CAP. V.

INFRASTRUCTURA DRUMURILOR
5.1 Generalităţi

Infrastructura drumului reprezintă totalitatea lucrărilor cu rol de susţinere a căii, de

racordare a acesteia la terenul natural, de a prelua eforturile care apar din solicitarea căii de către
vehicule, dar şi de a asigura continuitatea acesteia şi stabilitatea drumului.

În infrastructură sunt cuprinse:

- terasamentele;
- lucrările de artă.

Terasamentele reprezintă lucrările de pământ necesare realizării platformei drumului şi

racordării la terenul natural.

Lucrările de artă sunt executate cu scopul asigurării traversării văilor şi crestelor (poduri,
viaducte, podeţe, tunele) de a colecta şi a evacua apele de suprafaţă şi subterane, de a realiza
sprijinirea maselor de pământ ( ziduri de sprijin, ranforţi) şi apărarea malurilor.

În cadrul lucrărilor de terasamente sunt cuprinse:

- săparea pământului pentru realizarea debleelor şi în gropile de împrumut pentru obţinerea
pământului necesar realizării rembleelor;
- încărcarea pământului în vehicule;
- transportul pământului;
- împrăştierea şi compactarea pământului în umpluturi;
- descărcarea pământului în depozite atunci când cantitatea rezultată din săpare depăşeşte
capacitatea rambleelor.

5.2 Caracteristicile pămâturilor utilizate la terasamente şi clasificarea acestor pământuri

Pământul este un material natural sedimentar detritic alcătuit din particule minerale variate
ca natură, mărime, formă, necimentate sau slab cimentate, de dimensiuni în general mici. A
rezultat din degradarea mecanică şi alterarea chimică a rocilor de bază sub acţiunea agenţilor
atmosferici – vânt, temperatură, apă, îngheţ.

Pământurile se clasifică în principal după compoziţia granulometrică, indicele de plasticitate

şi indicele de consistenţă.

-1-
 Compoziţia granulometrică a unui pământ reprezintă proporţia în greutate, pe dimensiuni, a
particulelor solide din care este alcătuit.

Reprezentarea grafică a compoziţiei granulometrice se face in diagrama ternară sau curbe

granulometrice, conform normativelor in vigoare.

Coeficientul de neuniformitate , Un, reprezintă raportul diametrelor particulelor de pământ

corespunzătoare procentelor de 60%, respectiv 10% de pe curba de granulozitate.
d 60
Un=
d10
Pentru: Un  5, pământul are granulozitatea foarte uniformă;
Un = 5-15, pământul are granulozitatea uniformă;
Un  15, pământul are granulozitatea neuniformă;

Pentru lucrările de terasamente se recomandă ca pământul să aibă coeficientul de

neuniformitate mai mare decât 7.

Clasificarea pământurilor în funcţie de comportarea în raport cu apa se poate face prin

indicele de plasticitate, Ip.
Astfel, după indicele de plasticitate, pământurile se încadrează între următoarele limite:
- pământuri neplastice: Ip =0 (nisipuri, nisipuri prăfoase);
- pământuri cu plasticitate foarte mare , Ip  35 ( argile grase);

Lucrările de terasamente se realizează în bune condiţii din pământuri cu indice de

plasticitate mai mare de 10 – 15.
În figura 7.2 este prezentată zonificarea României pe tipuri climatice, iar în tabelul 7.3 sunt
exprimate valorile modulilor de elasticitate dinamici pentru categoriile de pământuri clasificate.

-2-
 Fig. 7.2 Zonificarea României pe tipuri climatice
Tabel 7.3 Coeficienţi de echivalare în osii standard

Modul de elasticitate dinamic [MPa]

Tip climatic Regim Tip pamant
climateric hidrologic P1 P2 P3 P4 P5

1 100 90 70 80 80
I 2a 100 90 65 80 75
2b 100 90 65 70 70

1 100 90 65 80 80
II 2a 100 90 65 80 70
2b 100 80 65 70 70
III 1 100 90 60 55 80
2a 100 80 60 50 65
2b 100 80 60 50 65
µ 0.27 0.3 0.3 0.35 0.42

-3-
 Pentru sistemele rutiere care au în alcătuire strat de formă, caracteristicile acestuia sunt
prezentate în tabelul 7.4.
Tabel 7.4 Caracteristici pământuri
Modulul de
elasticitate Coeficientul lui
Denumirea materialului
dinamic Es.f. Poisson µ
( MPa)
Pământuri coezive tratate cu var
Tip P3 şi P4 150 0,35
Tip P5 250 0,35

Pământuri coezive stabilizate cu

0,30
zgură granulară şi var 200

Pământuri stabilizate cu ciment 300 0,27

Agregate naturale stabilizate cu

lianţi puzzolanici: Zgură 400 0,27
granulară 500 0,27
Cenuşă de termocentrală 400 0,27
Tuf vulcanic

5.3 Execuţia lucrărilor de terasamente

Generalităţi privind execuţia terasamentelor. Clasificări

Lucrările de terasamente afectează un anumit volum de pământ şi se realizează pe o
anumită suprafaţă de teren. În funcţie de aceste două elemente se poate face următoarea
clasificare:

- lucrări concentrate – se realizează pe suprafeţe reduse şi interesează un volum mare de

pământ (10.000-15.000 m3). Acestea se referă la umpluturi sau săpături mari, gropi de împrumut
sau depozite.

- lucrări liniare – se execută pe toată lungimea traseului şi presupun volume mici de pământ
la ramblee mici, realizate cu pământ din gropi de împrumut, săpături de şanţuri în profile simple,
taluzuri, lucrări de finisare.
Din punct de vedere a modului de lucru, se poate face o clasificare după cum urmează:
- lucrări manuale
- lucrări mecanizate

-4-
Lucrări pregătitoare
Pentru asigurarea unei execuţii corecte şi cu productivitate sporită, sunt necesare câteva
lucrări pregătitoare.
- se demarează cu verificarea şi restabilirea traseului,
- defrişarea zonei de copaci, arbuşti, tufişuri şi buturugi, se scot rădăcinile,
- se extrag brazdele înierbate şi se face decaparea pământului vegetal.
- asanarea zonei si drenarea apei.
- se execută apoi pichetarea profilelor transversale prin materializarea pe teren cu ţăruşi
- se amenajeză drumuri de acces

Execuţia săpăturilor

Realizarea săpăturilor se poate face prin două metode:

- metoda frontală, când lucrarea se atacă la unul sau din ambele capete ale drumului,
utilajele trecând o singură dată executând săparea pe toată lăţimea drumului (fig 5.1 a). Metoda se
aplică pe distanţe scurte şi când înălţimea debleului satisface condiţiile legate de gabaritul şi
productivitatea utilajului de săpat.

- metoda longitudinală presupune atacarea lucrării pe toată lungimea drumului şi în funcţie

de înălţimea debelului, execuţia se face în trepte sau pe toată înălţimea (fig. 5.1 b). Această
metodă se utilizează la lucrări de lungimi mari.

a. metoda frontală b. metoda longitudinală

-5-
 Alegerea utilajelor de săpare se face ţinând seama de următoarele criterii:
- volumul lucrărilor şi termenul de execuţie;
- natura pământului;
- cota de execuţie a profilului transversal;
- relieful terenului;
- distanţele de transport.

Organizarea lucrărilor de transport trebuie făcută în aşa manieră încât să se respecte

succesiunea operaţiilor, desfăşurarea lor să fie ritmică, iar utilajele să fie solicitate uniform şi la
capacitate maximă. Utilajele se clasifică,în funcţie de operaţiile pe care le pot executa, astfel:
- utilaje care sapă şi care încarcă: excavatoare, dragline, graifăre, şi gredere elevatoare,;
- utilaje care sapă, transportă şi nivelează: buldozere, screpere tractate sau autoscrepere,
autogredere;
- utilaje pentru scarificare şi afânare: scarificatoare, buldozere şi autogredere prevăzute cu
dinţi pe ramă, pluguri.

Un utilaj modern cu numeroase intrebuintari este buldoexcavatorul. Este un utilaj relativ

mic, dar are o mobilitate mare, accesibilitate în locuri dificile şi execută o serie de operaţii astfel:
scarifică, sapă, încarcă, nivelează şi transportă pe distanţe mici, figura 5.2.

Fig. 5.2. Buldoexcavator

Draglina este un utilaj prevăzut cu o cupă suspendată pe cabluri sau lanţuri, cu un braţ mai
lung decât cel de excavator, cupa pătrunzând în stratul de pământ prin greutatea proprie (fig. 5.3).

-6-
 Fig. 5.3. Draglina
Graifărul are în componenţă o cupă cu fălci mobile suspendată cu cabluri de un braţ mobil,
sau variante noi cu sistem hidraulic (fig 5.4).

Fig. 5.4. Excavator cu cupa graifăr

Graderul elevator este o maşină de săpat ce are în componenţă un plug sub formă de disc
montat la capătul unei benzi transportoare.
Screperul ( autoscreperul) are prevăzută o cupă cu cuţit la partea inferioară în faţă pe unde
încarcă şi perete mobil în spate pe unde descarcă.

a. Autoscreper b. Screpere tractate

-7-
 Autogrederul este format dintr-un şasiu metalic pe patru roţi şi lamă mobilă (fig.5.6), atât în
plan orizontal cât şi vertical.

Fig. 5.6. Autogreder

Buldozerul. Organul de lucru principal este lama, care poate avea diferite dimensiuni şi orientări,
dar suplimentar el poate să aibă şi dinţi pentru scarificat. El sapă, transportă eficient până la 50 m,
nivelează şi compactează, fiind utilizat pe scară largă la decopertari, deschideri de fronturi de lucru
şi chiar la defrişat arbuşti sau montat conducte în pământ ( cu macara ataşată).

Cele mai utilizate utilaje pentru execuţia terasamentelor sunt însă excavatoarele. Ca organ
de lucru acestea au cupa sau lingura, care poate fi dreaptă sau inversă ( fig. 5.8), de diferite
capacităţi funcţie de natura terenului şi numarul de autobasculante avute la dispoziţie.

-8-
 a. b.

Fig. 5.8. Excavatoare a. - cu lingură întoarsă b. - cu lingură dreaptă

Săpăturile în stâncă, terenuri îngheţate sau terenuri foarte consistente, se realizează cu

ajutorul explozivilor.

Transportul pământului rezultat din săpătură se face pe calea ferată (cu linie îngustă
sau normală), cu mijloace auto, pe bandă rulantă sau cu ajutorul apei (hidrotransport).

Execuţia umpluturilor
Profilele transversale în umplutură (rambleu) au platforma situată deasupra terenului
natural. În funcţie de înălţimea cotei de execuţie, se pot clasifica în:

- ramblee mici, având înălţimea h  0,5 m, se pot executa din pământul ce rezultă din
săparea şanţurilor laterale;
- ramblee mijloci, cu înălţimea h = (0,5 ... 2,0 m), realizate cu pământul din deblee sau gropi
de împrumut;
- ramblee foarte înalte, cu înălţimea h  12 m, realizate după proiecte speciale.

Rambleele mici şi mijloci sunt caracteristice regiunilor de şes. Înălţimea lor minimă trebuie
să fie de 0,5-0,6 m pentru a împiedica ascensiunea capilară a apei către straturile superioare şi
pentru a asigura o evacuare corectă a apelor meteorice.
Înclinarea taluzurilor de rambleu se alege să fie mai mică decât panta taluzului natural al
pământului folosit pentru a se împiedica alunecarea. Pentru o înălţime de taluz de până la 6 m,
taluzul va avea o pantă de 2:3, iar pentru taluzuri mai înalte se ia panta de 2:3 pe înălţimea admisă
măsurată de la muchia platformei şi de 1:3 pentru diferenţa de înălţime.

-9-
 Pentru a asigura stabilitatea rambleului se prevăd trepte de înfrăţire de lăţime min. 1 m şi
panta de 2 % pentru scurgerea apelor, construite pe terenul natural cu panta de 2% .

Fig. 5.9 Realizarea treptelor de înfrăţire

Pentru terenuri cu pante foarte mari şi când sunt prevăzute taluzuri înalte, se vor prevedea
pe lângă treptele de înfrăţire şi contrabanchete la taluz şi lucrări de susţinere ca ziduri de sprijin,
contraforţi etc. (fig. 5.10)

Fig. 5.10. Taluzuri înalte pe teren abrupt: 1-zid sprijin, 2-contrabanchetă

Execuţia rambleelor trebuie făcută cu o atenţie deosebită atât din punctul de vedere al
calităţii pământului utilizat, cât şi a modului de punere în operă. Rambleele se realizează prin
aşternerea pământului în straturi cu grosimea dictată de tipul pământului şi de posibilităţile utilajului
de compactare, fiecare strat fiind apoi compactat. Operaţia se repetă până la atingerea cotei de
proiect pentru terasament. Taluzurile rambleelor vor fi prevăzute cu rampe de acces pentru
utilajele terasiere şi a vehiculelor, urmând ca după terminarea lucrărilor acestea să fie desfinţate.

La execuţia rambleelor trebuie respectate anumite condiţii referitoare la proprietăţile

pământului:
- nu se folosesc pământuri îngheţate, cu turbă, cu conţinut de săruri solubile, cu conţinut
mare de cărbune;

- 10 -
 - umiditatea de compactare trebuie să fie cea indicată prin determinarea Proctor modificat,
adică umiditatea optimă;
- pământurile coezive umezite, după aşternere, de precipitaţii, nu se acoperă cu alt strat
decât după uscare până la umiditatea optimă de compactare;
- între straturile de pământ argilos de 0,80-1,00 m grosime se aştern straturi de nisip de
0,2-0,4 m grosime, cu înclinarea de 2-3% spre taluz, având rol drenant.
- într-un profil transversal se foloseşte acelaşi tip de pământ, schimbarea făcându-se în
lungul drumului.

5.4 Compactarea terasamentelor

Compactarea este un proces fizico-mecanic prin care, sub acţiunea unei forţe exterioare
aplicate, se măreşte numărul de contacte dintre granule prin reaşezare şi prin pătrunderea
granulelor de dimensiuni mici în spaţiile dintre granulele mai mari, eliminându-se o anumită
cantitate de apă liberă.

În urma compactării se realizează:

- sporirea desităţii pământului prin creşterea numărului de granule solide în unitatea de
volum,
- micşorarea influenţei apei prin scăderea permeabilităţii şi sensibilităţii la apă;
- evitarea tasărilor ulterioare ale terasamentelor şi deci a sistemului rutier.
În procesul compactării, un rol important îl ocupă apa având rolul de lubrifiant, particulele
solide aşezându-se mai uşor în poziţia cea mai compactă sub acţiunea sarcinilor exterioare.
Compactarea se realizează pe şantier prin circulaţia vehiculelor şi a utilajelor rutiere, cu
maşini cu presiune statică, cu maşini de bătătorit şi vibrare.
În urma trecerii tractoarelor, screperelor şi a altor vehicule cu şenile se realizează
sfărâmarea bulgărilor, nivelarea pământului şi într-o oarecare măsură compactarea pe un strat de
10-15 cm.
Utilajele de compactare prin presiune statică sunt cilindrii compresori. Ei acţionează prin
presiunea exercitată de tamburi, capacitatea de compactare fiind dată de greutatea maşinii.
Tamburii pot fi metalici netezi sau cu came (fig.5.11), ori pot fi alcătuiţi din mai multe pneuri.
Cilindrii compresori pot fi remorcaţi de tractor sau autopropulsaţi, iar greutatea lor poate fi sporită
prin lestare cu apă sau nisip.

- 11 -
 a. b.
Fig. 5.11 Cilindrii compactori a. - cu came b. - cu rulouri netede

Compactarea prin batere se realizează prin aplicare de lovituri repetate stratului de pământ
cu unul din următoarele utilaje: plăci bătătoare, maiuri mecanice, maiuri acţionate electric sau
pneumatic, maiuri cu explozie. Plăcile bătătoare sunt confecţionate din metal sau beton armat, au
o suprafaţă de 1m2 şi o greutate între 10-40 kN. Ridicarea lor se face cu ajutorul unor macarale
până la înălţimea de 1 m şi apoi sunt lăsate să cadă liber. Pot compacta un strat de 0,80 - 1,20 m
grosime, dar utilizarea lor este costisitoare pentru că imobilizează un utilaj greu.

Compactarea cu maşini vibratoare presupune aplicarea de vibraţii de frecvenţă mare şi

amplitudine mică pământului compactat, care, prin micşorarea frecării dintre particule se va aşeza
cât mai compact. Metoda se aplică pământurilor slab coezive şi necoezive, pentru straturi de până
la 1 m.

Utilajele respective sunt: plăcile

vibratoare, vibrocompactoarele, cilindrii
compresori vibratori. De remarcat că
aceştia din urmă au un efect de
compactare de 10-15 ori mai mare
decât cilindrii compresori obişnuiţi, prin
combinarea efectului vibrării cu al

Fig. 5.12 Placă vibratoare presiunii statice.

Pentru a obţine gradul de compactare dorit se face o atentă alegere a mijloacelor de

compactare astfel încât operaţia să fie economicoasă ca efort şi timp. Criteriile de alegere sunt:

- 12 -
tipul pământului de compact, granulozitatea şi gradul de umiditate. Odată acestea stabilite, trebuie
determinată grosimea straturilor şi numărul de treceri (sau lovituri) ale utilajului.

În timpul execuţiei lucrărilor de umplutură este necesară verificarea permanentă a calităţii

operaţiilor prin stabilirea parametrilor de compactare: umiditatea optimă de compactare wopt şi a
gradului de compactare, prin metode directe sau indirecte pe probe extrase din pământ.

Verificarea compactării în laborator

Umiditatea optimă de compactare este cantitatea de apă ce trebuie să fie conţinută de un
pământ pentru a se obţine îndesarea maximă în urma operaţiei de compactare. Determinarea care
ne dă valorile acestui parametru este denumită metoda Proctor modificată. Principiul metodei
constă în determinarea, prin încercări de laborator, a variaţiei greutăţii volumice în stare uscată
„u” a pământului cercetat, în funcţie de variaţia umidităţii „w”, sub efectul unui lucru mecanic
specific de compactare „L” = 27 daJ / cm3. Dacă se reprezintă, într-un sistem de axe, rezultatele
obţinute în timpul determinărilor, se obţine un grafic ca în figura 5.14.

Umiditatea pentru care se obţine

greutatea volumică în stare uscată maximă,
u max, se notează cu wopt şi reprezintă
umiditatea optimă de compactare.

Gradul de compactare este raportul

dintre starea de îndesare a unui pământ la un
moment dat şi starea de îndesare maximă şi
reprezintă caracteristica pământului
Fig 5.13 Aparat Proctor compactat care se urmăreşte pe şantier.
w
d= [ daN/ cm3]
w
1
100

unde: w – greutatea volumică în stare umedă  daN / cm3;

w – umiditatea probei  % .

- 13 -
 K = d / d,max
unde:
K – gradul de compactare;

d – greutatea volumică a
pământului la un moment dat;

Fig 5.14 Curba Proctor d,max – greutatea volumică maximă

în stare uscată, obţinută în laborator
pentru wopt.

Gradul de compactare diferă cu adâncimea în corpul terasamentului conform figurii 5.15.

Fig. 5.15 Variaţia gradului de compactare

Astfel, în stratul superior se simte mai pregnat efectul sarcinilor mobile şi al apei din
precipitaţii, deci gradul de compactare trebuie să fie maxim. Acesta scade cu creşterea adâncimii,
dar în stratul inferior, aşternut pe patul drumului, gradul de compactare trebuie să atingă valoarea
de 95-98% datorită posibilităţilor de infiltrare a apei prin ascensiune capilară şi pentru a nu se
permite contaminarea cu argilă.
La profilele în debleu şi pământul din patul drumului trebuie să aibă, o adâncime de 0,30 m,
gradul de compactare maxim, 100%.

Verificarea compactării pe şantier se poate face mecanic sau cu ajutorul izotopilor radioactivi.
Metoda mecanică utilizează ca aparatură penetrometrul şi constă în stabilirea directă a stării
de indesare a pământului în funcţie de modul în care o tijă metalică pătrunde în pământul
compactat sub acţiunea unor sarcini statice sau dinamice.

- 14 -
 Penetrometrul dinamic (fig.5.16) este format
dintr-o tijă pe care culiseză un ciocan cu cădere
liberă.
Verificarea gradului de compactare constă în
determinarea numărului de lovituri necesar
pătrunderii tijei în pământ pe grosimea stratului şi
compactarea lui cu numărul de lovituri luat ca etalon
pentru gradul de compactare dorit. Dacă
pătrunderea tijei într-un alt strat se face pentru
acelaşi număr de lovituri, straturile au acelaşi grad
Fig. 5.16 Penetrometrul dinamic
de copactare.

Metoda izotopilor radioactivi constă în măsurarea intensităţii pătrunderii unui flux de radiaţii
emise de izotopi radioactivi într-un strat de pământ. După natura radiaţiilor, aparatele pot fi cu
radiaţii gamma (gamma-densimetre) sau cu neutroni.

5.5. Protejarea taluzurilor

Construcţiile din pământ şi în special taluzurile, sunt permanent supuse acţiunii agresive a
agenţilor atmosferici - umiditate, acţiunea vântului, precipitaţii, îngheţ-dezgheţ.

Înierbarea se realizează prin acoperirea taluzului pe toată suprafaţa cu un strat de pământ

vegetal, pe care va fi semănată iarbă.
Este bine ca însămânţarea cu iarbă să se execute în perioadele anului favorabile
vegetaţiei, respectiv primăvara şi toamna.

Imbrăcarea cu pământ vegetal, se execută în condiţiile în care terenul ce trebuie protejat

nu conţine substanţe hrănitoare. Infrăţirea pământului vegetal cu pământul din taluzul natural cu
înclinarea maximă 2:3 se asigură prin trepte de înfrăţire.

Plantarea cu arbori şi arbuşti . În regiunile inundabile şi acolo unde predomină vânturi

puternice, precum şi atunci când este necesară o consolidare mai puternică, taluzurile pot fi
consolidate prin plantarea de arbori şi arbuşti. La noi în ţară sunt folosite în acest scop anumite
specii de salcâm, răchită, salcie, alun, etc. Plantaţiile pe taluzuri au un important rol decorativ,
realizând totodată protecţia mediului înconjurător împotriva influenţelor nocive ale circulaţiei rutiere
(praf, gaze evacuate, zgomot).

- 15 -
 Acoperirea cu brazde –brăzduirea

Această metodă de protejare şi consolidare a taluzurilor este folosită mai rar, pe de o parte
datorită manoperei mari pe care o necesită recoltarea şi depozitarea brazdelor, şi pe de altă parte
deoarece suprafeţele de teren de pe care este permisă extragerea brazdelor sunt foarte limitate
(ampriză, camere de împrumut, etc.), fig. 5.17.

Fig.5.17. Brăzduirea

Cleionaje din prefabricate ( fig.5.18). Acest sistem de protejare este aplicat la taluzurile în
care se formează făgaşe sau care pot fi spălate de ape. Faţă de gărduleţele din nuiele folosite în
acelaşi scop, prezintă avantajele prefabricării şi al unei rezistenţe sporite, eliminând o cantitate
importantă de manoperă.

Fig.5.18. Cleionaje din prefabricate

Protejarea cu piatră (pereuri).

Aceasta este recomandabilă pentru taluzurile cu înclinare până la 2:3, acoperire de apă şi
supuse acţiunii de eroziune a valurilor şi a gheţurilor.

- 16 -
 Pereul se realizează prin aşezarea îngrijită a pietrei brute sau cioplite sau a dalelor
prefabricate, pe suprafaţa taluzului, prin intermediul unui pat din balast, nisip sau beton.
Pereul poate fi uscat, dacă pietrele nu sunt legate între ele cu un mortar şi patul este din
nisip sau balast.
Există diferite tipuri de pereuri, astfel:
 dale din beton turnat pe loc sau prefabricate cu latura de 0,5 .. 1,0 m aşezate pe un pat
de nisip sau balast de 10 ... 15 cm grosime şi cu rosturile colmatate cu mastic
bituminos, fig. 5.19a;
 zidărie uscată de piatră brută, aşezată pe pat de balast de 15-20 cm
 zidărie de piatră prelucrată, aşezată pe un pat de pietriş de 15 cm grosime şi rostuită cu
mortar de ciment .

Protejarea cu plase de sârmă. Acest tip de protejare se aplică la taluzurile de debleu în

terenurile stâncoase, care prezintă posibilitatea desprinderilor.

Protejarea taluzurilor în terenuri stâncoase ce se

degradează uşor se poate realiza prin torcretarea plasei
de sârmă (2), (fig.5.19.c) cu beton sub presiune (6), pe o
grosime de 25-40 cm. Apa din infiltraţii se evacuează prin
intermediul barbacanelor
Lucrările de protejare a taluzurilor în stâncă, ca dealtfel a
tuturor taluzurilor, se execută manual; de aceea se
impune respectarea cu stricteţe a normelor de tehnica
securităţii muncii.
Protejarea cu geotextile sintetice, care se recomandă
pentru protejarea taluzurilor realizate în terenuri necoezive
cu o pantă maximă de 2:3. Peste terenul natural se
aşterne un strat de pământ vegetal în grosime de 5 cm.
Peste acesta se întinde geotextilul care este apoi îmbrăcat
cu pământ vegetal în grosime de 3...4 cm şi fixat cu
ţăruşi =1,5…2 cm şi L=15…..20cm.

- 17 -
5.6 Lucrări de sprijinire a maselor de pământ

Contrabanchetele sunt construcţii de pământ ce se folosesc la sprijinirea rambleelor înalte

sau executate pe coaste abrupte sub forma unor umpluturi mai mici, amplasate la baza taluzului
(fig. 5.20.a.). Contrabanchetele pot fi exterioare rambleului sau cuprinse în corpul rambleului, caz
în care se execută din zidărie de piatră brută (fig.5.20.b.).

a. b.
Zidurile de sprijin sunt construcţii executate din zidărie de piatră uscată sau cu mortar de
ciment, din beton sau beton armat monolit sau din elemente prefabricate.
După funcţia pe care o îndeplinesc, zidurile de sprijin pot fi:
 ziduri de rezistenţă, pentru sprijinirea taluzurilor de debleu sau de rambleu (fig.5.21.a);
 ziduri de căptuşire, pentru protejarea împotriva degradării rocilor alterabile, rămase dezvelite în
urma săpăturilor.
Zidul de sprijin de rambleu poate fi executat chiar la marginea platformei drumului sau
poate sprijini numai piciorul taluzului (fig. 5.21.b.).

5.7 Apărări de maluri

Apărările de maluri sunt lucrări longitudinale, pentru protejarea malurilor şi taluzelor

rambleelor împotriva acţiunii de erodare a apelor şi gheţurilor. Ele au şi un rol de asigurare a
stabilităţii albiei, a malurilor şi terasamentelor.

- 18 -
 Apărările de maluri deasupra nivelului mediu al apelor, se aseamănă cu lucrările de
protejare a taluzurilor şi pot fi executate din:
- înierbări, brăzduiri, plantaţii de salcie
- cleionaje
- fascine din nuiele, saltele din fascine
- pereuri uscate şi zidite din piatră brută
- pereuri din beton
- mase plastice
- geotextile
- saltele din gabioane.
Apărare de mal cu dale din beton armat (1) de
50 x 50 x 10 cm, aşezate pe un pat drenant (2)
de 10 cm grosime ( fig.5.28.). Pereul se
sprijină la baza pe un pinten din beton (3). In
figura 5.29a este prezentată o apărare de mal
realizată cu geotextil şi piatră brută, iar in fig.
5.29 b. este prezentată o apărare realizată din
Fig. 5.22 Aparare de mal cu dale din beton saltele din gabioane.

Fig.5.23. Apărări de mal cu geotextil şi gabioane

Fascinele, pot avea de regulă diametrul de 15 cm sau 20 cm şi se folosesc la
confecţionarea saltelelor de fascine. Ele se confecţionează din nuiele subţiri, drepte, flexibile şi
verzi. Lungimea lor este variabilă în raport cu tipul de construcţie în compunerea căreia intră; în
general lungimea lor este de 20 m.

Cilindri sau sulurile de fascine se pot utiliza la apărări de maluri, fie de sine stătători, când
sunt sprijiniţi în piloţi de lemn spre firul apei, fie ca fundaţie pentru anrocamente, acolo unde
puterea de erodare a apei este mare, malul fiind construit din argile nisipoase ori prăfoase, sau
nisipuri fine.

- 19 -
 Saltelele de fascine, se confecţionează din cârnaţi de fascine de 15-20cm diametru, unii
formând grătarul inferior şi superior, aşezaţi la 1 m distanţă din ax în ax, iar alţii aşezându-se
joantiv, în cruce, între cele două grătare, punându-se umplutura de lestare. Lungimea saltelelor
variază de la caz la caz, ajungând până la 15 - 50 m.
Saltelele de fascine se utilizează ca fundaţii la lucrările de apărări de mal şi la lucrările de
regularizări ale albiilor având rolul de a proteja lucrările respective împotriva afuierilor, în special la
albiile construite din materiale fine uşor afuiabile. Se pot utiliza saltele de fascine şi pentru
apărarea malurilor cursurilor mari de apă, ca un covor de protecţie de-a lungul taluzului, având
piciorul lestat cu anrocamente.
Saltelele de fascine se mai folosesc şi pentru a evita tasările importante când terenul este
deformabil. Cele mai des utilizate sunt saltelele de 45, 60, 75 şi 100 cm grosime . Pentru ape mici
şi viteze reduse se folosesc însă şi saltelele de fascine tip rogojină de 20 şi 30 cm grosime, fără
grătare.

Gabioane paralelipipedice din plasă de sârmă şi umplute cu piatră brută.

Gabioanele formează prin ele înşile un sistem de apărare. Ele se execută din cadre de fier
beton diam. 6 - 12 mm pe care se montează plasă de sârmă dublu zincată, cu mărimea ochiurilor
de 5 × 8 cm, 8 × 10 cm, cu diametrul sârmei de 2,4 mm, respectiv de 3,4 mm. Ochiurile plasei au
forma hexagonală şi sunt întoarse de două ori (dublu torsionate).
Ele se utilizează pentru construiri de diguri, apărarea malurilor, a infrastructurii podurilor sau a unui
rambleu de cale ferată ori de şosea, corecţii şi devieri de cursuri de apă, etc.
In figura 5.24 sunt prezentate o carcasă de gabion şi o vedere a unei lucrări executate.

Fig.5.24. Gabioane

- 20 -