
•să respecte ambrazurile crevicale;
•să dea impresia că dintele „iese din gingie”;
•să respecte aliniamentul coletelor şirului dentar.

După fixarea unei restaurări fixe nu se mai pot face decât eventual doar mici ajustări
ocluzale. De aceea, verifîcarea adaptării unei restaurări se face întotdeauna înainte de
fixare, iniţial pe model, apoi pe câmpul protetic. După verificarea pe model a gabaritului
şi contururilor restaurării, a adaptării ei în zona terminală a preparaţiei, precum şi a
raporturilor ocluzale, se trece la verificarea clinică a adaptării pe câmpul protetic în cele
trei sfere:
• Proximală 1
• Cervicalâ 2
• Ocluzală 3

Un contact proximal normal trebuie să permită depăşirea lui doar cu dificultate de către
o matrice sau un fir de mătase dentară; procedând în mod similar, pot fi depistate şi
zonele cu contact prea strâns, care, dacă nu vor fi eliminate, pot împiedica inserarea
restaurării sau pot generasenzaţia de tensiune în arcadă. Această tensiune se percepe
preponderent la nivelul dinţilor vecini, fiind adeseori reclamată de către pacienţi.
Un contact proximal prea slab este, de asemenea, nedorit, deoarece va favoriza impactul
alimentelor cu gingia interdentară, traumatizarea gingiei interdentare şi retenţia
alimentelor.
În mod tradiţional calitatea contactelor interdentare se verifică cu ajutoml unui fir de
mătase dentară. In cursul igienizării suprafeţelor proximale zona de contact interdentar
este depăşitâ cu o oarecare dificultate. Mai precis, este percepută o rezistenţă, care este
totuşi relativă.
Dacă firul de mătase dentară nu poate depăşi zona de contact, se îndepârtează restaurarea
de pe bont şi se cautâ suprafeţele lucioase care apar în zona de frecare excesivă. Se
corectează cu o piatră mică montată, adecvată materialului. Operaţia se repetă până la
inserarea optimă pe bont.

Adaptările marginale ale componentei metaloceramice la bontul dentar preparat depind

de forma pragului cervical, între care se formează spații diverse. Cercetările realizate
(Gh. Bârsă, I. Postolachi) au demonstrat că o adaptare mai intimă este obținută în cazul
realizării unui prag în unghi drept. De remarcat însă că componentele metalice la nivelul
joncțiunii prag cervical-metal formează un spațiu mai mic decât la nivelul prag cervical-
ceramică, ceea ce indică că componentele metalice sunt adaptate mai perfect la limitele
pragului cervical.

Restaurarea protetică trebuie sâ se integreze în funcţia ocluzală, să asigure contacte

stabile, sâ solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii şi a parodonţiului
de susţinere. Cu alte cuvinte nu are voie să creeze discrepanţe ocluzale.
Examenul contactelor ocluzale în intercuspidare maximă se efectuează prin înregistrarea
punctelor de contact cu ajutorul de articulație la nivelul cuspizilor, foselor ocluzale și al
crestelor marginale, la grupele de dinți frontali și laterali.

83.Care este necesitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.

Consecutivitatea realizării. Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor
dentare.
Proba definitivă se efectuează înainte de cementare si cuprinde Detectarea erorilor
făcute la etapa de finisare a punții și verificarea dacă au fost corectate erorile făcute
inițial.
și cuprinde următorii indici:
• puntea trebuie să se însere ușor pe bonturile dinților stâlpi;
• marginea elementului de agregare trebuie să se adapteze intim la limita preparației,
să nu fie nici mai sus, nici mai jos de nivelul preparării; deasemenea, nu trebuie să
fie mai largă și nici mai îngustă, dar să corespundă cu dimensiunile bontului
preparat, luând în considerație și spațiul necesar pentru cimentul de fixare; trebuie
să se asigure o închidere marginală cât mai bună care să prevină dislocarea
cimentului.
• contactele cu dinții vecini nu trebuie să fie strânse sau slabe; în spațiul interdentar
trebuie să se pătrundă cu dificultate minimă doar cu o singură folie cu grosime de
0,0005 inch;
• suprafața mucozală a corpului de punte trebuie să contacteze sau nu cu apofiza
alveolară, în dependență de forma aleasă a acestuia;
• restaurarea protetică trebuie să se integreze în funcția ocluzală, să asigure contacte
stabile, să solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii și a
parodonțiului de susținere; nu trebuie să fie spațiu de inocluzie sau contacte
primare;
• toată suprafața restaurării trebuie să fie finisată și lustruită.

1. Inserția punții pe dinții-slâlpi (prevede aplicarea ei în poziție corectă în axul vertical al

dinților stâlpi, în unele cazuri când există deficient de paralelism introducerea punții se
face oblic)
2. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții-stâlpi la nivelul coletului și
contactele cu dinții vecini ( se execută la fel ca și la proba elementelor de agregare)
3. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară (cuprinde controlul
spațiului necesar pentru protecția papilei interdentare și se verifică cu ajutorul sondei în
unghi,verificând nișele pentru autocurățire, cât și încadrarea punților în morfologia
arcadei respective, corijarea acestor contacte se face prin șlefuirea corpului de punte)
4. Examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor ocluzale( prevede
utilizarea hârtiei de articulație la nivelul cuspizilor și crearea echilivrului ocluzal prin
șlefuirea contactelor premature depistate)

84.Complicațiile posibile ce pot apărea după fixarea punţii dentare. Clasificarea.

Profilaxia.
După fixarea de durată a protezelor fixe pot apare mai devreme sau mai târziu unele
accidente:
• senzaţie de disconfort,
• mobilitatea protezei fixe,
• decompensare parodontalâ,
• carii şi complicaţii pulpare la nivelul dinţilor stâlpi,
• perforarea elementelor de agregare,
• fractura sau dezlipirea intermediarilor protezei fixe,
• fractura sau desprmderea faţetelor,
• lipsa de funcţionalitate a construcţiei protetice

Complicațiile asociate cu fixarea protezelor includ:

— Suprasolicitarea dinţilorstâlpi prin traumatism ocluzal și instalarea unei paradontite
marginale;
— Retracţia gingivală masivă;
— Apariţia cariilor secundare, a cariilor de colet sau continuarea unor procese carioase
incipiente neobservate în timpul tratamentului cu punţi dentare;
— Tratamentul endodontic al dinţilor stâlpi efectuat incorect cum ar fi: obturarea parţială
a canalului radicular, perforarea coroanei cu pivotul intraradicular, împingerea
materialului de obturaţie după apex pot duce la apariţia periodontitelor apicale cronice
— Apariţia fracturilor coronare ale dinţilor stâlpi apărute ca urmare a depulpărilor și
îndepărtării în exces de substanţă amelo-dentinară;
— Apariţia de hiperplazii, ulceraţii, resorbţii/ atrofii osoase la nivelul suportului muco-
osos.

Din bratu
Protezele fixe pe lângă avantajele indiscutabile pe care le prezintă - în primul rând din
punct de vedere psihic datorită caracterului de fixitate - au şi o serie de inconveniente ce
decurg din următoarele:

- necesitatea exerezei de ţesuturi dentare, cu pericolul lezării imediate sau tardive a

organului pulpar, atunci când nu se iau măsurile de protecţie în timpul preparaţiilor.
Suprimarea ariilor de contact, modificarea formelor şi contururilor coronare şi cervicale,
prejudiciază atât rapoartele dinţilor între ei, dar şi a acestora cu ţesuturile înconjurătoare,
determinând adaptări ulterioare nefavorabile;

- solidarizarea a doi sau a mai multor dinţi prin proteze parţiale fixe determină o
restrângere a mişcărilor funcţionale individuale ale fiecărui dinte m parte, atât în privinţa
amplitudinii, cât şi a direcţiei - motiv pentru care pot apare cu timpul fenomene de tip
degenerativ (lize osoase alveolare, radiculare etc.), ceea ce are repercusiuni asupra
ansamblului restaurare/stâlp. Sunt situaţii când contenţia este salutară, aceasta constituind
singura metodă de menţinere a dmţilor în boala parodontalâ.

- descimentările, datorate unor cauze multiple, duc adeseori la compromiterea RPF. Cu

toate că situaţiile descrise anterior pot apare, un număr mare de proteze fixe îşi
îndeplinesc m mod corespunzător funcţiile timp îndelungat, ceea ce ne obligă la
cunoaşterea şi înlăturarea cauzelor aşa numitelor „eşecuri". în ultimă instanţă, nici o PPF
şi nici dinţii antagonişti nu pot oferi garanţie pentru o viaţă. De aceea şi termenul de
proteze defînitive trebuie abandonat. Este mai potrivit termenul „de durată". înlocuirea
unei restaurări protetice după un număr de ani nu poate fi considerată eşec. Accidentele
care se produc după fixarea de duratâ a protezei fixe, la nivelul câmpului protetic sau al
restaurării protetice, pot fi preîntâmpinate m mare măsură încă din faza proiectării piesei
protetice, prin evaluarea adecvată a terenului, prin pregătirile preprotetice nespecifice şi
specifice facute corespunzător, printr-o realizare tehnică corectâ, prin mâsurile
corespunzătoare luate la adaptarea şi fixarea protezei fixe şi prin instituirea şi păstrarea
unei igiene riguroase.

Senzaţia de disconfort este un simptom care apare destul de frecvent dupâ fixarea
protezei fîxe. De obicei este determinată de prezenţa unor contacte premature sau
interferenţe ocluzale, de inserţia într-o poziţie inadecvată a protezei, de un câmp
masticator supradimensionat sau dimpotrivă micşorat, cu eficienţă masticatorie
diminuată, de un exces de presiune asupra ţesuturilor de sprijin ale protezei, de arii de
contact prea strânse cu dinţii învecinaţi, de ţesuturi gingivale insuficient protejate, de
acumularea resturilor alimentare la nivelul piesei protetice etc. Indepărtarea zonelor de
contact prematur se face după toate regulile echilibrărilor ocluzale. Mai greu de corectat
este o suprafaţă masticatorie supradimensionată. Se recomandă să se încerce îngustarea
vestibulo-orală a intermediarilor pe seama cuspizilor orali, să se accentueze ambrazurile,
iar pentru ameliorarea confortului masticator să se accentueze şi să se lărgească şanţurile
de descărcare a alimentelor, atât spre vestibular, cât şi oral.

Efectul de torsiune poate fi generat de contacte premature sau interferenţe ce acţionează

m mişcările de lateralitate şi care se pot remedia prin şlefuiri efectuate la nivelul
suprafeţei ocluzo-protetice.

Senzaţia de presiune poate apare datorită resturilor de ciment rămase sub intermediari, m
şanţurile gingivale şi în ambrazuri din momentul fixării.

Zonele cervicale sensibile pot fi cauzate de coroanele provizorii cu margini prea lungi
şi/sau purtate o perioadă prea lungă de timp. Retracţia gingivalâ poate apare la coroanele
prea scurte sau prea lungi, defectuos adaptate cervical.

Sensibilitatea termicâ. Dacă după un timp de la fixarea protezei persistă sensibilitate la

variaţii termice la nivelul unui dinte stâlp, aceasta poate fi determinatâ şi de o implicaţie
pulpară, un contact prematur sau o zonâ terminală preparată intempestiv neacoperitâ
corect, expusă insultelor mecanice şi termice. Adeseori, cu toate câ se respectă toate
regulile de preparaţie şi de protezare provizorie, dupâ fixarea de duratâ a restaurârh, o
vreme dinţii stâlpi rămân sensibili la variaţii termice. De obicei în decurs de 10-15 zile
această sensibilitate dispare. Sunt însă situaţii când ea se augumentează, apar fenomene
de hiperemie şi chiar pulpite. In aceste cazuri devitalizarea dinţilor se impune prin
trepanarea restaurării.

Mobilitatea protezelor parţiale fîxe. 0 proteză parţialâ fixă se poate mobiliza m

urmâtoarele situaţii: deformarea elementelor de agregare, efectul mişcării de torsiune,
contacte ocluzale disfuncţionale, cimentare incorectă, solubilizarea cimentului, procese
carioase, mobilizarea unuia sau mai multor stâlpi prin decompensare parodontalâ, lipsa
de retenţie a elementelor de agregare prin preparări greşite.

Retracţiile gingivale şi resorbţiile alveolare pot avea loc ca urmare a suprasolicitării

dinţilor stâlpi datorită lungimii breşelor şi dimensiunii câmpului ocluzal, prin
conformarea inadecvată a ambrazurilor, conturul necorespunzâtor al elementelor de
agregare, prin număml prea mic al stâlpilor, la PPF cu elemente de agregare ce pătrund
subgingival exagerat şi dincolo de spaţiul biologic.

Incidenţa cariei. Leziunile carioase pot să aparâ când marginile coroanelor sunt prea
scurte sau coroanele sunt prea largi. Se mai pot produce datorită unei igiene defectuoase
în cazul unei PPF fară ambrazuri corect conformate. In general, la pacienţi cario-receptivi
nu se utilizează coroane parţiale. Leziimi pulpare. Procesele carioase cu evoluţie lentă ce
apar sub diferite restaurări pot provoca atrofii pulpare cu leziuni degenerative de toate
tipurile. 0 inflamaţie pulpară latentă poate fi reactivatâ prin prepararea necorespunzâtoare
a dinţilor stâlpi sau prin acţiunea factorilor iritanţi (lichidul cimentului fosfat de zinc)
datorită malocluziilor care prin microtraumatismele pe care le generează pot avea efecte
nocive asupra pulpei. A Simptomatologia unei mflamaţii pulpare poate apare imediat
dupâ aplicarea PPF, ca o consecinţâ a unei preparări traumatizante sau tardiv datoritâ
complicaţiilor cariilor care evoluează sub restaurări. In cazul simptomatologiei pulpare
semnalate sau a apariţiei mobilităţii patologice la nivelul dinţilor stâlpi se recurge la
trepanarea restaurării şi a dintelui stâlp urmatâ de o terapie endodonticâ. Apariţia
mobilităţii dentare presupune de obicei ablaţia protezei şi aplicarea unei terapii de
reechilibrare parodontală, eliminarea cauzei ce determină mobilitatea şi chiar eventual
consolidarea stâlpului prin metode de RTG sau transfixaţie. In complicaţiile periapicale,
consecutive necrozelor pulpare, tratamentul se efectuează prin trepanare, urmată sau nu
de rezecţie apicală. In cazul unor dinţi pluriradiculari cu râdăcini curbe inaccesibile, sau
când stâlpul este definitiv compromis printr-un abces parodontal, se recurge la extracţie,
fireşte după ablaţia protezei.

Accidente ale intermediarilor. Scheletul metalic al intermediarilor se poate dezlipi de

elementele de agregare (la nivelul conectorilor) sau fractura din următoarele cauze:
lipirea deficitarâ a intermediarilor la elementele de agregare (aliajul de lipit are porozităţi,
iar suprafaţa destinatâ lipirii are dimensiuni foarte reduse); tehnică incorectă de tumare şi
de manipulare a aliajului; suprasolicitarea protezei parţiale fixe datorită unei breşe prea
întinse. "

85.Indicaţii la fixărarea temporară a punţilor dentare. Materialele utilizate.

Fixarea de durată a restaurărilor fixe este precedată în cele mai multe cazuri de o
cimentare provizorie, având drept obiectiv posibilitatea verificării modului în care RPF
restaurarea protetică fixă se adaptează sub aspectul toleranţei pulpare şi parodontale, a
eficienţei masticatorii, a aspectului estetic, a confortului fonetic şi ocluzal etc.

Fixarea provizorie dureazâ de obicei 1-2 săptămâni şi se practică din mai multe
considerente:
• Verificarea adaptării pieselor protetice în cele trei sfere: proximală, cervicală şi
ocluzală;
• Asigurarea unei perioade de adaptare a ţesuturilor moi endobucale la contururile şi
gabaritul protezei fixe, ca şi de vindecare a unor posibile leziuni gingivale;
• Posibilitatea unei interpretări mai obiective a retenţiei;
• Cimentarea de durată se face de obicei mai corect, întrucât inserarea protezelor parţiale
fixe este mai exactă;
• Verificarea aspectului fizionomic şi al fonaţiei, în unele situaţii mai deosebite.
Dacă se urmăreşte o reabilitare ocluzală, provizoratul se poate extinde chiar la şase luni
(proteză provizorie de lungă durată). Perioada de fixare provizorie permite observarea
unor deficienţe care se mai pot remedia: se pot face unele retuşuri ocluzale, iar în
situaţiile când intervin complicaţii pulpare, se poate efectua tratamentul endodontic, fară
a se compromite prin aceasta proteza fixă. La protezele cu elemente de agregare multiple
există riscul dizolvării cimentului de către fluidul bucal şi apariţia de carii dentare,
afectarea pulpei şi a parodonţiului marginal.

CIMENTURI PENTRU FIXARE PROVIZORIE

Cimenturile temporare pe bază de oxid de zinc, cu sau fără eugenol.
Pentru o adaptare mai bună a restaurării consistenţa pastei nu trebuie să fie crescută. In
cazul unor bonturi retentive, înainte de a amesteca pulberea de ZnO cu lichidul, se
adaugăvaselină (metodă contestată de mulţi autori).
Pentru cimentări temporare se pot utiliza şi cimenturi pe bazâ de hidroxid de calciu fără
uleiuri eterice (de exemplu produsul firmei VIVADENT - Reocap-Temp, sau produsul
firmei VOCO-Provicol).

86.Indicaţii la fixarea permanentă a punţilor dentare. Materialele utilizate.

Fixarea protezelor unidentare sau a elementelor de agregare din cadrul protezelor parțial
fixe PPF se perfectează prin cimentare sau lipire. Adeseori, în paralel sau în loc de
noţiunea de cimentare se utilizează termenul de lipire care are o cu totul altă semnificaţie.
În acest sens menţionăm câ şi materialele de cimentare, cimenturile SF, FOZ, ZOE
simple şi modificate (EBA, HV-EBA) diferă de cele prin care se realizează lipirea
(cimenturi polielectrolitice şi unele cimenturi răşini). Fixarea unei PPF prin cimentare
sau lipire este o etapă de lucru clinică în care pot surveni o serie de erori şi greşeli. Dacă
ea eşuează, eroarea este de obicei, irecuperabilă. Astfel, în câteva minute, se anulează o
muncă de zile sau săptămâni. De-a lungul desfaşurării acestei etape clinice acţionează
decisiv, pe lângă proprietăţile cimentului utilizat şi asigurarea spaţiului necesar acestuia
(la interfaţa bont/suprafaţa intemă a restaurării).

Cimenturile de durată au drept obiectiv principal realizarea unei legături cât mai etanşe
între suprafaţa preparaţiei şi restaurare, cu scopul de a favoriza în primul rând menţinerea
vitalităţii pulpare şi profilaxia parodontală, şi abia în al doilea rând, de a asigura retenţia
protezei.
Legâtura între preparaţie şi restaurare presupune realizarea unei aderenţe intime între
preparaţie, ciment şi proteză, motiv pentru care proprietăţile fizice ale materialului de
fixare trebuie săcorespundă scopului urmărit. Pe lângă aceasta, materialul de fixare
trebuie să fie lipsit de toxicitate pentru pulpă, anticariogen şi insolubil în orice situaţie. În
cazul când ar exista o uşoarăsolubilitate, substanţele eliberate trebuie sâ nu fie toxice
local sau general şi să nu sensibilizeze organismul.

Fixarea de durată se poate face cu:

o Cimenturi tradiţionale:
• FOZ(Cimenturile fosfat de zinc)-Harvard Cement (Richter & Hoffmann Harvard
Dental GmbH), Zinc Cement (S.S. White), Ciment Ames (Teledyne Getz), Crown
and Bridge (De Trey).
• CSF (Cimenturile silico-fosfat)- Trans Lit (Merz), Aristos (Spofa Dental).
• ZOE(Cimenturile oxid de zinc / eugenol modificate)
o Cimenturi polielectrolitice:
• PCZ(Cimentul policarboxilat de zinc)-Bondex (J&J), Durelon (ESPE), Carboxylate
Cement (Bayer Dental)
•CIS(Cimenturile ionomere de sticlă )- Chemfîl (DeTrey Dentsply), Fuji (GC-Co),
Ketac-Cem (ESPE), Aquacem(DeTrey)
o Cimenturi răşini (acrilice, diacrilice şi adezive).
o Cimenturi „hibride" (între CIS şi RDC).

87.Pregătirea elementelor de agregare și dinţilor stâlpi către fixarea punţilor

dentare. Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare.
Înainte de cimentarea de durată trebuie executate următoarele manopere:
- îndepărtarea completă a cimentului provizoriu de pe suprafeţele dentare, de pe
restaurare şi din şanţul gingival (dacă este cazul);
- testarea vitalitâţii dinţilor stâlpi;
- verifîcarea protezei fîxe pe modelul de lucru, corectarea marginilor şi completarea
lustruirii întregii piese protetice (dacă este cazul).
- pregătirea piesei protetice se face înaintea pregătirii câmpului protetic. în mod uzual,
resturile de ciment provizoriu se îndepărtează, apoi se curăţă suprafaţa restaurârii
implicată în fixare cu bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată, alcool şi/sau neofalină,
după care se usucă cu spray-ul de aer. In cazul când această suprafaţă se condiţionează
prin oxidare, cositorire sau sablare nu mai este permisâ contaminarea ei (umiditate,
grăsime etc.).
- pregătirea câmpului operator, izolarea câmpului operator de salivă şi secreţii din şanţul
gingival trebuie facută cu cea mai mare grijă, deoarece orice urmă de umiditate afectează
calităţile cimentului şi longevitatea agregării. Se folosesc mijloacele obişnuite: rulouri de
vată, aspiratorul de salivă de la unitul dentar, automatom.
- Condiţionarea bontului se face diferenţiat, în funcţie de vitalitatea acestuia.
- Prepararea cimenturilor Prepararea cimenturilor diferă în funcţie de tipul de ciment.
- Incărcarea protezei fixe cu pasta de ciment
- Inserarea protezei fixe pe bont
- Controlul final, după priza cimentului se îndepărtează cu grijâ excesul, în special din
şanţul gingival şi din ambrazurile cervicale. îndepărtarea excesului depinde de
proprietăţile cimentului utilizat.

88.Caracteristica acţiunii forţelor de compresie, tracţiune şi orizontale la nivelul

punţilor dentare. Caracteristica forţelor orizontale care acţionează asupra punţilor
dentare.

89.Simptomele suprasolicitării dinţilor stâlpi după fixarea punţilor dentare.

Caracteristica. Factorii ce influienţiază rezistenţa punţilor dentare.

90.Complicaţiile posibile la etapele tratamentului protetic cu punţi dentare şi

profilaxia lor.
De cele mai multe ori, complicațiile sunt condiții care apar în timpul sau după o perioadă
de timp de la tratamentul protetic.
Există trei tipuri principale de eșecuri, biologic, mecanic și estetic. Eșecul clinic poate
apărea în timpul sau după procedură.
Complicațiile asociate cu fixarea protezelor includ:
— Suprasolicitarea dinţilorstâlpi prin traumatism ocluzal și instalarea unei paradontite
marginale;
— Retracţia gingivală masivă;
— Apariţia cariilor secundare, a cariilor de colet sau continuarea unor procese carioase
incipiente neobservate în timpul tratamentului cu punţi dentare;
— Tratamentul endodontic al dinţilor stâlpi efectuat incorect cum ar fi: obturarea parţială
a canalului radicular, perforarea coroanei cu pivotul intraradicular, împingerea
materialului de obturaţie după apex pot duce la apariţia periodontitelor apicale cronice
— Apariţia fracturilor coronare ale dinţilor stâlpi apărute ca urmare a depulpărilor și
îndepărtării în exces de substanţă amelo-dentinară;
— Apariţia de hiperplazii, ulceraţii, resorbţii/ atrofii osoase la nivelul suportului muco-
osos.
• Un factor important în tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare este
adaptarea intimă a lucrării protetice pe bonturile dentare.
• Închiderea marginală deficitară poate duce la dizolvarea cimentului cu care au fost
fixate lucrările protetice. Cimentul dizolvându-se, între dinţii stâlpi și puntea
dentară apare un spaţiu, în care cu timpul pătrund lichidul bucal și resturile
alimentare. În timp, din această cauză, dinţii de sub lucrările protetice se pot caria.
(Fig. 5,6) Nerespectarea regulilor de preparare a dinţilor vitali cum ar fi
preparările intempestive, precum și nerealizarea unei protecţii corespunzătoare a
plăgii dentinare, duc la apariţia pulpitelor, necrozelor, gangrenelor.