Gerontopsihiatrie

Modelul CIF de clasificare internaţională a deficienţelor, incapacităţilor şi handicapurilor.

Evaluarea dependenţei la vârstnici

Infirmitate (engl. „impairment”) – orice pierdere sau anomalie a unei structuri sau funcţii
psihologice, fiziologice sau anatomice. Poate fi temporară sau definitivă şi poate reprezenta o anomalie, un
defect, o pierdere a unei structuri a corpului (organ, segment, membru) sau un defect funcţional al unui
sistem sau mecanism al corpului. Infirmitatea este condiţia obligatorie de a se instala o deficienţă,
incapacitate, dizabilitate sau handicap.
Deficienţă – deteriorare, deviere de la starea normală biomedicală, anormalitate a structurii sau
funcţiei psihologice, fiziologice sau anatomice. Cuprinde anomaliile, defectele sau pierderile de organe,
membre, ţesuturi, ale altor structuri ale organismului sau defectele de activitate a sistemului funcţional al
organismului, inclusiv sistemul mental de funcţionare.
Incapacitate – este definită ca fiind inabilitatea de a realiza o activitate în maniera sau în intervalul
considerat normal pentru o persoană particulară. Incapacitatea este o deviere de la performanţele individului
şi nu numai a unui organ ca în cazul deficienţei, deci ceea ce se aşteaptă ca activitate, comportament din
partea persoanei respective. Incapacitatea poate fi temporară sau permanentă, reversibilă sau ireversibilă,
progresivă sau regresivă (National Organization on Disability, 2000).
Dizabilitate (engl. „disability”) – noţiunea se defineşte ca „afectarea în proporţii variate a unor
abilităţi specifice, consecutiv instalării sau dobândirii unor deficienţe (mintale, fizice, senzoriale, de limbaj
etc.)”.
Handicap – dificultatea de a realiza relaţii normale, cu mediul de viaţă, în concordanţă cu vârsta,
genul, condiţiile sociale şi culturale ale individului. Handicapul rezultă din prezenţa unor infirmităţi,
deficienţe, incapacităţi şi/sau dizabilităţi.

CIF aparţine „familiei”de clasificări internaţionale alcătuite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

(OMS) pentru a fi aplicabile la diverse aspecte legate de sănătate. „Familia” clasificărilor internaţionale ale
OMS reprezintă un cadru general de codificare a unei largi diversităţi de informaţii legate de sănătate (de
exemplu, diagnostic, funcţionare, dizabilitate) şi utilizează un limbaj unitar, standardizat, prin care se asigură
o comunicare adecvată pe tema sănătăţii şi îngrijirii sănătăţii, pe plan mondial, atunci când este abordat de
diferite discipline sau ştiinţe.
Funcţionarea şi dizabilitatea asociate cu starea de sănătate sunt clasificate în CIF, aceasta permiţând
o percepţie mai bună asupra imaginii stării de sănătate, care poate fi ulterior considerată şi utilizată în
procesul de luare a deciziilor.
CIF este utilă şi adecvată unui spectru larg de aplicare, ca de exemplu, asigurările sociale,
evaluările din domeniul îngrijirilor de sănătate, sondajele demografice la nivel local, naţional şi
internaţional. CIF oferă acel cadru conceptual de informare, aplicabil la problemele personale de sănătate,
inclusiv la prevenirea îmbolnăvirii, la promovarea sănătăţii şi îmbunătăţirea participării prin eliminarea sau
diminuarea obstacolelor şi prin încurajarea asigurării unui sprijin şi factori de facilitare în plan social. De
asemenea, este utilă şi pentru analiza sistemelor de sănătate, atât din perspectiva evaluării, cât şi a formulării
politicilor acestora.
CIF oferă o abordare a clasificării funcţionării şi dizabilităţii din mai multe perspective, ca fiind un
proces interactiv şi în continuă evoluţie. Funcţionarea unui individ într-un anume domeniu este o
interacţiune sau o relaţie complexă între condiţia de sănătate a acestuia şi factorii contextuali (de exemplu,
factorii de mediu sau factorii personali). Între aceste entităţi există o interacţiune dinamică: intervenţia
asupra unei entităţi are capacitatea de a modifica una sau mai multe dintre celelalte entităţi. Aceste
interacţiuni sunt specifice, fără ca relaţia dintre una şi cealaltă să fie întotdeauna predictibilă.
Interacţiunea funcţionează în două direcţii; prezenţa dizabilităţii putând modifica chiar starea de
sănătate propriu-zisă. Este, deseori, justificată acţiunea de a deduce limitarea de capacitate de la una sau mai
multe afectări sau restricţia de performanţă de la una sau mai multe limitări. Cu toate acestea, este foarte
important să se colecteze date despre toate aceste construcţii independent şi după aceea să se exploreze
asociaţiile şi legăturile cauzale dintre acestea. Dacă se urmăreşte descrierea unei experienţe de sănătate
complete, atunci toate componentele sunt importante. De exemplu, se poate ca un individ:

1
  să aibă nişte afectări fără a avea şi limitări de capacitate (de exemplu, desfigurarea produsă de lepră
poate să nu afecteze capacitatea persoanei);
 să aibă probleme de performanţă şi limitări de capacitate fără a avea o afectare evidentă (de exemplu,
performanţa redusă în realizarea activităţilor zilnice asociată cu mai multe boli);
 să aibă probleme de performanţă fără a avea afectări sau limitări de capacitate (de exemplu,
persoanele seropozitive HIV sau pacienţi recuperaţi după diverse boli psihice, datorită faptului că
intervine stigmatizarea sau discriminarea la nivelul relaţiilor interpersonale sau de serviciu);
 să aibă limitări de capacitate din lipsa unor mijloace de sprijin, dar să nu aibă probleme de
performanţă în mediul său obişnuit de viaţă (de exemplu, un individ cu limitări de mobilitate poate fi
sprijinit de societate prin oferirea de echipament adecvat care să-i permită deplasarea);
 să se confrunte cu o situaţie care influenţează în sens opus (de exemplu, lipsa folosirii membrelor
duce la atrofie musculară); instituţionalizarea determină pierderea deprinderilor sociale).
Pentru a înţelege şi explica dizabilitatea şi funcţionalitatea s-au propus mai multe modele
conceptuale. Acestea pot fi exprimate ca o relaţie dialectică între „modelul medical” versus „modelul
social”. Modelul medical consideră dizabilitatea ca o problemă a persoanei, cauzată direct de boală, traumă
sau altă stare de sănătate care necesită o îngrijire medicală, oferită ca tratament individual de către
specialişti. Managementul dizabilităţii are ca scop vindecarea sau adaptarea şi schimbarea comportamentului
individului.
Modelul social al dizabilităţii consideră dizabilitatea ca fiind în principal o problemă creată social
şi o chestiune care ţine în primul rând de integrarea completă a individului în societate. Dizabilitatea nu este
un atribut al unui individ, ci un complex de condiţii create de mediul social. Din această cauză,
managementul acestei probleme necesită acţiune socială şi este responsabilitatea comună a întregii societăţi,
în sensul producerii acelor schimbări de mediu necesare participării persoanelor cu dizabilităţi în toate
domeniile vieţii sociale. Managementul dizabilităţii este aşadar o problemă de atitudine şi de ideologie care
implică o schimbare socială, ceea ce – în termeni politici – devine o problemă de drepturi ale omului.
CIF este o clasificare a funcţionalităţii umane şi a handicapului. Ea regrupează în manieră
sistematică domeniile de sănătate şi domeniile conexe (domeniile în raport cu sănătatea). Pentru fiecare
componentă, domeniile sunt regrupate în funcţie de caracteristicile comune (origine, tip sau similitudine) şi
ordonate într-o manieră semnificativă. Clasificarea a fost organizată în funcţie de o serie de principii.
Principiile se referă la relaţiile între nivele şi la ierarhia clasificării. Totuşi, anumite categorii din CIF sunt
organizate neierarhic, fără o ordine anume ci, mai degrabă ca nişte structuri la acelaşi nivel.
Caracteristicile structurale ale clasificării care influenţează asupra utilizării sale sunt prezentate in
continuare:
1) CIF propune definiţii operaţionale normalizate, domenii ale sănătăţii şi domenii conexe sănătăţii şi nu
definiţii în „limbaj curent”. Aceste definiţii reiau atributele esenţiale ale fiecărui domeniu (de exemplu,
calităţi, proprietăţi şi relaţii) şi dă indicaţii asupra a ceea ce este exclus sau inclus în fiecare domeniu.
Aceste definiţii reiau elementele cheie curent folosite în exerciţiile de evaluare, în aşa fel încât să pot fi
uşor utilizate în chestionare. Invers, rezultatele obţinute cu ajutorul diverselor instrumente de evaluare
pot fi codate conform CIF.
De exemplu, „vederea”, în definiţia adoptată, precizează dacă persoana este capabilă să observe clar
forma şi conturul obiectelor, la diferite distante, folosind un singur ochi sau pe amândoi, în aşa fel încât
dificultăţile de vedere să poată fi codate ca: uşoare, moderate, severe sau totale în raport cu aceşti
parametrii.
2) CIF face apel la un sistem alfanumeric, literele b, s d şi e corespunzând funcţiilor organice, structurilor
anatomice, ansamblul activităţilor şi participării, şi factorilor de mediu. Aceste litere sunt urmate de un
cod numeric care începe cu numărul capitolului (o cifra), urmat de al doilea nivel (două cifre) şi de
nivelul trei şi patru (o cifră fiecare).
3) Categoriile CIF sunt grupate unele în celelalte, cele mai mari categorii fiind definite în aşa manieră încât
să includă sub-categorii mai detaliate. De exemplu, capitolul 4 al componentei „activităţi şi participare”,
relativ mobilităţii, cuprinde şi sub-categoriile: stând, aşezat, mers, etc. versiunea condensată reia două
nivele. Versiunea detaliată acoperă patru nivele. Codurile celor două versiuni corespund, adică versiunea
condensată poate fi obţinută agregând datele culese cu ajutorul metodei versiunii integrale.
4) Fiecărei persoane i se pot atribui o serie de coduri la fiecare nivel. Aceste coduri pot fi independente sau
legate intre ele.
5) Codurile CIF nu sunt complete decât daca le adăugam un cod calificativ, care arata mărimea unui nivel al
sănătății (de exemplu, gravitatea unei probleme). Aceste coduri calificative sunt codate sub forma a

2
 una,doua sau trei cifre după punctul separator. Fiecare cod trebuie să fie însoţit de cel puţin un cod
calificativ. Fără acestea din urmă, codurile principale nu au nici o semnificaţie.
6) Primul cod calificativ pentru funcţiile organice şi structurile anatomice, codurile calificative ale
performantei şi capacitaţii, codurile calificative pentru activităţii şi participare, şi primul cod calificativ
pentru factorii de mediu descriu amploarea problemei asociată componentelor respective.
7) Toate componentele clasificate în CIF sunt cuantificate folosind aceeaşi scară generică. A avea o
problemă poate însemna a avea o deficienţă, o limitare, o restricţie sau a reprezenta un obstacol, conform
schemei la care ne referim. Descrierile cele mai apropiate, indicate în paranteza trebuie să fie alese în
funcţie de domeniul de clasificare pertinent (unde xxx reprezintă partea numerică a codului din domeniu
la nivelul al doilea). Daca vrem să utilizăm această metodă de cuantificare în manieră universală,
căutarea trebuie să pună la punct proceduri de evaluare. Procentele sunt date ca titlu informativ pentru
cazurile în care instrumente de evaluare sau alte norme ar fi disponibile pentru a măsura deficienţele,
limitările de capacitate, problemele de performanţă sau obstacolele.
De exemplu, dacă vrem să codam o absenţa totală a unei probleme sau o problemă totală, codarea poate
avea o marjă de eroare de 5%. O problemă moderată este în general evaluată la jumătate din scara totală
de dificultate.
xxx.0 NICI o problemă (nimic,absent, neglijabil) 0-4%
xxx.1 problemă UŞOARĂ (lejer, slab) 5-24%
xxx.2 problemă MODERATĂ (mijlocie) 25-49%
xxx.3 problemă GRAVĂ (ridicată, extremă) 50-95%
xxx.4 problemă TOTALĂ (întreagă) 96-100%
xxx.8 neprecizată
xxx.9 fără obiect
8) În cazul factorilor înconjurători, primul cod calificativ poate fi folosit pentru a măsura amploarea
efectelor pozitive ale mediului sau pentru amploarea efectelor negative şi ale obstacolelor. Amândouă
utilizează o scală care merge de la 0 la 4, dar pentru a indica un facilitator, înlocuim punctul separator
printr-un semn +. Factorii înconjurători pot fi codaţi: a) în relaţie cu fiecare schemă luată separat; sau b)
într-o manieră globală, fără referire la aceste scheme. Prima soluţie este de preferat deoarece permite
precizarea impactului într-o manieră mai clară.
9) Unii utilizatori vor găsi de cuviinţă şi util să adauge ale tipuri de informaţii la codarea fiecărui element.
Mai multe coduri calificative ar putea fi utile în acest scop. Tabelul de mai jos arată detaliile codurilor
calificative pentru fiecare componentă; de asemenea sunt exemplificate sugestii asupra codurilor
calificative suplimentare care ar trebui dezvoltate.
10) Descrierile domeniilor de sănătate şi a domeniilor conexe ale sănătăţii corespund unui moment dat.
Totuşi, este posibil să-l utilizăm într-o manieră repetitivă pentru a descrie evoluţia procesului în timp.
11) În cadrul CIF, stării de sănătate şi stărilor conexe sănătăţii unei persoane i se atribuie o serie de coduri
care acoperă cele două părţi ale clasificării. Numărul maxim de coduri pe persoană este de 34 la nivelul
primei cifre (8 pentru funcţiile organice, 8 pentru structurile anatomice, 9 – performanţă, 9 – capacitate).
În aceeaşi manieră, numărul total de elemente la nivelul al doilea este de 362. Dacă mergem mai în
detaliu, numărul total de coduri se ridica la 1424.
Totuşi, în practică, se pare că de la 3 la 18 coduri sunt suficiente pentru a descrie un caz particular cu o
precizie de nivelul al doilea (trei cifre). În mod general, un supliment de detalii nu este util decât pentru
serviciile de specialitate (rezultatele de readaptare, geriatrie etc.), deci o clasificare la nivelul al doilea
poate fi utilizată pentru anchetele şi evaluările rezultatelor clinice.

3
Componente Primul cod calificativ Al II-lea cod calificativ
Codul calificativ generic utilizat pe scara
Scara negativa pentru a indica amploarea unei
deficiente
Funcţii
organice (b) Nici unul
Exemplu: b168.3 pentru identificarea
unei deficiente grave in funcţiile
mentale specifice ale limbajului
Utilizat pentru precizarea naturii schimbărilor
care afectează o anumită structură anatomică.
0= nici o schimbare
1=absenţă totală
Codul calificativ generic utilizat pe scara 2=absenţă parţială
negativa pentru a identifica amploare 3=parte suplimentată
unei deficiente 4=dimensiuni anormale
Structuri
5=discontinuitate
anatomice (s)
6=poziţie neobişnuită
Exemplu: s730.3 pentru a indica o 7=schimbare calitativă în structură,
deficienţă severă a extremităţii superioare inclusiv acumularea de lichide
8= neprecizat
9= fără obiect
Exemplu: s730.32 pentru a indica
absenţa parţială a membrului superior
Performanta Capacitate
Cod calificativ generic Cod calificativ generic
Problema in mediul real al unei Limitare fără asistenţă
persoane
Activităţi şi
participare (d)
Exemplu: a 5101.1 indică o uşoară Exemplu: a 5101.-2 identifică o dificultate
dificultate in a-şi face o baie completă moderata în a-şi face o baie completă fără
chiar dacă utilizează ajutoare tehnice ajutorul unor ajutoare tehnice sau a unui
într-un cadru de viaţă normală asistent personal
Cod calificativ generic, putând lua o
valoare pozitivă sau negativă,
servind la identificarea
obstacolelor şi facilitatorilor
Factori
Exemplu: e130.2- indică că produsele Nici unul
de mediu (e)
destinate educaţiei constituie un
obstacol moderat.
Invers, e130+2 arată că produsele
destinate educaţiei sunt un facilitator
moderat