Capitolul III

FIZICALISMUL REDUCTIV
Fizicalismul reductiv
O persoană este identică cu corpul său sau cu o
anumită parte a corpului său, cum este creierul.
Stările mentale sunt (identice cu) anumite stări
fizicale ale creierului și, în general, ale sistemului
nervos central.
Fizicalismul reductiv acceptă principiul cauzării psiho-
fizice.
Cel mai puternic argument reducționist este, probabil
argumentul închiderii cauzale.

2
Behaviorismul logic
Behaviorismul a apărut inițial ca o teorie despre felul în care
trebuie să fie practicată psihologia pentru a dobândi statutul de
știință a naturii.
Behaviorismul metodologic (epistemic):
1. Psihologia științifică trebuie să se bazeze exclusiv pe dovezi
empirice obiective, care pot fi confirmate de mai mulți
observatori externi independenți.
2. Singura dovadă empirică obiectivă pe care o avem despre
existența stărilor mentale este comportamentul, atât cel verbal,
cât și cel non-verbal.
În acest context și în cele ce urmează, termenul empiric denotă
informații dobândite prin intermediul observației și
experimentului.
3
Behaviorismul logic
Behaviorismul logic a apărut inițial ca o teorie filosofică după
care a avea o anumită stare mentală înseamnă a te comporta
într-un anumit fel.
Furia nu este o stare mentală internă care provoacă un
comportament agresiv, ci este chiar acel comportament agresiv,
inclusiv cel verbal.
A avea o durere în urma unei lovituri la picior înseamnă a te
văita, a-ți masa piciorul, a răspunde că simți o durere, dacă ești
întrebat etc.
Se pretinde că problema de a explica posibilitatea interacțiunilor
cauzale minte-corp dispare, deoarece, dacă behaviorismul logic
este corect, o stare mentală este un anumit comportament.

4
Behaviorismul logic
Experiența noastră obișnuită ne spune că stările mentale pot
avea loc și în absența unor comportamente efective.
Cineva poate avea o stare de furie fără să se manifeste în nici
un fel.
Un super-spartan, antrenat stoic să-și ascundă durerea, poate
să aibă o durere, dar să nu se manifeste în nici un fel.
În lucrarea sa, The Concept of Mind (1949), Gilbert Ryle
introducea noțiunea de dispoziție comportamentală, prin
analogie cu proprietățile dispoziționale descrise în științele
naturii.
Printre exemplele tipice de proprietăți dispoziționale sunt
fragilitatea și solubilitatea.

5
Behaviorismul logic
Atunci când spunem că fragilitatea este o proprietate a unor
materiale cum este sticla, înțelegem că, dacă o bucată de sticlă
este supusă unei presiuni suficient de puternice, atunci acea
bucată de sticlă se sparge.
Atunci când spunem că solubilitatea este o proprietate a unor
substanțe cum este zahărul, înțelegem că o bucată de zahăr se
dizolvă, dacă este pusă în apă.
O bucată de sticlă poate să nu se spargă niciodată, după cum o
bucată de zahăr poate să nu fie dizolvată niciodată, dar aceasta
nu înseamnă că sticla nu este casantă sau că zahărul nu este
solubil.
Considerații asemănătoare pot fi aplicate și în legătură cu
comportamentele.

6
Behaviorismul logic
O dispoziție comportamentală este o tendință sau o înclinație a
cuiva de a se comporta într-un anumit fel în anumite
împrejurări, chiar dacă nu se comportă efectiv în acel fel într-un
anumit moment.
A atribui o anumită stare mentală unei persoane este a-i atribui
acelei persoane anumite dispoziții comportamentale.
Starea de furie a unei persoane nu trebuie să fie echivalată cu
un comportament efectiv, de la care aceasta se poate abține, ci
cu dispoziția sa de a adresa cuvinte jignitoare, de a lovi etc.,
dacă este provocată.
Durerea unui super-spartan este dispoziția sa de se văita, de a-
și masa locul dureros, de a spune că simte o durere etc., chiar
dacă el nu manifestă niciodată aceste comportamente.

7
Behaviorismul logic
A atribui o stare mentală ciuva înseamnă a specifica o listă de
dispoziții comportamentale asociate acelei stări mentale.
A atribui cuiva opinia că plouă înseamnă a-i atribui dispoziția de
a-și lua umbrela când iese din casă, de a porni ștergătoarele de
parbriz, dacă este în mașină, de a răspunde „cred că plouă” etc.
Behavioristul logic pretinde că itemii din această listă explică ce
înseamnă a atribui cuiva opinia că plouă, dar includerea unui
astfel de item pe listă se face tocmai pentru că este genul de
comportament pe care te aștepți să îl manifeste cineva care
crede că plouă.
Trebuie să știm deja ce înseamnă a atribui cuiva opinia că plouă
pentru a include itemii respectivi pe listă, astfel că explicația
behavioristului logic este circulară.

8
Behaviorismul logic
O stare mentală apare într-o rețea de alte stări mentale.
Dorința mea de a bea cafea mă face să duc cana la gură, dacă
eu cred că în cană este cafea și nu otravă, să zicem, dacă nu
am dorința contrară de a evita o insomnie etc.
Opinia mea că plouă mă face să iau umbrela când ies din casă,
dacă eu cred în plus că umbrela mă va apăra de ploaie, dacă nu
am dorința contrară de a mă uda etc.
Lista de dispoziții comportamentale despre care se pretinde că
explică o stare mentală trebuie să includă și alte stări mentale
sub care acele dispoziții comportamentale devin sau nu active.
Dată fiind această interdependență holistică dintre stările
mentale, behaviorismul logic eșuează în încercarea de a analiza
mentalul exclusiv în termeni comportamentali.
9
Reducționismul tip-tip
Atunci când întâlnim semeni de-ai noștri, tot ceea ce putem
observa este doar comportamentul acestora, verbal sau/și non-
verbal.
În propriul meu caz, eu pot să-mi dau seama prin reflecție sau
introspecție ce stări mentale conștiente am la un moment dat,
fără să fie nevoie să observ cum mă comport.
Filosoful reducționist recunoaște aspectul „intern” al stărilor
noastre mentale și consideră că, întrucât stările mentale pot
cauza comportamente, stările mentale nu pot fi decât (identice
cu) anumite stări fizicale ale sistemului nervos central.
Modelul reducționismului tip-tip este dat de reducerile
explicative din științele teoretice ale naturii.

10
Reducționismul tip-tip
Un tip este o categorie de obiecte, iar o instanță a unui tip este
un membru al respectivei categorii de obiecte.
În enunțul „iubire și iubire și iubire” avem două cuvinte-tip,
„iubire” și „și”, și cinci instanțe ale acestor două tipuri: trei
instanțe ale cuvântului-tip „iubire” și două instanțe sau cuvinte-
instanță ale cuvântului-tip „și”.
Dacă tu și cu mine avem opinia că Led Zeppelin este cea mai
bună trupă rock a tuturor timpurilor, noi doi împărtășim un tip
specific de stare mentală, care are două instanțe: opinia ta
despre Led Zeppelin și opinia mea despre această trupă.
Două instanțe ale aceluiași tip pot fi doar calitativ identice, nu și
cantitativ identice.

11
Reducționismul tip-tip
Prin reducerea explicativă a unui fenomen, a unui proces sau a
unei stări X la un fenomen, un proces sau o stare Y se înțelege
rezultatul unei investigații empirice care arată că toate faptele
despre X pot fi explicate ca fapte despre Y.
Dacă X se reduce explicativ la Y, atunci este corect să se spună
că X este (identic cu) Y.
Fizica ne-a arătat că temperatura unui gaz este energia cinetică
medie moleculară, iar chimia ne-a arătat că apa este substanța
cu structura moleculară H2O.
O reducere explicativă stabilește o identitate tip-tip: nu numai
apa din paharul din fața mea este identică cu o cantitate de
atomi de H și O compuși în molecule cu structura H2O, ci orice
cantitate de apă este o cantitate de substanță cu structura H2O.

12
Reducționismul tip-tip
Reducționismul tip-tip în filosofia minții susține că o
„neuroștiință” a viitorului va stabili că orice tip de
stare mentală este identic cu un anumit tip de stare
fizicală a creierului sau, în general, a sistemului
nervos central
Vom numi această pretenție teza identității tip-tip
(TITT).
Durerea este un tip de stare mentală despre care
neuroștiința viitorului ne va arăta că este identic cu
un tip de stare fizicală, e.g. stimularea fibrelor C.

13
Reducționismul tip-tip
Să ne amintim Legea lui Leibniz: dacă X este identic cu Y,
atunci X și Y au exact aceleași proprietăți.
De aici rezultă că dacă un tip T1 este identic cu un tip T2, atunci
orice instanță a lui T1 este o instanță a lui T2 și reciproc.
Dacă durerea ar fi identică cu stimularea fibrelor C, atunci:
(1) orice ființă care simte o durere la momentul t are fibre C și
acestea sunt stimulate la momentul t și
(2) orice ființă care are fibre C și acestea sunt stimulate la
momentul t simte o durere la momentul t.
Altfel spus, în mod necesar, la orice ființă durerea ar fi realizată
de stimularea fibrelor C, astfel că, dacă o ființă nu are fibre C
sau acestea nu sunt stimulate, atunci acea ființă nu ar putea
avea o durere.
14
Ipoteza realizabilității multiple
Vom spune că un tip este multiplu realizabil, dacă
este posibil ca instanțele acelui tip să fie realizate de
instanțele a două sau mai multe tipuri diferite.
De exemplu, dacă este posibil ca instanțe ale tipului
mental durere să fie realizate de instanțe ale tipului
neural stimularea fibrelor C și de instanțe ale tipului
neural stimularea fibrelor D, unde stimularea fibrelor
C ≠ stimularea fibrelor D, atunci vom spune că tipul
mental durere este multiplu realizabil.
Conform IRM, orice tip de stare mentală este
multiplu realizabil.
15
Ipoteza realizabilității multiple
Prin „argument al plauzibilității” se înțelege un argument prin
care sunt supuse comparației două sau mai multe ipoteze
concurente privind același fenomen, fapt etc. Dintre acestea,
ipoteza cea mai plauzibilă este cea în lumina căreia evidența
disponibilă este mai probabilă.
Să presupunem că cineva vrea să ne convingă că succesul la
jocul de table nu este exclusiv o chestiune de noroc, atrăgându-
ne atenția că aproximativ aceeași jucători sunt prezenți an de
an la turneele internaționale de table on-line.
I1: Succesul la jocul de table este exclusiv o chestiune de
noroc.
I2: Succesul la jocul de table cere priceperea de a juca.

16
Ipoteza realizabilității multiple
Argumentul plauzibilității al lui Putnam:
TITT: Orice tip de stare mentală este identic cu
un tip de stare fizicală a creierului sau a
sistemului nervos central.
IRM: Orice tip de stare mentală este multiplu
realizabil.
Care dintre aceste două ipoteze face mai probabil
faptul că, după cât se pare, mamiferele, reptilele și
caracatițele pot avea același tip de stare mentală,
cum este durerea?

17
Ipoteza realizabilității multiple
Dacă TITT ar fi adevărată, atunci ar rezulta că, ori de câte ori
simt o durere, membrii acestor specii au instanțe ale aceluiași
tip de stare fizicală.
Din câte știm despre sistemul nervos central al mamiferelor,
reptilelor și caracatițelor, avem temeiuri puternice pentru a ne
îndoi că aceste forme de viață au instanțe ale aceluiași tip de
stare fizicală atunci când simt o durere.
Dacă acceptăm IRM, faptul că mamiferele, reptilele și
caracatițele pot avea instanțe ale aceluiași tip de stare mentală,
cum este durerea, apare ca fiind cel puțin mai ușor de înțeles,
dacă nu cumva mai probabil, decât dacă acceptăm TITT.
Între aceste două ipoteze, IRM apare ca fiind cea mai
plauzibilă.

18
Ipoteza realizabilității multiple
IRM poate fi folosită pentru a formula un argument direct
împotriva reducționismului tip-tip, numit argumentul
realizabilității multiple:

(1) Dacă tipul mental M este identic cu tipul fizical F, atunci în

mod necesar orice instanță a tipului M este o instanță a tipului
F și reciproc.
(2) Nu este în mod necesar cazul că orice instanță a tipului
mental M este o instanță a tipului fizical F și reciproc.
(3) Prin urmare, tipul mental M nu poate fi identic cu tipul
fizical F.
Argumentul este valid (modus tollens).

19
Ipoteza realizabilității multiple
Dacă tipul mental durere ar fi realizat de un anumit tip fizical,
cum este stimularea fibrelor C, ar rezulta că numai ființele al
căror sistem nervos conține fibre C pot simți durerea.
Este extrem de implauzibil să asumăm că animale cu un alt fel
de sistem nervos sau ființe extraterestre care nu au un creier, în
sensul în care noi înțelegem acest termen, nu pot simți durerea
doar pentru că nu au fibre C.
Este mult mai plauzibil să asumăm că tipul mental durere poate
fi realizat de tipuri diferite de stări fizicale la diferite ființe.
Filosofii fizicaliști sau atrași de fizicalism au formulat câteva
răspunsuri la această problemă.

20
Teoria tipurilor disjunctive
Logicienii numesc propoziție disjunctivă o propoziție
compusă de forma p sau q
În „Rezervorul de benzină este gol sau bateria este
descărcată”, înțelegem că are loc una sau alta dintre
faptele la care se referă propozițiile componente, dar
nu este exclus să aibă loc ambele fapte.
O astfel de propoziție exprimă o disjuncție
neexclusivă și se consideră că o propoziție de acest
fel este adevărată, dacă cel puțin una dintre
propozițiile componente este adevărată.

21
Teoria tipurilor disjunctive
În „Te aștept la masă sâmbătă sau duminică”,
înțelegem în mod normal că suntem invitați la o
sigură masă, nu la două sau, altfel spus, că are loc
una sau alta dintre faptele la care se referă
propozițiile componente și este exclus să aibă loc
ambele fapte.
O astfel de propoziție exprimă o disjuncție exclusivă
și se consideră că o propoziție de acest fel este
adevărată, dacă numai una dintre propozițiile
componente este adevărată.

22
Teoria tipurilor disjunctive
TTD:
Tipurile de stări mentale sunt multiplu realizabile de tipuri de
stări fizicale.
Orice tip de stare mentală este identic cu disjuncția
neexclusivă a tuturor tipurilor de stare fizicală cu care se
corelează acel tip de stare mentală.
Dacă durerea ar fi realizată de stimularea fibrelor C la oameni,
de stimularea fibrelor D la șopârle, de stimularea fibrelor E la
caracatițe etc., atunci tipul mental durere ar fi identic cu
următorul tip disjunctiv neexclusiv:
stimularea fibrelor C sau stimularea fibrelor D sau stimularea
fibrelor E sau ...

23
Teoria tipurilor disjunctive
Legile din științele teoretice ale naturii sunt, de regulă,
generalizări închise ca în

Pentru orice x (x este apă = x are structura moleculară H2O)

IRM implică faptul că un tip mental dat M este realizat de un

număr indefinit de mare de tipuri fizicale diferite F1, F2, …,
astfel că acceptarea tipurilor disjunctive ar conduce la
generalizări deschise de forma

Pentru orice x (x este M = x este F1 sau x este F2 sau …)

Generalizările disjunctive deschise nu constituie legi științifice
autentice iar tipurile sau proprietățile disjunctive pe care le
conțin nu exprimă proprietăți autentice.

24
Teoria tipurilor disjunctive
Generalizări deschise sunt extrem de
indeterminate.
Dacă am ști cu certitudine doar că durerea
este stimularea fibrelor E la moluște, ar
rezulta, după cum ne arată știința logicii, că
propoziția „Durerea este stimularea fibrelor C
la oameni sau stimularea fibrelor D la șopârle
sau stimularea fibrelor E la moluște sau ...”
este adevărată.

25
Teoria reducerilor locale
TRL: Orice tip de stare mentală este relativ la o specie sau o
colecție de subiecți ai experienței.
Din acest punct de vedere, nu există, de exemplu, ceva precum
durere în sens larg, de regăsit ca atare la oameni, la șopârle, la
caracatițe etc., ci mai multe tipuri mentale restrânse: durere-la-
oameni, durere-la-șopârle, durere-la-caracatițe etc.
Adepții TRL consideră că neuroștiința viitorului ne va arăta că
mentalul se reduce la fizical, dar nu prin reduceri globale, de
felul celor implicate de TITT, ci prin reduceri locale, relative la
anumite specii, de genul durerea-la-oameni este stimularea
fibrelor C, durerea-la-șopârle este stimularea fibrelor D,
durerea-la-caracatițe este stimularea fibrelor E etc.

26
Reducționismul instanță-instanță
Orice instanță a unui tip de stare mentală este identică cu o
instanță a unui tip de stare fizicală, care nu este în mod necesar
o instanță a aceluiași tip de stare fizicală în fiecare caz (teza
identității instanță-instanță: TIII)
Durerea pe care o simt acum în talpă este identică cu o stare
neurală care are loc acum în sistemul meu nervos central.
TIII:
Dacă două ființe au instanțe ale aceluiași tip de stare
fizicală, atunci ele instanțiază același tip de stare mentală
Dacă două ființe au instanțe ale aceluiași tip de stare
mentală, atunci ele pot instanția tipuri fizicale diferite (ceea
ce este în acord cu IRM)

27
Reducționismul instanță-instanță
Dacă tu ai o instanță a tipului de stare fizicală
stimularea fibrelor C și eu am o instanță a aceluiași
tip de stare fizicală, atunci fiecare dintre noi are câte
o instanță a tipului mental durere.
Dacă, însă, tu ai o instanță a tipului de stare mentală
durere și caracatița Paul are o instanță a aceluiași tip
de stare mentală, tu ai o instanță a tipului fizical
stimularea fibrelor C, în timp ce caracatița are o
instanță a tipului fizical stimularea fibrelor D.
TIII depășește problema ridicată de IRM.

28
Argumentul cunoașterii
Conform reducționismului, nu există proprietăți non-fizicale în
lume: toate proprietățile sunt în ultimă instanță reductibile la
proprietățile descrise de fizica fundamentală
Argumentul cunoașterii (AC) este un argument anti-reducționist
care atacă această pretenție, încercând să dovedească existența
unor proprietăți non-fizicale
Unele dintre stările noastre mentale au trăsături calitative
distincte, la care se face referire în mod tipic prin expresia „cum
este pentru mine să …”, numite în jargonul filosofic
contemporan qualia
De exemplu, este cumva pentru mine să ascult Kashmir, să simt
mirosul de cafea proaspăt râșnită, să am o durere pulsatilă sau
una continuă etc.

29
Argumentul cunoașterii
Proprietăți relaționale ale obiectelor: proprietăți pe
care un obiect le are prin relațiile acelui obiect cu alte
obiecte
Proprietăți intrinseci ale obiectelor: proprietăți pe
care un obiect le are independent de relațiile acelui
obiect cu alte obiecte
Pentru obiectele fizicale, poziția este o proprietate
relațională, iar forma este o proprietate intrinsecă
Qualia apar ca fiind proprietăți intrinseci ale
experiențelor noastre conștiente.

30
Argumentul cunoașterii
AC este un experiment mental care intenționează să
arate că proprietățile de acest fel, numite și
proprietăți fenomenale, sunt distincte de și
ireductibile la proprietăți fizicale, întrucât:
X poate să cunoască, în principiu, toate faptele
fizicale relevante despre un anumit tip de
experiență conștientă, dar
X poate să nu știe nimic despre cum este să ai
efectiv acea experiență
AC a fost avansat de filosoful Frank Jackson

31
Argumentul cunoașterii
Mary, este un super-savant în domeniul percepției
culorilor. Ea cunoaște toate faptele fizicale relevante
cu privire la radiația electromagnetică și spectrul
vizibil, precum și toate faptele neuro-fiziologice
relevante despre percepția culorilor la oameni
Mary nu a văzut niciodată o culoare, întrucât și-a
petrecut viața într-o cameră în alb și negru și nuanțe
de gri, unde a dobândit toate cunoștințele sale prin
intermediul unor cărți în alb și negru și a unui
monitor TV alb-negru
Mary părăsește camera sa acromatică și i se arată o
roșie
32
Argumentul cunoașterii
Mary a învățat un fapt nou cu această ocazie,
și anume cum este să vezi roșu
Acest fapt nu se află printre faptele fizicale
despre percepția culorilor la oameni, întrucât
Mary avea deja cunoașterea completă a
acestora
Nu toate faptele despre percepția culorilor
sunt fapte fizicale, deci reducționismul este
fals
33
Argumentul cunoașterii
(1) Înainte ca Mary să iasă din cameră, ea cunoștea toate faptele
fizicale despre percepția culorilor la oameni.
(2) După ce Mary a ieșit din cameră, ea a dobândit informație
factuală nouă despre percepția culorilor la oameni, și anume a
învățat cum este să vezi roșu.
(3) Prin urmare, Mary nu cunoștea toate faptele despre percepția
culorilor la oameni înainte să iasă din cameră (din (1) și (2))
(4) Prin urmare, nu toate faptele despre percepția culorilor la
oameni sunt fapte fizicale (din (1) și (3))
(5) Dacă reducționismul este adevărat atunci toate faptele despre
percepția culorilor la oameni sunt fapte fizicale.
(6) Prin urmare, reducționismul este fals (din (4) și (5))

34
Ipoteza capacității (abilității)
Cunoașterea-că se referă la informația pe care o dobândim atunci
când știm că lucrurile stau într-un fel sau în altul
Cunoașterea-că este tipul de cunoaștere pe care îl avem atunci
când înțelegem sensul unui enunț ca în „Știu că apa este H2O” sau
„Știu că nu toate lebedele sunt albe”
Cunoașterea-că echivalează cu dobândirea de informație factuală
Cunoașterea-cum se referă la dobândirea unor capacități sau
abilități de a face ceva, cum ar fi, de exemplu, a înota sau a-ți lega
șireturile la pantofi
Cunoașterea-cum nu este dobândire de informație factuală: Când
am învățat să înot, nu am învățat că lucrurile stau într-un fel sau
altul, ci am dobândit abilitatea de a mă deplasa la suprafața apei
sau în apă, executând mișcări ritmice ale brațelor și picioarelor

35
Ipoteza capacității (abilității)
Ipoteza capacității (a abilității): ceea ce a dobândit Mary după
ce a părăsit camera nu este cunoaștere-că, adică informație
factuală, ci doar cunoaștere-cum
Această obiecție pune în discuție premisa (2)
După ce a privit roșia, Mary a dobândit, de exemplu, capacitatea
de a recunoaște alte apariții ale culorii roșu în viitor, de a-și
imagina culoarea roșu, de a-și aminti cum este să vezi roșu, de
a compara roșul cu albul și negrul etc.
Din acest punct de vedere, sintagma „cum este să …” nu are în
vedere decât astfel de capacități
Cunoașterea factuală pe care o avea Mary înainte de a părăsi
camera este completă, deci reducționismul este salvat

36
Ipoteza capacității (abilității)
Răspuns: Mary a dobândit noi capacități sau abilități, de felul
celor menționate mai sus, atunci când a părăsit camera, dar
această cunoaștere-că nu este tot ceea ce a dobândit
Cunoașterea-cum și cunoașterea-că sunt adesea interconectate
sau relaționate în modalități complexe, mai ales în privința unor
abilități cognitive complicate, cum sunt recunoașterea și
imaginarea, despre care se presupune că le-a dobândit Mary
după ce a părăsit camera
A recunoaște ceva, cum ar fi o culoare sau o clădire, înseamnă a
aprecia că elementul respectiv are suficient de multe proprietăți
în comun cu ceva ce am întâlnit înainte, făcând o comparație cu
reprezentare mentală a acelui element, stocată în memorie

37
Ipoteza capacității (abilității)
Cunoașterea pe care o avem atunci când facem comparații de
felul menționat este cunoaștere-că
Atunci când recunosc această clădire ca fiind pensiunea în care
am stat anul trecut la munte, eu am cunoașterea factuală că
acea pensiune are patru etaje, că este zugrăvită la exterior în
albastru, că se află între pensiunea X și pensiunea Y etc.
Pare implauzibil că Mary ar putea avea abilitatea de a
recunoaște viitoare apariții ale culorii roșu fără să aibă și
cunoașterea factuală că a vedea roșu arată în felul acesta.
Pe scurt, conform acestei versiuni de răspuns, după ce a părăsit
camera alb-negru, Mary a dobândit atât cunoaștere-cum, cât și
cunoaștere-că, deci premisa (2) este adevărată

38
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi (CN/FV): Mary a dobândit
cunoaștere-că nouă după ce a părăsit camera, dar ea nu a
învățat cu această ocazie un fapt nou, ci un fapt pe care îl
cunoștea deja din camera sa sub o altă descriere sau sub un alt
mod de prezentare
Mihaela știe că apa fierbe la temperatura de 1000C la nivelul
mării. După câteva lecții de chimie, Mihaela află că substanța cu
structura moleculară H2O fierbe la temperatura de 1000C la
nivelul mării. Mihaela dobândește cunoaștere-că nouă, dar
aceasta este cunoaștere a unui fapt pe care el îl cunoștea
anterior sub un alt mod de prezentare, și anume că apa fierbe la
1000C la nivelul mării

39
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Putem să cunoaștem un fapt sub o anumită descriere sau
sub un anumit mod de prezentare, dar să nu-l cunoaștem
sub o altă descriere sau sub un alt mod de prezentare
Înainte de a părăsi camera, Mary știa cum este să vezi
roșu sub o descriere neuroștiințifică obiectivă, cum ar fi,
să zicem, ca apariție a stării neurale N56.
După ce a părăsit camera, ea a dobândit cunoaștere-că
nouă despre același fapt sub o descriere subiectivă și
demonstrativă, și anume că în felul acesta este cum este
să vezi roșu sau, altfel spus, că să vezi roșu este în felul
acesta

40
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Ea nu a învățat un fapt nou, ci un fapt „vechi” sub o
altă descriere
Concluzia parțială (3) a argumentului cunoașterii
poate fi respinsă: Mary cunoștea toate faptele despre
percepția culorilor la oameni încă din camera sa, ceea
ce înseamnă că toate aceste fapte sunt fizicale
CN/FV revine astfel la a susține că trecerea de la
premisele (1) și (2) la concluzia parțială (3) este
nevalidă

41
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Se spune că un enunţ este a priori, dacă putem cunoaşte
adevărul pe care îl exprimă independent de orice experienţă
Se spune că un enunţ este a posteriori, dacă adevărul pe care îl
exprimă poate fi cunoscut doar prin raportare la o anumită
experiență, la felul în care stau sau au stat lucrurile sau, altfel
spus, dacă adevărul său trebuie să fie descoperit
„Toți burlacii sunt bărbați necăsătoriți” și „Dacă Ștefan cel Mare
a domnit cel puțin 10 ani, atunci el a domnit cel puțin 9 ani”
sunt a priori
„Unii burlaci sunt nefericiți” și „Ștefan cel Mare a domnit în
Moldova între anii 1457 și 1504” sunt a posteriori

42
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Se spune că două concepte X și Y sunt conectate a
priori în cazul în care, dacă un subiect S are
conceptul X, atunci S poate să aibă conceptul Y fără
raportare la vreo experiență
Dacă ştim că Mihai este divorţat, atunci noi ştim, fără
a ne raporta la vreo experiență, că Mihai este
necăsătorit. Astfel, conceptul de divorţat şi conceptul
de necăsătorit sunt conectate a priori
Pentru concizia exprimării, vom prescurta descrierile
„apariția stării neurale N56” și „să vezi roșu este în
felul acesta”, respectiv, prin „N56” și „acesta”
43
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Răspuns:
1. Susținătorii CN/FV susțin că descrierile „N56” și „acesta”
sunt co-referențiale, adică servesc pentru referirea la același
fapt, și anume cum este să vezi roșu, astfel că enunțul „N56
este (identic cu) acesta” exprimă un adevăr
2. Dacă exprimă un adevăr, enunțul „N56 este (identic cu)
acesta” este a posteriori: un enunț al cărui adevăr Mary a
trebuit să-l descopere
3. Cum putem explica împrejurarea că deși descrierile „N56” și
„acesta” sunt co-referențiale, „N56 este (identic cu) acesta” este
a posteriori?

44
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Să încercăm o explicație prin analogie:
„Luceafărul de Seară” și „Luceafărul de Dimineață” sunt co-
referențiale: ele se referă la același corp ceresc, și anume
planeta Venus
Cu toate acestea, ca și enunțul „N56 este (identic cu)
acesta”, enunțul „Luceafărul de Seară este (identic cu)
Luceafărul de Dimineață” este a posteriori: un enunț al cărui
adevăr a trebuit să fie descoperit
Această explicație prin analogie nu este disponibilă din
perspectiva CN/FV, care se dorește a fi o obiecție anti-dualistă
la adresa argumentului cunoașterii

45
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Două descrieri co-referențiale furnizează două modalități diferite
de cunoaștere a referentului lor, deoarece caracterizează acest
referent ca având două proprietăți diferite
Descrierea „Luceafărul de Seară” caracterizează referentul său
ca având proprietatea de a fi vizibil seara, iar descrierea
„Luceafărul de Dimineață” caracterizează referentul său ca
având proprietatea de a fi vizibil dimineața, iar aceste două
proprietăți sunt diferite și ireductibile una la cealaltă
Prin analogie cu acest exemplu, dacă „N56” și „acesta” sunt co-
referențiale, atunci proprietatea de a fi aceasta este diferită de
și ireductibilă la proprietatea N56, or adepții CN/FV doresc să
apere pretenția că cele două proprietăți sunt identice

46
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
O altă explicație a împrejurării că „N56 este (identic cu) acesta”
este a posteriori face apel la distincția dintre concepte și
proprietăți
Un concept (sau noțiune) este o modalitate de a gândi sau a
concepe un obiect
O proprietate este o modalitate în care poate fi realmente un
obiect, independent de conceptele pe care noi le avem despre
acel obiect
Proprietatea de a fi apă este identică cu proprietatea de a fi
substanța având structura moleculară H2O
Conceptul nostru de apă este diferit de conceptul nostru de
substanță cu structura moleculară H2O

47
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Noi concepem apa ca fiind un lichid transparent pe care
îl găsim în râuri și lacuri, care cade din nori când plouă,
care curge de la robinet, cu care ne spălăm, pe care îl
bem etc.
Conceptul de H2O este situat într-un cadru teoretic: un
compus chimic ale cărui molecule sunt alcătuite din doi
atomi de hidrogen și un atom de oxigen
Ca atare, conexiunea dintre aceste două concepte este
a posteriori, întrucât a trebuit să fie descoperită
Cu toate acestea, aceste două concepte selectează
aceeași proprietate naturală

48
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Proprietatea de a fi apă este identică cu proprietatea de a fi
H2O, dar conceptul de apă este diferit de conceptul de H2O
Aplicând la CN/FV distincția ilustrată mai sus, conceptul
fenomenologic de acesta al lui Mary și conceptul său științific de
N56 selectează aceeași proprietate, și anume cum este să vezi
roșu, deși sunt concepte diferite (poate mai diferite între ele
decât conceptele noastre de apă și H2O) care, ca și conceptele
noastre de apă și H2O, pot fi conectate doar a posteriori
În felul acesta se poate explica de ce Mary putea să cunoască
faptul că să vezi roșu este să ai starea neurală N56 fără să știe
că să vezi roșu este în felul acesta sau, altfel spus, că enunțul
„N56 este (identic cu) acesta” este a posteriori, fără a implica
vreo formă de dualism al proprietăților

49
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Strategia explicativă concepte/proprietăți oferă o explicație
plauzibilă și disponibilă pentru un adept al CN/FV a faptului
că enunțurile de identitate dintre mental și fizical sunt a
posteriori
Forța intuitivă a strategiei concepte/proprietăți este dată de
capacitatea sa de a justifica natura empirică a enunţurilor de
identitate dintre proprietăţi cum sunt „apa = H2O” sau
„fulgerul = descărcare electrică”
Se poate transfera această forță asupra capacităţii sale de a
justifica enunţurile de identitate dintre termeni
fenomenologici, cum este „acesta”, şi termeni neurali, cum
este N56?

50
Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi
Fie următoarele două enunțuri de identitate:
(1) Fulgerul = descărcare electrică atmosferică
(2) Să vezi roşu este în felul acesta = apariţia stării neurale N56.
În privinţa (1), cunoaşterea completă a legilor fizicii, în
conjuncţie cu o descriere completă a sistemului nostru perceptiv
vizual, explică şi prezice de ce noi percepem descărcarea
electrică dintre doi nori sau dintre un nor şi pământ ca un arc
luminos strălucitor
În privinţa (2), este greu de văzut cum astfel de legi şi
regularităţi naturale şi perceptuale ar putea explica sau prezice
vreodată de ce vederea unei roșii poate avea trăsătura calitativă
internă specifică pe care o are

51
Rezumat și concluzii
Am prezentat, în principal, behaviorismul logic și reducționismul
tip-tip
Am văzut că behaviorismul logic se confruntă cu dificultăți
conceptuale majore în încercarea de a reduce stările mentale la
dispoziții comportamentale și nu oferă o explicație satisfăcătoare
asupra propriilor noastre minți
Reducționismul recunoaște aspectul „intern” al stărilor noastre
mentale și consideră că, întrucât stările mentale pot cauza
comportamente, stările mentale nu pot fi decât (identice cu)
anumite stări fizicale ale creierului sau, în general, ale sistemului
nervos central

52
Rezumat și concluzii
Reducționismul tip-tip, conform căruia orice tip de stare mentală
este identic cu un anumit tip de stare fizicală, este subminat de
ipoteza realizabilității multiple a lui Hilary Putnam, conform
căreia este extrem de implauzibil ca un tip mental, cum este
durerea, să fie realizat de un singur tip de stare fizicală
Am examinat câteva răspunsuri fizicaliste la această problemă:
teoria tipurilor disjunctive, teoria reducerilor locale și
reducționismul instanță-instanță
În final, am expus un argument împotriva reducționismului în
general, argumentul cunoașterii al lui Frank Jackson, și am
evaluat două obiecții fizicaliste la adresa acestui argument:
ipoteza capacității (sau a abilității) și ipoteza cunoaștere
nouă/fapt vechi

53
Rezumat și concluzii
Fizicalismul reductiv este o teorie filosofică potrivit căreia stările
mentale sunt reductibile explicativ la și în ultimă instanță
identice cu anumite stări fizicale ale creierului sau, în general,
ale sistemului nervos central
Varianta inițială de fizicalism reductiv, reducționismul tip-tip, a
fost iremediabil contestată de ipoteza corelabilității multiple,
avansată de Hilary Putnam
Filosofii fizicaliști au rafinat reducționismul tip-tip pentru a putea
răspunde la problema ridicată de IRM
Un argument important împotriva reducționismului în general
este argumentul cunoașterii al lui Frank Jackson, conform căruia
există proprietăți mentale, qualia, diferite de și ireductibile la
proprietăți fizicale, deci reducționismul este fals

54
Rezumat și concluzii
Ipoteza CN/FV reprezintă o încercare remarcabilă de a apăra
fizicalismul în fața qualia, această ipoteză trebuie totuși să
explice de ce adevărurile exprimate de enunțurile de identitate
dintre termenii fenomenologici care caracterizează experiențele
noastre interne conștiente și termeni neurali pot fi cunoscute
doar a posteriori
Pentru fizicalistul reductiv rămâne de explicat diferența
epistemică dintre identitățile descoperite în științele teoretice ale
naturii și identitățile în care un termen este subiectiv și
demonstrativ și celălalt este neural

55