Gheorghi Konstantinovici Jukov (în rusă Георгий Константинович Жуков; n.

19 noiembrie/1
decembrie 1896,[1][2] Strelkovka⁠(d), Maloiaroslavețki uezd⁠(d), Kaluga Governorate⁠(d),
Imperiul Rus – d. 18 iunie 1974,[1][2][3][4] Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un militar și
politician sovietic. Jukov este considerat drept unul dintre cei mai mari comandanți din cel
de-Al Doilea Război Mondial.

Carieră antebelică Modificare

Jukov s-a născut într-o familie țărănească în satul Strelkovka, raionul Maloiaroslaveț,
gubernia Kaluga (în zilele noastre raionul Jukovo, regiunea Kaluga). A plecat de mic ca
ucenic la o fabrică din Moscova. În 1915 a fost încorporat în armata țaristă ca soldat într-un
regiment de dragoni și a luat parte la luptele Primului Război Mondial. Jukov a fost decorat
de două ori cu ordinul Crucea Sfântului Gheorghe și a fost avansat la gradul de sergent
pentru vitejia arătată în luptă. A intrat în rândurile Partidului Bolșevic după victoria Marii
Revoluții Socialiste din Octombrie, originea socială modestă fiind o calitate foarte apreciată
la dosarul personal. După ce s-a vindecat de tifos, a luptat în războiul civil și a fost decorat
cu Ordinul Steagul Roșu de Luptă pentru înfrângerea unei răscoale țărănești puse la cale de
contrarevoluționarii albi.

Până în 1923, Jukov a fost promovat la comanda unui regiment, iar în 1930 la comanda unei
brigăzi. A fost unul dintre cei mai hotărâți susținători ai noii teorii a luptei de vehicule blindate
și a fost remarcat pentru capacitatea de planificare amănunțită, disciplina strictă și
severitatea sa. A reușit să supraviețuiască epurărilor staliniste a principalilor comandanți ai
Armatei Roșii din perioada 1937-39.

În 1938, Jukov a fost numit la comanda Corpul I de Armată Mongolă cu care a luptat
împotriva Armata din Kwantung japoneză pe frontul stabilit de-a lungul frontierei dintre
Mongolia și statul marionetă Manciukuo (controlat de Japonia), în războiul nedeclarat care a
durat din 1938 până în 1939. Ceea ce a început ca hărțuiri obișnuite de frontieră – japonezii
testând capacitatea sovieticilor de apărare a granițelor – a evoluat rapid până la stadiul de
război pe scară largă, niponii aruncând în luptă 80.000 de soldați, 180 de tancuri și 450 de
avioane.

Totul a culminat cu bătălia de la Halhîn Gol. Jukov a cerut întăriri masive și, după ce le-a
primit, în 15 august 1939, a dat ordinul de declanșare a unui atac care părea că este unul
clasic, frontal. Însă el a ținut în rezervă două brigăzi de tancuri, pe care, într-o manevră
îndrăzneață, care s-a încheiat cu succes, le-a ordonat să avanseze pe cele două flancuri ale
niponilor. Fiind sprijinite foarte eficient de artileria motorizată și de infanterie, cele două
grupuri de tancuri au încercuit Armata a VI-a japoneză și au capturat zonele de
aprovizionare slab apărate. În câteva zile, trupele japoneze au fost înfrânte.

Pentru această operațiune, lui Jukov i s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. În afara
Uniunii Sovietice, această bătălie a fost puțin cunoscută, dat fiind că aproximativ în același
timp a izbucnit în Europa Al Doilea Război Mondial. Atacul purtat în forță de grupurile
masive, mobile de tancuri a trecut neobservat în Europa Occidentală, iar, drept consecința,
Blitzkriegul german împotriva Franței din 1940 a fost o mare surpriză pentru Aliați.

După ce a fost avansat la gradul de general, în 1940, Jukov a fost pentru o scurtă