1.

Anatomia pielii: suprafaţă, grosime, greutate, culoare

– pielea este un înveliş membranos conjunctivo-epitelial, care acoperă întreaga suprafaţă a corpului şi se
continuă cu semimucoasele şi mucoasele cavităţilor naturale

 –  aspectul anatomic al pielii variază cu: regiunea topografică, vârsta, sexul, rasa.

Dimensiuni:

2
 –  suprafaţa (adult de talie medie) = 1,8 m
 –  regula multiplului lui 9 a lui Wallace (repartiţia procentuală pe segmente):
o   9% = fiecare membru superior
o   18% = fiecare membru inferior
o   36% = trunchi
o   9% = cap şi gât
o   1% = organe genitale
– grosimeapielii=5mm(palme,tălpi)0,2-0,5mm(pleoape,prepuţ);estemaisubţirelacopii,

bătrâni şi femei

 –  greutate = 1/15 din greutatea totală a corpului (4-5 kg la adult)

 –  greutatea pielii + hipoderm  20 kg

Culoarea pielii:

 –  variază în funcţie de rasă, sex, vârstă, regiune topografică

 –  culoareanormalăapieliidepindedeuniifactori:
o   dispersia luminii prin epidermul keratinizat
o   cantitatea de melanină produsă de melanocite
o   numărul şi proprietăţile melanosomilor
o   vascularizaţia dermului
o   concentraţia sângelui în oxihemoglobină şi hemoglobină redusă
o   cantitatea de caroten din stratul cornos şi hipoderm
 –  la rasa neagră: numărul melanocitelor este identic cu cel de la rasa albă, dar melanosomii sunt
mai mari şi mai dispersaţi
– la rasa albă, femeile şi copiii au pielea mai deschisă la culoare
– pe anumite zone topografice (areole mamare, perineu, părţile descoperite), culoarea pielii este mai
închisă

– prin absorbţia ultravioletelor cu lungime de undă scurtă, melanina protejează epidermul inferior şi
dermul de injuria solară acumulativă
– distribuţia geografică a pigmentaţiei mai intense a pielii corespunde cu regiunile cele mai intens
însorite.

2. Anatomia pielii: relief cutanat, distribuţia pilozităţii

Relieful cutanat:
– suprafaţa pielii nu este perfect netedă, remarcându-se proeminenţe, depresiuni şi orificii
– proeminenţele pot fi tranzitorii (prin contracţia muşchilor arectori ai părului) sau permanente (produse de
marile piuri de flexie, de pliurile secundare; acestea sunt liniile de tensiune elastică cutanată şi crestele
papilare)
– la nivelul palmelor şi tălpilor, crestele papilare realizează dermatoglifele specifice fiecărui individ (utile
pentru identificare, pentru depistarea unor anomalii genetice ca sindromul Down sau a unor defecte cauzate
de infecţii intrauterine cum este rubeola)
– depresiunile sau şanturile pielii pot fi structurale adânci (inghino-crurale, submamare, interfesiere) sau
superficiale, fine scurte şi numeroase (cadrilajul normal) sau pot fi depresiuni de locomoţie (în jurul
articulaţiilor)

– orificiile cutanate sau porii sunt depresiuni infundibulare reprezentând locul de deschidere a foliculilor
pilosebacei sau a glandelor sudoripare

 –  la nivelul marilor orificii naturale, pielea se continuă cu semimucoasele şi mucoasele.

Distribuţia pilozităţii:

 –  pieleapoatefi:glabră(lipsitădepăr)saupăroasă(acoperitădepăr)
 –  la om părul nu are rol de protecţie, ci doar rol ornamental
 –  până la pubertate perii sunt prezenţi doar la nivelul scalpului, sprâncenelor şi genelor
 –  după pubertate se dezvoltă la ambele sexe axilar şi pubian, iar la bărbat şi la nivelul feţei şi
pieptului
– teritoriile cutanate acoperite cu păr sunt restrânse, iar pe restul suprafeţei cutanate sunt peri fini,
excepţie făcând palmele, tălpile, glandul penisului, feţele dorsale ale ultimelor falange, joncţiunile
muco-cutanate, care sunt complet glabre.

3. Histologia epidermului

Epidermul este un epitelui scuamos stratificat cu reînnoire continuă, având drept celule de bază keratinocite,
organizate în straturi, care reprezintă diferite stadii de diferenţiere.

Straturile epidermului sunt:

– stratul germinativ (bazal): aşezat pe membrana bazală şi format din keratinocite (care au membrană,
citoplasmă, nucleu şi organite celulare comune şi specifice, cum sunt melanosomii transferaţi de la
melanocite sau filamentele de keratină), legate între ele prin desmozomi, iar de membrana bazală prin
hemidesmozomi;

– stratul malpighian (spinos sau acantolitic): 6-20 rânduri de keratinocite (au keratinosomi sau corpi
Odland, membrană plicaturată), legate prin desmozomi;
– stratul granulos: 5-6 rânduri de keratinocite romboidale (au granule de keratohialină în citoplasmă care
se vor degrada în timp);

– stratul lucios: keratinocite cu nucleu picnotic sau anucleate, fără organite celulare, care conţin filamente
într-o matrice cu eleidină; este constiutit din sraturile: infrabazal preeleidinic (cu glicogen), bazal eleidinic
(cu eleidină şi acid oleic) şi suprabazal posteleidinic (cu acid oleic, grăsimi neutre şi glicozizi);

– stratul cornos: 4-10 rânduri de keratinocite turtite, lamelare, fără nucleu, organite, cu membrană groasă şi
rezistentă, desmozomi modificaţi (keratinele reprezintă 80% din celulă).
– tipuri de legături intercelulare: desmozomi, lacune şi joncţiuni fixe.

Membrana bazală are 2 straturi: lamina lucida (clară electronomicroscopic) şi lammina

densa.
4. Structura histologică a dermului şi hipodermului

Dermul este constituit din:

– celule:fibrocite,fibroblaste,histiocite,mastociteşialtelemigrateînderm(plasmocite,limfocite, celule
cromafine, polimorfonucleare neutrofile);
– reţea de fibre reticulare (fibre de reticulină subţiri, separate, dispuse în grilaj), colagene (fibre groase, în
mănunchiuri), elastice (subţiri, sinuoase);

– substanţa fundamentală: proteine globulare şi filamentoase, mucopolizaharide, acizi, electroliţi, vitamine
într-o suspensie apoasă.

Structura hipodermului: lobuli grăsoşi

 –  separaţi prin travee conjunctive, care conţin vase şi nervi;

 –  conţin adipocite.

5. Structura histologică a părului şi unităţii unghiale

Structura histologică a părului:

– tipuri de păr: lanugo (făt: fin, moale, nepigmentat), vellus (copii până la 6 luni, pe scalp: moale,
nepigmentat, maxim 2 cm), intermediar (între 1-16 ani, pe scalp: moale, scurt, hipopigmentat), terminal
(adult: lung, aspru, pigmentat);
– părul propriu-zis este format din straturi concentrice: medulară (coloană dintr-un rând de celule),
corticală (keratinocite fusiforme), epidermiculă (celule anucleate, aşezate ca olanele acoperişului, cu
marginea liberă în sus);
– foliculul pilos are următoarele straturi denumite teci: teaca epitelială internă (cuticula cu celule dispuse
invers decât cele ale epidermiculei, stratul Huxley şi stratul Henle), teaca epitelială externă şi teaca fibroasă;
– din profunzime spre suprafaţă, părului i se descriu: papila, bulbul, matricea, rădăcina şi tija;
– foliculul pilos are 3 porţiuni: superioară (infundibul), mijlocie (istm), joasă (bulb).

Structura histologică a unghiei:

– unghia este o lamă cornoasă dură, flexibilă, uşor strălucitoare, translucidă, patrulateră, convexă, cu axul
mare longitudinal (mâini) sau transversal (picioare), care protejează faţa dorsală a extremităţii distale a
degetelor;
– lama unghiei este formată din onichină (substanţă cornoasă care nu se descuamează, ci se extinde
continuu în lungime) şi i se descriu: rădăcina (sub repliul proximal), zona proximală (roz, pe patul unghial)
şi marginea liberă (distală, albă, neaderentă la ţesuturile subjacente);
– matriceaunghială:genereazălamaunghială,fiindîncontactdirectcufalangadistală;cucâteste mai lungă, cu
atât unghia este mai groasă;
– patul unghial: situat înaintea lunulei, aderent de lama unghială, în contact direct cu falanga distală (în
cazul avulsiei chirurgicale, rămâne aderent de lamă spre deosebire de epiteliul matricei); –
repliurileunghiale:înconjurăunghiadin3părţişidelimiteazăşanţurileunghiale:1proximalşi2 laterale;
– hiponichiumul: se află la joncţiunea dintre patul unghial şi pulpa degetului; pe el se sprijină marginea
liberă a unghiei.

8. Vascularizaţia pielii

Este organizată în plexuri:

– plex hipodermic: arterele musculo-cutanate (fiecare arteră este însoţită de 2 vene) străbat aponevroza
superficială, se ramifică şi dau reţeaua hipodermică;
– plex dermic profund: din plexul hipodermic pleacă “arterele candelabru” care se ramifică în dermul
profund;
  –  plexul subpapilar: reţea densă de vase mici provenită din arterele candelabru;
 –  plexul papilar: metaarteriole, capilare

Anastomozele arterio-venoase sunt:

 –  canaleSucquetHoyer
 –  canalepreferenţiale
 –  metaarteriole
 –  anastomoze cu canal lung şi manşon mioepitelial
 –  anastomoze tip glomerular (celule mioepiteliale şi terminaţii nervoase libere)

Vasele limfatice:

 –  capilare cu terminaţie oarbă la nivelul papilelor

 –  reţeadermicăsuperficială
 –  colectoarelimfatice

Histologic, structura vaselor este constituită din: intimă, tunică medie şi adventice.

9. Inervaţia pielii

– fibrele senzoriale sunt receptori pentru atingere, presiune, prurit, durere, temperatură, fiind reprezentate
de fibre nervoase libere sau în asociere cu structuri specializate (corpusculi Meissner, Vater-Pacini, Krause,
Ruffini, care posedă o capsulă şi o porţiune centrală)
– fibrele simpatice motorii: inervează glandele sudoripare, muşchii vaselor, muşchii arectori, glandele
sebacee (rol în vasoreglare, termoreglare)

Sensibilitatea tactilă:

 –  corpusculi Meissner: în papilele dermice

 –  discurile Merckel: în stratul bazal
 –  terminaţii în formă de coşuleţ: la baza foliculului pilos

Mecanorecepţia:
– corpusculii Pacini: în ţesutul celular subcutanat, pe suprafeţele de presiune, areole, regiune ano-

genitală

Termorecepţia:

 –  corpusculii Krause (pentru rece): în dermul superficial, numeroşi pe limbă, marginea buzelor
 –  corpusculii Ruffini (pentru cald): în dermul profund şi hipoderm

Algorecepţia:

 –  terminaţiinervoaselibere

11. Perturbările kineticii şi diferenţierii celulelor epidermice Procesele patologice proprii de la
nivelul epidermului:

– proliferative (hiperplazice):

   hiperacantoza (îngroşarea stratului spinos peste 20 rânduri)

    hipergranuloza (hiperplazia stratului granulos)
   hiperkeratoza (proliferarea stratului cornos; ex.: keratodermii) – atrofice (hipoplazice):

   hipoacantoza (hipoplazia stratului spinos)

   hipogranuloza (hipoplazia stratului granulos)
   atrofia (hipoplazia epidermului)

– perturbărialekeratinizării:

 hiperkeratoza sau ortokeratoza (hiperplazia stratului cornos, cu celule normale)

 parakeratoza (îngroşarea stratului cornos, cu celule care au resturi nucleare; ex.: psoriazis)
 diskeratoza (keratinizare individuală a unor celule rotunde sau cu membrana dublă – corpi rotunzi sau
celule cu manta din stratul granulos; boala Darier)

12. Perturbările coeziunii epidermice şi dermo-epidermice

Procesul de flictenizare:

superficială = serozitate sub stratul cornos al epidermului

mijlocie = ruperea legăturilor dintre celulele malpighiene (acantoliză)
profundă = dermo-epidermică – prin dehiscienţă la nivelul membranei bazale unde se acumulează
serozitatea

Procesul de veziculizare:
 parenchimatoasă (degenerescenţa celulelor din stratul spinos ce devin balonizate  în ele se acumulează
serozitatea)
 interstiţială (se lărgesc spaţiile dintre celule = spongioză)

Procesul de pustulizare: primitivă/ secundară

13. Procesele patologice dermice şi hipodermice

– inflamatorii:
 congestia = eritemul (activ, prin dilataţia arteriolelor şi capilarelor arteriolare sau pasiv, prin dilataţia
venulelor şi capilarelor venulare)
 edemul (serozitatea ajunge la nivelul dermului şi duce la mărirea volumului regiunii respective)
 infiltratul: – acut (PMN)

– subacut (PMN, macrofage)

– cronic banal (PMN, limfocite, histiocite)

specific (TBC: celule gigante, epitelioide şi limfocite la periferie, poate prezenta în centru necroză de
cazeificare; sifilis: plasmocite în jurul vaselor

dilatate; granulom de corp străin: celule gigante de

corp străin)
– degenerative (modificări ale troficităţii celulare) – degenerarea cu depunerea de substanţe

anormale:

   degenerare amiloidă = amiloidoză

    degenerare fibrinoidă = colagenoze
   degenerare mucinoasă = mucinoză
   degenerare calcară

– distructive prin acţiunea unor toxine microbiene/ tulburări circulatorii: necroza (moarte brutală a
elementelor celulare)

necrobioza (moarte lentă cu refacerea ţesuturilor)

– proliferative (proliferarea elementelor celulare, fibre, substanţă fundamentală, ceea ce duce la mărirea de
volum a dermului)
– atrofice (diminuarea numărului de celule, fibre, a substanţei fundamentale (se asociază de obicei cu
atrofia epidermului)