Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
petrecăreţ fără margine, dar şi un patriot pentru care „Trăiască naţia!” era singurul salut.Aşa l-au
redescoperit cercetătorii pe Mihai Eminescu-omul. Puţini sunt cei care ştiu că geniul creativ al
Luceafărului era în strânsă legătură cu o tulburare afectivă cumplită:sindrom bipolar.
„Luceafărul poeziei româneşti“ sau „poetul nepereche“. Aşa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai
Eminescu (1850-1889), cel care a stârnit o adevărată revoluţie în literatura română. Acum, la 125 de
ani de la moartea sa, există centre de studii eminesciene, dar şi profesia de eminescolog. Amorurile
sale, ca şi picanteriile vieţii boeme au fost, de asemenea, subiectul unor ample polemici în mediul
public, încă din timpul vieţii poetului.
Play / Pause
Mute / Unmute
Report a problem
Language
Mox Player
Eminescu a fost aproape sanctificat. Dincolo de efervescenţa creată de opera şi de viaţa lui, în spatele
geniului s-a ascuns omul, adevăratul Mihai Eminescu, cel care s-a lăsat cunoscut cu adevărat doar de
apropiaţi. Istoricii, dar şi pasionaţii de literatură din Botoşani au făcut o incursiune în spatele imaginii
Luceafărului, pe care istoria literaturii, dar şi presa de scandal au scos-o la vedere de-a lungul
vremurilor. Şi, totuşi, cum era cu adevărat Mihai Eminescu?
„Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte
discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul
pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl
vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui”, îşi începe discursul, pentru „Adevărul”,
Gheorghe Median, un istoric botoşănean care a cercetat, ani la rând, numeroase mărturii ale
contemporanilor marelui poet.
În opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un
fizic foarte plăcut. Gheorghe Median a găsit, în cercetările sale, mărturia unui văr al lui Eminescu,
Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din presa vremii, vine să susţină această părere. „Şi astăzi,
chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu.... era izbitor de frumos. Era imposibil să apară
într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi
pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.