Capitolul 2.

CANALUL DE TRANSMISIE WIRELESS

Semnalul transmis s(t) poate fi preluat de un filtru liniar , descris de o funcţie

de răspuns H(f) ( f – frecventa ) sau de impulsul răspuns h(t) .
Limitarea lăţimii benzii de frecventa a canalului , afectează semnalul transmis .
Efectul asupra semnalului este neglijabil , daca lăţimea de banda disponibila este mult
mai mare decât ritmul de semnalizare propus . In alte situaţii , dispersia canalului
datorata unei asemenea filtrări este principala limitare a integrităţii datelor .
Exemple ale limitării de banda ce apar in practica sunt găsite in reţeaua de
telefonie publica PSTN ( Public Swithed Telephone Network ) , folosita când numai
transmisia analogica de voce prezenta un interes , sau la transmisiile prin satelit .

a)

b)
Fig. 2.1.

20
Frecventa de răspuns limitată a canalului este produsul a mai mulţi factori .
- La frecvente mari , capacităţile si inductivităţile distribuite ale perechilor de
conductoare torsadate ce fac legătura intre consumator si centrala pot induce
atenuări severe pentru frecvente peste 3 kHz .
- Pe de alta parte , cuplajul prin condensator implica răspuns slab in domeniul
frecventelor joase ( sub 200 Hz) . Pentru transmisiile de voce , efectul este
inofensiv ; canalul de transmisie a fost proiectat pentru transmisii medii de
voce , dar pentru comunicaţiile de date rapide prin canal , efectul acestei
limitări in frecventa se dovedeşte a fi un adevărat impediment . Acest tip de
canal poarta numele de canal banda de bază ( baseband channel ) ,
însemnând ca frecventa de răspuns disponibila se extinde de la zero la o
limita superioara , de obicei o uşoara constrângere .
Canalul de satelit este de tipul canal trece-banda ( bandpass channel )
însemnând ca lăţimea de banda disponibila este o mica parte din frecvenţa centrală .
Uzual , un emiţător – receptor pe satelit poate asigura o bandă de frecvenţă de 30
MHz pe o putătoare situata in regimul microundelor , aproape de 4 GHz .
Se poate include efectul filtrului de canal in descrierea setului de semnale , definind
semnalele transmise ca fiind acelea care ies din filtru H(f) .
Se va considera că filtrul de canal nu distorsionează , adică are un câştig
constant si graficul faza-frecventa peste câmpul de frecventa ocupat de setul de
semnale este liniar .
Se va include prezenţa filtrării canalului numai la intrare.
Este convenabil sa se adopte un câştig unitar pentru filtru pentru ca energia
medie per simbol la ieşirea filtrului sa fie tot E s în jouli . Daca câştigul nu este
unitar, demultiplicarea poate fi inclusa la câştigul canalului .

Câştigul si atenuarea canalului

Modelul ia in considerare pentru majoritatea canalelor, atât atenuarea cat si

schimbul fază /frecvenţă. Se pot incorpora ambele efecte folosind expresia anvelopei
complexe a semnalului .
Expresia complexa a semnalului are in vedere actuala banda de trecere a
semnalului s(t) ca fiind

s (t )  Re(~
s (t )e j ct ),

unde ~s (t ) este definit implicit ca fiind anvelopa complexa a semnalului , relativ la

frecventa în radiani a purtătoarei  c .
Este posibil sa se efectueze analiza numai pe semnalul din banda joasa ~s (t ) , cu
dependenta de frecventele înalte complet suprimata si reintrodusa la sfârşit . Aceasta
este metoda analizei fazoriale a circuitelor statice ce au ca semnale de intrare
sinusoide .
21
 Se va reprezenta câştigul canalului cu ajutorul anvelopei complexe A(t )e j (t ) ,
unde A(t) reprezintă amplitudinea, iar  (t ) reprezintă defazajul total al canalului
datorat întârzierilor de propagare .
Daca semnalul transmis este o sinusoida nemodulată cu amplitudine unitara , cos( c t )
atunci s ~( t )  1 ( din relaţia (1) ) si semnalul recepţionat este

r (t )  Re( ~
s (t ) A(t )e j (t ) e j c t )  A(t ) cos( c t   (t )) ,

ilustrând modulaţia de faza si de amplitudine a canalului variabil in timp .

In majoritatea cazurilor , A(t) este privit ca fiind o constanta , si daca este ales
ca fiind unitara , atunci energia medie pe simbol la demodulator este tot E s .
Puţine canale au câştig unitar de la transmiţător la receptor , dar aceasta problema va
fi întotdeauna înlăturata prin exprimarea nivelului de energie al semnalului
recepţionat în funcţie de nivelul de zgomot.
Energia E s este corelata cu puterea medie primita Pr prin relaţia E s  Pr Ts .
In alt caz important , câştigul canalului este modelat ca fiind variabil in timp ,
mai ales datorita condiţiilor care sunt numite „atenuări” . Aceste condiţii de atenuare
sunt de origine fizica . In sistemele mobile de radio care lucrează la frecvente de
câteva sute de megaherzi , atenuarea apare datorita variaţiei in timp şi adunării
vectoriale a mărimilor câmpului electric care au diferite întârzieri in timp după
reflecţia de clădiri , dealuri , maşini etc. . In comunicaţia digitala VHF ce utilizează
împrăştierea troposferică , atenuarea apare la receptor datorita variaţiei in timp a
propagărilor pe mai multe cai prin straturile joase ale atmosferei . In final , unele
legaturi satelit pot avea nivele de semnale variabile in timp datorita scintilaţiei
ionosferice ( sub 1 GHz ) sau absorbţiei atmosferice ( semnificative peste 10 GHz ) .
Se va considera ca variaţiile in timp ale lui A(t) sunt mici in comparaţie cu
rata simbolurilor Rs , deci peste un interval dat , raportul de demultiplicare al
amplitudinii poate fi tratat ca o constanta .
Se va modela A(t) ca un proces staţionar oarecare a cărui funcţie de autocorelare este
in aşa fel astfel încât Ra ( )  Ra (0)  1 pentru   Ts .
In practica , aceasta atenuare lenta pare perfect justificata , data fiind cererea pentru
rate mari de transmisie a semnalului si dinamica relativ înceata a procesului de
atenuare. Implicaţia este ca se toate trata canalul ca „îngheţat” peste un singur simbol
sau , de fapt , mai multe semnale consecutive , dar totuşi sa permită o variaţie pe
termen lung .
Se defineşte noţiunea de fading plat ( flat-fading ) , însemnând exista aceluiaşi
câştig pentru toate componentele spectrului semnalului . Este un fading neselectiv în
frecvenţă ( nonselective-frequency fading ).

Diferite modele ale variaţiei aleatoare a amplitudinii A(t) sunt des întâlnite in
teorie , bazate pe studiul empiric sau analitic al canalelor fizice .

22
 Modelul Rayleight

Modelul Rayleight ia naştere din combinaţia la receptor a mai multe puncte

emiţătoare , fiecare având o mica parte din puterea totala primita . Pentru a vedea
cum acest model are justificare , se considera modelul de propagare din figura 6 ,
unde semnalul recepţionat este o suma de K contribuţii difuzate . Se considera ca
câştigul fiecărei componente difuzata este  si fiecare are un decalaj variabil in timp
( datorat mişcării mediului sau terminalelor) de  1 (t ) .

Fig. 2.2.

Se presupune ca semnalul transmis este o sinusoida pura s(t )  cos( c t ) .

Semnalul recepţionat ( deocamdată fără zgomot ) poate fi reprezentat prin

K
r (t )    cos[
i 1
c (t   1 (t ))]

Folosind scrierea trigonometrica , formula poate fi rescrisa :

K N
r (t )   [ 
i 1
cos( c i (t ))] cos( c t )   [  sin(  (t ))] sin( t ) ˆ X (t ) cos( t )  Y (t ) sin( t )
i 1
c i c c c

unde s–a definit implicit X(t) si Y(t) .

Daca se presupune ca frecventa purtătoarei este mare relativ la lungimea de unda, si
/sau împrăştierea decalajelor  1(t ) este mare , atunci produsul  c 1 (t ) , la orice timp t ,
poate fi considerat ca fiind o variabila aleatoare uniforma pe intervalul [0 , 2  ) .
Daca sursele de împrăştiere se afla in mişcare , diferiţii termeni ce intra in alcătuirea
lui X(t) si Y(t) pot fi modelaţi ca variabile independente aleatoare.
Se pot aproxima X(t) si Y(t) ca fiind procese gaussiene , presupunând ca numărul de
semnale împrăştiate K este mare si nici unul nu domina pe celelalte in putere . Se

23
poate arăta că X(t) si Y(t) nu sunt corelate , deci independente , datorita faptului ca
sunt gaussiene .
Formula (3) poate fi scrisa sub forma polara

r (t )  A(t ) cos[ c t   (t )]

 1/ 2
cu A(t )  X 2 (t )  Y 2 (t ) , deci se poate concluziona ca amplitudinea semnalului
A(t) are o distribuţie Rayleight la orice moment t .
Modelul descris aici este oarecum idealizat , dar situaţiile mai reale produc
atenuări Rayleight mai mici decât cele teoretice .
Câştigul A din timpul unui interval de un simbol este o variabila aleatoare
scalară Rayleight a cărei funcţie densitate de probabilitate este data de
2
f A (a )  2 ae  a , a  0 .

Variabila aleatoare este demultiplicata astfel încât valoarea lui A sa fie 1 , adică
energia primita pe simbol sa fie tot E s .
Alte consideraţii teoretice duc la diferite modele de împrăştiere .
De exemplu , se poate lasă o componenta din formula (3) sa fie mai puternica decât
celelalte , poate chiar sa se propage pe o cale directa si fără împrăştiere . Aceasta
duce la modelul Rici .
O alta atenuare des întâlnita este modelul log-normal , pentru care logaritmul puterii
semnalului primit are o distribuţie gaussiană .
Aceste modele deriva din anumite observaţii empirice .

Formula arata ca o data cu atenuarea amplitudinii , canalul induce o modulaţie

aleatoare de faza a semnalului , variind încet pe durata unui simbol , corespunzând
unei schimbări efective a lungimii caii de transmisie variabile in timp . Unghiul de
faza  este modelat sa fie uniform distribuit pe [0 , 2  ) .
Un lucru important pentru structura unui sistem este daca receptorul poate determina
parametrul de faza al canalului si sa încerce ceea ce este denumit detecţie coerenta (
coherent detection ) . De fapt , este important sa se observe ca , deşi diferit de
efectele atenuării , unghiul de faza al purtătoarei, măsurat la recepţie , este in general
necunoscut datorita lungimilor necunoscute ale drumului si schimbărilor unghiului
oscilatorului .

Modelul de zgomot

Aici se abordează procesul zgomotului suplimentar n(t) .

Este privit ca o funcţie dintr-un proces gaussian staţionar , N(t) , ce are media zero si
densitate spectrala de energie constanta N 0 / 2 W/Hz .
Procesul de zgomot este independent si se adaugă la semnal .

24
Acest tip de zgomot sa numeşte zgomot Gaussian alb aditiv AWGN ( additive
white gaussian noise ) si este prin excelenta un model de zgomot pentru radio si
sisteme optice de frecventa .
Acest tip de proces nu poate fizic sa existe , deoarece presupune existenta unei lăţimi
infinite de banda si a unei puteri infinite , ambele noţiuni imposibile pentru un sistem
fizic .
Funcţia de autocorelaţie Rn ( )  ( N 0 / 2) ( ) , indica faptul ca procesul are timp de
corelaţie zero , ceea ce este imposibil .
Cu toate astea , aceste dificultăţi pot fi uşor înlăturate ; orice sistem de comunicaţie
întâlnit va avea latine de banda finita si se va modela un proces de zgomot ca are
densitate spectrala fixa de energie . Deşi nu se va insista asupra fizicii acestor procese
de zgomot , sursele lor sunt următoarele :
1. zgomot termal in circuitele electrice ;
2. procesele de injecţie ce apar in echipamentele electronice sau
fotonice;
3. radiaţie electromagnetica de la Pământ , soare sau alte surse cosmice
de radiaţie .
Deşi in mod uzual se presupune ca nivelul de zgomot al receptorului este fix ,
este in mod imperios necesar sa se lase nivelul de zgomot sa varieze .

Limitări ale modelului

Mai întâi , trebuie recunoscut ca toate cazurile posibile de interes nu sunt

descrise de modelul de canal .
In primul rând , acesta este un model liniar , si multe canale importante in
practica nu sunt liniare , in mod uzual datorita amplificatoarelor neliniare .
Emiţătoarele receptoarele pe satelit prezintă asemenea neliniarităţi , la fel ca alte
transmiţătoare de mare putere .
O alta constrângere este ca , deşi s-a permis canalului sa fie dispersiv in timp
(sub forma H(f) ), s-a presupus aceasta caracteristica invarianta in timp ( câştigul
variabil in timp al canalului nu este selectiv in frecventa) . Un model mult mai
general ar fi permis o funcţie de transfer variabila in timp de forma H(f,t) . Aceasta
este un fenomen important pentru comunicaţiile radio HF prin ghidarea ionosferică a
undelor radioul digital in domeniul microundelor .
De asemenea , modelul presupus nu este dispersiv in frecventa , însemnând ca
raportul câştigul canalului /modulaţia de faza a semnalului este aşa de încet încât
schimbări semnificative nu apar in TS secunde . Numele provine de la faptul ca acest
tip de canal nu va produce lărgirea spectrului sau dispersia semnalului transmis .
Modelul de zgomot nu ia in considerare zgomotele non-gaussiene , care pot fi
prezente datorita interferenţelor cu alte semnale , descărcărilor electrostatice in
atmosfera sau maşinilor electrice . Modelarea acestor procese este in general adhoc ,
iar optimizarea receptorului tinde sa fie la un moment euristica .

25
 De asemenea , zgomotele care nu sunt albe sunt excluse la ieşire ; acesta este
uzual cazul in care procesul aditiv de zgomot are spectrul de putere ce este aproape
constant peste o gama de frecvente mai mare decât cea ocupata de semnal .
In final , canalul nu înglobează la prima vedere asemenea modele simple de
canale de comunicaţie precum canalul binar simetric (binary simetric channel BSC )
, întâlnit in aproape orice tehnica de codare . Totuşi , acesta si alte canale discrete se
pot obţine din modelul descris, prin simpla discretizare sau cuantificare a ieşirii . De
fapt , acesta este modul in care modelele de canale discrete se construiesc . De
exemplu , un canal binar simetric poate fi construit prin detecţia semnalului la
intrarea unui canal cu zgomot gaussian cu semnalizare bipolara .

26