Afectarea respiratorie în cazul infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Virusul COVID-19, ca și alte virusuri respiratorii înrudite, are ca poartă de acces în

organism calea aeriană. Astfel, aparatul respirator este și cel mai expus.
Consecințele acestei viroze se exprimă la nivelul organelor care sunt și cele mai
afectate - în prima fază, plămânii și căile respiratorii joase, unde virusul se multiplică.
Ulterior, intervine afectarea tuturor organelor, în special a celor mai dependente de oxigenul
din sângele arterial – creier, muschi și organele interne. Acest lucru se întâmplă ca urmare a
afectării funcției respiratorii și scăderii capacității de difuziune a oxigenului din aerul inspirat,
dar și a scăderii conținutului de oxigen din sânge (saturația de oxigen). Așa se explică, pe de-o
parte simptomatologia pacienților în perioada dezvoltării virozei și, pe de altă parte,
consecințele/efectele pe termen lung după infecția COVID-19.
O parte dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 dezvoltă pneumonie virală,
asociată cu senzație de respirație dificilă și anomalii la examenul clinic și imagistic pulmonar
(radiografie toracică, computer–tomograf, ecografie toracică), care poate avea o evoluție
usoară, moderată sau severă.
Fumătorii, persoanele cu vârstă mai mare de 65 ani și cele care suferă de obezitate și
alte boli cronice, au un risc crescut de a dezvolta pneumonie virală în contextul infecției cu
SARS-CoV-2.
Cazurile ușoare de pneumonie virală cu SARS-CoV-2 se caracterizează prin
modificări de mică amploare la nivelul examenelor imagistice, bilanț biologic cu modificări
discrete ale parametrilor și o stare generală bună, permițând tratament ambulatoriu.
Cazurile moderate și severe sunt asociate cu modificări imagistice mai extinse, bilanț
biologic caracterizat prin inflamație importantă (dar și alte anomalii, în anumite cazuri),
oxigenare inadecvată și stare generală alterată, necesitând internare în spital.
Pacienții care au prezentat forme ușoare sau moderate de pneumonie virală cu SARS-
CoV-2, prezintă rezoluție completă a simptomelor după câteva săptămâni de la debutul clinic.
Perioada aceasta variază între 4 și 12 săptămâni și este de așteptat să fie mai lungă în cazurile
în care pneumonia a fost mai extinsă, în cazurile complicate cu afectarea altor organe și la
persoanele vârstnice cu afecțiuni cronice asociate și capacitate de efort fizic redusă anterior
apariției pneumoniei.
Modificările imagistice (radiologice) asociate pneumoniei virale necesită un timp
îndelungat pentru rezoluție completă, uneori mai mult de 3 luni. Acei pacienți care au
anomalii persistente la 3 luni, vor fi reevaluați prin radiografie toracică după alte 6-8
săptămâni sau vor primi recomandare de completare a investigațiilor prin examen computer-
tomograf toracic pentru o mai bună caracterizare a anomaliilor și identificare a unor eventuale
complicații ale pneumoniei virale cu SARS-CoV-2
Odată ce un pacient se recuperează de COVID-19, continuă călătoria pentru
redobândirea sănătății plămânilor. Cercetările realizate până la ora actuală arată că majoritatea
pacienților vindecați își recapată aproape în totalitate funcția pulmonară, însă există și cazuri
în care această funcție este redobândită parțial. În aproape toate cazurile, însă, este
recomandat un program complet și complex de recuperare, bazat pe mișcare și practicarea de
exerciții ușoare de întărire a musculaturii, odihnă suficientă, alimentație echilibrată.
Când este nevoie de intubare? Concentrația normală a oxigenului în sângele uman se
poziționează oriunde între 95% și 100%. Când aceasta scade sub limita inferioară de 95% se
consideră că pacientul este hipoxic și poate prezenta simptome de insuficiență respiratorie,
însă când hipoxia se acutizează și ajunge la valori de sub 80% și se însoțește de scăderea
tensiunii arteriale sistolice sub 90 mmHg, pacientul îndeplinește condițiile pentru intubare. În
cazurile cele mai grave, distrucția țesutului pulmonar consecutivă inflamației generată de
lupta sistemului imunitar cu virusul aflat la acest nivel, face necesară asistarea respiratorie
adică ventilarea mecanică, deoarece reflexul respirator al pacientului este diminuat sau abolit.