Ştefan cel Mare a fost cel mai important domnitorul al Moldovei, ocupând tronul ţării între 1457 şi

1504. Timp de aproape 50 de ani, Ştefan a condus destinele Moldovei, devenind totodată un al
apărător al creştinătăţii, luptele sale împotriva otomanilor au ajuns să fie cunoscute pe întreg
continentul european. Din cele 36 bătălii purtate de marele voievod moldovean, doar două au fost
pierdute. Ştefan cel Mare s-a luptat cu turcii, ungurii, polonii şi chiar muntenii, el având mai multe
dispute de-a lungul timpului cu domnitori ai Ţării Româneşti. Născut în anul 1433 la Borzeşti, în
judeţul Bacău, Ştefan moare la data de 2 iulie 1504, la Suceava. Decesul său se pare că ar fi survenit
ca urmare a unei răni suferite în anul 1462, când voievodul moldovean a asediat cetatea Chilia.
Ştefan a primit un glonţ în picior, şchiopătând din cauza acestei leziuni timp de patru decenii,
deoarece rana nu i s-a închis niciodată. Medicul veneţian Matteo Muriano a ajuns în anul 1502 în
Moldova pentru a-l trata pe Ştefan cel Mare, însă fără prea mare succes. În vara anului 1504,
domnitorului moldovean i-a fost arsă rana cu fierul înroşit, însă această operaţie nu a avut efectele
scontate, Ştefan murind la 2 iulie 1504, la vârsta de 70 de ani. „În ziua de 2 iulie 1504 Ştefan-vodă
cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra
întregei ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor sale. Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se
deschideau înaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale. Boierii călări, în haine
de urşinic şi aur, unii bătrâni ca şi stăpânul adormit, ceilalţi în toată puterea vârstei sau în avântul
încrezător al tinereţelor, înconjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe. Suliţile ostaşilor se ridicau
drepte în văzduhul limpede, zâmbitor al zilei de vară. Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în
drumul spre Mănăstirea Putnei”, a arătat marele istoric Nicolae Iorga. O lovitură grea pentru
Moldova Moartea lui Ştefan cel Mare a fost o lovitură grea pentru Moldova şi locuitorii ei. Oamenii
şi-au pierdut conducătorul, care a ocupat tronul ţării aproape jumătate de veac, reuşind în acest timp
să se împotrivească turcilor, polonilor şi ungurilor. „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă
jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după
un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după
moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că
el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai
nainte, nici după aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu
iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi
povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut. Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei
săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara”, a consemnat cronicarul
Grigore Ureche. Nicolae Iorga face o scurtă descriere a domniei lui Ştefan cel Mare în cartea „Istoria
lui Ştefan cel Mare, prezentându-l pe voievod ca un conducător foarte înţelept.