China Antica

Ilie Paraschiv Eduard Andrei

Dinastia Qing (1644-1911 d.Hr.)

● Dinastia Qing (1644-1911) a fost ultima dinastie imperială din China. Fondată de manciurieni, cunoscuți
anterior ca jürcheni, aceștia proveneau din partea de nord-est a teritoriului Ming, din afara Marelui Zid.
Ei au apărut ca o amenințare majoră la sfârșitul dinastiei Ming, după ce Nurhaci a unit toate triburile
jurchene și a stabilit un stat independent. Cu toate acestea, dinastia Ming a fost răsturnată de
rebeliunea țărănească a lui Li Zicheng, odată cu capturarea Beijingului în 1644 și sinuciderea ultimului
monarh Ming, Împăratul Chongzhen. Manciurienii, aliați cu generalul Ming Wu Sangui, au acaparat Beijingul,
ce a fost stabilit drept capitală a dinastiei Qing, iar apoi au procedat la supunerea rezistenței Ming,
rămase în partea de sud a imperiului. Deceniile de cucerire manciuriană au provocat pierderi enorme de
vieți, reducând drastic economia Chinei. În total, cucerirea manciuriană din China (1618-1683) a costat
până la 25 de milioane de vieți.[25] Cu toate acestea, manciurienii au adoptat normele confucianiste de
guvernare tradițională chineză și erau considerați drept o dinastie.
● Manciurienii au pus în aplicare „ordinul cozii”, forțându-i pe chinezii han să adopte coada coafurii
manciuriene și îmbrăcămintea în stil manciurian. Îmbrăcămintea tradițională han, sau Hanfu, a fost, de
asemenea, înlocuitâ de îmbrăcămintea în stil manciurian Manchu Qipao (îmbrăcămintea Stegarilor și
Tangzhuang). Împăratul Kangxi a ordonat crearea Dicționarului Kangxi, dicționarul de caractere chineze,
cel mai complet până la momentul respectiv. Dinastia Qing a înființat sistemul „Opt Steaguri” care a
oferit cadrul de bază pentru organizarea militară Qing. Stegarilor le era interzisă participarea în comerț
și munca manuală, cu excepția cazului în care cereau revocarea statutului de Stegar. Erau considerați ca o
formă de nobilime și primeau un tratament preferențial în ceea ce privește pensiile anuale, pământul și
alocarea de îmbrăcăminte.
Republica Populară Chineză (1949 - prezent)

● Luptele majore din timpul Războiului Civil Chinez s-au încheiat în 1949 odată cu retragerea
Kuomintangului ( KMT ) urmată de mutarea guvernul la Taipei și menținerea controlului doar a
câtorva insule mici, în afară de insula Taiwan. Controlul Chinei continentale a rămas în mâinile
Partidului Comunist Chinez. La data de 01 octombrie 1949, Mao Zedong a proclamat Republica
Populară Chineză.[34] ,,China comunistă" și ,,China Roșie" au fost două nume obișnuite pentru
RPC.[35]

● RPC a fost modelată de o serie de campanii și a planurilor pe cinci ani. Planul economic și social
cunoscut sub numele de Marele Salt Înainte a dus la o mortalitate estimată la 45 de milioane de
decese.[36] Guvernul lui Mao Zedong a efectuat execuții în masă a proprietarilor de pământuri, a
instituit colectivizarea și a implementat sistemul de lagăre de muncă Laogai. În 1966, Mao și
aliații săi au lansat Revoluția Culturală, care va dura până la moartea lui Mao, un deceniu mai
târziu . Revoluția Culturală, motivată de lupta pentru putere din interiorul partidului și o teama
de Uniunea Sovietică, a condus la o răsturnare majoră în societatea chineză.
Republica Chineză (1912-1949)

● Capitale: Nanjing, Beijing, Chongqing și mai multe capitale de război de scurtă durată, Taipei
după 1949 Frustrați de opoziția de reformare a curții Qing și de slăbiciune a Chinei, oficialii
tineri, militari și studenți au început să pledeze pentru răsturnarea dinastiei Qing și crearea
unei republici. Ei au fost inspirați de ideile revoluționare ale lui Sun Yat-sen. O revoltă
militară revoluționară, Revolta Wuchang, a început la 10 octombrie 1911, în Wuhan. Guvernul
provizoriu al Republicii China a fost format la Nanjing la 12 martie 1912.

● Capitale: Nanjing, Beijing, Chongqing și mai multe capitale de război de scurtă durată, Taipei
după 1949 Frustrați de opoziția de reformare a curții Qing și de slăbiciune a Chinei, oficialii
tineri, militari și studenți au început să pledeze pentru răsturnarea dinastiei Qing și crearea
unei republici. Ei au fost inspirați de ideile revoluționare ale lui Sun Yat-sen. O revoltă
militară revoluționară, Revolta Wuchang, a început la 10 octombrie 1911, în Wuhan. Guvernul
provizoriu al Republicii China a fost format la Nanjing la 12 martie 1912.
Dinastia Ming (1368-1644 d.Hr.)

● De-a lungul dinastiei Yuan, care a durat mai puțin de un secol, a existat un resentiment destul de
puternic în rândul populației împotriva statului mongol. Frecventele dezastre naturale de după
1340, în cele din urmă, a dus la revolte țărănești. Dinastia Yuan a fost în cele din urmă
răsturnată de dinastia Ming în 1368.

● Urbanizarea a crescut pe măsură ce populația s-a mărit iar diviziunea muncii a devenit mai
complexă. Centrele urbane mari, cum ar fi Nanjing și Beijing, de asemenea, au contribuit la
dezvoltarea industriei private. În special au crescut industriile de mici dimensiuni, de multe ori
specializat în hârtie, mătase, bumbac și produse din porțelan. Pentru cea mai mare parte a
dinastiei au proliferat piețele din micile centre urbane din cuprinsul imperiului. Piețele
orașului comercializau în principal alimente, cu unele produse de bază, precum ace de păr sau
ulei.
Perioada celor Cinci Dinastii și Zece Regate (AD 907 - 960)

● Perioada de dezbinare politică dintre dinastiile Tang și Song, cunoscută sub numele de perioada
celor Cinci Dinastii și Zece Regate, a durat puțin mai mult de o jumătate de secol, între 907 și
960. În timpul acestei scurte perioade, când China a fost, din toate punctele de vedere un sistem
multi-statal, cinci regimuri s-au succedat rapid unul după altul în controlul vechiului nucleu
imperial din nordul Chinei. În aceeași perioadă, porțiuni din sudul și vestul Chinei au fost
ocupate de zece regimuri, mai stabile politic, astfel perioada este, de asemenea, menționată ca
cele Zece Regate.
Dinastiile Song, Liao, Jin și Xia de Vest (960 - 1234)

● În 960, dinastia Song a câștigat puterea în cea mai mare din China și a stabilit capitala la
Kaifeng ( mai târziu cunoscut sub numele de Bianjing ); începe astfel o perioadă de prosperitate
economică, în timp ce kitanii dinastiei Liao au domnit peste Manciuria, Mongolia de astăzi și
părți din nordul Chinei. În 1115 Dinastiei jurchenă Jin iese în evidența, anihilând dinastia Liao
în 10 ani. Între timp, în provinciile de azi ale Chinei de nord-vest, Gansu, Shaanxi și Ningxia, a
fost fondată, de către triburile tanguții, Dinastia Xia de Vest (1032-1227).
● Dinastia Jin (1115–1234) a preluat puterea și a cucerit nordul Chinei în cadrul războaielor cu
dinastia Song, dintre 1125–1234, capturând orașul Kaifeng de la Dinastia Song, care își mută
capitala la Hangzhou (杭州). Dinastia Song de Sud a suferit, de asemenea, umilința de a trebui să
recunoască, formal, dinastia Jin ca suzerană. În anii care au urmat, China a fost împărțită între
dinastia Song, dinastia Jin și tanguța Dinastie Xia de Vest. Song de Sud a cunoscut o perioadă de
mare dezvoltare tehnologică, care poate fi explicată în parte de presiunea militară resimțită
dinspre nord. Aceasta a inclus utilizarea de arme cu praf de pușcă, care au jucat un rol important
în timpul victoriilor navale ale dinastiei Song, împotriva Jinului, în Bătălia de la Tangdao și
Bătălia de la Caishi de pe fluviul Yangtze în 1161. Mai mult, a fost formată prima marină
permanentă chineză, inființându-se un birou al amiralului la Dinghai în 1132, sub domnia
împăratului Renzong al Songului.
Dinastia Yuan (1271-1368 d.Hr)

● Jurchenii - fondatorii dinastiei Jin au fost învinși de către mongoli, care apoi au procedat la a
cuceri dinastia Song de Sud, într-un război lung și sângeros, primul război în care armele de foc
au jucat un rol important. În timpul erei de după război, mai târziu numită Pax Mongolica,
occidentalii aventurieri, cum ar fi Marco Polo, au călătorit tot drumul până în China aducâd
primele consemnări despre minunățiile Chinei, în Europa. În timpul dinastiei Yuan, mongolii erau
divizați între cei care voiau să rămână să locuiască în stepe și cei care doreau să adopte modul
de viață al chinezilor.
● Kublai Khan, nepotul lui Genghis Han, care dorea să adopte obiceiurile din China, a fondat
dinastia Yuan. Aceasta a fost prima dinastie ce a condus întreag teritoriul Chinei, de la Beijing
(Dadu), în calitatea orașului de capitală. Beijing a fost cedat dinastiei Liao în 938, împreună cu
cele Șaisprezece prefecturi din Yan Yun. Înainte de aceasta fusese capitala Jinului, dar care nu a
domnit peste toată China.
Perioada Wu Hu (304-439 AD)

● Profitând de războiul civil din timpul dinastiei Jin, contemporanii non-chinezi han (grupuri
etnice Wu Hu), controlau mare parte a țării în secolul al IV-lea și au provocat migrații, pe scară
largă, a chinezilor han, la sud de fluviul Yangtze. În 303 populația etnică Di s-a răsculat iar
mai târziu au capturat orașul Chengdu, fondând statul Cheng Han. Sub Liu Yuan, etnicii xiongnu
s-au răsculat aproape de comitatul Linfen de astăzi și au creat statul de Han Zhao. Succesorul lui
Liu Yuan, Liu Cong, i-a capturat și executat pe ultimii doi împărați al dinastiei Jin de Vest.
Cele Șaisprezece Regate au fost o serie de dinastii non-chineze, de scurta durata, care ajunseseră
sa domnească peste întreg cuprinsul, sau doar unele părți, din nordul Chinei, în secolele IV și V.
Au fost implicate mai multe grupuri etnice, inclusiv strămoșii turcilor, mongolilor și tibetani.
Cele mai multe dintre aceste popoare nomade au fost, într-o oarecare măsură, "sinicizate" cu mult
înainte de ascensiunea lor la putere. De fapt, unele dintre ele, în special qiang și xiongnu,
aveau deja permisiunea de a locui în regiunile de frontieră de lângă Marele Zid încă din perioada
Han târzie.
Perioada Wei și Jin ( 265-420 dHr)

● După ce Cao Cao reunifică nordul în anul 208, fiul său proclamă dinastia Wei în anul 220. La scurt
timp, rivalii lui Wei, Shu și Wu își proclamă independența, ceea ce duce China în perioada celor
Trei Regate. Această perioadă a fost caracterizată de o descentralizare treptată a statului care a
existat în timpul dinastiilor Qin și Han și o creștere a puterii clanurilor mari. Deși cele Trei
Regate au fost reunificate de către dinastia Jin, în 280, această structură a fost în esență
aceeași, până la revolta Wu Hu.
Dinastiile din Sud și din Nord (420-589 AD)

● Capitale: Dinastiile din nord: Ye , Chang'an; Dinastiile din sud: Jiankang Semnalată prin
prăbușirea dinastiei Jin de Est în 420, China a intrat în epoca Dinastiilor din Sud și din Nord.
Etnicii han au reușit să supraviețuiască atacurilor militare ale triburilor nomade din nord, cum
ar fi xianbeii, și civilizația lor a continuat să prospere.

● În sudul Chinei, au existat dezbateri aprinse și frecvente între curtea monarhului și nobili cu
privire la îngăduirea budismului pe teritoriul imperiului. În cele din urmă, aproape de sfârșitul
erei de Sud și de Nord, atât adepții budismului cât și ai taoismului au ajuns la un compromis,
devenind mai toleranți unul cu celălalt.