1

ELEMENTE CHIMICE, SUBSTANŢE ANORGANICE ŞI SUBSTANŢE ORGANICE

Universul se compune din materie. Materia se poate prezenta sub două forme:
- Substanţele – un tip de materie care se deplasează cu viteze mai mici decât viteza luminii;
- Energia radiantă – un tip de materie care se deplasează cu viteza luminii.

Diferitele feluri de materie poartă numele de substanţe.

Materia are o structură discontinuă, fiind alcătuită din particule mici care nu pot fi observate cu ochiul liber (atomi,
ioni, molecule).

Atomul:
- este cea mai mică particulă care, prin procedee chimice obişnuite nu mai poate fi divizată, dar care participă
la reacţiile chimice
- este cea mai mică particulă care păstrează proprietăţile substanţei.
- este format din nucleu şi din ȋnveliş electronic.

Nucleul (partea centrală a atomului) este constituit din protoni (p +) şi din neutroni (0n). Protonii şi neutronii se mai
numesc şi nucleoni. Protonii au sarcină electrică pozitivă, ȋnsă neutronii sunt neutri din punct de vedere electric.
Astfel, sarcina electrică a nucleului este pozitivă. Electronii (e -) sunt particule cu sarcină negativă.
Invelişul electronic este constituit din totalitatea electronilor care gravitează ȋn jurul nucleului. Electronii se
deplasează cu viteze foarte mari.
Atomul este neutru din punct de vedere electric, pentru că numărul electronilor (sarcini negative) din ȋnvelişul
electronic este egal cu numărul protonilor (sarcini pozitive) din nucleu.
Electronii, protonii şi neutronii sunt particule elementare.

Atomul este caracterizat de 2 numere:

 Numărul atomic (Z) = numărul protonilor din nucleu;
 Numărul de masă (A) = numărul protonilor şi neutronilor din nucleu.

A=Z+N

N= numărul neutronilor din nucleu.

Numărul protonilor din nucleu este egal cu numărul electronilor din ȋnvelişul electronic.

Elementul chimic = specia de atomi cu acelaşi număr atomic Z.

De exemplu, pentru elementul sodiu (Na): A = 23, Z = 11.

Tipul de materie care constă din atomi ale căror nuclee au toate o aceeaşi sarcină electrică se numeşte element.
De ex. toţi atomii ale căror nuclee au sarcina +e constituie elementul hidrogen.
O substanţă elementară (un element) este acea substanţă care este compusă din atomii unui singur element.
Un compus este acea substanţă care este compusă din atomii a 2 sau mai multe elemente diferite. Compuşii sunt
definiţi ca având o compoziţie chimică bine stabilită (ei aparţin unor elemente diferite şi trebuie să fie prezenţi ȋntr-
un raport numeric definit).

Na este al 11-lea element din sistemul periodic (Z = 11, Z se mai numeşte şi număr de ordine)
Dacă un atom cedează electroni, numărul sarcinilor pozitive devine mai mare decât cel al sarcinilor negative, iar
atomul se transformă ȋn ion pozitiv (cation). Numărul sarcinilor pozitive pentru un ion este egal cu numărul de
electroni cedaţi de către atom.
Dacă un atom acceptă electroni, numărul sarcinilor negative devine mai mare decât cel al sarcinilor pozitive, iar
atomul se transformă ȋn ion negativ (anion).
 2

Cation = atomul sau molecula căreia ȋi lipsesc mai mulţi electroni (ion +); un cation este atras spre catod (electrodul
ȋncărcat negativ)
Anion = ionul negativ (atomul sau molecula ȋncărcată negativ); un anion este atras spre anod (electrodul pozitiv).

Exemple de cationi: Na+, K+, Ca2+, Mg2+, Zn2+, Al3+, Cl-, S2-, O2-.
Exemple de anioni: Cl-, S2-, O2-, SO42-, CO32-, NO-, PO43-.
Numărul de masă = este egal cu a 12-a parte din masa atomului 126C.
Masa atomică relativă a oricărui element se exprimă ȋn raport cu a 12-a parte din masa izotopului 12C (numită unitate
carbon sau unitate de masă atomică, prescurtat u.m.).

Pentru elementul sodiu, aflaţi:

a)numărul de protoni, electroni şi neutroni;
b) numărul perioadei;
c) numărul grupei.

Invelişul electronic are o structură stratificată.

Electronii din stratul exterior al atomului se mai numesc şi electroni de valenţă.
Electronul distinctiv este electronul care se adaugă ȋn procesul (imaginar) de trecere de la un atom la altul, de-a
lungul sistemului periodic.

Orbitalul atomic este zona (spaţiul) din jurul nucleului ȋn care există probabilitatea maximă de a găsi electronul.

Sunt 4 tipuri de orbitali: s, p, d, f.

Orbitalii de acelaşi tip formează un substrat.

Orbitalii de tip s – au formă sferică şi conţin maximum doi electroni;

Orbitalii de tip p au doi lobi egali, situaţi de o parte şi de alta a nucleului, sunt ȋn număr de 3 şi pot avea maximum 6
electroni;
Orbitalii de tip d – sunt ȋn număr de cinci şi se completează până la 10 electroni;
Orbitalii de tip f sunt ȋn număr de şapte şi sunt complet ocupaţi când au 14 electroni.
Energia cea mai mică o au electronii de pe substratul s. Cea mai mare energie o au electronii de pe substratul f.

Electronul se rotesc ȋn jurul nucleului, ȋnsă prezintă şi o mişcare de rotaţie ȋn jurul propriei axe.
Mişcarea de spin = mişcarea de rotaţie a electronului ȋn jurul axei sale.

Sunt 3 reguli privind ordinea ocupării cu electroni a straturilor şi substraturilor:

1. Electronul distinctiv ȋncearcă să ocupe ȋn atom locul cu energie minimă;
2. Intr-un orbital nu pot exista decât maximum doi electroni de spin opus (o pereche de electroni cuplaţi);
3. Un orbital nu poate fi ocupat cu doi electroni decât după ce toţi orbitalii substratului respectiv sunt ocupaţi
cu câte un electron de acelaşi spin.

Numărul perioadei este dat de numărul de straturi electronice.

Numărul grupei este dat de numărul electronilor de pe ultimul strat.

Electronii se rotesc ȋn jurul nucleului pe anumite straturi, aflate la anumite distanţe de nucleu.
Pot fi 7 straturi de electroni, ȋnsemnate dinspre nucleu spre exterior, prin literele: K, L, M, N, O, P, Q. Pe fiecare
strat poate exista un anumit număr maxim de electroni.

n = numărul de ordine al stratului.

Nr. maxim (de electroni de pe un strat) = 2.n2

STRATUL ELECTRONIC NR. STRATULUI nr. maxim de electroni de pe strat

K 1 2.12 = 2 e-
 3

L 2 2.22 = 8 e-
M 3 2.32 = 18 e-
N 4 2.42 = 32-
O 5 2.52 = 50 e-
P 6 2.62 = 72 e-
Q 7 2.72 = 98 e-

Un strat poate avea mai multe substraturi.

Atomii care au stratul extern incomplet interacţionează cu alţi atomi, formând compuşi ionici sau molecule.

Legăturile chimice (formate ȋntre atomi, ioni, molecule):

- Covalente;
- Ionice (electrovalente);
- Metalice

Amintiţi-vă cum se realizează aceste legături chimice şi caracteristicile celor trei tipuri de legături chimice. Da ţi
exemple de compuşi care se formează prin asemenea legături.
Care legătură se formează prin transfer de electroni?
Cum se numeşte legătura formată prin punere ȋn comun de electroni?
Dar legatura ȋntre atomii de metal?

Izotopii (gr. isos = egal, acelaşi, topos = loc) – sunt speciile de atomi cu acelaşi număr atomic (acelaşi număr de
protoni), ȋnsă cu număr de masă diferit (număr diferit de neutroni). Proprietăţile chimice ale izotopilor unui
element sunt aceleaşi. Ele sunt determinate ȋn principal de Z (numărul atomic) al nucleului şi nu de masa nucleului.

De exemplu, hidrogenul are 3 izotopi: protiu (1H), deuteriu (2H), tritiu (3H).
Prin ce se deosebesc cei trei izotopi ai hidrogenului?

Mulţi izotopi sunt radioactivi, ceea ce ȋnseamnă ca nucleul lor este instabil, putând emite particule subatomice.
Această proprietate ȋi face utili ȋn diverse aplicaţii, de exemplu ȋn medicină.
Atunci când sunt folosiţi pentru diagnosticarea unei afecţiuni, poartă numele de trasori, pentru că pot urmări
traseul unor substanţe ȋn organism.
De exemplu, pentru a determina ȋn ce măsura tiroida utilizează iodul ȋn sinteza hormonilor, se injectează o
soluţie de iod radioactiv, care va fi utilizat ȋn acelaşi mod ca şi iodul preluat din alimente. Cu ajutorul unui aparat
care numără particulele radioactive emise, amplasat deasupra tiroidei, se stabileşte viteza cu care glanda utilizează
iodul şi, astfel putem aprecia starea ei de funcţionare. O altă utilizare medicală a izotopilor este cea practicată ȋn
tratamentul tumorilor maligne, localizate la suprafaţa corpului. Peste tumoare se aplică un plasture puternic
radioactiv, iar particulele emise de catre izotopi bombardează tumoarea şi distrug ţesutul malign.

Laborator tehnologicora a 2-a

Exerciţii şi probleme:

1. Notaţi simbolurile următoarelor elemente chimice: hidrogen, potasiu, iod, bor, brom, calciu, fosfor, mercur.

2. Scrieţi formulele chimice pentru: oxigen molecular, apă, acid azotic, acid sulfuric, acid fosforic, acid
carbonic, hidroxid de sodiu, clorura de sodiu.

3. Se dă elementul clor (Cl) cu Z=17 şi A=35. Aflaţi:

 4

a. Numărul de protoni, neutroni şi electroni;

b. Numărul perioadei;
c. Numărul grupei.

4. Se dă elementul carbon (C) cu Z=6 şi Z=12. Aflaţi:

a. Numărul de protoni, neutroni şi electroni;
b. Numărul perioadei;
c. Numărul grupei.

5. Se dă elementul aluminiu (Al) cu Z=13 şi A=27. Aflaţi:

a. Numărul de protoni, neutroni şi electroni;
b. Numărul perioadei;
c. Numărul grupei.

6. Se dă elementul azot (N) cu Z=7 şi A=14. Aflaţi:

a. Numărul de protoni, neutroni şi electroni;
b. Numărul perioadei;
c. Numărul grupei.

7. Se dă elementul oxigen (O) cu Z=8 şi A=16. Aflaţi:

a. Numărul de protoni, neutroni şi electroni;
b. Numărul perioadei;
c. Numărul grupei.

a. Notaţi formulele chimice ale următoarelor substanţe organice (au fost studiate ȋn liceu):

- Metan;
- Etan;
- Propan;
- Butan;
- Etenă;
- Popenă;
- Acetilenă;
- Ciclohexan;
- Benzen;
- Naftalină;
- Antracen;
- Toluen;
- Fenol;
- Acid acetic;
- Alcool metilic;
- Alcool etilic;
- Acetona;
- Ureea.

b. Subliniaţi cu o linie compuşii din categoria alcanilor. Mai cunoaşteţi şi alţi alcani? Care este formula generală a acestor compuşi?
c. Subliniaţi cu două linii compuşii din categoria alchenelor. Mai cunoaşteţi şi alte alchene? Care este formula generală a acestor
compuşi?
d. ȋncercuiţi compuşii ciclici (aromatici).