CURS 3 - Metode utilizate în analiza economico-financiară.

Metode ale
analizei cantitative.
Metodele cantitative de analiză au rolul de a măsura contribuţia factorilor şi elementelor
componente asupra modificării fenomenului studiat. Lista metodelor şi instrumentelor analizei
economico-financiare şi a diagnosticului economico-financiar nu este exhaustivă. Totodată,
fundamentarea concluziilor şi recomandărilor diagnosticului nu se bazează pe utilizarea singulară
a uneia sau alteia dintre metode. Chiar dacă pentru un anumit tip de diagnostic este prioritară o
anumită metodă, ea este completată şi îmbogăţită cu alte instrumente de investigare astfel încât
să asigure pertinenţa demersului.
În practică, se utilizează în principal următoarele metode: metoda balanţieră; metoda
substituirilor în lanţ; metoda ratelor; metoda grilelor de evaluare; metoda scorurilor; metoda
calculului marginal; metoda analizei regresionale (corelaţiei); diagrama Pareto (metoda ABC);
cercetările operaţionale.
Metoda substituirilor în lanţ
Această metodă se aplică în procesul de analiză atunci când între factorii care determină
mărimea unui fenomen există relaţii de tip determinist care au forme matematice de produs sau
raport .
Atunci când între factorii care influenţează un fenomen sunt relaţii de tip produs,
legătura de condiţionare dintre factori şi fenomenul analizat este de forma unei funcţii de tipul:
Y = f (x) = x1× x2× x3...xn .
Dacă într-o relaţie sunt trei factori, rezultatul este o funcţie de genul:
Y = f (x1, x2, x3) sau Y = f (a,b,c).
Modificarea fenomenului/indicatorului analizat (∆Y) se determinã comparând valoarea
efectivă a acestuia (Y1) cu valoarea de referinţă (Y0), astfel:
∆Y = Y1 – Y0
unde: Y1 = a1 × b1 × c1
Y0 = a0 × b0 × c0
∆Y = a1b1c1 – a0b0c0
Pentru a măsura influenţa factorilor asupra fenomenului cercetat trebuie avute în vedere
următoarele principii:
1) într-un model de analiză factorii se aşează în ordinea condiţionării lor economice,
respectiv factorul cantitativ, de structură (în cazul fenomenelor agregate) şi apoi cel
calitativ;
2) substituirile se fac succesiv, începând cu primul factor;
3) un factor substituit rămâne astfel şi în operaţiile ulterioare.
Având în vedere principiile menţionate, măsurarea influenţei fiecărui factor asupra
modificării fenomenului analizat se exprimă în următoarea formă:
- influenţa modificării factorului “a”:
∆Y(a) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0)×b0×c0
- influenţa modificării factorului “b”:
∆Y(b) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1×(b1 - b0 )×c0
- influenţa modificării factorului “c”:
 ∆Y(c) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1×b1×(c1 - c0 )
Suma influenţelor factorilor explică sporul absolut (∆Y), astfel:
∆Y(a) + ∆Y(b) + ∆Y(c) = ∆Y
Metoda ratelor
Ratele se calculează prin raportarea a doi indicatori economico-financiari în următoarele
variante:
• raportarea unui flux la un stoc exprimă un nivel de rentabilitate, de productivitate, de
rotaţie, de stare a activelor etc.;
• raportarea unui stoc la un alt stoc reprezintă, de regulă, o rată de structură sau de
echilibru financiar;
• raportarea unui flux la un flux reprezintă fie o rată de structură, fie o rată de marjă;
• raportarea unui stoc la un flux exprimă o durată medie de rotaţie.
Aşadar, valoarea informaţională şi operaţională a ratelor este mai mare decât a celor doi
indicatori economico-financiari analizaţi individual, motiv pentru care teoria economică
evidenţiază o diversitate de rate clasificate, în funcţie de natura lor, astfel1:
- rate de eficienţă care reflectă corelaţia dintre efect şi efort în una din variantele
prezentate anterior, efect/efort sau efort/efect (ca de exemplu productivitatea muncii,
randamentul mijloacelor fixe, gradul de valorificare al producţiei marfă fabricate, ratele de
rentabilitate, ratele de eficienţă a cheltuielilor etc.);
- rate de structură care exprimă contribuţia părţilor la formarea fenomenului analizat (ca
de exemplu structura producţiei vândute pe tipuri de produse, structura veniturilor,
structura/compoziţia mijloacelor fixe, ratele de structură ale activului bilanţier etc.) ;
- rate ale echilibrului financiar care exprimă corelaţia existentă între posturi sau grupe de
posturi bilanţiere de activ şi de pasiv (ca de exemplu rate de îndatorare, rata bazate pe cash-flow,
rate de finanţare a activelor etc.).
În activitatea practică fiecare firmă utilizează un număr relativ redus de rate şi anume pe
acelea care reflectă cel mai bine interesele companiei.
De remarcat faptul că ratele se urmăresc atât în timp şi în spaţiu, cât şi prin integrare într-
un demers global, întrucât o rată calculată şi analizată singular nu are semnificaţie pentru
procesul decizional.
Analiza dinamică
Daca Y = f (a,b) atunci, cunoscând evoluţia factorilor a şi b, respectiv Ia şi Ib, se poate
determina evoluţia lui Y, astfel:
1. Dacă Y= a + b atunci IY = (Ia + Ib) – 100;
2. Dacă Y= a - b atunci IY = (Ia - Ib) + 100;
3. Dacă Y= a x b atunci IY = (Ia x Ib)/100;
4. Dacă Y= a/b atunci IY = (Ia/Ib) x 100.

1
Robu V., Anghel I., Şerban E.C., Opera citată, p.39; Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Opera citată, p.37;
Işfănescu A., Robu V., Hristea A.M., Vasilescu C., Opera citată, p.26;