Sunteți pe pagina 1din 3

Sâmbătă, 6 iunie, se împlinesc 137 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, un talent muzical de

excepţie, creatorul primei operete româneşti – „Crai nou”.

Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc
ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei,
toate încadrate în epoca romantică a genului.

Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă,


autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului, șoptirile
dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale -, definind un adevărat erou cu un
destin romantic.

Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie
1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie
Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara.

Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală
continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”.

Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe
muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a
petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa
familiei Golembiovski.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.

În anul 1871 participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură
unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu.
Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o
horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar
fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat
Daciei întregi !”

Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu
chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că aici
tuberculoza i s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.
În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a
studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.

În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al
Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a
fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea
austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.

În desele vacanţe pe care le petrecea la Stupca, o cunoaşte pe Berta Gordon, o fată înaltă şi subţire,
fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru ca
iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea să
fie trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.

Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai
departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare că nu pot sta
faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…”

În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a avut loc o
contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea ”Arboroasa” trimiţând
o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi.

În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii ”Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen
Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.

În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis
timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii
franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin
haine.

Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre
mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză.

Trebuie spus că unul dintre cei mai înflăcăraţi combatanţi în presa vremii, care a luptat din răsputeri
pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi, a fost însuşi Mihai Eminescu. După trei luni – ce folos ? –
Ciprian Porumbescu avea să fie eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Între anii 1879 – 1881, primeşte o bursă de studiu la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde
studiază armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz Krenn.
Tot aici a luat lecţii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius
Mandyczewski, dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”, iar în anul 1880, scoate o
colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată „Colecţiune de cântece sociale pentru
studenţii români”, pe care se află creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau
„Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura română.

În anul 1881, familia sa îşi schimbă numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă,
drept pseudonim.

S-ar putea să vă placă și

  • Eminescu A Fost Aproape Sanctificat
    Eminescu A Fost Aproape Sanctificat
    Document1 pagină
    Eminescu A Fost Aproape Sanctificat
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Ss
    Ss
    Document2 pagini
    Ss
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • 4
    4
    Document2 pagini
    4
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • 333
    333
    Document2 pagini
    333
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Doi
    Doi
    Document1 pagină
    Doi
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Constantin Brancusi
    Constantin Brancusi
    Document2 pagini
    Constantin Brancusi
    Heath Jackson
    Încă nu există evaluări
  • Doi
    Doi
    Document1 pagină
    Doi
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Stefan Cel Mare
    Stefan Cel Mare
    Document1 pagină
    Stefan Cel Mare
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Ss
    Ss
    Document1 pagină
    Ss
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Trei
    Trei
    Document2 pagini
    Trei
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Stefan Cel Mare
    Stefan Cel Mare
    Document2 pagini
    Stefan Cel Mare
    firestormx77
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu
    Mihai Eminescu
    Document2 pagini
    Mihai Eminescu
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • 4
    4
    Document2 pagini
    4
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • 5
    5
    Document1 pagină
    5
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Mihail Sadoveanu
    Mihail Sadoveanu
    Document1 pagină
    Mihail Sadoveanu
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu S
    Mihai Eminescu S
    Document1 pagină
    Mihai Eminescu S
    Silviu Chiriac
    Încă nu există evaluări
  • 5
    5
    Document1 pagină
    5
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Microsoft Word Document Nou
    Microsoft Word Document Nou
    Document1 pagină
    Microsoft Word Document Nou
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • 5
    5
    Document1 pagină
    5
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Trei
    Trei
    Document1 pagină
    Trei
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Lucian Blaga Trei Feţe
    Lucian Blaga Trei Feţe
    Document1 pagină
    Lucian Blaga Trei Feţe
    Claudia Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Tema3 Pendus Bianca
    Tema3 Pendus Bianca
    Document1 pagină
    Tema3 Pendus Bianca
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Gandul
    Gandul
    Document1 pagină
    Gandul
    Madalina
    Încă nu există evaluări
  • Atât de Fragedă...
    Atât de Fragedă...
    Document2 pagini
    Atât de Fragedă...
    Scarlet Pimpernel
    Încă nu există evaluări
  • Primăvara
    Primăvara
    Document1 pagină
    Primăvara
    Maria Rotari
    Încă nu există evaluări
  • Gandul
    Gandul
    Document1 pagină
    Gandul
    Madalina
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu
    Mihai Eminescu
    Document2 pagini
    Mihai Eminescu
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu
    Mihai Eminescu
    Document2 pagini
    Mihai Eminescu
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu
    Mihai Eminescu
    Document1 pagină
    Mihai Eminescu
    Bianca Cristina
    Încă nu există evaluări