Sunteți pe pagina 1din 3

E mai bine de un an,

De când ni s-a arătat,


Un virus viclean și lacom
Ce-n haos ne-a aruncat.

De ce spun că este lacom,


Și viclean, de-asemenea?
Fiindcă multe vieți a luat,
Și-ncă va mai secera.

Fiindcă el te păcălește,
Și-ai să crezi că ești răcit,
Târziu o să bagi de seamă,
Că el te-a nenorocit.

De un an, ba chiar mai bine,


Multe victime el face,
Însă cam mulți dintre noi,
Preferăm să fim pe pace.

Și spunem în gura mare,


Că virusul nu există,
Iar ale raiului porți,
Nici măcar nu mai rezistă.

De-atâta puhoi de oameni,


Ce de virus au murit,
Porțile groase de fier,
Îndată s-au prăbușit.

Iar acum, bunici, părinți,


Unchi, nepoți, mătuși și veri,
Vin parcă de nicăieri,
Intră-n rai nestingheriți.

Stă portarul, Sfântul Petru,


Și se uită spre pământ,
Și încearcă să-i oprească,
Căci nu este al lor rând.

Dar vai, el nu reușește,


Și-ncepe-a se resemna,
Și pune pe fiecare,
cu îngerii a cânta.

Și se duce, trist fiind,


La locul lui de portar,
C-o speranță cât de mică,
Că alții nu mai apar.

Nici n-apucă să se-așeze,


Că vede în depărtare,
Alt puhoi care apare,
Și se gată de-apărare.

Bine-apără Sfântul Petru,


Apără ca Duckadam,
Însă sub forța mulțimii,
Iată că se sparge-un geam.
Și așa, oamenii intră,
Iar portarul, resemnat,
Pune-acum pe fiecare,
cu îngerii la cântat.

Să lăsăm acuma raiul,


Și să mergem pe pământ,
Ca să facem să n-apară,
Încă un rece mormânt.

Încă un mormânt în care,


Domni-va un sarcofag,
Și-n care la rându-i sta-va,
Pururea cineva drag.

În mormântu-ngust și rece,
Fără nici cel mai mic geam,
Sta-va el sau ea de-a pururi,
În costumul lui Adam.

Sta-va el sau ea de-a pururi,


Sub plapuma de pământ,
Fiindcă a plecat la ceruri,
Deși nu era la rând.

Ca să facem acest lucru,


Trebuie să ne protejăm,
Fie să ne vaccinăm,
De virus ca să scăpăm.

Haideți, dar, să oprim criza,


De la București la Nisa,,
De la Londra și Paris,
Pân' la Mineapolis!

De la Burgas și Izmir,
Până-n Jammu și Kashmir,
De la Iași la Timișoara,
Tre' s-o terminăm cu boala!

De la Roma la Bangkok,
Piară virusul de tot!
De la Szeged la Innsbruck,
Intre virusu-n bucluc!

De la Debrecen la Pécs,
Piară virusul pe veci!
De la Berlin și Riad,
Până la Islamabad!

Haideți să facem vaccinul,


Ca să se sfârșească chinul,
Ca cei dragi să nu mai moară,
Să fim ca odinioară!

Hai, să-l facem de simțim,


Că pe-ai noștri îi iubim,
Ca să îi știm protejați,
Și de-un mare chin scăpați.

Iară de suntem alergici,


De vaccinat, nu putem,
Însă tot timpul la noi,
Masca trebuie s-o-avem.

Vaccinul ne protejează,
Nicidecum ne otrăvește,
Dacă îl avem în corp,
Virusul nici nu sporește.

De luăm aceste măsuri,


Zic că bine ne va fi,
Iară pandemia asta,
Într-o zi se va sfârși.

Iară voi, urmașii noștri,


Dacă de ea veți mai da,
Să excludeți, voi, ideea,
De a nu vă vaccina!

S-ar putea să vă placă și