CURS 8

I. PRINCIPALII INDICATORI VALORICI

II. ANALIZA RAPOARTELOR DINTRE INDICATORII VALORICI
III. ANALIZA CALITĂŢII PRODUSELOR

I. PRINCIPALII INDICATORI VALORICI

Principalii indicatori valorici utilizaţi în analiza activităţii de producţie sunt producţia

obţinută destinată livrării şi producţia exerciţiului, denumită şi producţia globală.
Producţia obţinută destinată livrării1 (Qf) reprezintă “rezultatul direct şi util al
activităţii industriale productive, exprimând valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi care urmează a fi vândute.”2
Informaţiile necesare calculării acestui indicator, care nu se regăseşte nici în contul de
profit şi pierdere şi nici în tabloul soldurilor intermediare de gestiune, se preiau din contabilitatea
de gestiune a întreprinderii şi anume: rulajele debitoare ale conturilor 345 ("Produse finite”) şi
341 ("Semifabricate”); rulajele creditoare ale conturilor 704 ("Venituri din lucrări executate şi
servicii prestate”), 705 ("Venituri din studii şi cercetări”) şi 708 ("Venituri din activităţi
diverse”)3.
Producţia obţinută destinată livrării (producţia marfă fabricată) se determină astfel4:
Qf = Vpf + Vle + Vsp
unde:
Vpf = Qv + (Sf – Si)= Qv + ∆Qs
în care:
Qf – producţia obţinută destinată livrării;
Vpf – valoarea produselor fabricate (produse finite, semifabricate şi produse reziduale destinate
livrării);
Vle – valoarea lucrărilor executate;
Vsp – valoarea serviciilor prestate;
Qv – producţia vândută;
∆Qs – variaţia producţiei stocate (creşterea sau descreşterea producţiei stocate formată din
stocuri de produse finite şi/sau semifabricate).
Indicatorul “Producţia obţinută destinată livrării” corelat cu indicatori de efort (ca de
exemplu numărul mediu de salariaţi, valoarea medie a mijloacelor fixe direct productive etc.)
permite evidenţierea eficienţei activităţii întreprinderii (productivitatea muncii, randamentul
mijloacelor fixe direct productive etc.).
Producţia exerciţiului (Qe) reflectă volumul total al activităţii productive a unei
întreprinderi, activitate desfăşurată pe parcursul unui exerciţiu financiar. Acest indicator se
calculează prin însumarea producţiei vândute, variaţiei producţiei stocate (creşterea sau
descreşterea producţiei stocate formată din stocuri de produse finite, semifabricate, producţie

1
Este cunoscută şi sub denumirea de producţie marfă fabricată.
2
Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Opera citată, p.46
3
Dumitru C.G., Contabilitatea de gestiune şi evaluarea performanţelor, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p.72
4
Robu V., Anghel I., Şerban E.C., Opera citată, p.50
neterminată etc.) şi producţiei imobilizate (imobilizări corporale şi necorporale realizate în regie
proprie), după cum urmează:
Qe = Qv + ∆Qs + Qi
în care:
∆Qs – variaţia producţiei stocate (creşterea sau descreşterea producţiei stocate formată din
stocuri de produse finite, semifabricate, producţie în curs de execuţie);
Qi – producţia imobilizată (realizată în regie proprie pentru consum intern).
De remarcat faptul că datele utilizate la calcularea acestui indicator nu sunt comparabile întrucât
producţia vândută este exprimată în preţuri de vânzare, iar variaţia producţiei stocate şi
producţia imobilizată sunt evaluate, potrivit reglementărilor contabile (Regulamentul pentru
aplicarea Legii contabilităţii nr.82/1991, art.67), în costuri de producţie.
Indicatorul "Producţia exerciţiului” este util pentru analiza dinamicii şi structurii activităţii de
exploatare, dimensionarea capacităţilor de producţie (a resurselor umane şi materiale), precum şi
la determinarea eficienţei activităţii.

II. ANALIZA RAPOARTELOR DINTRE INDICATORII VALORICI

Pentru a răspunde necesităţilor concrete ale analizei economico-financiare se utilizează

rapoartele statice şi dinamice dintre indicatorii valorici, în baza cărora se construiesc modelele
multiplicative de analiză.
Rapoartele statice, calculate pe baza valorilor absolute ale indicatorilor valorici,
evidenţiază aspectele calitative ale activităţii de producţie şi comercializare prin intermediul
elementelor care diferenţiază aceşti indicatori, după cum urmează:
1) Qv/Qf – reflectă modificarea stocurilor de produse finite;
2) Qf/Qe – reflectă modificarea stocurilor de producţie neterminată (în curs de
fabricatie), în cazul în care nu se are în vedere producţia imobilizată (pentru consum intern);
3) VA/Qe – reflectă modificarea consumurilor de la terţi.
O situaţie normală sau favorabilă pentru întreprindere se înregistrează atunci când
valorile rapoartelor statice cresc, tinzând către 1, ceea ce semnifică o îmbunătăţire a activităţii de
producţie şi comercializare ca urmare a:
1) reducerii stocurilor de produse finite, datorită intensificării livrărilor. Desigur, reducerea
stocurilor trebuie să se realizeze până la acel nivel considerat optim, pentru a nu genera
disfuncţionalităţi în activitatea de desfacere şi a afecta, astfel, relaţiile cu clienţii;
2) diminuării stocurilor de producţie în curs de execuţie (aceasta trebuie să se realizeze
până la acel nivel care nu afectează fluxul tehnologic);
3) reducerii ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate de producţie, pe
seama creşterii eficienţei activităţii. Diminuarea consumului de materii prime, materiale etc. nu
trebuie să se realizeze în detrimentul calităţii produselor realizate.
Diminuarea valorii rapoartelor statice semnifică o deteriorare a activităţii de producţie şi
comercializare datorată:
1) creşterii stocurilor de produse finite, ceea ce generează costuri suplimentare (de stocare,
manipulare etc.) cu impact negativ asupra performanţelor firmei;
2) creşterii stocurilor de producţie în curs de execuţie, ceea ce influenţează nefavorabil
fluxurile financiare ale întreprinderii;
3) creşterii ponderii consumurilor de la terţi cu impact evident negativ asupra rezultatelor
activităţii.
 Rapoartele dinamice se determină pe baza indicilor indicatorilor valorici şi exprimă
evoluţia acestora faţă de o anumită bază de comparaţie. Principalele rapoarte dinamice sunt
următoarele:
1) IQv/IQf – reflectă relaţia dintre ritmul vânzărilor şi cel al fabricaţiei;
2) IQf/IQe – reflectă relaţia dintre ritmul de finalizare a producţiei şi ritmul volumului total
de activitate de producţie;
3) IVA/IQe – reflectă evoluţia gradului de valorificare a resurselor materiale.
Similar interpretării rapoartelor statice, analiza rapoartelor dinamice relevă o situaţie
normală sau favorabilă pentru întreprindere atunci când valorile acestora sunt egale sau mai
mari decât 1, astfel:
1) Când ritmul vânzărilor este egal sau mai mare decât ritmul fabricaţiei (
 ≥
 ),
stocurile de produse finite nu se modifică sau se diminuează;
2) Dacă ritmul de finalizare a producţiei este egal sau mai mare decât ritmul total de
activitate de producţie (
 ≥
 ), stocurile de producţie în curs de execuţie nu se modifică sau
se reduc;
3) Când gradul de valorificare a resurselor materiale este constant sau creşte (
 ≥
 ),
consumurile de la terţi nu se modifică sau se diminuează.
În situaţia în care valorile rapoartelor dinamice sunt mai mici decât 1, întreprinderea
înregistrează o evoluţie nefavorabilă, după cum urmează:
1) Când ritmul fabricaţiei este mai accelerat decât ritmul vânzărilor (
 <
 ),
stocurile de produse finite cresc;
2) Dacă ritmul de finalizare a producţiei este mai mic decât ritmul total de activitate de
producţie (
 <
 ), stocurile de producţie neterminată cresc;
3) Când gradul de valorificare a resurselor materiale scade, consumurile de la terţi cresc
(
 <
 ).

III. ANALIZA CALITĂŢII PRODUSELOR

Calitatea reprezintă „ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui bun sau serviciu
care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate sau implicite”5. Aşadar,
calitatea se verifică în procesul de consum, fiind dată de capacitatea produselor şi serviciilor de
“a răspunde corect la nevoile şi dorinţele consumatorilor”6. În funcţie de aportul pe care bunul
sau serviciul respectiv îl aduce în satisfacerea nevoilor clienţilor, literatura de specialitate7
grupează caracteristicile care determină calitatea astfel:
• caracteristici tehnice (proprietăţile fizice, mecanice, optice, chimice, termice, biologice
etc.);
• caracteristici funcţionale (capacitatea produsului de a satisface nevoia clientului pe durata
sa normată de viaţă);
• caracteristici economice (cheltuieli, consumuri specifice, randament, productivitate);
• caracteristici psihosenzoriale (proprietăţi organoleptice şi estetice);

5
ISO 9000: 2000, www.iso.org
6
Ilieş, L., Managementul calităţii totale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p.13
7
Stancu A., Product Quality Measurement versus Evaluation, The 12th International Conference The Knowledge
Based Organization, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, June, 2007, Economics, Conference
Proceedings IV, ISBN 978-973-7809-71-1, p. 226-233
• caracteristici ergonomice (proprietăţi care contribuie la obţinerea unei satisfacţii maxime
pentru utilizator);
• caracteristici ecologice (efectele asupra mediului mediului înconjurător).
O importanţă deosebită în analiza calităţii produselor trebuie acordată relaţiei dintre
costurile şi efectele calităţii. În faza de concepţie şi execuţie a produselor costurile calităţii includ
cheltuielile cu proiectarea produselor, costul aparaturii de control, costul pregătirii forţei de
muncă, cheltuielile cu controlul şi atestarea calităţii etc.. La acestea se adaugă cheltuielile
datorate noncalităţii, respectiv: cheltuielile cu rebuturile; valoarea produselor înlocuite în
perioada de garanţie; cheltuielile efectuate pentru soluţionarea reclamaţiilor consumatorilor.
Toate aceste cheltuieli trebuie analizate în strânsă legătură cu efectele înregistrate atât la
producător, cât şi la utilizator. În ceea ce priveşte efectele la producător, îmbunătăţirea calităţii
produselor şi serviciilor poate conduce la creşterea performanţelor economico-financiare şi a
competitivităţii, motiv pentru care analiza calităţii producţiei prezintă o importanţă deosebită
pentru orice întreprinzător.
Analiza calităţii la nivel de produs se poate realiza utilizând o diversitate de procedee, în
funcţie de specificul activităţii şi de caracteristicile producţiei. Pentru producţia care poate fi
grupată pe clase de calitate se pot calcula şi analiza următorii indicatori:

1) Coeficientul calităţii stabilit utilizând preţul mediu de vânzare, calculat în baza următoarei
relaţii:
p
Kp = 1 în care:
p0

p=
∑q pi i
sau p =
∑g p
i i

∑q i 100
unde: p i - preţul unitar al produselor din clasa de calitate “i”.
K p >1 – reflectă o îmbunătăţire a calităţii producţiei pe produs ( p1 > p0 ), ca efect al creşterii
ponderii producţiei de calitate superioară în totalul producţiei aferente produsului analizat.

2) Coeficientul mediu de calitate pe produs8 calculat astfel:

Ki =
∑ qi K i sau K = ∑ g i K i
i
∑ qi 100
unde:
qi – volumul producţiei din clasa de calitate “i”;
gi – ponderea producţiei din clasa de calitate “i” în totalul producţiei;
Ki = 1,2,3...corespunzător clasei de calitate (1 reprezentând simbolul calităţii superioare).
Situaţia este favorabilă atunci când coeficientul mediu de calitate pe produs tinde către 1 ( K i
→ 1 ), ceea ce semnifică faptul că cea mai mare parte a produselor realizate sunt de calitate
superioară.

8
Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Opera citată, p.101; Robu V., Anghel I., Şerban E.C., Opera citată, p.120-
121