Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare scrisă de sfârșit de semestru

-sem.I, cls. a VI-a-


Citește cu atenție textul de mai jos:
Cele mai vechi amintiri ale mele (am început să vorbesc, se pare, foarte repede, și de
aceea amintirile primei copilării se lasă, în ce mă privește, povestite) sunt populate de
cărți.Obiectele grele, îndesate în două rafturi lungi, cât pereții camerei ”mici” unde
dormeam, cărțile îmi colorau caleidoscopic lumea și undeva, demult, foarte demult, am
început să le țin minte după desenele cotoarelor, iar nu după autori și titluri.(...)
Ai mei erau profesori; când lucrau și nu trebuiau deranjați-erau cu nasul în cărți-,
iar când voiau să se simtă bine, iarăși deschideau o carte și citeau. Trebuia să îmi găsesc
ceva de făcut, să tac, să mă joc în liniște. Ei făceau ceva plăcut, așa mi se părea mie,
atunci, ceva ce eu nu puteam face. Puteam să gust pe furate cafeaua mamei (era amară, o
ciudățenie de adult), puteam să dansez pe muzica din biroul tatii ( și ne plăcea amândurora
să dansăm), puteam asculta discuțiile dintre cei mari. Dar când ei citeau, mă excludeau din
peisaj și asta a fost, probabil, începutul cel mai adânc, visceral al poftei. Pofta de citit.(...)
Înainte de a avea amintiri despre primele cărți citite de mine, singură, am- foarte
limpezi-amintirile încrânceneliicu care mă uitam la pagina plină de semne ce nu îmi
spuneau nimic. Vedeam că se repetă, ca un dans de forme și mi se părea foarte ciudat că
nu le înțeleg. Tot cam pe atunci, probabil- răspunzând insistențelor mele legate de litere-
mama a început să îmi scrie numele cu miere pe felii de pâine de dimineață. I-A-I-A, la
început, apoi I-O-A-N-A. (...) Așa a început scris-cititul meu, care nu s-a mai oprit, cum se
vede. Literele au, pentru mine, gust de miere aromată: lectura, ca mierea, înseamnă
dulceață, leac și poftă.
(Ioana Bot, Pofta vine citind, în volumul Care-i faza cu cititul?)
Caleidoscopic, -ă-cu un aspect, conținut variat;
Visceral-profund
1. Desparte în silabe cuvintele: 1p.
amintiri=
discuțiile=
amândurora=
aromată=
mierea=
2. Precizează felul sunetelor în următoarele cuvinte: 1p.
înainte=
lectura=
obiectele=
dormea=
cărțile=
3. Extrage, din text, câte un cuvânt care conține: 1p.
diftong=
triftong=
hiat=
hiat=
4. Notează, în tabelul de mai jos, câte un sinonim și un antonim pentru cuvintele
subliniate în text:
2p.
Cuvinte Sinonime Antonime
demult
liniște
plăcut
spuneau

5. Construiește câte două enunțuri pentru a demonstra omonimia cuvintelor: 1p.


Lac:......................................................................
.............................................................................
Care........................................................................
................................................................................
6. Redactează un text narativ de 100-150 de cuvinte în care să prezinți o întâmplare
hazlie din timpul unei excursii. În compunerea ta, trebuie:
-să ai toate momentele subiectului;
-să precizezi două repere spațio-temporale;
- să adaugi două trăsături fizice/morale ale personajului creat de tine;
- să ai un conținut adecvat tipului de text cerut;0,
- să respecți normele de redactare ale unui text;
- să respecți numărul de cuvinte cerut. 0,5x6=3p
Din oficiu:1p

S-ar putea să vă placă și