Muzeul Național și Centrul de Dialog Przeomy de pe Piața Solidarității este un

proiect foarte stratificat: este în același timp o piață, un memorial și o clădire

subterană. Se creează un dialog cu un bloc de dinainte de război, cu o piață
generată de bombardamente.
Ceea ce fusese cândva o zonă urbană dens populată, vibrantă, a fost transformată
într-un teritoriu rănit pe care arhitectura sovietică a continuat să-l trateze rău prin
deschiderea de noi străzi, prin distrugerea unui bloc de locuințe chiar vizavi de Sala
de concerte, care a fost și ea demolată, acest spțiu a căpătat relevanță simbolică în
decembrie 1970, cand acesta a fost scena unei manifestații muncitorești pe care
autoritățile au zdrobit-o cu brutalitate cu șaisprezece morți și vreo sută de răniți.
Tragedia a fost motivul pentru care, odată cu căderea regimului sovietic, locul a fost
numit Piața Solidaritatii.
locul unde se afla Konzerthaus cu vedere spre piață găzduiește acum noua
Filarmonică, o clădire care a devenit curând o nouă icoană pentru oraș.
În esență piata acesta este un deal de piatră care înconjoară o clădire subterană.
Noul Centru de Dialog este parțial subteran și situat chiar în centrul pieței . Are două
etaje subterane care adăpostesc o expoziție permanentă despre istoria recentă a
orașului, precum și spații special amenajate ca locații pentru expoziții temporare,
ateliere educaționale și evenimente comemorative.
Marginea de sud-vest a pieței, care este curbată, se ridică și ea deasupra nivelului
străzii pentru a proteja spațiul de zgomotul traficului de la strada care circulă pe acea
parte. Această zonă centrală, la nivelul solului, respectă traseul diagonal parcurs de
majoritatea pietonilor și bicicliștilor la traversarea pieței înainte ca aceasta să fie
renovată. S-au păstrat și arborii preexistenți din cartierul de nord-vest.
Noul muzeu a oferit ocazia de a pune capăt ambiguității spațiului urban gol care nu
găsise încă o soluție la problema tranziției sale între spațiul construit și spațiul public.