Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin.

‘Te
înduri să-mi dai un ban ?’ murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. ‘Nu
am nimic să-ţi dau’ spuse străinul. ‘Dar pe ce eşti aşezat ?’ întrebă acesta. ‚Un gunoi’, răspunse
cerşetorul. ‚E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu’. ‚Te-ai uitat vreodată înăuntru ?’ întrebă
străinul. ‚Nu’ răspunse cerşetorul. ‚Ce rost are ? Nu e nimic în ea.’ ‚Uită-te înăuntru’ insistă străinul.
Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu
aur."

Eu sunt strainul care nu are nimic sa va dea si care va spune sa va uitati inauntru. Nu in interiorul unei
cutii, ca in parabola, ci undeva mai aproape : in interiorul dvs.

‘Dar eu nu sunt un cersetor’ – mi se pare ca va aud protestand.

Cei ce nu si-au gasit inca adevarata bogatie, care este stralucitoarea fericire a Fiintei (Sufletul) si
sentimentul profund si indestructibil de pace care vine odata cu ea, sunt cersetori, chiar daca detin cele
mai mari bogatii materiale. Ei cauta in afara lor farame de placere sau de satisfactie, de recunoastere, de
siguranta sau de bucurie, desi au in sine o comoara care contine nu numai aceste lucruri, ci este infinit
mai bogata decat orice le-ar putea oferi lumea.“

Acest pasaj dintr-o carte extraordinara, ‘Puterea prezentului’ de Eckhart Tolle, ne arata exact conditia in
care se afla oamenii : cersetori stand pe propria comoara.

Oamenii nu stiu cine sunt ei cu adevarat. Si nici nu pare a-i interesa foarte tare sa afle. Poate pentru ca
nu-si dau seama de enormele beneficii ale acestei cunoasteri de sine.

E un lucru trist, dar perfect real. Si putem vedea asta la tot pasul.

Oamenii se nasc si traiesc toata viata fara a avea ‘instructiunile de folosire’ a propriei fiinte. Nimeni nu le
spune ce anume sa fie si sa faca pentru a-si crea viata pe care o doresc. Astfel ca fiecare improvizeaza si
se descurca asa cum poate el mai bine pentru a supravietui si pentru a simti macar un gram de fericire
sau bucurie, din cand in cand. Palida consolare pentru ceea ce suntem noi cu adevarat ! Sa ne multumim
cu un gram cand in noi se afla tone intregi, o adevarata comoara ! – cine oare ar fi atat de ‘lipsit de
logica’ incat sa accepte acest mod limitat de a trai ?

Cine ? Toti cei ce nu stiu, nu cred, nu pot sa vada acest lucru ! Cam 90% din populatia ‘lumii civilizate
occidentale’ (in contrast cu Orientul, unde oamenii sunt mult mai constienti de ceea ce sunt ei).
De ce ei nu stiu, nu cred, nu pot sa vada asta ?

Pentru ca stiinta, credinta, vederea le-au fost luate inca de cand s-au nascut.

Efectiv nu au avut aproape nici o sansa sa afle, sa inteleaga, sa observe adevarul despre cine sunt ei (vezi
experimentul cu pisicile de aici). Inca de la nastere minciuna i-a impresurat din toate partile,
denaturandu-le adevaratele perceptii despre viata. Mediul in care au crescut (parinti, prieteni, scoala,
societate in general) i-a transformat din copii inocenti, spontani, iubitori, curiosi in adulti bolnavi, lenesi,
rai, egoisti, fricosi, violenti. Si nimeni nu pare sa observe asta. Toata lumea a aceptat deja minciuna
drept adevar. E incredibil ce se intampla.

Sa vedem exact cum s-a ajuns aici. Dar mai intai sa lamurim partile componente ale fiintei umane.

Corpul – toata lumea stie ce este : un ansamblu de organe, tesuturi, sisteme (digestiv, circulator,
respirator, etc) formate la randul lor din celule (sunt cca. 70 de miliarde, se pare). Fiecare celula are trei
componente, intre care si nucleul, ce contine ADN-ul uman, format din gene (acele structuri complexe in
care se pare ca sunt inscrise toate caracteristicile fizice, mentale, emotionale preluate de la stramosi si
care ne influenteaza in prezent, uneori chiar aproape total). Noi, la randul nostru, transmitem urmasilor
asemenea caracteristici prin felul nostru de a fi ce se inscrie in propriile gene.

Mintea – o putem defini drept totalitatea gandurilor, ideilor ce ne trec prin cap. Interesant este ca
mintea nu este localizata doar in creier, cum se crede in mod obisnuit ; fiecare celula are propria sa
‘memorie’, astfel ca mintea e prezenta practic in tot corpul, creierul fiind doar locul in care gandurile
sunt ‘simtite’, percepute ca locatie.

Cat despre Suflet,din pacate, aceasta notiune este privita acum mai mult in sens romantic, filozofic sau
religios, precum o ‘metafora’ – dar el este ceva extrem de concret. Sufletul reprezinta, de fapt,
totalitatea emotiilor, sentimentelor pozitive pe care o persoana le are intr-o viata (curaj, dreptate,
blandete, generozitate, sinceritate, creativitate, bunatate, iubire, rabdare, onoare, deschidere, cinste,
compasiune, incredere s.a.). Este o ‘energie’ (ceva subtil ce se poate simti atunci cand esti linistit), care
penetreaza si impresoara corpul. El este de fapt ‘motorul’ intregii fiinte (in limba engleza e-motion =
energie in miscare) – cel ce determina toate lucrurile bune care i se intampla fiintei umane intr-o viata.
Pentru ca acesta este un adevar al universului – in functie de cantitatea de ‘Suflet’ pe care o manifestam,
atragem catre noi lucrurile cu adevarat folositoare (din punct de vedere financiar, familial, social,
spiritual s.a). Toate celelalte lucruri pe care noi le avem si credem ca ne sunt ‘bune’ sunt de fapt ‘false
beneficii’, dupa cum ajungem in cele din urma aproape toti sa ne dam seama.
La nastere sufletul iese din lumea sa (o lume concreta, pe care nu o putem percepe cu cele cinci simturi
comune, ci cu acel asa numit ‘al saselea simt’ – care este foarte real, desi e privit mai mult in sens
abstract). Venind in acesta lume fizica, el este asaltat de forte specifice acestei lumi, aparute ca urmare a
pozitiei planetei noastre in univers si intretinute de milioane de ani de cei ce locuiesc aici (noi, oamenii).
Eu le numesc ‘paraziti’ – e vorba de emotiile negative pe care ne este mult mai comod, usor sa le
manifestam : tristete, suparare, frica, furie, agresiune, nerabdare, aroganta, violenta, ingrijorare, lene,
egoism, s.a. Astfel ca se produce o combinatie intre ‘suflet’ si ‘paraziti’ pe care o fiinta umana o
denumeste ‘eu’ – spunand ‘asa sunt eu’ (eu sunt bun, eu sunt sincer sau eu sunt lenes, eu sunt fricos
s.a.). E o exprimare incorecta, pentru ca el este cu adevarat doar sufletul (calitatile, emotiile – “energiile
in miscare” pozitive)– parazitii (defectele, emotiile negative, Ego-ul) sunt ‘ceea ce nu este el cu adevarat,
dar se manifesta prin corpul sau’. E o mare diferenta, pe care oamenii, din pacate, fie nu o cunosc (nu i-a
invatat nimeni) fie, desi o cunosc, ‘uita’ sa o ia in considerare (mai bine spus : creierul lor este sabotat
din interior sa uite, si vom vedea cum). E ca si cum sufletul ar fi softul calculatorului iar parazitii ar fi
virusii informatici - e clar ca sistemul nu functioneaza corespunzator in aceste conditii, ba chiar se auto-
distruge, lucru valabil si in cazul fiintei umane (de asta ne imbolnavim, imbatranim si murim, de
exemplu).

Dar in fiecare om exista de fapt 3 parti: o parte constructiva (sufletul – ‘energie’ pozitiva), o parte
destructiva (parazitii – ‘energie’ negativa) si o parte care le priveste pe amandoua si hotaraste care din
ele sa se manifeste prin corpul sau (sa o numim ‘observator’ – cel ce ia decizii, o parte neutra).