INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

Unitatea de învățare 2.
ATITUDINEA TERAPEUTICĂ. ETICA ȘI DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ

2.1. ATITUDINEA TERAPEUTICĂ

Terapeuții sunt profesioniști din domeniul serviciilor sociale sau medicale care sunt pregătiți să
sprijine schimbarea. Fie că este vorba despre terapeuții care se axează pe principii și cunoașterea
socială (asistenții sociali), fie că se axează pe principii și cunoașterea medicală (asistenții medicali,
medicii), fie că, în sfârșit, se bazează pe principii și cunoaștere psihologică (consilierii psihologici,
psihoterapeuții), cu toții folosesc expertiza profesională care se achiziționează prin formare în programe
inițiale și continue, de-a lungul vieții.
Putem să imaginăm și terapeuți care nu sunt poziționați „exact” în spațiile disciplinare menționate
mai sus (social, medical, psihologic) ci în arii mixte, interdisciplinare – care fundamentează transferul de
concepte și metodologii între două sau mai multe discipline (DEX 2009). Astfel, kinetoterapeuții
utilizează expertiză din arealul medicinei și al educației fizice și sportului; terapeuții narativi utilizează
expertiză din domeniile narativității (antropologie, naratologie, psihologie narativă) etc.. Terapeuții pot
așadar să fie formați interdisciplinar. Practicile terapeutice și cunoașterea asociată acestora pot sa
intereseze, recursiv, domenii disciplinare variate; în acest caz putem să le descriem ca fiind practici sau
cunoaștere de interes pluridisciplinar (interesează mai mult decât o disciplină).
Aceste relații între practică (acțiunea informată), cunoașterea practică (cunoașterea aplicativă), și
cunoașterea disciplinară, în general, sunt utile pentru a identifica relațiile biunivoce între fiecare dintre
acestea și a urmări interacțiunile dintre ele, pe parcursul formării și dezvoltării profesionale terapeutice.
Pentru că terapia are de-a face cu schimbarea (de natură socială, medicală, psihologică – și mai
complexă, descrisă de combinații variate, de exemplu, schimbarea psiho-pedagogică etc.), terapeuții se
pregătesc să devină agenți ai schimbării, profesioniști care aplică în mod sistematic, controlat, științific,
principii și cunoaștere profesională specifică domeniului de profesionalizare.
Consilierii psihologici sunt ghidați de principii ale schimbării psihologice și asociate acestora
(educaționale, sociale etc.) pentru a susține și a influența schimbarea psihologică a unor persoane care
solicită acest tip de ajutor, persoane care nu au dificultăți care ar fi de grade înalte – simptome
psihopatologice grave, experiențe de viață cronice sau acute de mare gravitate, care ar fi de apanajul
activității psihoterapeuților.
Așadar, între comunicarea interpersonală – caracterizată de inter-influență reciprocă – și
comunicarea din consiliere psihologică, consilierul are responsabilitatea (profesională) de a iniția,
conduce și susține comunicarea pentru asistarea celui/celei/celor care solicită consilierea psihologică.
Mai mult, profesionistul comunicării orientate spre schimbare tip „consiliere psihologică” are
responsabilitatea documentării profesionale a activității sale și a evaluării acesteia. Între
responsabilitățile sale intră și referirea cazului spre profesioniștii relevanți – în situația unor trăiri
psihologice de o mare intensitate, cum au fost descrise mai devreme, consilierul psihologic va putea
referi cazul unui psiholog clinician – pentru evaluare psihologică –, unui psihoterapeut – pentru
intervenții de specialitate, unui psihiatru – pentru evaluare psihiatrică și intervenții, inclusiv oferirea de
tratament medical (rețetă etc.).
Atitudinea terapeutică este o condiție fundamentală a practicii de consiliere psihologică. Ea are la
bază o anumită „poziționare” a terapeutului către sine – ca terapeut –, către persoana/persoanele care
vin la terapie, către procesul de terapie și către rezultatul dorit. Atitudinea terapeutică se întrezărește în
alegerile pe care terapeutul le face – toate deciziile pe care le ia –, și acțiunile terapeutice realizate din
momentul deschiderii unui caz; de asemenea, atitudinea terapeutică are relații directe cu identitatea
terapeutului; în spatele acestora se regăsesc seturi de principii, valori, modele ale schimbării, concepte
specifice, legate de concepția la care terapeutul aderă, în practica sa profesională.

397
OVIDIU GAVRILOVICI

Scott Miller, un cercetător al proceselor psihoterapeutice recunoscut în ultimii ani ca promotor al

utilizării feedback-ului curent cu privire la practica terapeutică, promovează necesitatea trecerii dincolo
de practică și subliniază, ca mulți alții în ultimii ani, importanța relației terapeutice în procesul de
schimbare, în defavoarea tehnicii și a metodelor consilierii și psihoterapiei. Unul din promotorii consilierii
psihologice de grup în spațiul nord-american, Gerald Corey (2001) prezintă o serie de sugestii celor
care debutează în formarea în consiliere psihologică. Astfel, în primul rând, responsabilitatea tinerilor
practicieni în a explora tehnici și metode variate, provenind din școli de formare diferite este legată de
evitarea unei formări eclectice „nedisciplinate” (p. 3). Responsabilitatea unui terapeut în formare și pe
parcursul întregii sale cariere ar fi să continue să exploreze noile dimensiuni ale practicilor terapeutice și
să evalueze contribuția acestora, utilitatea lor în înțelegerea celor care ajung la consiliere și a
proceselor de schimbare. Corey numește aceasta abilitate cognitivă „pluralism teoretic”.
Mai departe, Corey promovează imaginea unui terapeut care ar dezvolta o așa-numită calitate „a
prezenței” (p. 5) prin care oferă prin intermediul conversației profesionale ghidate teoretic și practic
oportunități de schimbare psihologică celor implicați, în acest proces fiind ei înșiși implicați în schimbare
(învățare, dezvoltare). Pentru că terapeuții sunt imaginabili drept asistenți ai proceselor de schimbare
prin conversație și „instrument”, în același timp, este recomandat ca aceștia să urmeze un proiect
personal-profesional de auto-cunoaștere, de cunoaștere prin implicare în grupuri de dezvoltare
educațională etc.. Terapeuților în formare, pe măsură ce receptează nevoile personale și abilitățile de
care dau dovadă li se recomandă și apelul la propria consiliere și terapie; acest lucru asigură o
înțelegere mai intimă a poziției cuiva în terapie și permite rezoluția unor aspecte care sunt problematice
în viața personală și profesională actuală sau care pot deveni problematice în interacțiunea inedită din
terapia viitoare, în anumite situații. Alte recomandări adresate începătorilor din partea lui Corey sunt:
 O deschidere continuă pentru învățare continuă, despre sine, despre relații, despre oameni în
general, și despre procesele terapeutice
 Este ineficient să „aplici” tehnici, metode, proceduri, fără să ții cont în primul rând de calitatea relației
terapeutice
 Este esențial să beneficiezi de supervizare între egali și din partea unui mentor de-a lungul întregii
cariere de terapeut (nu doar în perioada de formare)
 Este important să fii la curent cu o varietate de modele ale schimbării și cu evoluția, în timp a
acestora
Sunt exemplare eforturile lui Scott Miller (2003) și ale colaboratorilor săi (Hafkenscheid, A.,
Duncan, B.L., Miller, S.D., 2010) în a dezvolta instrumente de evaluare vizuală analogice care să
permită un feedback imediat din partea persoanei din terapie (Scala de Evaluare a Ședinței – Session
Rating Scale, in lb. Engleză, SRS; Scala de Evaluare a Rezultatelor – Outcome Rating Scale, lb. Engl,
ORS) care permit evidențierea aprecierilor cu privire la calitatea relației terapeutice din fiecare ședință și
a rezultatelor sau a progresului ca urmare a terapiei, pe lângă alte instrumente și metode generice și
specializate de urmărire a nivelului aspectelor problematice acuzate de persoana din terapie; la acestea
se pot adăuga și alte mijloace de evaluare a procesului și rezultatelor schimbării terapeutice care să
provină de la alți terapeuți, martori dinafara terapiei sau aprecieri din perspectiva membrilor comunității
etc. Aspectele care țin de diferențele individuale și contextul specific al desfășurării procesului terapeutic
are, de asemenea, o importanță aparte.

EXEMPLU
Scala de Evaluare a Ședinței – Session Rating Scale, în lb. Engleză, SRS – conține aprecierea
subiectivă a persoanei din terapie a calității relației, prezenței unui scop și unor tematici clare, aprecieri
asupra gradului de adecvare a abordării sau metodei ca potrivită sau nu, și, în fine, aprecierea generală
a calității întregii ședințe. Aprecierea se realizează pe patru segmente de 10 cm cu denumirea fiecărei
dimensiuni evaluate și descrierea extremelor (de exemplu, pentru evaluarea calității relației, aprecierea

398
 
INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

presupune marcarea pe segment între extremitatea din stânga „nu m-am simțit auzit, înțeles și
respectat” până la extremitatea din dreapta, „m-am simțit ascultat, înțeles și respectat”.

Scala de Evaluare a Rezultatelor – Outcome Rating Scale, lb. Engl, ORS – conține tot patru dimensiuni
din care trei specifice și una finală, generică (bunăstarea personală, calitatea relațiilor din familie și cu
persoane apropiate, aprecierea calității vieții profesionale, academice și/sau a prieteniilor, în vreme ce
aprecierea generică a rezultatelor vizează calitatea generală a bunăstării, apreciată subiectiv de către
persoană cu referire la săptămâna petrecută înainte de ședința curentă de terapie (Miller & Duncan,
2000, 2002).

APLICAȚIE
Explorați paginile de Internet ale Colegiului Psihologilor din România:
a) identificați aspectele de etică și deontologie profesională relevante pentru practicarea consilierii
psihologice (1 pagină);
b) faceți o comparație între parcursul atestării profesionale pentru profesarea în liberă practică a
consilierii psihologice și cea a psihoterapiei (1 pagină).

2.2. ETICA ȘI DEONTOLOGIE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

Un element central în profesiile de ajutor îl are poziția asistențială pe care o propune, profesional
și sistematic, cel care este chemat să ofere ajutorul. Terapeutul are o responsabilitate specială care
pleacă de la misiunea asistențială a profesiei sale: punerea nevoilor persoanei din terapie înaintea
nevoilor personale. Conștientizarea rezultatelor pe parcursul interacțiunii terapeutice și la finalul
ședințelor și al întregii terapii este marca unei practici de calitate. Pentru a putea delibera asupra calității
practicii profesionale se presupune că un terapeut achiziționează, dezvoltă și rafinează, de-a lungul
carierei sale profesionale, un set de abilități legate de decizia etică. Situațiile din terapie sunt unice și de
o varietate extremă. Complexitatea actului profesional de acompaniere psihologică spre schimbare
este, de asemenea, foarte mare. Deliberarea etică face parte din setul de abilități profesionale care
permit aprecierea măsurii în care misiunea asistențială îmbrățișată prin practicarea profesiei sau rolului
profesional de consiliere psihologică este pusă în practică.
Câteva aspecte care se pot integra într-un ghid pentru practica etică:
a) Dezvoltarea conștientizării de sine: Pentru a putea identifica timpuriu interacțiunea dintre nevoile
personale și cele care apar în interacțiunile terapeutice este necesar un parcurs sistematic de
dezvoltare personală, de cunoaștere de sine. Identificarea nevoilor și a intereselor, conștientizarea
de sine este considerată un factor esențial în profesiunile de ajutor (Pieterse et al., 2013). Cu toate
acestea, diferitele modele de formare nu permit o viziune integrativă asupra dezvoltării auto-
conștientizării. Cunoașterea și conștientizarea profilului personal axiologic, al preferințelor personale,
poate permite identificarea contextelor în care terapeutul este biasat și poate preveni fenomene
contra-terapeutice de contra-transfer.
b) Reflectarea personalizată a modalităților de aplicare a codurilor de etică și deontologice: cunoașterea
reglementărilor profesionale specifice școlii de formare la care este afiliat profesionistul, cunoașterea
normativelor profesionale naționale și internaționale care girează practica specializării clinice, de
consiliere psihologică și psihoterapeutică, și reflectarea activă asupra cazurilor curente, în cadrul
supervizărilor profesionale a elementelor dilematice ale practicii terapeutice.
c) Dezvoltarea unei perspective teoretice relevant practicii terapeutice – conștientizând filiațiile teoretice
a școlilor de formare fondatoare a stilului personal terapeutic (în formarea academică, formarea
profesională inițială și continuă).

399
OVIDIU GAVRILOVICI

d) Conștientizarea complexității care invită dileme etice în tot ce privește relațiile duale și multiple:
prevenirea dezvoltării relațiilor multiple și dezvoltarea unei rețele de referire, de intervizare-
supervizare activă.
e) Transparența în ce privește situațiile care pot afecta aspectele care girează confidențialitatea relației
terapeutice – informarea supervizorului, a colegilor relevanți, a persoanei din terapie și/sau a
membrilor de familie ai acestuia etc..
f) Transparența cu privire la scopul consilierii, tehnicile și procedurile care vor fi utilizate, precum și
riscurile potențiale.
g) Sensibilitate culturală bazată pe convingerea că interacțiunea terapeutică permite inter-învățarea
celor aflați în terapie, inclusiv a terapeutului.
h) Documentarea curentă pe caz a oricăror dileme etice; solicitarea sprijinului supervizorului, mentorilor
și formatorilor din programele de formare academice și profesionale, a colegilor relevanți; informarea
și colaborarea cu persoana din terapie în clarificarea dilemelor etice, acolo unde este cazul.
Dintre riscurile dilematice care apar uneori în relațiile terapeutice se află și oferirea unui cadou din
partea unui client. Pentru a lua în considerare multiplii factori care pot ilumina gestionarea unei astfel de
situații se indică explorarea calității relației terapeutice, contextul cultural, valoarea – economică și
simbolică – a cadoului, motivul dăruirii cadoului, vârsta și genul persoanei, momentul și contextul în care
acesta este oferit.
Studiile cu privire la activitatea terapeutică etică (Pope, 2007) indică șapte aspecte esențiale:
1) Continuitatea conștientizării și responsabilității etice este marca unui terapeut profesionist: acesta
interoghează permanent și activ aspectele etice care pot să conducă la situații dilematice în
practica sa și a colegilor din aceeași profesiune sau profesiuni corelate;
2) Importanța cunoașterii și apelului la codurile și regulamentele de practică profesională etică; este
important ca toate reglementările importante să fie imediat accesabile de către orice terapeut
pentru verificarea situației dilematice în care ar putea să fie într-un caz de terapie.
3) Actualizarea continuă a cunoștințelor teoretice și a aplicațiilor practice a acestora, exersarea
abilităților clinic-terapeutice este foarte importantă, fără a accepta orice fapt provenit din literatură
sau formare ca fiind universal valabil în contextul variabil terapeutic; fiecare terapeut are
responsabilitatea de a judeca situațiile specifice dilematice, de natură să ridice probleme etice, în
mod particular, în contextul specific în care se află.
4) Conștientizarea că, deși există o activitate susținută de actualizare a cunoștințelor, de exersare a
abilităților clinic-terapeutice, de practică terapeutică reflectivă, suntem expuși la erori care provin
din sistemele de îngrijire în care ne desfășurăm activitatea și suntem supuși greșelilor; riscul etic
este permanent, nu poate decât fi prevenit, identificat, minimizat și contracarat, atunci când se
produc efecte.
5) Conștientizarea erorii fundamentale a atribuirii eșecurilor mai degrabă celorlalți decât nouă înșine
poate să ne vulnerabilizeze în fața dilemelor etice și a responsabilității pe care o avem; ca urmare
a puterii încredințate terapeutului de către persoana care vine la terapie, a aparținătorilor
acestuia, a instituției în cadrul căreia eventual lucrăm, colegilor terapeuți din comunitatea
profesională din care facem parte, și, la modul cel mai general, din partea societății în care
operăm profesional, avem și responsabilitatea principală pentru a onora misiunea profesională
fundamentala profesiei noastre de ajutor. Nimic nu ne poate exonera de aceasta responsabilitate,
putem doar contextualiza limitele acțiunii noastre profesionale și măsurile preventive, interventive
și reparatorii realizate în urma afectării etice realizate în urma practicii profesionale.
6) Conștientizarea tendinței de a minimiza riscul etic în arealuri profesionale în care suntem mai
încrezători; sursele erorilor și greșelilor etice provin și din arealuri de înaltă certitudine și din
acelea în care terapeuții sunt mai nesiguri. Cu alte cuvinte, nu există limite cu privire la ceea ce
merită scrutinizat din punct de vedere etic. În terapia colaborativă se practică frecvent
consultarea cu persoana din terapie cu privire la efectele unui răspuns sau al altuia din partea
terapeutului, cu privire la direcția terapiei, și a rezultatelor globale și specifice ale acesteia.

400
 
INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

7) Conștientizarea faptului că dilemele etice sunt parte din practica curentă în profesiilor de ajutor.
Abilitățile de identificare, evitare, intervenție și compensare a efectelor acestora fac parte din
achizițiile profesionale clinice fundamentale practicii terapeutice.
Un alt aspect care ține de protecția drepturilor persoanelor care apelează la intervenția
psihoterapeutică sau de consiliere psihologică ține de realizarea consimțământului informat. Acesta nu
este o foaie de hârtie care, odată semnată de persoana din terapie, exonerează de responsabilitate pe
terapeut sau organizația în care acesta își desfășoară activitatea; consimțământul informat este
promovat ca un element al responsabilității profesionale, un proces care începe devreme, de la
informarea timpurie cu privire la natura și particularitățile serviciului asistențial oferit, limitele acestuia,
beneficii și costuri, riscuri asociate, și se consacră prin semnarea unui contract de prestare a serviciului
(sau se realizează un contract verbal, in multe situații); consimțământul informat la care se ajunge
consacră un spațiu protectiv pentru ambii actori – persoana și terapeut – în care se protejează drepturile
amândurora, se descriu cum se păstrează datele obținute din terapie, cum se utilizează, care sunt
limitele confidențialității etc..
Responsabilitatea profesională a terapeutului este, în primul rând, în fața persoanei care vine în
terapie, însă, de asemenea, se extinde către corpul profesional din care face parte, și, mai general,
către întreaga societate în care își desfășoară activitatea profesională (în situația liberei practici,
independente); în cazurile în care terapeutul lucrează contractat de o organizație de servicii sau
educațională (cazul consilierului școlar, cazul psihologului clinician din mediul spitalicesc) apare și o
responsabilitate profesională în raport cu entitatea angajatoare. Este așadar imaginabilă situația în care
un terapeut are o dublă supervizare, una clinică și una administrativă, fiecare cu limitele ei. În urma
acestor complexe interacțiuni ale terapeutului, acesta este responsabil să respecte angajamentele
asumate în activitatea sa terapeutică și sunt nu puține situații dilematice la care terapeutul este nevoit,
în cariera sa, să apeleze la deliberare etică și să apeleze și la resurse externe în vederea realizării
acestei deliberări (implicând supervizorul formal sau informal, apelând la organizația profesională la
care a realizat formarea și specializarea, apelând la colegii din mediu academic etc..)
Confidențialitatea este un ingredient fundamental al încrederii – o calitate a relației terapeutice –
și ține atât de aspecte etice cât și de cele deontologice, normative, profesionale. Aspectele deontologice
sunt girate de setul de reguli și norme profesionale care descriu responsabilitatea profesională și limitele
acesteia în specializarea respectivă.
În tradiția eticii principliste, se folosesc câteva principii de rezolvare a dilemelor etice care ar
putea guverna deciziile etice – paternalismul, beneficiența, autonomia, echitatea etc. De exemplu,
principiul autonomiei ar gira dorința clinicianului de a onora dreptul beneficiarului de a lua singur
propriile decizii; principiul beneficienței ar permite consilierului să se angajeze ca deciziile sale să pună
în act doar acțiunile benefice, în folosul celorlalți; principiul non-maleficienței presupune să nu faci în
niciun caz rău persoanelor deservite; în fine, principiul justiției are cere tratamentul echitabil, egal și
acces la servicii pentru toți (Brems, 2000).
Pe plan internațional se recurge la dezvoltarea unor coduri de etică pentru diferite profesii și
specializări apte de a ghida și a informa practica etică precum și de permite judecarea și sancționarea
practicilor nonetice. Colegiul Psihologilor din România a dezvoltat Codul deontologic al profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică care descrie un set de principii fundamentale în exersarea profesiei
de psiholog (principii deontologice):
1. Principiul competenței, specializării și integrității profesionale
2. Principiul responsabilității științifice și profesionale
3. Principiul independenței, nediscriminării și imparțialității profesionale
4. Principiul asigurării demnității și respectului pentru ființe
5. Principiul primordialității interesului ființei umane
6. Principiul liberei concurențe profesionale
7. Principiul evitării conflictului de interese
8. Principiul confidențialității și păstrării secretului profesional

401
OVIDIU GAVRILOVICI

9. Principiul informării și obținerii consimțământului prealabil

10. Principiul formării profesionale continue
11. Principiul confraternității și colegialității
12. Principiul nemedierii relației psiholog-beneficiar/pacient
13. Principiul obligației de mijloace în activitatea psihologică
14. Principiul dreptului beneficiarului la o a doua opinie în specialitate
15. Principiul obligației de finalizare a activității psihologice

APLICAȚIE
„De ce vine cineva la consiliere?”. Realizați un eseu de maximum două pagini în care să descrieți
propria teorie despre actul de a apela la consilier al cuiva. La final vă invit să vă întrebați pe voi înșivă:
dar tu, de ce, în ce condiții, ai veni la consiliere?

DEFINIȚIE
Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică – reprezintă normele
deontologice și procedurile de aplicare ale răspunderii disciplinare a psihologilor cu drept de
liberă practică înscriși în Colegiului Psihologilor din România. Este menit să garanteze, prin acceptarea
liber-consimțită, buna îndeplinire de către psiholog a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă
pentru buna funcționare a relațiilor profesionale dintre psihologi și beneficiarii serviciilor psihologice, dar
și a altor relații sociale. (Art. 4. – (1) din Codul Deontologic și de Procedură Disciplinară a profesiei de
psiholog, CPR – Colegiul Psihologilor din România, Hotărârea nr. 4/1.11.2013)
http://www.copsi.ro/COLEGIU/cod%20deontologic%20si%20de%20procedura%20disciplinara/Hotarare
_cod_deontologic_si_de_procedura_disciplinara_1112013.pdf

Confidențialitatea - atitudine profesională obligatorie a psihologului care constă în nedivulgarea

datelor și a informațiilor despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor profesionale, în
condițiile legii. Psihologul nu poate depune mărturie cu privire la faptele și împrejurările față de care a
luat cunoştință în exercițiul profesiei, fără încuviințarea persoanei sau a entității față de care este
obligat să păstreze confidențialitatea, în condițiile legii.
(Art. 4. – l din Codul Deontologic și de Procedură Disciplinară a profesiei de psiholog, CPR – Colegiul
Psihologilor din România, Hotărârea nr. 4/1.11.2013)

402