Atacul

Japoniei
asupra
Chinei
 Cuprins
01 Primul Război
Sino-Japonez
03 Statul Manciukuo
02 AlSino-Japonez
Doilea Război 04 China interbelica
 Primul Război
Sino-Japonez
Primul război sino-japonez a fost un conflict militar care a avut loc între
anii 1894-1895 între China și Japonia. Acesta a fost declanșat în principal din
cauza rivalității dintre cele două țări asupra controlului asupra Coreei și
Taiwanului, precum și din cauza competiției pentru influența în Asia de
Est.
Japonia a invadat Taiwanul în mai 1895 și a obținut controlul asupra insulei
în iunie același an. În timpul luptelor, Japonia a reușit să învingă flota
chineză într-un război naval decisiv la Yalu River, punând capăt dominației
chineze în regiune.
Tratatul de la Shimonoseki, semnat în aprilie 1895, a pus capăt războiului și
a consfințit victoria japoneză. Prin acest tratat, China a fost forțată să
cedeze Taiwanul și insulele Pescadores către Japonia, să acorde
independență Coreei și să plătească o sumă mare de despăgubiri Japoniei.
Războiul a avut un impact profund asupra istoriei și politicii din Asia,
deoarece a evidențiat slăbiciunile din sistemul politic și militar chinez, care
au dus la declinul puterii chineze în regiune. De asemenea, războiul a
consolidat poziția Japoniei ca putere regională și a deschis calea pentru
extinderea sa în Asia de Est și în Pacific.
 Al Doilea Război
Sino-Japonez
Atacul Japoniei asupra Chinei a fost o serie de evenimente care au avut loc începând
cu anii 1930 și care au dus la declanșarea celui de-al doilea război sino-japonez.
Japonia a invadat China cu scopul de a obține controlul asupra unor resurse naturale
și teritorii strategice.
În septembrie 1931, Japonia a orchestrat un incident la linia de cale ferată a sudului
Manciuriei, folosindu-l ca pretext pentru a ocupa regiunea. Astfel, a fost creat un stat
marionetă numit Manchukuo, care a fost condus de un lider nominal chinez, Puyi.
În 1937, Japonia a declanșat un atac pe scară largă asupra Chinei, care a dus la
declanșarea celui de-al doilea război sino-japonez. În timpul acestui război, Japonia a
comis numeroase atrocități împotriva civililor chinezi, inclusiv masacre, experimente
medicale și utilizarea armelor chimice.
Unul dintre cele mai cunoscute și tragice evenimente din timpul acestui război este
masacrul de la Nanking, care a avut loc în 1937, când forțele japoneze au invadat
orașul chinezesc Nanking și au comis atrocități împotriva populației locale, inclusiv
uciderea a sute de mii de civili și violarea a zeci de mii de femei și copii.
După atacul de la Pearl Harbor, al doilea război chino-japonez a devenit parte a celui
de-al doilea război mondial, iar China s-a bucurat de sprijinul Aliaților.Războiul s-a
încheiat odată cu înfrângerea Japoniei în cel de-al doilea război mondial, dar a lăsat o
amprentă profundă asupra relațiilor dintre cele două țări și asupra regiunii Asia-
Pacific în ansamblu.
Originile celui de-al doilea război chino-japonez pot fi
depistate în urmările primului război dintre cele două națiuni
(1894-1895). În acest conflict, China, aflat atunci sub Dinastia
Qing, a fost învinsă de Japonia și a fost forțată să cedeze
Taiwanul și să recunoască independența Coreei prin Tratatul
de la Shimonoseki. Dinastia Qing a fost pe punctul de a se
prăbuși de pe urma revoltelor interne și a înfrângerii de plan
extern, iar Japonia a devenit o mare putere datorită măsurilor
de modernizare luate în acea perioadă. Republica China a fost
fondată în 1912, după Revoluția Xinhai, care a răsturnat
monarhia. Totuși, tânăra republică era chiar mai slabă decât
în perioada Qing, în mare parte datorită dominației seniorilor
războiului. Perspectiva unificării țării și respingerii
intervenției străine părea în acea perioadă puțin probabilă în
viitorul apropiat. Unii dintre șefii militari locali s-au aliat cu
puterile străine în încercarea de a-și învinge rivalii. De
exemplu, liderul militar Zhang Zuolin din Manciuria a
cooperat în mod deschis cu japonezii, de la care primea ajutor
militar și economic. Japonia a fost în anii de început ai
Republicii China principala amenințare externă.
 Cu toate aceste, conflictele dintre China și Japonia au continuat, de vreme ce principalul obiectiv al naționaliștilor chinezi
era, conform cu cele trei principii al poporului, alungarea tuturor imperialiștilor străini din China. Expediția nordică a
unificat China numai din punct de vedere oficial, în țară izbucnind războaie civile între facțiunile foștilor seniori ai
războiului și Kuomintang. În plus, comuniștii chinezi s-au răsculat împotriva guvernului central, după ce reprezentanții lor
au fost epurați din executiv. Din cauza acestei situații complicate, guvernul central chinez și-a concentrat atenția mai mult
spre problemele războaielor civile, urmând principiul mai întâi pacificarea internă, după aceia rezistența externă. Această
situație a fost rapid exploatată de Japonia, care și-a continuat agresiunea în regiune. În 1931, japonezii au invadat Manciuria
imediat după incidentul Mukden. După cinci luni de război, a fost înființat în 1932 statul marionetă Manciukuo, avându-l în
fruntea pe ultimul împărat al Chinei, Puyi. Nefiind capabilă să lupte direct cu Japonia, China a apelat la Liga Națiunilor.
Investigația Ligii Națiunilor a fost finalizată prin Raportul Lytton, prin care Japonia era condamnată pentru incursiunea din
Manciuria și determinat guvernul nipon să retragă țara din Ligă. De la sfârșitul deceniului al treilea și de-a lungul celui de-
al patrulea, comunitatea internațională a adoptat politica împăciutorismului, nicio țară nefiind dispusă să ia o poziție
hotărâtă, în afara unor declarații formale. Japonia considera Manciuria ca o sursă de materii prime și ca un stat tampon la
granița cu Uniunea Sovietică.
Incidentul Mukden a fost urmat de o lungă serie de mici incidente. În 1932, soldații chinezi și japonezi au luptat într-un
scurt conflict în timpul incidentului din 28 ianuarie. Ca urmare, zona Shanghai a fost demilitarizată, împiedicând prezența
trupelor guvernului central chinez într-unul dintre orașele aflate formal sub controlul său. În Manciukuo era în plină
desfășurare o campanie de pacificare, prin care se urmărea înfrângerea armatelor de voluntari antiniponi, care erau
mișcări populare apărute ca urmare a politicii de non-rezistență a guvernului central chinez. În 1933, japonezii au atacat
regiunea Marele Zid. La sfârșitul acestui nou conflict a fost semnat Armistițiul de la Tanggu, care a asigurat Japoniei
controlul asupra provinciei Rehe și a obligat China să procedeze la demilitarizarea regiunii dintre Marele Zid și regiunea
Beiping-Tianjin. Obiectivul japonezilor era să creeze un nou stat-tampon între Manchukuo și regiunile controlate de
guvernul naționalist chinez cu sediul la Nanjing.
Statul Manciukuo
Manciukuo sau Manciuria a fost un stat marionetă în
Manciuria și estul Mongoliei Interioare guvernat sub
forma unei monarhii constituționale. Regiunea este
patria istorică a poporului manciurian care a fondat
dinastia chineză Qing. În 1931, în urma incidentului de
la Mukden, regiunea a fost ocupată de Japonia, iar în
1932 a fost instituit un guvern filojaponez, iar Puyi,
ultimul împărat Qing, a fost numit regent și împărat.
Guvernul din Manciukuo a fost abolit în 1945 după
înfrângerea Imperiului nipon la sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial. Teritoriul aparținând statului
marionetă a fost ocupat inițial de forțele sovietice ca
urmare a invaziei Manciuriei din august 1945, fiind
transferat administrației chineze în anul următor.
Aisin-Gioro Puyi
Formarea statului Manciukuo a fost un eveniment istoric care a avut
loc în 1932, când Japonia a creat un stat marionetă în nord-estul
Chinei, cunoscut sub numele de Manciukuo. Acest stat a fost creat
prin transformarea regiunii Manciuria într-un teritoriu controlat de
Japonia, care a pus la conducere un lider nominal chinez, Puyi,
ultimul împărat al dinastiei Qing.
Manciukuo a fost un stat marionetă, întrucât a fost sub controlul
direct al Japoniei, care a numit guvernatorii și a controlat armata și
afacerile economice. Cu toate acestea, Japonia a încercat să
legitimizeze Manciukuo ca fiind un stat independent, susținând că
era o entitate politică separată de China.
Manciukuo a existat ca un stat independent până la înfrângerea
Japoniei în cel de-al doilea război mondial, când regiunea a fost
redată controlului chinez. Formarea statului Manciukuo a fost unul
dintre evenimentele cheie care a dus la creșterea tensiunilor dintre
China și Japonia și la declanșarea celui de-al doilea război sino-
japonez în 1937.
 China interbelica
China era împărțită în sfere de influiență îcă din a doua jum. a sec. XIX;
1912 - China a fost proclamată republică;
Sun Yatsen și Yuan Shikai, printre primii președinți, dar nu au avut o politică strălucită; conducerea lor a
dus la „epoca seniorilor războiului” = haos;
Chiang Kai - shek - scoate țara din acest haos, aducând China pe calea reformelor.
Revolutia din 1911 a condus la inlocuirea vechiului "Imperiu de Mijloc" cu Republica. Intre 1913-1916, in
China s-a instaurat o dictatura militara.
Din punct de vedere economic, industria chineza nu exista, mai dezvoltate fiind doar industria textila si
comertul extern.
La conferinta pacii, China a fost considerata tara semicoloniala, marile puteri detinand in aceasta zona
sfere de influenta. La Versailles, marile puteri au cedat interesele Germaniei din zona, Japoniei. Aceasta a
provocat miscarea din 4 mai 1919, inceputa ca o manifestatie patriotica a studentilor din Beijing carora li s-
au alaturat burghezia si muncitorii. Timp de doua luni , au avut loc manifestatii de strada, greve si
boicotarea produselor japoneze. Miscarea a sporit audienta Kuomintang-ului, partid nationalist si
reformist, intemeiat de Sun Yat-sen. La 4 mai 1919, cativa tineri intre care si Mao Zedong, au creat Partidul
Comunist.
China interbelică se referă la perioada dintre sfârșitul primului război mondial în
1918 și invazia Japoniei în China în 1937. Această perioadă a fost marcată de o serie de
schimbări politice, sociale și economice care au influențat cursul istoriei chineze și
au pregătit terenul pentru revoluția comunistă.
În urma primului război mondial, China a primit promisiunea că va primi restituirea
teritoriilor ocupate de puterile imperiale, precum și independența și integritatea
teritorială. Cu toate acestea, aceste promisiuni nu au fost niciodată puse în aplicare,
ceea ce a condus la o creștere a naționalismului și a resentimentelor împotriva
puterilor occidentale și Japoniei.
În timpul acestei perioade, China a fost o țară instabilă, cu o guvernare slabă și
coruptă și cu o economie aflată în declin. Războiul civil chinez dintre Kuomintang și
comuniști a început în 1927 și a durat până în 1949. În acest timp, Kuomintang-ul,
condus de Chiang Kai-shek, a încercat să pună bazele unui stat modern, prin
reforme economice și politice. Cu toate acestea, guvernul Kuomintang a eșuat în
eforturile sale de a construi o societate stabilă și prosperă, iar corupția și inegalitatea
socială au continuat să rămână probleme majore.
Pe măsură ce economia chineză a început să se dezvolte, a crescut și influența
politică a Partidului Comunist Chinez, care a condus o serie de revolte și greve în
toată țara. În 1931, Japonia a invadat Manciuria și a creat statul marionetă Manciukuo,
ceea ce a dus la creșterea tensiunilor dintre China și Japonia și la declanșarea celui
de-al doilea război sino-japonez în 1937.
În general, China interbelică a fost o perioadă de instabilitate și tensiuni sociale și
politice, care au pregătit terenul pentru revoluția comunistă care a urmat după cel
de-al doilea război mondial.
 Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Chinei
https://prezi.com/p/jwkta86spbqi/statele-din-extremul-orient-in-
perioada-interbelica/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Sino-Japonez
https://ro.scribd.com/doc/47660554/Formarea-statului-Manchukuo-si-
rolul-acestuia-in-al-II-lea-Razboi-Mondial
https://ro.wikipedia.org/wiki/Manciukuo
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Sino-Japonez
Thank
you
M ag ar di ci O an a