Toleranţa Interconfesională În Şcoală

Autor: Golovei Lilia

Noţiunea toleranţă înseamnă indulgenţă, îngăduinţă. Toleranţa include „nu doar respectul faţă de
ceilalţi şi recunoaşterea egalităţii în drepturi, dar exclude şi dominarea forţată şi agresivă.” [2, p.11]
Conform definiţiei Enciclopediei Blackwell, toleranţă este „opţiunea deliberată a cuiva care posedă
puterea şi cunoaşterea necesare de a nu interzice, împiedica sau stânjeni conduite pe care le
dezaprobă.” În şcoală este acceptată definiţia conform căreia „toleranţa este o atitudine binevoitoare şi
generoasă faţă de alte păreri, credinţe religioase, obiceiuri ş.a.” Aceste două definiţii conţin elemente
asemănătoare, dar şi contradictorii: prima presupune atitudine binevoitoare, cea de-a doua – „opţiunea
de a nu interzice, împiedica sau stânjeni conduite pe care le dezaprobă.”
De ce am ales aceste definiţii? Toleranţa „are o origine creştină.” Iisus Hristos în predica de pe Muntele
Sfânt spune apostolilor: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce
vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.” (Matei , 5.44)  Dar pe de altă parte în
bisericile creştine este propovăduită intoleranţa faţă de alte religii, nerecunoaşterea principiilor altor religii,
dezaprobă conduite religioase deosebite de cele creştine.
Trăim într-o societate ce nu este omogenă, deoarece e alcătuită din oameni diferiţi în funcţie de vârstă,
grupul social, educaţie, interese, religie etc.. Respectiv, şcoală nu este omogenă, deoarece copiii sunt
diferiţi din diverse aspect, inclusiv religia. Pentru ca aceşti copii să devină toleranţi interconfesional e
necesar de a trece prin câteva etape:

o informare generală asupra celui cu care se stabileşte relaţia;

o formarea unei reprezentări favorabile despre subiectul respective;
o comunicare prin schimb de mesaje, identificând asemănările şi diferenţele;
o convenirea asupra respectării reciproce a diferenţelor şi identităţii proprii, stabilirea principiilor şi
conduitelor de comunicare, colaborare şi coabitare, valorificarea asemănărilor şi diferenţelor;
o exerciţiul efectiv al relaţiei: trecerea de la faza pasivă – cea a simplei existenţe spaţiale – la faza
activă, de interacţiune, cooperare, coparticipare. [6]  

La momentul actual în şcolile R. Moldova a fost introdusă Religia ca disciplină opţională, care are ca
obiectiv principal promovarea religiei creştin-ortodoxe. Poate anume acest aspect  al disciplinei date a
trezit atît admiraţie, cât şi dezaprobare în rândurile părinţilor. Admiraţie, deoarece creştinismul
promovează aşa valori ca Credinţa, Binele, Adevărul, Familia, Toleranţa etc. şi dezaprobare, deoarece în
şcoli învaţă copii ce fac parte din alte religii. Oare aceste alte religii promovează alte valori? Dând la o
parte un număr considerabil de copii, promovăm toleranţă? Promovare doar a unei religii în şcoală, fie şi
majoritară, poate duce la intoleranţă.
După părerea multor savanți, pedagogi, lideri religioşi, părinţi, în şcoală ar fi mai bine să se studieze o
disciplină, care i-ar cunoaşte pe copii cu diferite religii, principiile, valorile şi comportamentele pe care le
promovează ele. O asrtfel de disciplină ar promova şi ar forma toleranţa.
Pentru a preda disciplina este necesar nu doar de Curriculum, programe, dar şi de manuale. De câţiva
ani utilizez cartea „Eu şi universal meu” în cadrul orelor de dirigenţie. Este o carte adresată adolescenţilor
de 14-18 ani, unde au fost selectate materiale „din diverse coduri morale, din religiile mondiale, din
literatură, istorie, arta universală, cultura naţională.” [4, p.5]
Valorile supreme, promovate în această carte sunt familia şi dragostea. Aceste valori sunt explicate
prin prisma religiilor mondiale (de exemplu, tradiţiile familiei şin căsătoriei în budism, confucianism,
iudaism, islam, creştinismul ortodox.) O astfel de selecție a informației permite adolescenţilor:

o să cunoască şi să analizeze valorile promovate de diverse religii;

o le dezvoltă toleranţa interconfesională;
o să se înţeleagă mai bine şi să formeze relaţii bazate pe înţelegere şi respect;
o să găsească sensul vieţii;
o să înţeleagă că toate religiile au la bază valorile universale;
o să accepte oamenii aşa cum sunt;
o religiile nu sunt motiv pentru ură şi violenţă, ci o modalitate de a înţelege dragostea şi adevărul
prin mai multe abordări.

Credinţa e o floare. Petalele ei sunt religiile lumii. Fiecare petală are puţină aromă şi frumuseţe, dar
toate împreună dau acea aromă şi frumuseţe ce fac floarea unică şi irepetabilă.
Bibliografia
1. Biblia sau Sfînta Scriptură, (2004), Complexul de edituri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, Chişinău.
2. Drumea, E., etc. (2004), Educaţia în spiritul toleranţei, Gunivas, Chişinău.
3. Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, (2000), Humanitas, Bucureşti.
4. Haines, W., etc. (2003) Eu şi universul meu: o  cale spre dragoste, Chişinău
5. Horst Schoub, Karl G. Yenke (2001), Dicţionar de pedagogie,  Polirom, Iaşi.
6. Golu, M., (1997) Condiţionarea psihologică a câmpurilor relaţionale,  Polirom, Iaşi.