Tema 1 SUBTEME ABORDATE
 Cadrul teoretic al gerontologiei şi geriatriei
Introducere in gerontologie si
geriatrie
DELIMITĂRI TERMINOLOGICE
 Gerontologia – concept introdus pentru prima
dată în anul 1903 de Metchnikoff, se defineşte
ca fiind ştiinţa proceselor legate de îmbătrânire.
 Termenul de gerontologie derivă din punct de
vedere etimologic din cuvintele greceşti „geron”
= bătrân (sau „geras” = vârstă înaintată) şi
„logos” = ştiinţă.
 Geriatria („iatros” =tratamentul unei boli)
studiază dizabilităţile şi bolile degenerative care
afectează persoanele vârstnice.
 În cercetările de gerontologie pot exista mai
multe perspective, cum ar fi cele biologice,
psihologice sau sociologice.
NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN
DEMOGRAFIE
 Evenimentul demografic (cazul
observat: nou-născut, decedat etc.).
 Fenomenul demografic (fenomene de
tipul natalitate, mortalitate etc.).
 Indicatori demografici (parametri
statistici care caracterizează populaţiile
dinamice).
şi conceptul de bătrâneţe.
 Date demografice privind procesul de
îmbătrânire.
 Bătrâneţea ca etapă de vârstă.
 Date epidemiologice, noţiuni clinice,
anatomo-fiziologice şi implicaţii diagnostice
în gerontologie şi geriatrie.
TERMENI DEMOGRAFICI
 Demografia (de la cuvintele greceşti demos =
popor şi graphos = a trasa o linie) – ştiinţa
care se ocupă cu studiul statistic al populaţiilor
dinamice.
 Populaţia = totalitatea indivizilor care aparţin
aceleiaşi specii şi trăiesc în aceeaşi arie
geografică.
 Parametrii analizaţi în demografie se referă la
mărimea, structura şi distribuţia populaţiilor.
NATALITATEA
 Reprezintă fenomenul demografic al frecvenţei născuţilor vii
într-o populaţie.
 Sub aspect statistic, natalitatea se măsoară cu rata brută de
natalitate: aceasta reprezintă raportul între numărul de
născuţi vii şi numărul mediu de locuitori ai perioadei
considerate.
 în care: n = rata brută de natalitate; N = număr de născuţi
vii; P = număr mediu de locuitori ai perioadei studiate.
 Deşi nu se menţionează perioada de timp la care se referă
indicatorul, acesta este de un an, iar numărul de locuitori
este fie numărul mediu anual, fie numărul de locuitori la
mijlocul anului calendaristic, deoarece graţie mişcării
demografice există în tot cursul anului variaţii ale
efectivelor.
1
 TENDINŢE ALE NATALITĂŢII ŞI
MORTALITATEA MORTALITĂŢII
 Reprezintă componenta negativă a mişcării naturale, fiind fenomenul
demografic al deceselor într-o populaţie dată şi într-o perioadă dată de
 În secolul al XX-lea şi în ultimii ani, pe Glob, natalitatea a
continuat sa fie mare, la o rata de creştere a populaţiei de
timp (de obicei un an).
3%.
Evenimentul demografic al acestui fenomen este decesul.

 Consecinţa acestei situaţii o reprezintă presiunea exercitată
 Decesul este evenimentul dispariţiei definitive a oricărui semn de viaţă, asupra resurselor naturale ale Globului, presiune ce a
în orice moment după înregistrarea stării de născut viu. determinat extinderea producţiei agroalimentare.
Importanţa studiului mortalităţii:  În România natalitatea este în prezent scăzută (10‰,
 implicaţii în realizarea unui echilibru în structura populaţiei pe grupe de comparativ cu vârful din 1967 de 27.4 ‰ datorită
vârstă; “Decretului pentru reglementarea întreruperii sarcinilor nr.
 reflectă starea de sănătate a populaţiei; 770 din 1966” ).
 permite identificarea problemelor de sănătate şi stabilirea priorităţilor în  Mortalitatea creşte cu vârsta, ponderea deceselor la copii (0-
acţiunile de sănătate;
14 ani) fiind de 2,8%, a adulţilor de 30,2%, a vârstnicilor (65
ani şi peste) de 67%.
 permite stabilirea de obiective în cadrul programelor de sănătate;
 În ultimii 10 ani evolutia mortalităţii este relativ staţionară, cu
 serveşte procesului de planificare sanitară a resurselor; limite între 10,4 ‰ şi 11,6 ‰.
 permite evaluarea eficacităţii activităţii sistemului de servicii sanitare.  Se înregistrează o supramortalitate masculină.

Relaţia dintre mdificările demografice şi

schimbările social-economice Naşteri
Imigraţie
(Frank Notenstein, 1904).
S-au delimitat trei etape mari în evoluţia temporală a
fenomenelor demografice (teoria tranziţiei demografice):

1. Situaţia din societăţile premoderne (încă întâlnită astăzi în

diferite zone ale lumii) – natalitate, dar şi mortalitate, ridicate. Ca
urmare, în populaţie se înregistrează o stare de echilibru relativ. Sold Sold
natural migrator
Populaţia
2. Ca urmare a creşterii producţiei agro-alimentare, a totală
ameliorării condiţiilor de viaţă şi a îmbunatăţirii asistenţei medicale,
mortalitatea a scăzut, natalitatea rămânând crescută, iar numărul
populaţiei a crescut. Este etapa în care s-a înregistrat o creştere
rapidă a numărului populaţiei pe întregul Glob.

3. Etapa de planificare şi limitare a dimensiunilor familiei

(păstrarea numărului de copii dorit). În această etapă mortalitatea Decese Emigraţie
rămâne staţionară şi natalitatea scade, realizandu-se astfel o stare
de echilibru relativ în populaţie.

Creşterea populaţiei mondiale Istoricul populaţiei Globului

de-a lungul istoriei
În miliarde
7 miliarde în 2011 (12 ani mai târziu)
12
6 miliarde în 1999 (12 ani mai târziu)
11 2100
10
9
Epoca
modernă 5 miliarde în 1987 (13 ani mai târziu)
8 Paleolitic Epoca Epoca Evul
Neolitic bronzului fierului Mediu
7

6 2000 Viitor 4 miliarde în 1974 (15 ani mai târziu)

5

4
1975 3 miliarde în 1959 (29 ani mai târziu)
3
1950
2
La peste
1900
1800
2 miliarde în 1930 (100 ani mai târziu)
1

1+ milion 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 1 1000 2000 3000 4000 5000
ani Înaintea erei noastre Era noastră
1 miliard în circa 1830
Sursa: Population Reference Bureau ; et Nations Unies, Projections de la population mondiale d’ici 2100 (1998).
Soursa: Kuby, HGIA

2
 TRANZIŢIA DEMOGRAFICĂ
Concept propus încă din anul 1929 de către demograful american Warren Tranziţia demografică
Thompson sub numele de „Demographic Transition Model”.
Tendinţele înregistrate sunt:
- Declin puternic al fertilitatii, cu scăderea numărului copiilor de rang mare (III, IV, V,
VI) şi întârzierea apariţiei primului copil.
- Scăderea nupţialitatii şi creşterea divorţialităţii, uniunile consensuale înlocuind tot mai
mult căsătoriile; ca urmare a crescut numărul copiilor din afara căsătoriilor oficiale.
- Rolul femeilor în societăţile evoluate a crescut, la fel şi nivelul de educaţie (
consecinţe favorabile asupra stării de sănătate a copiilor). Creşterea rolului femeii
în societate are efect însă şi asupra divorţialităţii în sensul creşterii incidenşei
divorţurilor.
- Eficacitate mijloacelor contraceptive a facilitat uniunile consensuale şi reducerea
numărului de copii nedoriţi. Frank
Adolphe Landry
- Echilibrul instalat între numărul de născuţi vii şi numărul de decese determină un (1874-1956) Notestein
(1902-1983)
spor natural scăzut  îmbătrânirea populaţiei. Astfel, în 1985 ponderea
persoanelor în vârstă de 65 ani şi peste a fost de 12%, iar în 2025 se prevede o
pondere de 18%. Ca urmare apare o schimbare a raportului de dependenţă.

TRANZIŢIA DEMOGRAFICĂ (2) PIRAMIDA VÂRSTELOR

TD = Trecerea de la un regim demografic vechi  Pentru reprezentarea grafică a distribuţiei grupelor de

la un regim demografic modern. vârstă într-o populaţie se face apel la „piramida
populaţiei” sau „piramida vârstă-sex”.
Regimul demografic vechi (pretranziţie) este  Ea se aplică în mod clasic unei ţări sau regiuni a Globului.
caracterizat printr-o natalitate mare şi o  Modelul propus se bazează pe două axe (axa X
mortalitate mare. reprezentând ponderea subpopulaţilor, iar axa Y grupele
de vârstă), graficul având aspectul unor bare orizontale.
Regimul demografic modern (posttranziţie) se  În mod convenţional barele de la stânga liniei mediane
caracterizează printr-o natalitate scăzută şi o corespund sexului masculin, iar cele de la dreapta sexului
mortalitate scăzută. feminin.
 Grupele de vârstă utilizate în construcţia piramidei
populaţionale reprezintă, în general, intervale de 5 ani
Toate ţările lumii au părăsit modelul vechi demografic! (cohorte).

STRUCTURA POPULAŢIEI –
CHEIA PIRAMIDEI
VÂRSTELOR
 În general există o egalitate între numărul populaţiei
de sex masculin şi numărul populaţiei de sex feminin.
 La naştere raportul este în favoarea sexului masculin!
 În timp acest raport se schimbă în favoarea sexului
feminin, în jurul vârstei de 35 ani, ca urmare a supramortalităţii
masculine.
 Structura pe sexe este diferită în mediul urban faţă de
mediul rural.
 Structura pe sexe prezintă interes în cunoaşterea
riscurilor şi a frecvenţei bolilor la populaţia masculină faţă de cea
feminină.
 Măsurarea şi descrierea populaţiei pe grupe de vârstă
prezintă interes pentru sistemul de sănătate deoarece tabloul
morbidităţii şi al mortalităţii diferă de la o grupă de vârstă la
alta.

3
 MODELE ALE PIRAMIDEI VÂRSTELOR

 Modelul care îmbracă forma unui triunghi, cu baza largă,

caracteristică "populaţiilor tinere". Este întâlnită în ţările cu natalitate
mare, dar şi cu mortalitate mare, indicele de reproducere netă fiind
supraunitar. Modelul este caracteristic ţărilor în curs de dezvoltare.

 Modelul în clopot, unde baza este relativ largă iar, ca urmare a creşterii
nivelului de trai, creşte şi durata medie a vieţii, deci se acumulează mai
mulţi vârstnici. Este un model de tranziţie, caracteristic ţărilor rapid
industrializate.

 Modelul în urnă, caracteristic ţărilor dezvoltate cu natalitate scăzuta şi

longevitate mare. Consecinţa - creşterea ponderii vârstnicilor.

 Modelul în trefla se deosebeşte de modelul în urnă prin baza, care este

mai largă, ca urmare a unor noi schimbări apărute în unele ţări dezvoltate, Fig. nr. 1 – Model, staţionar, al piramidei vârstelor – Suedia, 2000 (după U.S. Census
în special tendinţa uşoară de creştere a natalităţii. Bureau, Population Division, International Data Base – IDB, 2008)

Fig. nr. 3 – Model constrictiv, în urnă, al piramidei vârstelor –

Fig. nr. 2 – Model expansiv, în triunghi, al piramidei vârstelor – Afganistan, Marea Britanie, 2008 (după U.S. Census Bureau, Population
2008 (după U.S. Census Bureau, Population Division, International Data Division, International Data Base – IDB, 2008)
Base – IDB, 2008)

Fig. nr. 4 – Piramida vârstelor – România, 2000 (după U.S. Census Bureau,
Population Division, IDB, 2008)

Fig. nr. 5 – Piramida vârstelor – România, estimare 2025 (după U.S. Census
Bureau, Population Division, IDB, 2008)

4
 Aplicații - piramida vârstelor pentru
Piramida vârstelor în România la

infecțiile cu HIV
recensământul din 2011

Tendințe demografice – Japonia, TENDINȚE

DEMOGRAFICE
1950-2055 GLOBALE, 1998 - 2050

Îmbătrânirea în funcţie de gen

Populaţia mondială, pe genuri, grupe de vârstă – proiecţie pentru
anul 2025 (în procente)

37
50 46

63
54
50

Tous les âges Plus de 60 ans Plus de 80 ans

Femmes Hommes

Sursa : Nations Unies, Perspectives de la population dans le monde, Edition 2002 (scénario moyen), 2003.

5
 Conceptul de bătrâneţe
 Îmbătrânirea populaţiei este un proces inevitabil.
 13% din populaţia Globului intră în categoria vârstnicilor
(vârsta peste 65 de ani).
50%  Se estimează că în anul 2030 acest procent va atinge
20%, iar 10% din populaţie va fi octagenară.
 Îmbătrânirea individului trebuie înţeleasă ca un proces
fiziologic, care debutează încă din momentul concepţiei.
 Constă dintr-o serie de modificări cantitative şi calitative,
morfo-funcţionale, care se succed de-a lungul vieţii,
interesând în mod diferit şi asincron diferitele aparate şi
DEPENDENŢA LA VÂRSTNICI sisteme ale organismului.
(Drenthe: 28% (2006) -> 50% (2031)

Caracteristicile procesului de
PARADIGMA ÎMBĂTRÂNIRII
îmbătrânire (după Strehler, 1986):
PROCES CONTINUU
 este distructiv (compromite funcţionalitatea);
 este progresiv şi ireversibil;

 este intrinsec, fiind determinat mai degrabă de

factori intrinseci decât de cei extrinseci;
DEZVOLTARE MATURITATE SENESCENŢĂ
 este universal, toţi indivizii aceleiaşi specii
prezentând un pattern uniform de îmbătrânire, cu
anumite variaţii intragrup.
Nota bene: mediul înconjurător exercită de asemenea
influenţe asupra procesului de îmbătrânire.

6
ÎMBĂTRÂNIREA VERSUS SENESCENŢA
 Sensu stricto, îmbătrânirea reprezintă trecerea
cronologică a timpului.
 Senescenţa semnifică creşterea ratei mortalităţii
înregistrată în paralel cu înaintarea în vârstă, sau
atributele negative asociate îmbătrânirii.
Îmbătrânirea din perspectivă
gerontologică:
 o creştere exponenţială a mortalităţii cu vârsta;
 multiple şi complexe schimbări fiziologice în sensul
unui declin funcţional;
 creşterea susceptibilităţii la anumite boli;
 scăderea vitalităţii şi creşterea vulnerabilităţii
individului;
 modificări ale statusului social.
Îmbătrânirea nu trebuie privită doar ca un proces
de involuţie (discordanţa între nevoi şi posibilităţi),
ci şi ca un proces de evoluţie, prin crearea unor noi
concordanţe, echilibre, adică plasarea organismului
pe noi nivele de homeostazie!
Substadii ale senescenţei:
 între 65 (60)-75 de ani: trecerea spre bătrâneţe sau
perioada de bătrân;
 între 75-85 (90) de ani: bătrâneţea medie sau perioada
de vârstnic;
 peste 85 (90) de ani: stadiul marii bătrâneţi sau
perioada de longeviv (Bogdan, 1992).
Clasificare Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS):
 adult vârstnic: 55-65 ani;
 vârstnic (vârsta a III-a): 65-75 ani;
 vârstnic mediu: 75-85 ani;
 vârsta a IV-a (longeviv sau macrobiot): peste 85 ani;
 centenar: peste 100 ani.
Compartimente ale gerontologiei şi
arii de interes:
 1. Studiul modificărilor la nivel fizic, mintal şi social
asociate cu procesul de îmbătrânire.
 2. Investigarea procesului intrinsec de îmbătrânire
(biogerontologia).
 3. Determinarea efectelor îmbătrânirii populaţiei la
nivelul societăţii (modelul tranziţiei demografice,
efectele fiscale ale pensionării, asigurările de viaţă şi
de sănătate, planificarea pensionărilor etc.).
 4. Aplicarea cunoştinţelor menţionate în domeniul
politicilor sociale, al programelor de asistenţă socială la
nivel macrosocial (planificare guvernamentală) sau
microsocial (perspectiva îngrijirilor la domiciliu), în
scopul asigurării securităţii sociale a persoanelor
vârstnice.
Bătrâneţea ca
etapă de vârstă:
STADII ONTOGENETICE
 Prima copilărie – 0-3 ani.
 A doua copilărie (vârsta preşcolară) – 3-6 ani.
 A treia copilărie (vârsta şcolară) – 6-18 ani.
 Perioada de adult – 18-35 ani.
 Maturitatea – 35-65 ani. La femei maturitatea se
încheie o dată cu instalarea menopauzei (după 50 de
ani).
 Bătrâneţea (senescenţa) – peste 65 ani.
Bătrâneţea (senescenţa) începe imediat după
instalarea maturităţii (după unii autori ea debutează
odată cu momentul concepţiei); este condiţionată, de
caracteristicile perioadei de creştere şi dezvoltare,
esenţială pentru evoluţia organismului.
 ALŢI TERMENI UTILIZAŢI ÎN GERONTOLOGIE folosesc prefixul
„presbi-”, de la cuvântul grecesc „presbys” sinonim cu bătrân.
 De exemplu, presbicardie (senescenţa cordului), presbiacuzie
(scăderea acuităţii auditive induse de îmbătrânire), presbiţie (scăderea
acuităţii vizuale la vârstnic) etc.
 Se apreciază că denumirea de „vârsta a treia” este mai potrivită decât
cea de persoană în vârstă (OMS) deoarece evocă sectorul populaţiei
care a depăşit mijlocul vieţii.
 În prezent, cei mai mulţi autori propun eliminarea apelativelor de
vârstnic sau bătrân în schimbul utilizării termenului de „persoană de
vârsta a treia”, deoarece astfel se elimină conotaţiile negative,
peiorative, cu trimiteri la starea de dependenţă, fragilitate,
vulnerabilitate fizică şi socială, neputinţă, nevoia de ocrotire etc.
7

Definiţia sănătăţii şi a stării de bine
 Conform Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, îmbătrânirea sănătoasă
presupune a trăi cât mai mult posibil,
în condiţiile unei vieţi sănătoase, din
perspectiva sănătăţii fizice, sociale şi
mentale şi a reducerii nivelurilor de
dizabilitate (OMS, 2006).
 Tot OMS (2001) sugerează că un
determinant major al îmbătrânirii
sănătoase este asigurarea unei vieţi
independente, cât mai mult posibil.
ÎN CONCLUZIE:
 Îmbătrânirea fiziologică (biomorfoza, ortobioza
sau ortogeria) este un proces normal, continuu
şi dinamic, heterogen şi asincron, comun
diverselor organe şi ţesuturi.
 În schimb, îmbătrânirea patologică este similară
cu starea de boală, presupunând degradarea
rapidă, precoce şi/sau avansată a diverselor
organe şi ţesuturi, ceea ce duce la instalarea
unui decalaj evident între vârsta cronologică
(anografică) şi cea biologică.
Successful aging =
Îmbătrânirea reușită
“Growing old with good health,
strength, and vitality”
SĂNĂTATE
STARE DE BINE
OCUPAŢIE
 Îmbătrânirea patologică poate fi reprezentată, în limba
română, mai degrabă prin termenul de „senilitate”.
 Acest termen a fost utilizat iniţial în sensul de
îmbătrânire, în prezent în literatura anglo-saxonă el
referindu-se mai ales la declinul mintal asociat cu
procesul de îmbătrânire (indus de demenţă, boala
Alzheimer sau ateroscleroză, ştiindu-se faptul că
demenţa apare la 5% dintre vârstnicii de 65 de ani, iar
la 80 de ani acest procent creşte la 20%).
 Termenul echivalent pentru îmbătrânirea normală,
frecvent utilizat în lumea academică, este cel de
„senescenţă”, derivat din latinescul „senex”, cu
semnificaţia de bătrân sau vârstă înaintată.
ÎMBĂTRÂNIREA
NORMALĂ VS. PATOLOGICĂ
Îmbătrânirea “normală” este
rezultatul proceselor naturale de
maturare, în timp ce îmbătrânirea
“patologică” este cauzată de
factori non-normativi, cum ar fi
bolile sau traumatismele (Reese,
Cherry & Copeland, 2000).
“Murim din cauza morţii
celulelor noastre“.
William R. Clark
VIITORUL OMENIRII: O VIZIUNE
OPTIMISTĂ ASUPRA ÎMBĂTRÂNIRII