5.3. Impozitele – noțiuni generale. Impozitul este cea mai veche resursă financiară.

Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie cu titlu nerambursabil, datorată, conform

legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau pentru
averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis stabilit
prin lege. Principalele trăsături ale impozitelor sunt:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă
există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse
impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia
contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă
parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb
în viitor.
Impozitele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei funcţii:
a) Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fiscală) este o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile.
Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general,
folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat,
alte acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.
b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este operaţiunea de
preluare a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în
folosul altora decât posesorii iniţiali ai resurselor.
c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică) Impozitele, în rolul de
instrumente ale politicii economice, pot fi folosite pentru impulsionarea sau suprimarea
dezvoltării unor sectoare sau ramuri ale economiei, de stimulare ori de reducere a producţiei sau
a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere a importului anumitor
bunuri etc.
Încurajarea dezvoltării unui sector (ramuri) economic poate fi realizată şi prin măsuri de
ordin fiscal, cum sunt: micşorarea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care
îşi plasează capitalurile în ramura dată; reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a
mărfurilor autohtone produse în branşa respectivă; stabilirea unor taxe vamale ridicate la
importul produselor şi/sau serviciilor identice sau substituibile de profilul domeniului protejat;
facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la
reducerea profitului impozabil al întreprinderilor din ramura favorizată etc.
Vom menţiona că impozitele sunt instrumente macroeconomice de o deosebită forţă,
provoacă puternice efecte cu caracter diferit, uneori diametral opus, cu totul neaşteptate şi
nedorite. Din acest punct de vedere, acţiunile de politică economică promovate prin intermediul
impozitelor trebuie să fie bine chibzuite fiscal, ajustate la mediul economic şi tradiţiile sociale
concrete, concordate cu instrumentele politicii economice de natură monetară, creditară şi
bugetară.
Impozitul reprezintă un instrument complex alcătuit dintr-un şir de componente.
Principalele elementele ale impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia
Astfel, ca obiect al impozitului poate apărea: venitul sau averea (bunurile) în cazul impozitelor
directe, consumul, în cazul impozitelor indirecte, actele şi faptele realizate de organele statului
pentru care se datorează anumite taxe, de exemplu taxe de timbru şi înregistrare, taxe de
judecată, taxa pentru aplicarea apostilei de stat etc.
Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează
evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau
să difere de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau
preţul acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile impozitului pe
venit. Când este vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem două cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată în m.p. sau ha este
şi element de calcul
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcţie de valoarea acesteia.
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică care potrivit
legii este obligat la plata acestuia.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă
impozitul (căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul
sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri suportatorul impozitului
este o altă persoană decât subiectul. În cazul impozitelor directe aceste două elemente sunt
reprezentate de una şi aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul impozitelor pe salarii,
contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină fiscală. În cazul impozitelor
indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca persoane diferite. Accizul are ca subiect pe
agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri supuse acestui impozit, însă
suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în momentul procurării
produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele indirecte plătite de unele persoane sunt
transpuse în sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori, excepţional, averea).
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea
cilindrică la mijloacele de transport etc.
Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent
unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o cotă fixă sau în cote procentuale.
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea
impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat statului.
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.
Sancţiunile. Cele mai frecvent întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau
sustragere de la impunere sunt majorările de întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru
încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit prevederilor legii penale.
În practica fiscală internaţională întâlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca
formă şi conținut.
În funcție de trăsăturile de fond impozitele se grupează în două categorii:
- impozite directe;
- impozite indirecte.
În funcție de nivelul la care sunt administrate distingem impozite și taxe generale de stat
și impozite și taxe locale. În Republica Moldova, conform Codului Fiscal sunt aplicate 23 de
impozite și taxe, și anume 6 impozite și taxe generale de stat și 17 impozite și taxe locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include: impozitul pe venit; taxa pe valoarea
adăugată; accizele; impozitul privat; taxa vamală; taxele rutiere. Cotele impozitelor și taxelor
generale de stat, se stabilesc de Parlament și sunt prevăzute în CF. Cotele taxelor locale se aplică
de către autorităţile administraţiei publice locale.