Percepția este un proces psihic senzorial cu ajutorul căruia recunoaștem un obiect sau fenomen .

Percepția constituie un nivel superior de prelucrare și integrare a informației despre lumea

externă și despre propriul nostru "eu". Superioritatea percepției constă în realizarea unei imagini
sintetice, unitare, în care obiectele și fenomenele care acționează direct asupra organelor
analizatoare (simțurile) sunt reflectate ca totalități integrale, în individualitatea lor specifică.

Noi nu percepem realitatea într-un mod direct, ceea ce experimentăm este un model al realității
care este construit în creierul nostru, cu ajutorul simțurilor. Organele noastre senzitive detectează
diverse aspecte ale lumii materiale înconjurătoare și crează semnale ce sunt trimise către creier,
iar acesta, construieste un model bazat pe aceste semnale. Modelul creat este sincronizat cu
realitatea externă, ceea ce ne permite să interacționăm cu lumea exterioară prin acest model
mental.

Percepția vizuală se referă la informațiile care sunt percepute prin intermediul ochilor. La copii,
acest tip de percepție este în dezvoltare, continuând să se dezvolte până la maturitate. Lumea asa
cum o percepem noi în mod vizual nu există în realitate. Poate să pară ireal dar de exemplu
culoarea este un concept construit mental. Există multe unde electromagnetice diferite ce
calătoresc în univers și bombardează lumea materială. Ochii noștri sunt capabili a vedea doar o
anumită porțiune a acestor unde, porțiune ce noi o numim “spectrul vizibil”, ce declanșează un
răspuns în celulele receptoare din ochiul uman trimițând un semnal electric către creier, ce mai
apoi este folosit pentru a crea un model al realității. Creierul foloseste “culoarea” pentru a
reprezenta diferite lungimi de undă, dar ceea ce există de fapt nu este culoarea, ci doar
diferențele între undele electromagnetice ce se reflectă din obiectele înconjurătoare.

Ochiul captează lumina, în retină existând două tipuri de celule fotoreceptoare, denumite după
forma lor de conuri și bastonașe. Vederea colorată normală folosește toate cele trei tipuri de
celule cu conuri corect și se numește vedere tricromatică.

Defectul sau inexistenţa unui tip sau a mai multor tipuri de fotoreceptori cu conuri este ceea ce
determină deficienţa percepţiei culorii, adică daltonismul. În funcţie de celulele conuri afectate,
există mai multe tipuri de tulburări cromatice. Din întreaga populaţie doar 0.5% dintre femei și
8% dintre bărbaţi prezintă o formă de daltonism. Nu toti oamenii vad lumea la fel de colorată și
de aici percepția asupra lumii este diferită de la om la om. Câinii nu au ochii foarte diferiți față
de cei ai unui om. Ambii au cornee și retină, însă numarul de conuri și bastonașe (celule
fotoreceptoare) diferă. Câinii au mai multe bastonașe, ce ajuta la detectarea rapida a mișcărilor,
oamenii au mai multe conuri, ce ofera o rezoluție mai mare și un spectru mai mare de culori.
Câinii nu sunt daltoniști, pur și simplu văd alt spectru de culori față de oameni. Câinii pot detecta
cu o mai mare usurință culorile albastru și mov și pot vedea mult mai bine noaptea decât
oamenii, datorita unui număr mai mare de bastonașe în retină.

Felul cum percepem lumea este dictat de evoluție. Percepțiile negative au descurajat oamenii să
interactioneze cu mediul înconjurător în diferite situații. De exemplu, daca un animal, arată urât,
oamenii îl ocolesc deoarece acesta creează împresia de pericol. Nimic nu este urât, plăcut,
neplăcut. Sunt mai degrabă feluri comune de a vedea lucrurile, subiective datorită evoluției.
Simetria este o componentă esențială a percepției noastre vizuale.