Capitolul IV

SEMNUL MENTALULUI
Obiecte mentale și obiecte non-mentale
Non-mental Mental
Rio de Janeiro dureri

oxigen depresii

corpuri umane opinii

electricitate dorințe

greutate speranțe

molecule amintiri

Semn al mentalului: o trăsătură pe care o au toate

stările mentale și numai stările mentale.

2
Intenționalitatea
Franz Brentano (1838-1917) propunea ca semn al
mentalului intenționalitatea: trăsătura stărilor
mentale de a fi despre ceva din afara lor însele.
Pretenția că intenționalitatea este semnul mentalului
revine la a susține două teze:
(A) Toate stările mentale sunt intenționale, i.e. sunt
despre ceva.
(B) Orice prezintă intenționalitate, i.e. este despre
ceva, este o stare mentală.

3
Intenționalitatea
Obiectul despre care este o stare intențională se
numește obiect intențional al stării respective.
Opinia mea că Led Zeppelin este cea mai bună trupă
rock a tuturor timpurilor este despre Led Zeppelin (și
trupele rock).
Dorința mea de a bea o cafea este despre cafea.
Amintirile mele despre orașul Rio de Janeiro sunt
despre Rio de Janeiro.
Trupa Led Zeppelin, cafeaua și orașul Rio de Janeiro
nu sunt despre ceva.

4
Intenționalitatea
La prima vedere, intenționalitatea pare a fi o relație binară, în
sensul teoriei logice a relațiilor: o relație de forma X este despre
Y, unde X este o stare mentală a unei persoane și Y este un
obiect, în mod tipic extra-mental.
Relațiile implică în mod obișnuit existența obiectelor care stau în
relația respectivă: dacă X stă într-o relație cu Y, atunci atât X,
cât și Y există.
Dacă X stă lângă Y, atunci atât X, cât și Y trebuie să existe.
Obiectul extra-mental unei stări mentale intenționale nu este
întotdeauna un obiect existent: independența de existență.
Faptul că Moș Crăciun nu există nu îl poate împiedica pe un
copil să creadă că Moș Crăciun îi va aduce jucării.

5
Intenționalitatea
Dacă X stă într-o relație cu Y, atunci Y este un obiect
cu proprietăți determinate.
O stare mentală intențională poate să fie despre un
obiect cu proprietăți nedeterminate și se pune
problema ce poate fi un astfel de obiect:
independența de determinare.
Pot să doresc să am un câine fără să mă gândesc la
un câine cu blana de o anumită culoare.
Nu pot să dresez un câine fără să dresez un câine cu
blana de o anumită culoare.

6
Intenționalitatea
Dacă X stă într-o relație cu Y, X și Y sunt obiecte care pot fi
identificate independent de faptul că se întâmplă să fie
relaționate într-un fel sau altul.
Dacă X stă lângă Y, obiectul care este X ar fi același X
independent de faptul că stă sau nu lângă Y.
Stările intenționale sunt dependente de relaționare.
O opinie nu poate fi identificată indiferent de obiectul său.
Opinia mea că orașul Rio de Janeiro este pitoresc nu poate fi
într-un alt moment opinia mea că orașul Tecuci este pitoresc.
Obiectul despre care este sau se presupune că este o opinie
este esențial pentru ceea ce este acea opinie.

7
Intenționalitatea
Dacă X stă într-o relație cu Y și Y este identic cu Z, atunci X stă
în aceeași relație cu Z.
Dacă Oedip este căsătorit cu Regina Iokasta și Regina Iokasta
era mama lui, atunci Oedip este căsătorit cu mama lui.
O stare intențională poate să fie despre Y și să nu fie despre Z,
chiar dacă Y este identic cu Z.
Oedip dorea să se căsătorească cu Regina Iokasta și nu dorea
să se căsătorească cu mama lui, deși Regina Iokasta era mama
lui.
Intenționalitatea unei stări mentale depinde de felul în care este
conceput sau reprezentat obiectul despre care este starea
respectivă: dependența de conceptualizare.

8
Intenționalitatea
(A) Toate stările mentale sunt intenționale, i.e. sunt despre
ceva. DISCUȚIE:
Senzațiile, precum durerea, foamea sau greața și stările de
anxietate, depresie sau euforie nu pot fi caracterizate ca fiind
despre ceva.
Nu este deloc clar în ce sens migrena pe care o simt acum este
despre ceva (e.g. despre cafea), în timp ce opinia mea că ar fi
bine să iau un analgezic este despre analgezic.
Intenționalitatea nu este o trăsătură necesară a stărilor
mentale.
(A′) Numai unele stări mentale prezintă intenționalitate.

9
Intenționalitatea
Unele stări mentale intenționale pot avea și trăsături non-
intenționale.
Experiențele perceptive par să prezinte intenționalitate, în
sensul că o percepție este îndreptată sau direcționată către un
obiect care nu este un obiect mental intern.
Experiențele senzoriale și perceptive au trăsături calitative
distincte, („cum este să …”), pe care filosofii le numesc „qualia”.
Qualia nu au proprietăți intenționale, întrucât, acestea sunt
proprietăți intrinseci ale stărilor mentale conștiente.
Prin urmare, deși experiențele perceptive prezintă
intenționalitate, acestea par să aibă și proprietăți non-
intenționale, și anume qualia.

10
Intenționalitatea
(B) Orice prezintă intenționalitate, este o stare mentală.
DISCUȚIE:
Se susține că există entități non-mentale care prezintă
intenționalitate: enunțurile, hărțile, fotografiile, picturile etc.
Enunțul „Pisicile sunt mamifere” este despre pisici (și despre
mamifere), o hartă este despre teritoriul cartografiat etc.
Intenționalitatea acestor entități non-mentale este derivată de la
relația lor cu stările mentale ale subiecților.
Stările mentale care sunt despre ceva au intenționalitate
autentică.
(B′) Orice prezintă intenționalitate autentică este o stare
mentală.

11
Intenționalitatea
Având în vedere (A′), este cel puțin discutabil dacă semnul
mentalului este intenționalitatea.
Tezele (A′) și (B′) pun următoarea problemă (Problema lui
Brentano):
Dacă intenționalitatea autentică este o trăsătură reală și
ireductibilă a unor stări mentale, cum poate fi completat
proiectul fizicalist de a explica stările mentale în termeni
pur fizicali?
Răspunsul filosofului dualist: „Nu poate fi completat.”
Filosoful fizicalist trebuie să arate cum pot avea intenționalitate
autentică fenomenele și stările fizicale despre care pretinde că
pot explica stările mentale.

12
Înclinația semantică
Problema nerezolvată a intenționalității:

1. Logica relațiilor nu poate explica satisfăcător presupusa

relație dintre o stare intențională și obiectul său intențional.
2. Este plauzibil să considerăm că, atunci când atribuim
unui subiect o stare mentală intențională, verbul referitor
la acea stare exprimă o relație dintre un subiect și altceva.

În „Mihaela crede că plouă”, „crede”, exprimă o relație între un

subiect și altceva. Ce este acest altceva?
Înclinația semantică: stările mentale sunt atitudini
propoziționale.

13
Atitudini propoziționale
Un enunț este o entitate care aparține unui limbaj și care este
corectă și completă din punctul de vedere al acelui limbaj.
Un enunț este asertiv, dacă este folosit cu intenția de a spune
cum este lumea.
Un conținut propozițional este înțelesul sau gândul exprimat de
un enunț asertiv, în contextul în care este folosit acel enunț.
John și Jacques văd aceeași pisică seara:
(1) „The cat is black.”
(2) „Le chat est noir.”
Deși enunțurile rostite de John și Jacques sunt diferite, acestea
au același conținut propozițional, care poate fi adevărat sau fals,
și anume că pisica este neagră.

14
Atitudini propoziționale
La conținuturile propoziționale se face referire indirectă prin
așa-numitele „clauze-că”:
(3) John spune că pisica este neagră.
(4) Jacques spune că pisica este neagră.
Din punct de vedere sintactic, „pisica este neagră” este obiectul
gramatical indirect al verbului „spune”.
Din punct de vedere semantic, în (3) și (4) se face o referire
indirectă, cu ajutorul conjuncției „că”, la conținutul propozițional
exprimat de enunțurile rostite de cei doi.
Pentru concizie, în loc de „conținut propozițional” vom folosi
„Propoziție” (majuscula servește la a preveni confuzii cu sensul
gramatical pe care îl are termenul „propoziție” în limba română).

15
Atitudini propoziționale
Teoria AP: Trăsătura esențială a stărilor mentale intenționale
este aceea că au conținut propozițional, la care se poate face
referire printr-o clauză-că.

crede își va da demisia

Mihaela speră că Mihai o iubește
își imaginează fumatul este nociv

„crede”, „speră” etc. sunt numite verbe de atitudine

propozițională: exprimă o atitudine particulară a unui subiect
față de un conținut propozițional introdus printr-o clauză-că.

16
Atitudini propoziționale
Considerate ca atitudini propoziționale, stările
mentale pot fi analizate ca implicând următoarele
elemente:

(a) relația introdusă de verbul de atitudine

propozițională;
(b) subiectul care are acea atitudine;
(c) conținutul propozițional al atitudinii.

17
Atitudini propoziționale
Opiniile ocupă un loc aparte între atitudinile
propoziționale. Filosofii care tratează stările mentale
ca atitudini propoziționale iau drept caz exemplar
opiniile.
O atitudine propozițională este asertivă, dacă
intenționează să reprezinte felul în care este lumea.
Criteriul absurdității (CA). O atitudine propozițională
cu conținutul că p este asertivă dacă și numai dacă
nu se poate ca un subiect să aibă acea atitudine și în
același timp să creadă că non-p fără a fi absurd.
(Jochen Briesen)
18
Atitudini propoziționale
Conform CA, dacă un subiect S are o atitudine propozițională A
cu conținutul că p și în același timp S crede că non-p fără să fie
absurd, atunci A nu poate fi asertivă.
Opiniile satisfac CA, deci sunt asertive.
Eu nu pot să cred că parizerul este un aliment sănătos și în
același timp să cred că parizerul nu este un aliment sănătos fără
a fi absurd.
Speranțele, imaginațiile și alte atitudini propoziționale nu
satisfac CA, deci nu sunt asertive.
Nu este absurd să sper că voi ajunge vreodată pe Everest și în
același timp să cred că nu voi ajunge niciodată pe Everest.

19
Atitudini propoziționale
Tratarea stărilor mentale ca atitudini propoziționale are unele avantaje
explicative față de tratarea acestora ca stări intenționale.
Opinia unui copil că Moș Crăciun îi va aduce jucării are drept conținut
Propoziția că Moș Crăciun îi va aduce jucării și nu trebuie să
considerăm nici un obiect extra-mental inexistent despre care este
opinia lui. (independența de existență)
Temerea cuiva că va fi mușcat de un câine are drept conținut
Propoziția că un câine îl va mușca și nu trebuie să considerăm nici un
obiect extra-mental nedeterminat despre care este acea temere.
(independența de determinare)
Dacă Mihaela crede că pisica este neagră, atât Mihaela, cât și
Propoziția că pisica este neagră pot fi identificate independent de
opinia Mihaelei. (dependența de relaționare)

20
Atitudini propoziționale
Un context este referențial transparent, dacă substituirea de
termeni co-referențiali în acel context păstrează adevărul. În caz
contrar, un context este referențial opac.
„Luceafărul de Seară este planeta Venus. Luceafărul de Seară
este Luceafărul de Dimineață. (co-referențialitate). Prin urmare,
Luceafărul de Dimineață este planeta Venus.” VALID
Contextele în care se atribuie atitudini propoziționale
sunt opace referențial.
„Mihaela știe că Luceafărul de Seară este planeta Venus.
Luceafărul de Seară este Luceafărul de Dimineață. (co-
referențialitate). Prin urmare, Mihaela știe că Luceafărul de
Dimineață este planeta Venus.” NEVALID

21
Atitudini propoziționale
Prin definiție, orice atitudine propozițională este o stare
mentală.
Toate stările mentale sunt atitudini propoziționale? DISCUȚIE:
Senzațiile, precum durerea, foamea sau greața, precum și stările
de anxietate, depresie sau euforie nu pot fi caracterizate ca fiind
atitudini propoziționale, întrucât nu au conținut propozițional.
Unele stări mentale intenționale, precum iubirea și ura, nu pot fi
descrise ca atitudini propoziționale, ci cel mult ca atitudini ale
unui subiect față de un alt subiect, față de o situație, un loc
anume etc.
Unele stări mentale nu pot fi caracterizate ca atitudini
propoziționale, ci cel mult ca atitudini obiectuale.

22
Rezumat și concluzii
În filosofia minții, prin semn al mentalului se înțelege o
trăsătură pe care o au toate stările mentale și numai stările
mentale.
Am examinat pretenția că semnul mentalului este
intenționalitatea: trăsătura stărilor mentale de a fi despre ceva.
Am examinat pretenția că stările mentale sunt atitudini
propoziționale.
Faptul că cel puțin unele stări mentale prezintă în mod clar și
necontroversat intenționalitate autentică pune o problemă
pentru filosoful fizicalist, care trebuie să explice cum pot avea
intenționalitate autentică stările fizicale despre care pretinde că
pot explica stările mentale.

23