Argumente constitutionale ce califica regimul din Romania ca fiind un regim semi-

prezidential atenuat sau parlamentarizat.

Argumente in favoarea regimului semi-prezidential: art. 62, alin.1 si art. 81, alin. 1, art. 89,
art. 109, alin.2,
Argumente in favoarea regimului parlamentar: art. 95, art. 96, art. 90, art. 85 si art. 103, art.
109, alin.1, art. 74, art. 77, art. 91 si art. 93, art. 100, alin.2.
Dintre toate cele 12 argumente, cel mai puternic in calificarea regimului din Romania ca
tinzand spre semi-prezidentialism este argumentul rezultand din articolele 62, alin.1 si 81, alin.1.
Alegerea presedintelui direct de catre popor reprezinta un argument destul de puternic in favoarea
semi-prezidentialismului. Cu toate acestea, acest argument este contrabalansat de toate celelalte
argumente in favoarea regimului parlamentar. Atat timp, insa, cat Presedintele va fi ales direct de
popor nu vom fi nici in prezenta unui regim semi-prezidential clasic, nici in prezenta unui regim
parlamentar clasic. Pentru aceste motive, sistemul din Romania a fost calificat ca fiind un semi-
prezidentialism atenuat de notabilele puteri ale Parlamentului sau un regim parlamentarizat atenuat
de alegerea directa a Presedintelui.
Rolul Presedintelui este clar stabilit de articolul 80 din Constitutie. Ca o trasatura generala,
legiuitorul constituant a proiectat un presedinte de republica, care are rolul de reprezentare a statului
(rol pe care-l au, in general, toti sefii de stat), pe de alta parte legiuitorul constituant si-a imaginat
prin presedintele statului si un arbitru intre puterile statului, dar si intre stat si societate. Din
formularea articolului 80, rezulta ca Presedintele apare intr-o tripla situatie: sef de stat, sef al
Executivului, garant al Constitutiei si moderator intre puterile statului. Ca sef de stat, presedintele
reprezinta statul roman, atat in interior, cat si in exterior. Ca sef al Executivului, presedintele asigura
independenta nationala, unitatea si integritatea teritoriala a tarii. Ca mediator, presedintele reprezinta
autoritatea publica menita sa vegheze la respectarea Constitutiei si la respectarea tuturor legilor de
catre autoritatile publice. In virtutea acestei sarcini, presedintele va media conflictele publice dintre
autoritati, intre puterile statului, dar si intre stat si societate.

Actele Presedintelui Romaniei (art. 100, alin.2). Conform Constitutiei Romaniei, actele
presedintelui se numesc decrete. Articolul 100 se refera exclusiv la decrete. Formularea acestui text
nu exclude, insa, posibilitatea ca presedintele sa mai emita si alte acte. Cu toate acestea, articolul 100
circumscrie foarte clar sfera actelor pe care presedintele le emite in exercitarea atributiilor sale. Din
formularea articolului 100, trebuie sa desprindem urmatoarea schema: atributiile presedintelui –
decrete – acte administrative producatoare de efecte juridice => singurele acte ale presedintelui
producatoare de efecte juridice sunt decretele, acestea fiind singurele acte juridice. Toate celelalte
acte ale presedintelui nu vor fi, pe cale de consecinta, acte juridice, ci acte politice. Intra in categoria
actelor politice mesajele, declaratiile, apelurile, scrisorile, comunicatele.
Definim decretul prezidential ca fiind acea manifestare unilaterala de vointa a presedintelui
Romaniei, care este emisa in exercitarea atributiilor conferite prin Constitutie si care urmareste sa
produca efecte juridice. Decretul prezidential poate sa aiba atat un caracter normativ, cat si caracter
individual. Regula o reprezinta decretele prezidentiale cu caracter individual. O regula importanta in
emiterea de decrete de catre presedinte o reprezinta aceea a obligativitatii de publicare a decretului.
Rezulta de aici ca decretele prezidentiale nu pot avea caracter secret, aceasta reprezentand o piedica
impotriva unor eventuale tendinte ale presedintelui de a adopta acte cu caracter secret. In cazul
nepublicarii in M.O. a decretului prezidential, sanctiunea o reprezinta cea mai grava forma de
nulitate din dreptul administrativ, si anume inexistenta. In dreptul administrativ, un act administrativ
inexistent reprezinta un act pe care orice subiect de drept il poate ignora si care nu este producator de
niciun fel de efecte juridice. Din punct de vedere al regimului procedural aplicabil decretelor
prezidentiale, acestea se impart in doua categorii: decrete care nu necesita contrasemnatura
primului ministru, decrete a caror valabilitate este conditionata de aceasta contrasemnatura.
Majoritatea decretelor presedintelui, prin care acesta aduce la indeplinire cele mai importante
atributii ale sale, trebuie contrasemnate de primul-ministru. Decretele necontrasemnate nu-si vor
putea produce efecte, contrasemnarea fiind o conditie de fond prevazuta in mod expres de articolul
100, alin.2. In cazul imposibilitatii primului ministru de a-si exercita atributiile, va fi desemnat un alt
membru al Guvernului ca prim ministru interimar, fapt ce permite si asigura si contrasemnarea
decretelor prezidentiale. Contrasemnatura da actului respectiv o motivatie cat mai solida si atrage,
alaturi de raspunderea juridica a celui ce semneaza, si raspunderea juridica a celui care
contrasemneaza. Mai mult, contrasemnatura atrage, pentru primul ministru, si o forma de raspundere
politica, el fiind astfel responsabil, atat politic, in fata Parlamentului, cat si juridic, ca presedintele sa
nu isi depaseasca modul de exercitare al atributiilor. Fara contrasemnatura, decretul prezidential este
lovit de nulitate absoluta. Nulitatea absoluta reprezinta tot o sanctiune care loveste actul, insa una
mai „usoara” decat inexistenta. In cazul nulitatii, chiar si absolute, decretul produce efecte pana la
momentul revocarii sau anularii sale. Fiind un act juridic, decretul prezidential va fi supus atacului in
contencios administrativ, potrivit dreptului comun, respectiv legea 554/2004 – legea contenciosului
administrativ.
Actele exclusiv politice. O prima remarca pe care trebuie s-o subliniem este aceea ca
indiferent daca vorbim despre acte juridice sau acte politice, toate actele presedintelui au un continut
politic, mai mult sau mai putin pronuntat. Unele acte au, insa, un continut exclusiv politic, in sensul
ca prin continutul lor nu produc efecte juridice. Singurul act politic al presedintelui Romaniei caruia
Constitutia ii atribuie o denumire proprie este mesajul. Acest fapt, si anume ca in Constitutie gasim
un singur act politic nominalizat, nu trebuie sa duca la concluzia ca mesajul este singurul act politic
al presedintelui. Alaturi de mesaj, presedintele se manifesta ca om politic in diverse forme dintre
care cele mai cunoscute sunt declaratiile, in special declaratiile de presa. Acestea reprezinta, la
randul lor, tot acte exclusiv politice. In functie de persoana ce ocupa demnitatea de sef al statului,
astfel de declaratii/ mesaje pot fi facute exclusiv de presedinte sau pot fi facute prin intermediul
institutiei Purtatorului de Cuvant.
In literatura de specialitate, s-a ridicat urmatoarea problema: in ce masura declaratiile
Purtatorului de Cuvant pot fi atribuite presedintelui sau pot fi considerate ca acte exclusiv politice
generate de acesta. Raspunsurile au fost variate: prima tendinta a fost aceea de a nu identifica din
punct de vedere al actelor politice, persoana presedintelui cu persoana purtatorului de cuvant.
Aceasta sustinere a avut la baza doua argumente: seful de stat in Romania este un organ unic si
unipersonal; institutia purtatorului de cuvant nu este prevazuta in Constitutie si nici in vreo lege care
sa-i reglementeze statutul. Aceasta opinie a delimitat in mod clar pe presedinte de purtatorul sau de
cuvant, considerandu-se ca declaratiile acestuia din urma nu pot fi imputabile presedintelui. Aceasta
opinie a fost nuantata in ultimii ani, mergandu-se pe ideea ca, in masura in care presedintele nu se
delimiteaza de declaratiile facute de purtatorul de cuvant, acesta poate vorbi in numele institutiei
prezidentiale, putandu-se spune ca transmite opiniei publice ideile politice ale presedintelui.