4.

ANALIZA ASIGURĂRII ŞI UTILIZĂRII EFICIENTE A RESURSELOR UMANE LA ENTITĂȚILE

ECONOMICE DIN TELECOMUNICAŢII.

4.1. Conţinutul şi sarcinile utilizării resurselor umane

4.2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane şi circulaţia ei
4.3. Analiza utilizării timpului de muncă
4.4. Analiza productivităţii muncii
4.5. Calculul influenţei factorilor de muncă la modificarea
volumului producţiei fabricate

4.1. Conţinutul şi sarcinile utilizării resurselor umane

1. Forţa de muncă este factorul decisiv al procesului de producţie, întrucât:

 produce şi reproduce factorii obiectivi ai procesului de producţie;
 este creatorul şi animatorul mijloacelor procesului de producţie;
 deţine rolul factorilor în obţinerea valorii adăugate (volumul producţiei vândute), fiind
singurul factor de realizare (producţie) capabil să obţină valori noi;
 joacă un rol predominant în organizarea şi conducerea procesului de producere.
Din punct de vedere economic, asigurarea şi utilizarea timpului de muncă, la orice
întreprindere, prevede acordarea unor aspecte atât cantitative, cât şi calitative care aderează la
acest compartiment de analiză.

Sarcinile principale ale analizei:

 aprecierea gradului de asigurare a întreprinderii cu forţă de muncă, din punct de vedere
cantitativ şi calitativ;
 aprecierea mobilităţii şi stabiliăţii forţei de muncă;
 studierea aprofundată a utilizării timpului de muncă;
 studierea aprofundată a productivităţii muncii şi factorilor respectivi care au cauzat
modificarea acestui indicator;
 calculul şi aprecierea influenţei factorilor de muncă la devierea volumului producţiei
fabricate;
 evidenţierea rezervelor interne de majorare a volumului producţiei fabricate creşterii
eficienţei utilizării forţei de muncă pe viitor.

4.2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane şi circulaţia ei

În condiţiile economiei de piaţă, orice agent economic îşi determină de sine stătător
necesitatea în forţă de muncă. Deci, practic toate aspectele asigurării întreprinderii cu forţă de
muncă cantitativ-calitative depind de activitatea managerială a întreprinderii (conducere).
De regulă, analiza începe cu aprecierea gradului de asigurare a întreprinderii cu forţă de
muncă sub aspect cantitativ, calitativ şi structural.
E de menţionat că, deoarece rolul principal îl ocupă personalul din activitatea de bază,
inclusiv muncitorii, pe parcursul analizei de mai departe, cea mai mare atenţie se acordă acestui
compartiment.
Pentru categoriile de muncitori din activitatea de bază, în afară de abaterea absolută, se
calculează şi abaterea relativă ca diferenţa dintre numărul de muncitori efectiv şi cel programat
recalculat la îndeplinirea programului de producţie:
△ = N´s ef − N s´prog
unde:
△ - abaterea absolută

Nm prog . x %îndep . plan. VPF

Abaterea relativă = Nm efectiv - 100 %

În cele mai dese cazuri se examinează vechimea de muncă.

În practica analitică există mai multe metode de studiu în acest domeniu, însă de cele mai
multe ori se examinează vechimea de muncă calculată după media aritmetică ponderată.

Calculele necesare se efectuează conform tabelului 4.2.

Tabelul 4.2
Aprecierea asigurării întreprinderii cu muncitori după vechimea în muncă

Categorii Anii Vechimea

de personal medie
pînă la 1 1-4 5-9 10-14 15-19 20-peste
an
A 0-1 2 3 4 5 6 9
1. Muncitori 6 20 30 60 25 15 11,14

Vechimea de muncă medie se calculează conform formulei:

x́=
∑ x i∗ni = x 1∗n1 + x 2∗n2 + …+ xi∗ni
(4.1)
∑ ni n1 +n2 + …+ ni

Analogic se determină şi pentru celelalte categorii.

De regulă, rezultatele obţinute ne dau posibilitatea să apreciem vechimea medie de muncă
a lucrătorilor întreprinderii pe categorii, ţinând cont de următoarele:
 particularităţile activităţii întreprinderii date (de la momentul înfiinţării);
 modificarea rezultatelor obţinute în dinamică.
De regulă, cu cât este mai mare vechimea medie de muncă, cu atît gradul de stabilitate al
forţei de muncă la întreprindere este mai favorabil.
Un moment semnificativ în analiza asigurării întreprinderii cu forţa de muncă îl are şi
mişcarea personalului pe parcursul anului de gestiune. Sursa principală de informaţie pentru
acest studiu este Raportul 1c "Mişcarea personalului şi locurile de muncă existente".
Diagnosticul stabilităţii forţei de muncă se realizează în baza circulaţiei şi fluctuaţiei, în
funcţie de cauzele care le determină pe care le vom enumera în continuare:
Circulaţia forţei de muncă - reprezintă mişcarea personalului întreprinderii, în cursul
unei perioade, atât din punct de vedere al intrărilor, cât şi al ieşirilor drept consecinţă a unor
cauze obiective cum sunt: transferul, pensionările, decesele, încheierea unor contracte de muncă
pe durată determinată de timp, concedieri din cauze economice: şomaj, plecările ca urmare a
unui accident de muncă sau incapacităţii de muncă etc.
 Fluctuaţia forţei de muncă - constituie un fenomen nejustificat, anormal care are
implicaţii nefavorabile asupra volumului şi calităţii activităţii întreprinderii. În această categorie
se încadrează salariaţii plecaţi din proprie iniţiativă, fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau
a celor concediaţi ca urmare a încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă.
Pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de muncă se utilizează următorii
coeficienţi:
1. Coeficientul de circulaţie la intrare se calculează ca raportul dintre numărul muncitorilor
încadraţi în muncă plus numărul muncitorilor promovaţi raportat la numărul mediu scriptic
de muncitori.
2. Coeficientul de circulaţie la ieşire se calculează ca raportul numărului muncitorilor
eliberaţi plus numărul muncitorilor promovaţi raportat la numărul mediu scriptic de
muncitori.
3. Coeficientul fluctuaţiei se calculează ca raportul ieşirilor fără aprobarea conducerii plus
demisii sau concedieri pentru încălcarea muncii împărţit la numărul mediu scriptic de
muncitori.
4. Coeficientul stabilităţii cadrelor se calculează ca raportul dintre numărul de muncitori
care au lucrat pe parcursul anului de gestiune la numărul mediu scriptic de muncitori.
5. Coeficientul mişcării totale este egal cu suma dintre coeficientul de intrare şi coeficientul
de ieşire.

De regulă, analiza şi aprecierea acestor coeficienţi se efectuează în dinamică pe parcursul

a cel puţin 3 ani.

4.3. Analiza utilizării timpului de muncă

În practica analitică se utilizează un sistem larg de indicatori care aderă la compartimentul

analiza utilizării timpului de muncă. Din punct de vedere al conţinutului economic, toţi aceşti
indicatori se reflectă în Balanţa utilizării timpului de muncă, care se exprimă atât în om-zile, cât
şi în om-ore. Concomitent, balanţa se vizează în total pe întreprindere şi pe un muncitor în parte.
La nivel de întreprindere se utilizează următorii indicatori:
 timpul efectiv lucrat în total în om-zile;
 timpul efectiv lucrat în total în om-ore.
În baza acestor indicatori generalizatori se calculează şi se apreciază următorii indicatori:

1. Numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an, Z;

2. Numărul mediu de ore lucrate de un muncitor pe an, O;
3. Durata medie a zile de lucru, h.

Analiza utilizării timpului de muncă prevede examinarea (rezolvarea) următoarelor sarcini:

1. Utilizarea totală a timpului de muncă pe parcursul unei perioade de activitate (1an).
2. Modul de utilizare a timpului total de lucru.
3. Factorii care au influenţat asupra abaterilor respective, cât şi timpul pierdut în urma unor
cauze nejustificate.
Prima sarcină se examinează în baza tabelului analitic Balanţa timpului de muncă în om-zile,
forma căruia variază de la o întreprindere la alta.
În baza informaţiei din acest tabel se examinează:
 concordanţa şi legăturile justificate dintre toate compartimentele care aderă la acest bilanţ
atât în unităţi absolute, cât şi relative;
 rezervele interne de majorare a timpului efectiv lucrat în urma utilizării depline sau parţiale a
absenţelor atât motivate, cât şi nemotivate pe viitor;
 aprecierea volumului producţiei fabricate pierdute în urma utilizării ineficiente a timpului
(pierderilor evidenţiate) în om-zile, ca produsul dintre numărul de zile pierdute şi
 productivitatea medie pe zi programată.
Din punct de vedere analitic, semnificativă este şi examinarea balanţei timpului de muncă
în om-ore, care se exprimă la fel printr-un tabel analitic.
În baza informaţiei din tabelul Balanţa timpului de muncă în om-ore:
 utilizarea fondului de timp de muncă se examinează mai amănunţit, ţinând cont de numărul
efectiv de muncitori şi timpul lucrat suplimentar;
 se evidenţiază mai detaliat şi pierderile de timp în om-ore, în baza cauzelor nejustificate
(nemotivate);
 se calculează suma producţiei pierdute în urma utilizării ineficiente a timpului de muncă în
om-ore, ca produsul dintre timpul de lucru pierdut şi productivitatea medie pe oră
programată.
Ultima etapă de analiză face posibilă examinarea factorilor care au determinat gradul de
utilizare a timpului de muncă pe parcursul anului de gestiune. De regulă, analiza detaliată
cuprinde 3 factori:
1. Modificarea numărului mediu scriptic de muncitori N´ m, factor cantitativ;
2. Modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor pe an, Ź , factor cantitativ;
3. Modificarea duratei medii a zilei de lucru, D́h, factor calitativ.
Prin metoda diferenţelor absolute sau substituţiei în lanţ se calculează influenţa acestor
factori asupra modificării fondului de timp efectiv lucrat în om-ore, conform formulei:

TH = N´ m x Ź x D́h . (4.2)

4.4. Analiza productivităţii muncii

Indicatorul generalizator de eficienţă al asigurării şi utilizării forţei de muncă, la orice
unitate economică, este productivitatea medie pe un salariat, Ẃ s.

Pe lângă acest indicator se utilizează şi un set de indicatori particulari, care de asemenea

sunt de eficienţă, însă nu generalizatori, care aderează la Ẃ m ; Ẃ z; Ẃ h . Toţi aceşti indicatori sunt
direcţi (se majorează indicatorul - creşte eficacitatea, şi invers – se dimnuează indicatorul, se
reduce eficacitatea).

În prima etapă de analiză se recomandă a calcula şi aprecia tendinţa modificării atât în

dinamică, cât şi faţă de nivelul programat al acestor indicatori.
Totuşi, pentru a aprecia obiectiv situaţia în acest domeniu, vom efectua analiza factorială
care prevede două etape:
I etapă - la nivel general, se determină influenţa factorilor asupra modificării
productivităţii medii anuale a unui salariat (Ws).
Astfel, abaterea productivităţii medii anuale a unui salariat depinde de următorii factori:

 modificarea ponderii muncitorilor în numărul total de salariaţi (P%);

 modificarea productivităţii medii anuale a unui muncitor (Wm).

Abaterea productivităţii medii anuale a unui salariat se determină conform formulei:

Ẃ s =P% * Ẃ m (4.3)

unde: P% - factorul cantitativ;

Wm - factorul calitativ.

II etapă - la nivel detaliat se analizează factorii ce au contribuit la modificarea

productivităţii medii anuale a unui muncitor (Wm). Astfel, abaterea productivităţii medii anuale a
unui muncitor depinde de următorii factori:
 1) modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor pe an ( Ź );
2) modificarea duratei medii a zilei de lucru ( D́ h);
3) modificarea productivităţii medii anuale a unui muncitor pe oră (Ẃ h ):

W´ m = Ź * D́ h*Ẃ h . (4.4)

5.4. Calculul influenţei factorilor de muncă la modificarea

volumului producţiei fabricate

În practica analitică există mai multe modele de calcul şi apreciere a factorilor legaţi de
asigurarea şi utilizarea forţei de muncă la devierea volumului activităţii de bază (VPF; VPV;
VV; VA). Totuşi, în cele mai dese cazuri se utilizează modelul bazat pe detalierea formulei
generale, ţinînd cont de necesităţile analizei.
Astfel, în prima etapă de analiză se examinează influenţa numai a factorilor generali,
după formula:
VPF = Ń s x Ẃ s
sau
VPF = N´ m * W´ m (5.5.)

Prin metoda diferenţelor absolute sau substituţiei în lanţ se calculează şi se apreciază

influenţa acestor factori asupra indicatorului rezultativ.