Ginghis Han (Temüügin, Тэмүүжин: Întemeietorul) sau Genghis-Han[4] a fost unul dintre cei

mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile
Imperiului Mongol. Dispunând de o uriașă forță armată, bine organizată și extrem de mobilă,
Ginghis și principalii săi comandanți militari au întreprins numeroase războaie de cucerire,
încheiate cu importante câștiguri teritoriale: Siberia (1207), China de Nord (1211-1215) și
Asia Centrală (1219-1221). A invadat India (1221) și Rusia (1223).

În anul 1206, la 42 ani și după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei,
șeful militar Temüügin devine „mare conducător” (1206-1227) (hagan, „hanul hanilor”), sub
numele de Ginghis, al unei populații vorbitoare de dialecte mongole și turcești. Ginghis a unit
triburile mongole și a reușit să ocupe cu oștile sale teritorii vaste, spre est, până la Marea
Chinei, și spre vest până la Marea Caspică. Pentru administrarea acestui imperiu uriaș,
Ginghis Han a emis decretele necesare sub formă de texte de lege. După moartea sa,
imperiul a fost împărțit între fii lui și extins în continuare, timp de două generații, după care
marea formațiune statală s-a dezmembrat.

Viața timpurie
Modificare
Situația mongolilor
Modificare
Mongolii ocupau partea nord-estică a Mongoliei de astăzi, teritoriu amplasat între râurile
Onon (lungime 1.032 km) și Kerulen (lungime 1.254 km). Ambele își au obârșia pe teritoriu
rusesc și se varsă în fluviul Amur. Triburile mongole erau alcătuite din păstori, pescari și
vânători nomazi din stepele asiatice. Nu se știe dacă aceste triburi aveau noțiunea
proprietății private propriu-zise. Însă se deduce faptul că erau organizați într-o orânduire
asemănătoare cu a feudalismului timpuriu prin ierarhia militară din cadrul tribului. Marile
decizii erau adoptate într-un consiliu militar-aristocratic suprem, o adunare generală,
cunoscută sub denumirea „kuriltai” (sau kurultai, pe tătară korîltai). Kuriltaiul alegea și
marele han. După legenda mongolă, mongolii se trăgeau dintr-un lup și o ciută (căprioară)
care trăiau la izvoarele râului Onon la poalele muntelui sfânt „Burhan Haldun” (aflat la circa
170 km est de Ulan Bator). Temüügin aparținea tribului „Mongghol”, clanul „Borgighin”
(„mongolii sălbatici”), fiind fiul cel mai mare al șefului de clan Yesüghei bahadur și
strănepotul legendarului prinț mongol Kabul han (1130–1150). Acesta din urmă începuse în
1131 unificarea triburilor mongole. Temüügin, care în traducere înseamnă „făurar” sau „de
fier”, a continuat această politică și i-a transmis-o fiului său Öghedei (Ogotai, Ugotai).

Originea și nașterea lui Temüügin

Modificare
Locul nașterii lui Temüügin este controversat. Unii susțin că s-ar fi născut pe malul drept al
râului Onon, în 1162 sau 1155, lângă Munții Burkhan Khaldun în nordul Mongoliei moderne,
nu foarte departe de capitala Ulaanbaatar, după tradiția oriată și buriată (după numele unor
triburi mongole). Grupul tribal mongol estic „Halha” susține că Temüügin s-ar fi născut pe
cursul mijlociu al râului Kerulen.

Istoria secretă a mongolilor raportează că Temujin, când s-a născut, strângea în mână un
cheag de sânge, semn tradițional că i-a fost destinat să devină un mare lider. El a fost al
treilea fiu al tatălui - Yesügei, șeful clanului mongol Khamag de Kiyad, un aliat al lui Toghrul
Khan, șef al clanului Kerait, și fiul cel mare al mamei sale și sotia lui Yesügei, Hoelun.
Temujin a fost numit după un șef de trib al tătarilor, Temujin-üge, pe care tatăl său tocmai l-a
capturat.