Disciplina: Etica și psihologia vieții de familie, clasa a X-a

Profesor: Solomițchi Svetlana

Data: 30.03.2021
Subiectul lecției: „Conflictul de valori între membrii f
amiliei: căi de depăşire”

Rezolvarea conflictelor
În orice familie apar la un moment dat conflicte – mai mici sau mai mari,
pe diverse teme, între parinți sau între ei și copii.
Conflictul pornește aproape întotdeauna, de la o diferență între noi,
diferența pe care nu o acceptăm sau pe care nu știm să o gestionăm.
Printr-o comunicare eficientă putem, însă gestiona conflictele cu cei
din jurul nostru.
In primul rand, trebuie să învațăm să-l ascultăm pe cel din fața noastră.
Să luăm exemplul unui cuplu de părinți, care are un conflict legat de sportul,
pe care ar trebui sa-l practice copilul lor:
Tată-l vrea sa îl dea la fotbal, mama vrea la baschet. Într-o astfel de situație,
cel mai important este ca parinții să se asculte unul pe celalalt.
Pentru a gestiona corect un conflict este esential să-l ascultăm pe celălalt.
A-l confirma prin „Da, tu crezi asta, tu vrei asta” nu inseamna să fii de acord
cu el (cu ce gândește sau crede), să gândești ca el.
Confirmându-l pe celalalt, recunoști că are dreptul la propria părere, la
propriul fel de a fi, indiferent dacă este un adult sau un copil.
Făcând aceste lucruri – ascultarea si confirmarea – deja mult din puterea
conflictului scade, pentru că celălalt nu mai simte nevoia să-și apere punctul
de vedere, pentru că a fost recunoscut.

Urmatoarea etapa este enunțarea propriului nostru punct de vedere.

Enunțarea nu ar trebui să fie de genul: „Da, tu crezi că ar fi bine să-l dăm pe
copilul nostru la fotbal, dar eu cred, ca nu este o idee bună” – acest „dar” nu
face decât să-i nege celuilalt părerea.
Pentru a ne exprima corect parerea, trebuie doar să o alăturăm părerii
celuilalt:Da, tu vrei să-l dam la fotbal SI eu vreau ca el să meargă la baschet.
Făcând aceasta, ne putem distanța puțin de părerile contradictorii și putem
vedea mai clar ce anume putem face cu ele – le putem reuni în ceva util pentru
amândoi, rămânem la pareri diferite sau ajungem la o decizie până la urmă.

O a treia etapă, constă în a confrunta cele două păreri.

Fiecare punct de vedere are multe lucruri în spate, care ne determină să avem
o anumită opinie – lucruri legate de aspectul emoțional, percepții asupra
noțiunilor de „bine” și „rau”. De aceea propun confruntarea părerilor, pentru a
afla motivele care ne determină să avem astfel de opinii (ce anume îl face pe
tata să dorească să-l dea pe copil la fotbal, și ce anume o face pe mama să vrea
să îl dea pe copil la baschet).

La final, după ce fiecare a explicat motivele pentru care are o anumită

părere, ajungem să stabilim ce diferă în opiniile noastre, dar și ce se
aseamană (ambii parinți sunt de accord, că sportul contează în dezvoltarea
copilului și că este bine ca el să practice un sport, sunt de acord asupra
bugetului alocat pentru această activitate, asupra timpului disponibil…).
In acest context, se poate lua o altfel de decizie (îl ducem pe copil o dată
la fotbal, o dată la baschet și îl lăsăm pe el să aleagă sportul pe care vrea sa
îl practice), mult mai bună pentru toți cei implicați si transformând conflictul
într-o comunicare reală, constructivă.

Conflictele au la bază, de obicei, o încălcare a granițelor personale.

Când vorbim despre conflict, vorbim despre emoții puternice.

De aceea, căile de depășire în rezolvarea unui conflict sunt:

Să diminuăm intensitatea emoțiilor.
Să alegem să încheiem discuția oferindu-ne nouă și celuilalt timp
pentru a ne liniști.
Să evităm să facem judecăți de valoare sau să-l criticăm pe celălalt.
Să-i acordăm spațiu și să ne învățăm să ascultăm, fără „a lua
lucrurile personal”. Aceea, este doar viziunea celulilat, doar atât.
Să ne focusăm discursul pe soluție și nu pe problemă.
Trebuie să vedem, care este scopul conflictului, cine și ce dorește să obțină.
Atunci când nu ne sunt împlinite nevoile psihologice: nevoia de a aparține –
de a fi conectat, nevoia de ne simți capabili, nevoia de a conta pentru ceilalți
și nevoia de a ne simți curajoși sau încurajați, vom căuta să ne împlinim
aceste nevoi prin comportamente în zona neutilă a vieții.
Ce putem face?
Să înțelegem, care este scopul conflictului, ce dorește persoana
respectivă.
Să facem diferența dintre comportament și persoană.
Comportamentul este greșit, nu persoana care l-a adoptat.
Să fim empatici și încurajatori pentru acțiunile și eforturile pozitive
ale persoanei cu care suntem în conflict.
Să adoptăm o atitudine de egalitate cu cei cu care suntem în conflict,
să evităm atitudinea de superioritate (morală sau fizică), deoarece
aceasta îi pune pe ceilalți în inferioritate.