Sunteți pe pagina 1din 4

Manciuria(Manchuko) Statul marioneta

Sfarsitul anului 1931 a adus cu sine un conflict major ce putea degenera usor intr-un conflict la scara planetara. In vara aceluiasi an doua evenimente au servit militaristilor pentru intensificarea propagandei lor agresive si sovine la adresa Chinei. Primul se referea la un ofiter de informatii nipon incarcerat si executat, iar al doilea la un incident petrecut intr-un orasel la nord de Changchoun, intre tarani coreeni si chinezi, politia japoneza luind partea primilor. Consecinta a fost declansarea unor ample miscari antijaponeze in marile orasechineze. Forma de lupta cea maifrecventa si eficienta este boicotul antijaponez. Din iulie 1931 aceasta formade protest aduce daune serioase economiei nipone. Comertul si navigatia au avut de suferit, iar casele de comert nipone din Shanghai nu mai pot realiza nici o afacere cu China. Cu complicitatea Ministerului de Razboi si fara stirea primului ministru, militaristii au trecut la actiune. In noaptea de 18 19 septembrie aruncarea in aer a caii ferate de la Liutaogou, la nord de Mukden atribuita chinezilor a fost semnalul declansarii invaziei japoneze. In doar cinci zile armata chineza a fost strivita,provinciile Jilin si Liaoning ocupate. Practic a fost o reeditare a provocarilor din 1928, dar de data asta cuaprobarea tacita a unor inalte figuri din comandamentul militar.Marile puteri au adoptat o atitudine conciliatoare ceea ce i-a incurajat pe agresori. Cu totii intelegeau ca se petrecea ceva extrem de grav. Era prima data cand o putere, membra a Societatii Natiunilor, violind normelede drept international, desconsiderind intregul sistem de tratate, acorduri, pacte si conventii, stabilit dupa incheierea primului razboi mondial, comitea un act de forta impotriva altei puteri, tot membra a Societatii Natiunilor. Cosiliul Ligii Natiunilor a dezbatut chestiunea conflictului si a formulat un apel de incetare aostilitatilor si de solutionare a divergentelor pe cale pasnica. Guvernul de la Tokio a declarat ca nu arepretentii teritoriale legate de Manciuria si pentru moment toata lumea a crezut ca incidentul sa aplanat. In cele din urma, s-a ajuns la solutia crearii Comisiei de Studiu a Societatii Natiunilor, propunerea venind din partea japonezilor care sperau in tergiversarea lucrarilor acesteia. Din comisie fac parte, in mod surprinzator si americanii, alaturi de reprezentanti ai Marii Britanii, Frantei, Italiei si Germaniei. In primul raport intocmit deacestia este subliniat faptul ca boicotul antijaponez a luat o amploare nemaiintalnita dupa ocuparea Manciuriei si este subliniat rolul societatilor antijaponeze in actiuni de supraveghere a magazinelor, de confiscare si intimidare. Intre timp, cabinetul Wakatsuki e fortat sa demisioneze. Noul

guvern al partidului Seiyukai, este prezidat de Inukay Tsuyoshi. Acum varfurile militarismului dominau viitorulpolitic al Japoniei. Pentru asta nu mai era nevoie decat de un pretext care sa justifice totul in ochii opiniei publice. Acesta apare in ianuarie 1932 cand au loc confruntari directe intre membri ai Societatii de protectie a tineretului japonez, grupuri de chinezi inarmati si politia chineza. Soldate cu victime de ambele parti, evenimentele amplifica si mai mult tensiunea deja existenta. Un protest cu caracter ultimativ adresat autoritatilor din Shanghai este inmanat de Japonia. Chiar daca conditiile impuse sunt satisfacute, unitati ale infateriei marine imperiale debarca in 28 ianuarie in settlement-ul nipon din Shanghai. Interesele americane erau mari in zona. Largi capitaluri fusesera investite si perspectiva unui razboi devastator nu avea de ce sa-i incante. Britanicii, francezii, italienii si altii, cu capitaluri substantiale investite, nu au nici ei o atitudine favorabila invadatorilor. In noaptea de 28 29 ianuarie au avut loc primele ciocniri. La sfarsitul zilei urmatoare interventia marilor puteri facuse posibila o incetare a focului. S-a decis inceperea unor tratative, lucru convenabil pentru niponi, care asteptau intariri. Pe malul lacului Leman s-a deschis Conferinta internationala pentru dezarmare cu participarea a 63 de state inclusiv a Japoniei. La 24 februarie, ca urmare a escaladarii conflictului, secretarul de stat al Statelor Unite, Henry Stimson a condamnat agresiunea Japoniei, in timp ce guvernul american a hotarat sa se implice in stingerea conflictului la Adunarea Societatii Natiunilor programata sa aiba loc la 3 martie 1932. Rezolutia adoptata cu acest prilej cerea incetarea focului si inceperea negocierilor. La 30 aprilie 1932 si-a inceput lucrarile Sesiunea extraordinara a Adunarii Generale a Societatii Natiunilor convocata pentru a analiza mersul evenimentelor la Shanghai. Presiunile internationale se intensificau, la fel si rezistenta armatei a XIX-cea chineze. Curand guvernul imperial a realizat ca nu va putea sustine un razboi de lunga durata. Aparusera, in schimb, conditii favorabile pentru separarea incidentului de la Shanghai de problema manciuriana si transformarea lui intr-un minuscul conflict local pe cale de a fi solutionat de partile implicate fara amestecul Societatii Natiunilor. Tratativele au reinceput si pe 5 mai s-a incheiat, in sfarsit, un acord. Se incheia un capitol sangeros din istoria militarismului nipon, soldat cu moartea a mii de civili si comiterea a numeroase atrocitati. La ducerea la bun sfarsit a tratativelor un rol semnificativ l-au avut semnalele venite de la Washington, semn al faptului ca americanii incepeau sa-si piarda rabdarea. Astfel, o nota din 7 ianuarie a guvernului Statelor Unite sosita pe adresa autoritatilor chineze si nipone, atragea atentia ca nu vor fi recunoscute nici un tratat ori acord care ar incalca pe vreunul din cele existente. Era primul semnal al unei schimbari survenite in politica externa americana. Nota inaugura doctrina Stimson-

Hoover sau doctrina nerecunoasterii. Aceasta doctrina emisa de secretarul de Stat american, avind la baza pactul Briand-Kellog, a fost imbratisata, curand si de Societatea Natiunilor. La 23 februarie o scrisoare a Departamentului de Stat catre cele doua parti dezvolta ideile cuprinse in nota. In ziua de 4 mai intr-o conferinta secretarul de Stat ad interim, sublinia din nou ca tara sa nu va recunoaste modificari teritoriale in Extremul Orient. In locul unor anexiuni teritoriale care nu puteau decat sa starneasca animozitati din partea celorlalte puteri, japonezii au preferat o manevra subtila care le dadea avantaje asemanatoare. Imediat dupa declansarea agresiunii au trecut la constituirea unor autoritati autonome, pe provincii, iar la 18 februarie 1932, Comitetul Executiv al Provinciilor de Nord-Est a dat publicitatii declaratia de independenta a Manciuriei. La 1 martie isi deschide lucrarile Conventia Manciuriana care incredinteaza regenta noului stat, Manciuko, fostului imparat chinez, Henric Pu-Yi. Cercurile razboinice de la Tokio nu doreau sa se multumeasca cu rezultatele acestui acord ce nu adusese nici un beneficiu si nici cu activitatea guvernului Inukai. Pe fondul exacerbarii sentimentului nationalist in arhipelag are loc atentatul caruia ii va cadea victima batranul vulpoi, cum era poreclit primul ministru. Uciderea lui Inukai la 15 mai a produs o impresie puternica in intreaga lume, mai ales pentru ca era insotita de acte menitesa impuna un regim de forta. Guvernul a demisionat fiind inlocuit cu unul militarist condus de amiralul Saito, fost guvernator al Coreei. Puterea incapea pe mainile unei camarile de tineri ofiteri care vor teroriza populatia civila ca si pe ofiterii superiori. Calea spre un razboi devastator era netezita. Una din primele sale masuri a fost recunoasterea noului stat Manciuko, la data de 24 august 1932. La jumatatea lui septembrie acelasi an cele doua state semnau un acord ce consemna transformarea fostului teritoriu chinez intr-o anexa a Japoniei, careia i se acordau drepturi nelimitate.

Comisia Lytton
De-a lungul conflictului sino-japonez atitudinea marilor puteri dar si al Ligii Natiunilor a fost ezitanta, lipsita de fermitate, luarea unor decizii fiind deseori amanate. Comisia de Studiu a Forumului de la Geneva pusa sub conducera lordului Lytton si-a inceput misiunea in februarie 1932, pasind pe sol nipon. Au avut loc intrevederi cu primul ministru, cu imparatul Hirohito, cu reprezentanti ai Camerei de Comert si alte oficialitati de prim rang. Din martie, comisia s-a deplasat la Shanghai unde au avut loc alte 15 intrevederi cu autoritatile chineze dar si cu diverse alta personalitati. Considerat in lumea diplomatica un compromis pentru ca reproduce

concluziile comisiei Lytton, raportul final a fost votat in unanimitate la 24 februarie 1933, de Societatea Natiunilor. Se preconiza o Manciurie autonoma sub suzeranitate chineza, retragerea celor doua armate si inlocuirea lor cu o jandarmerie special constituita. Se prevedeau incheierea de tratate politice si comerciale intre beligeranti precum si o prevedere speciala pentru Provinciile din Est unde se instituia o administratie chineza aparte. Teza oficiala a guvernului nipon era ca actiunea armatei sale incepind din noaptea de 18 septembrie a fost in legitima aparare si ca Manciuko a aparut ca urmare a vointei populare a locuitorilor sai. In consecinta nu putea fi vorba de incalcarea niciunui tratat. In ziua de 27 martie 1933 guvernul nipon prin contele Ushida anunta telegrafic retragerea din organizatia de la Geneva ca urmare a divergentelor de opinie existente in problema manciuriana. Pentru Societatea Natiunilor era o lovitura devastatoare. Organizatia isi dovedea inutilitatea si lipsa de mijloace in mentinerea pacii.