8.

Calificarea pluralității de infracțiuni

Noțiunea pluralității de infracțiuni. Modalități
Comiterea de către o anumită persoană a unei infracțiuni implică cauzarea unor daune valorilor sociale ocrotite de legea
penală. Cu atît mai mult sînt prejudiciabile acțiunile/inacțiunile unei persoane îndreptate spre comiterea a două sau mai multor
infracțiuni. Persoana care a săvîrșit mai multe infracțiuni urmează să poartă răspundere penală pentru toate infracțiunile
comise, fără careva rezerve.
Tratamentul sancționator al unei atare persoane, care printr-o faptă sau prin mai multe fapte săvîrșește două sau mai multe
infracțiuni, trebuie să fie unul diferenţiat în raport cu persoana care printr-o singură faptă sau mai multe fapte comite o singură
infracţiune. De aceea, atît doctrina, cît şi legislaţia penală autohtonă distinge, pe de o parte, cazul acţiunilor/inacţiunilor comise
de una şi aceeaşi persoană care urmează să fie calificată conform dispoziției unei singure norme a legii penale – adică, unitatea
de infracţiuni, iar, pe de altă parte, cazul acţiunilor/inacţiunilor săvîrşite de una şi aceeaşi persoană, a căror calificare se face în
conformitate cu dispoziţiile mai multor norme ale legii penale, sau săvîrşite după condamnarea pentru comiterea infracțiunii
anterioare – adică, pluralitatea de infracţiuni.

Prin pluralitate de infracţiuni se are în vedere situaţia cînd o persoană sau un grup de persoane, fizice sau juridice, săvîrşeşte
(săvîrşesc) două sau mai multe infracţiuni, printr-o singură acţiune/inacţiune sau prin mai multe acţiuni/inacţiuni, care cad sub
incidenţa mai multor norme juridico-penale, cu condiţia ca pentru infracţiunile săvîrşite persoana (persoanele) să nu fi fost
condamnată (condamnate) sau să fi expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, fie situaţia cînd este
săvîrşită o nouă infracțiune intenţionată de către o persoană cu antecedente penale care anterior fusese condamnată pentru o
altă infracţiune intenţionată.
Trăsăturile pluralităţii de infracţiuni:
a) sînt săvîrşite două sau mai multe infracţiuni ori o infracţiune intenționată de către o persoană cu antecedente penale
care anterior fusese condamnată pentru o altă infracţiune intenţionată;
b) infracţiunile sînt săvîrşite de către aceeaşi persoană sau de către acelaşi grup de persoane;
c) infracţiunile pot fi comise printr-o singură acţiune/inacţiune sau prin mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale;
d) infracţiunile care formează pluralitatea de infracţiuni pot fi atît intenționate, cît şi imprudente (în cazul concursului de
infracţiuni) sau doar intenţionate (în cazul recidivei);
e) pluralitatea poate fi constituită din infracţiuni eterogene, omogene şi chiar identice;
f) calificarea pluralităţii de infracţiuni (în cazul concursului de infracţiuni) are loc în conformitate cu cel puţin două articole
din Partea Specială a Codului penal;
g) lipsa piedicilor procesuale pentru pornirea urmăririi penale pentru săvîrşirea a cel puţin două infracţiuni,
necondamnarea anterioară definitivă pentru vreuna din infracţiuni şi neexpirarea termenului de prescripţie de tragere la
răspundere penală (în cazul concursului de infracţiuni), ori lipsa piedicilor procesuale pentru pornirea urmăririi penale pentru
săvîrşirea infracțiunii intenţionate şi prezenţa antecedentelor penale (în cazul recidivei de infracţiune);
h) pluralitatea de infracţiuni poate fi formată din infracţiuni consumate şi neconsumate, infracţiuni comise de o persoană
şi infracţiuni săvîrşite în participație.

Corecta calificare a infracţiunilor aflate în concurs are o importanţă deosebită în asigurarea principiului legalităţii. Sînt multe
cazuri în practică cînd infracţiunile comise formează un concurs de infracţiuni. Calificarea eronată a infracţiunilor aflate în
concurs duce la stabilirea incorectă a pedepsei. Aprecierea unor comportamente drept infracţiuni unice, deşi acestea urmează a
fi calificate potrivit mai multor norme din Partea Specială a Codului penal, duce la subevaluarea pericolului social al celor
comise.

Calificarea concursului de infracţiuni. Formele concursului de infracţiuni

Cazurile cînd sînt comise mai multe infracţiuni pînă la condamnarea persoanei, respectivele fapte nefiind cuprinse de o singură
normă de incriminare, sînt considerate concurs de infracţiuni, ca formă a pluralităţii infracţionale.
În acord cu prevederile alin.(1) art.33 CP RM, se consideră concurs de infracţiuni săvîrşirea de către o persoană a două sau mai
multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de
prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor cînd săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni este
prevăzută în articolele Părţii Speciale a Codului penal în calitate de circumstanță care agravează pedeapsa.
Concursul de infracțiuni presupune că toate faptele prejudiciabile săvîrşite constituie infracţiuni de sine stătătoare care
trebuie calificate în întregime în conformitate cu mai multe norme de incriminare.
Regula de bază la calificarea concursului de infracţiuni rezidă în faptul că cel abilitat cu aplicarea legii penale, implicit cu
calificarea infracţiunilor, va indica în actul procesual-juridic (ordonanţa de pornire a urmăririi penale, ordonanţa de punere sub
învinuire, rechizitoriul, sentinţa de condamnare) toate articolele, după caz, alineatele, literele din Partea Specială a Codului
penal care incriminează faptele infracţionale concrete comise ce intră în concurs, iar în cazul infracţiunilor neconsumate sau al
celor săvîrșite în participație – şi a normelor din Partea Generală a Codului penal.
Din prevederile alin.(1) art.33 CP RM se desprind următoarele varietăţi ale concursului de infracţiuni, la a căror calificare
se va ţine cont de regula prevăzută la art.114 CP RM:
1) concurs între infracţiuni eterogene – infracţiuni ce atentează în mod exclusiv sau în mod principal asupra unor obiecte
diferite ale protecţiei penale. Este cazul infracţiunilor amplasate în cadrul unor capitole distincte din Partea Specială a Codului
penal. De ex., formează concurs de infracțiuni eterogene trădarea de patrie (art.337 CP RM) şi omorul intenţionat (art.145 CP
RM), ori violul (art.171 CP RM) şi furtul (art.186 CP RM);
2) concurs între infracţiuni omogene – obiecte de atentare similare sau identice. Aici sînt evidențiate mai multe situaţii:
 a) infracţiunile sînt prevăzute la alineate diferite ale aceluiaşi articol şi ambele sînt variante-tip (de ex., alin.(1) art.217
şi alin.(2) art.217 CP RM);
b) infracţiunile sînt prevăzute la alineate diferite ale aceluiaşi articol, una din infracţiuni constituind varianta-tip, iar
cealaltă – varianta agravată, ori ambele infracţiuni constituind variante agravate (de ex., alin.(1) art.151 şi alin.(2) art.151
CP RM, alin.(2) art.151 şi alin.(4) art.151 CP RM);
c) infracţiunile sînt prevăzute în cadrul aceluiaşi articol – în cazul articolelor fără alineate, la acelaşi alineat sau la
aceleaşi litere – în situaţia articolelor formate din alineate, după caz, litere, indiferent de faptul dacă ambele sînt
variante-tip sau variante agravate ale infracţiunii.
Din prevederile alin.(2) art.33 CP RM se desprind formele concursului de infracţiuni:
a) concursul real;
b) concursul ideal de infracţiuni, regulile de calificare a infracţiunilor în cazul concursului de infracţiuni fiind valabile pentru
ambele forme.

Calificarea concursului real de infracţiuni. Confom alin.(3) art.33 CP RM, concursul real de infracţiuni presupune că prin două
sau mai multe acţiuni (inacţiuni) sînt săvîrşite două sau mai multe infracţiuni. Concursul real de infracţiuni are o răspîndire mai
largă decît concursul ideal şi, de regulă, gradul lui prejudiciabil este mai mare, deoarece făptuitorul comite consecutiv două sau
mai multe infracţiuni.
Concursul real poate fi:
 concomitent – nu poate exista între toate infracţiunile, şi anume: între infracţiunile incompatibile de a fi comise astfel
(de ex., nu poate exista un asemenea concurs între infracțiunea de tîlhărie şi cea de furt);
 succesiv – poate fi între orice infracţiuni, fără excepţie.
Sînt evidențiate următoarele situaţii de concurs real între infracţiunile cu conexitate (format din infracțiuni între care există o
legătură):
 concurs real de infracţiuni, unde una din infracţiuni serveşte drept mijloc de înlesnire la săvîrşirea altei infracţiuni
(conexitate etiologică).
 concurs real de infracţiuni, unde una din infracţiuni serveşte drept mijloc de ascundere a altei infracţiuni (conexitate
consecvenţională).
 concurs real de infracţiuni, unde una din infracţiuni serveşte drept condiţie pentru săvîrşirea celeilalte infracţiuni.
 concurs real de infracţiuni, unde una din infracţiuni decurge în mod logic din alta.
 concurs real între mai multe infracţiuni, unde una din infracţiuni presupune realizarea scopului altei infracţiuni.

Calificarea concursului ideal de infracţiuni. Confom alin.(4) art.33 CP RM, concursul ideal de infracţiuni există atunci cînd
persoana săvîrşeşte o acţiune (inacţiune) care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.
Caracteristic pentru concursul ideal (formal) de infracţiuni este faptul că, deşi făptuitorul comite o singură acţiune sau
inacţiune, comportamentul său infracţional este manifestat de o aşa manieră şi în împrejurări ce fac să se realizeze, cumulativ,
elementele constitutive ale conţinuturilor concrete a două ori mai multor infracţiuni.
Prin concurs ideal de infracţiuni se are în vedere că în acţiunea sau inacţiunea săvîrşită de o persoană, datorită
împrejurărilor în care a avut loc şi datorită urmărilor pe care le-a produs, se regăsesc realizate elementele constitutive a două
sau mai multe infracţiuni. !!! Ceea ce caracterizează şi diferențiază concursul ideal de concursul real este împrejurarea că cele
două sau mai multe infracţiuni care îl compun sînt săvîrşite nu prin tot atîtea acţiuni sau inacţiuni, ca în cazul concursului real, ci
printr-o singură acţiune sau inacțiune în care sînt comprimate elementele caracteristice obiective şi subiective ale acestor
infracţiuni.
Condiţiile de existenţă a concursului ideal de infracţiuni:
a) infracţiunile sînt comise de una şi aceeaşi persoană sau de acelaşi grup de persoane;
b) infracţiunile sînt comise prin aceeaşi acţiune/inacţiune;
c) faptele săvîrşite lezează mai multe obiecte ocrotite de legea penală. Una dintre posibilele particularităţi ale
infracţiunilor ce formează un concurs ideal constă în atentarea asupra unor obiecte diferite. În cazul concursului ideal sînt
vătămate două obiecte ale atentatului infracţional şi, ca rezultat, sînt de faţă nu una, ci două infracţiuni care trebuie calificate
potrivit prevederilor a două articole diferite din legea penală;
d) faptele săvîrşite întrunesc semnele constitutive ale componenţelor a două sau mai multor infracţiuni;
e) faptele comise să nu constituie infracţiuni identice;
f) la calificarea faptelor prejudiciabile săvîrşite printr-o singură acţiune/inacţiune sînt aplicate două sau mai multe norme
din Partea Specială a CP;
g) niciuna din normele aplicabile nu cuprinde în întregime faptele prejudiciabile comise a căror calificare se solicită.

Se deosebesc următoarele varietăţi ale concursului ideal de infracţiuni:

1) După natura obiectului infracţiunii asupra cărora se atentează:
a) concurs ideal între infracţiuni cu obiect juridic distinct – omorul intenţionat (art.145 CP RM) şi distrugerea sau
deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP RM);
b) concurs ideal între infracţiuni cu obiect juridic similar – omorul intenționat (art.145 CP RM) şi lipsirea de viaţă din
imprudenţă (art.149 CP RM). Concursul ideal între infracţiuni cu acelaşi obiect de atentare este posibil doar în cazul în care
forma vinovăţiei este diferită.
2) După forma vinovăţiei manifestate faţă de infracţiunile comise:
a) concurs ideal între două infracţiuni intenţionate – furtul (art.186 CP RM) şi sustragerea substanţelor narcotice sau
psihotrope (art.2174 CP RM);
 b) concurs ideal între două infracţiuni imprudente – lipsirea de viaţă din imprudenţă (art.149 CP RM) şi vătămarea gravă
ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă (art.157 CP RM);
concurs ideal între o infracţiune intenţionată și una imprudentă – omorul intenţionat (art.145 CP RM) şi lipsirea de viaţă din
imprudenţă (art.149 CP RM).

O legătură mai strînsă are loc între infracţiunile care se află în concurs ideal. În acest caz, două sau mai multe infracţiuni
sînt săvîrşite printr-o singură acţiune/inacţiune. Iar asemănarea concursului ideal şi a concurenţei normelor rezidă în faptul că
ambele categorii juridice presupun săvîrşirea unei singure acţiuni/inacţiuni.