Meşteşuguri traditionale româneşti

Împletiturile din alun

Coşurile împletite sunt acum la modă. Decorative

sau folosite ca loc de depozitare, deoarece aerul
circulă bine printre nuielele împletite, acestea se
fac de mii de ani pe teritoriul României. În zona
Buzăului împletiturile din alun sau răchită se
folosesc, la gardurile din jurul curţilor, în timp ce
împletitul coşurilor pentru fructe, îndeletnicire ce
necesită multă migală, este lăsată în grija femeilor.
Nuielele sunt legate, fierte, despicate și împletite
cu răbdare.

Lingurile de lemn

În bucătăria românească obiectele de lemn sunt folosite cu

succes iar țăranii români fac de mii de ani linguri, blide, funduri
de tocat pe ele, mojare de pisat usturoiul, din tei şi frasin. Azi
apelăm la lingurile de lemn în bucătărie sau le colecţionăm
însă cu toții avem una. Și cu siguranţă ne amintim de lingura
de lemn a bunicii, fină şi albă, păstrată doar pentru dulceţuri.
Sau de cea uriaşă, cu coadă lungă, destinată gemului făcut în
ceaun!

Ţesăturile populare

Casele ţăranilor au fost mereu „îmbrăcate” în

țesături. Peretarele, în special, erau parte
integrantă a căminului. Case ţărăneşti sau
boiereşti, toate aveau camere cu ţesături lucrate în
război, unite una de alta, un „tapet” timpuriu,
schimbat în funcţie de anotimp. Bârnele tavanului
și ușile aveau ștergare lucrate manual de femeile
casei. Astăzi, în multe dintre locuinţele de la sat,
se întâlnesc încă ţesături puse pe perete, rămase
de la bunici şi preţuite acum de nepoţi.

Papusile populare
Păpuşile îmbrăcate în costume populare ne atrag oriunde le-am vedea. Apoi, dorinţa de a
avea acasă, pe un raft, o păpuşă îmbrăcată în costum popular asemănător unei regiuni
care ne-a impresionat, este greu de stăpânit colindând prin artizanate sau târguri. Dar a
descoperi un astfel de obiect de decor realizat din materiale naturale, cu modele originale,
este dificil în lumea globalizată în care trăim. Din fericire, muzeele dedicate tradiţiilor
populare româneşti pun la cale programe care implică artişti populari şi copii, aşa cum
este Muzeul Satului din Bucureşti.

Potcovăritul

Potcovitul cailor a fost pentru multă vreme una

dintre cele mai importante părţi ale meseriei de
fierar. Un meseriaş adevărat trebuia să ştie să
modeleze cu ajutorul focului sau la rece o potcoavă
şi apoi să o prindă pe copita calului sau a boului –
animal de povară care trăgea în jug care încărcate
cu lemne, grâne, fân sau fructe. Forjarea potcoavei
este iarăşi o îndeletnicire cu rol esenţial în
activitatea fierarilor, care aveau cunoştinţă de cât şi
cum trebuie făcută această operaţiune pentru ca
potcoava să fie trainică.

Arta lemnului

Lemnul, a constituit secole de-a rândul principala

materie primă a românilor. A fost folosit pentru
construcțiile gospodărești dar și la confecționarea
uneltelor, obiectelor și ustensilelor casnice sau a
pieselor de mobilier. Prelucrare a lemnului,
îndemânarea meșterilor populari și frumusețea
artistică a obiectelor au determinat specialiștii să
vorbească atât despre „civilizația românească a
lemnului” cât și să protejeze „arta românească a
lemnului”

Modelarea argilei

Situat la cumpăna dintre meșteșug și artă, olăritul –

ocupație prin care, din cele mai vechi timpuri, pământul,
apa și focul au prins suflet în mâna meșterului român –
se bucură și astăzi de prețuire. Practicat timp de secole
cu precadere în centre sătești *65 își continuă și azi
existența* meșteșugul olăritului este reprezentat și la
Muzeului Țăranului Român prin aproximativ 18.000 de
piese.