2.

Componentele resurselor financiare publice

Marea varietate a resurselor financiare publice implică o clasificare a acestora. Cele mai
importante criterii de clasificare a resurselor sunt din punct de vedere al conţinutului economic,
după regularitatea cu care se încasează la buget, din punct de vedere al provenienţei lor etc.
I. Din punct de vedere al conţinutului economic resursele financiare publice includ:
1. Prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele şi taxele şi alte venituri nefiscale).
Reprezintă principalea categorie de resurse ale statului, însă această parte de venituri are caracter
limitat. Volumul acestora este de cele mai multe ori insuficient.
2. Resursele de trezorerie. Trezoreria este o unitate în cadrul Ministerului Finanţelor prin
care se exercită executarea de casă a bugetului. Resursele de trezorerie constau în împrumuturi
pe termen scurt (pînă la un an) contractate de stat prin emisiunea unor bonuri de tezaur.
Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, deoarece retragerea din circulaţie a
bonurilor de tezaur echivalează cu restituirea sumelor împrumutate de stat de la tezaurul public
pe termen scurt.
3. Resursele provenite din împrumuturi. Resursele provenite din împrumuturi reprezintă
datoria publică pe termen mediu (de 2-5 ani) şi lung (peste 5 ani). In prezent, cînd majoritatea
ţărilor cu economie de piaţă, îndeosebi ţările aflate în perioada de tranziţie la economia de piaţă,
cum este şi Republica Moldova, se confruntă cu deficite bugetare, împrumuturile publice au
devenit un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare.
4. Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire.Această finanţare este posibilă, dar
în acelaşi timp are efecte negative. Pe de o parte, apar efecte inflaţioniste ce duc la sporirea
resurselor financiare: cresc încasările din impozite pe venit, precum şi din impozite indirecte, în
special cele din valoarea adăugată (T.V.A.). Pe de altă parte, inflaţia determină diminuarea
relativă a obligaţiunilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în
situaţia în care rata dobînzii la împrumuturile de stat este mai mică decît nivelul creşterii anuale
a preţurilor exprimate în procente.
II. După regularitatea cu care se încasează la buget, resursele financiare publice pot fi
resursele ordinare sau curente și resursele extraordinare, incidentale sau întîmplătoare.
Resursele ordinare (curente) sînt acelea la care statul apelează în mod obişnuit în condiţii
considerate normale şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate. În această categoria
sînt incluse:
1. veniturile fiscale, formate din impozite și taxe, contribuţii pentru asigurările sociale de
stat și prime de asigurare medicală și
 2. veniturile nefiscale, care cuprind prelevările la buget cu titlu de dividend, redevenţe,
chirii, arenzi etc. de la întreprinderile şi proprietăţile de stat, veniturile de la instituţiile publice şi
diverse alte venituri
Resursele extraordinare sînt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale cînd
resursele curente nu acoperă cheltuielile. în grupa resurselor extraordonare sînt cuprinse:
emisiunea de bani de hîrtie peste necesităţile reale ale circulaţiei băneşti; împrumuturile de stat
interne şi externe; ajutoarele şi alte transferuri primite din străinătate; sumele rezultate din
lichidarea participaţiilor de capital în străinătate; valorificarea peste graniţă a bunurilor
statului etc.
III. Din punct de vedere al provenienţei lor, resursele financiare publice se pot grupa în
resurse interne şi resurse externe. Resursele externe îmbracă, în principal, forma împrumuturilor
de stat externe contractate de la guvernele altor ţări, de la instituţii financiar-bancare
internaţionale, de la bănci private sau de la alţi deţinători de capitaluri băneşti. La acestea se
adaugă diferitele transferuri externe primite sub forma ajutoarelor nerambursabile din partea
altor state sau a unor organisme internaţionale.