Sunteți pe pagina 1din 2

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII


UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

DECIZIA NR.______/________

Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, numit
prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3041/15.01.2020,
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Educației și Cercetării, prin care se instituționalizează Universitatea „Dunărea de Jos”
din Galați,
În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (6), lit. (a) din Legea 1/2011, Legea Educaţiei
Naţionale, conform cărora „Rectorul (…) realizează managementul şi conducerea operativă a
universităţii, pe baza contractului de management”,
Având în vedere dispozițiile Decretului Președintelui României nr.195/2020 privind
instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
212 din 16 martie 2020,
Având în vedere Ordonanță militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii
COVID-19, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 232 din 21 martie 2020,
Ca urmare a evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale determinată de
răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și declararea
„Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020,
Având în vedere rolul activ al anagajatorului Universităţii „Dunărea de Josˮ din Galaţi în
efortul de adaptare şi de contribuţie directă la nevoile societăţii, care vizează interesul public
general,
Având în vedere necesitatea redimensionării activității administrative a personalului didactic
auxiliar și nedidactic al Universității „Dunărea de Jos” din Galați în contextul prevederilor art. 4 din
Ordonanță militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 232 din 21 martie 2020,
Conform art. 122, alin. (3) din Legea 53/2003 privind Codul muncii,
Cu respectare Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Grup de Unități din Sectorul
de Activitate Învățământ Superior, înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 716 din 10.07.2019
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administrație nr. nr. 22/23 martie 2020,
Având în vedere Senatului universitar nr. 69/24 martie 2020,

DECIDE:

Art. 1. Începând ca data de 24 martie 2020 și până la data de 14 aprilie 2020, la nivelul
Universității „Dunărea de Jos” din Galați, activitatea personalului didactic auxiliar și nedidactic se
redimensionează, prin reducerea activității, însă cu asigurarea permanenței funcționale a fiecărei
structuri administrative, permanență va fi planificată de către șeful ierarhic cu consultarea
salariaților, în vedere aplicării prevederilor art. 4 din Ordonanță militară nr. 2/2020 privind măsuri

Str. Domnească nr.47, cod postal 800008, Galați, România, tel: +40 336 130 109, fax: +40 236 461 353, e-mail: rectorat@ugal.ro, web: www.ugal.ro


Operatorînscris sub nr. 36338 înregistrul de evidență a prelucrărilor de date cucaracter personal.
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 232 din 21 martie
2020.
Art. 2. În aplicarea art. 1 și conform art. 122, alin. (3) din Legea 53/2003 privind Codul muncii se
vor acorda un număr de 15 zile libere plătite, care vor fi compensate cu ore suplimentare ce vor fi
prestate de către salariați în următoarele 12 luni, conform planificărilor ce vor fi efectuate de către
seful ierarhic cu consultarea salariaților.

RECTOR,
Prof.dr. ing. Puiu Lucian Georgescu

Vize prealabile :

Biroul personal

Biroul juridic

Control financiar preventiv

Întocmit Grigorași Marina Victoria

Str. Domnească nr.47, cod postal 800008, Galați, România, tel: +40 336 130 109, fax: +40 236 461 353, e-mail: rectorat@ugal.ro, web: www.ugal.ro


Operatorînscris sub nr. 36338 înregistrul de evidență a prelucrărilor de date cucaracter personal.

S-ar putea să vă placă și