Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni, 1746 în Bistrița – d.

30 martie 1821 în Chișinău,

Republica Moldova) a fost Mitropolitul Ortodox al Moldovei, de Ekaterinoslav și
Herson-Tavriceski, al Kievului și ulterior al Basarabiei. La data de 28 iulie 2016, Sinodul
Bisericii Ortodoxe din Moldova a reconfirmat o decizie anterioară a Sinodului Bisericii
Ortodoxe Ruse din 15 iulie 2016 privind canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni,
de rând cu o altă nevoitoare - Fericita Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca. Canonizarea
vrednicului de pomenire Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut loc la 3 septembrie 2016,
ziua înființări Episcopiei Chișinăului și a Hotinului, în fruntea căreia s-a aflat timp de mai
mulți ani ÎPS Mitropolit. Tomosul de canonizare s-a citit la Mănăstirea Căpriana, locul de
veșnică odihnă al sfântului.

Studii
Episcop și mitropolit Modificare
În perioada 1781 - 1782 este profesor de limba greacă, ieromonah și predicator la catedrala
mitropolitană din Iași iar între anii 1782 și 1784 este profesor al seminarului din Poltava, din
Rusia. Revine la Iași în 1784 și este hirotonisit arhimandrit în 1786, fiind propus episcop la
Roman, dar neacceptat de domnul fanariot de atunci. Se întoarce în același an în Rusia,
unde ajunge rector al Seminarului din Poltava (1786 - 1791.

La data de 26 decembrie 1791 Arhiepiscopul Ambrozie Serebrennikov al Poltavei (numit și

ocârmuitor de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse al Bisericii din Moldova (1788 - 1792), îl
hirotonește pe Gavriil ca episcop–vicar de Akkerman și Bender (Cetatea Albă și Tighina). La
10 februarie 1792, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei, dar în
aprilie noul domn, Alexandru Moruzi îl trimite, în stare de arest, la Istanbul.

Fiind eliberat prin intervenția reprezentantului Rusiei la Poartă, s-a reîntors în Rusia, unde a
fost numit mitropolit al Poltavei (1793 - 1799), apoi al Kievului (1799 - 1803), iar în 1801 țarul
Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. S-a pensionat în
1803, stabilindu-se la Odessa.

La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiași țar, a fost numit exarh al Bisericii din Moldova
și Țara Românească - ambele țări fiind sub ocupație militară rusă (instalat la Iași 22 mai
1808) conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la București (16 mai 1812). În
această calitate a tipărit mai multe cărți și a lucrat pentru buna desfășurare a vieții
bisericești.

La 21 august 1813 țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu
reședința în Chișinău, create la cererea sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat
un Seminar teologic.