Sunteți pe pagina 1din 3

Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu

1. Încadrare
Scrisă în 1924 şi publicată  în „Revista Română”, poezia este o baladă cultă*, un
cântec bătrânesc ce surprinde o poveste de dragoste fantastică dintre două fiinţe
care aparţin unor lumi antagonice: omenescul şi vegetalul. În poezie
predomină epicul. Este o poezie în care putem regăsi trăsături ale modernismului.
În primul rând datorită aspirației spre cunoaștere, pe care o exprimă textul prin
construcția ambelor personaje: Enigel coboară din ținuturile reci înspre lumină,
Crypto vrea să cunoască iubirea absolută. Apoi remarcăm prezența metaforelor
simbol: soarele, umbra, lumina, nunta, culesul etc. Limbajul, deși este presărat cu
arhaisme, este și ambiguu și încifrat pe alocuri, construindu-se astfel o diversificare
stilistică. Specia baladei este reinterpretată, autorul păstrând doar o sonoritate
tradițională, îmbinată însă cu caracteristicile unui poem alegoric modern al
cunoașterii.

2. Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema textului este duală, la fel ca în Luceafărul eminescian. Pe de o parte regăsim


iubirea, stare de înălțare a spiritului uman, și care este mobilul celei de-a doua
teme:  condiția omului de geniu.

În prima secvență a textului întâlnim ipostaza iubirii împlinite: o nuntă cu oaspeți,


cuscru- mare, betele, menestreli. A doua secvență prezintă, oarecum în opoziție, o
încercare eșuată de a depăși condiția primară inferioară printr-o iubire neîmplinită.

Viziunea despre lume a lui Barbu este una modernă în mod special prin
multitudinea semnificațiilor pe care textul le propune prin metaforele- simbol
construite. Astfel Crypto și Enigel sunt reprezentanții a două lumi diferite, spațiile
spre care aspiră fiind simbolice: lumină și umezeală. Modalitățile de cunoaștere
sunt diferite: sentimentală, și rațională iar destinele lor propun interpretări
filosofice legate de evoluția umană.

2. Elemente de structură

Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura


universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda însă la Ion Barbu, membrii
cuplului, personaje romantice, fac parte din regnuri diferite: Crypto – raţiunea,
stadiul de increat, vegetalul iar Enigel – aspiraţia spre soare, ideal, absolut
condiția umană superioară.

Compoziţia*. Construcţia baladei e una clasică şi se bazează pe tehnica povestirii


în ramă. La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele
prezentând câte o nuntă: prima reală, umană, împlinită, care devine cadru al
celeilalte nunţi, una fantastică, iniţiatică însă imposibilă. Formula compoziţională
este aceea a povestirii în ramă, a poveştii în poveste (nuntă în nuntă).

Prologul conturează în puţine imagini cadrul – „spartul nunţii”. Primele patru


strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu
„nuntaşul fruntaş”.  Menestrelul (un trubadur medieval) e îmbiat să cânte despre
povestea de dragoste ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanţi a două
regnuri distincte, „Enigel şi riga Crypto”.

În debutul părţii a doua (expoziţiunea), sunt realizate prin antiteză portretele*


membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va
genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă”, sugerează
apartenenţa la familia ciupercilor şi postura de rege al făpturilor inferioare, care
trăiește în întuneric (lipsa cunoașterii).  Enigel trimite probabil la semnificaţia
„înger”din limba suedeză ; tânăra laponă îşi conduce turmele de reni spre sud şi
reprezintă ipostaza umană  evoluată (omul –„fiară bătrână”) care aspiră spre soare
și lumină (cunoaștere). Riga Crypto, „inimă ascunsă”, este craiul bureţilor, căruia
dragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniştită”, care poposește în poiana lui îi va
deveni fatală.

Comunicarea dintre cei doi se realizează în plan oniric* (al visului).„Pe trei
covoare de răcoare/ Lin adormi, torcând verdeaţă:” Riga este cel care rosteşte
descântecele- chemare. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică, ea
desfăşurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul eminescian, dar aici „rolurile sunt
inversate” (Nicolae Manolescu),  fata (sau omul) fiind fiinţa superioară.

În prima chemare*-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto îşi


îmbie aleasa cu „dulceaţă” şi cu „fragi”, elemente ale existenţei sale vegetative dar
care aici capătă conotaţii erotice. Fragii de aici duc cu gândul la fructul interzis din
grădina Eden, care a fascinat primii oameni. Enigel rezistă însă tentației, darul
regelui fiind refuzat categoric: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”.
Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea lui e fermă şi merge
până la sacrificiul suprem, în a doua chemare. 

Aici el își oferă propria ființă în schimbul iubirii. Deși pare nehotărâtă („te-aș
culege rigă blând”), Enigel îl refuză și de această dată. Antiteza soare-umbră, pune
în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste
care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine.  

Ultima chemare îi oferă fetei întreaga sa împărăție („somn fraged și răcoare”) însă
acest lucru semnifică renunţarea fetei  la idealul său- drumul spre soare. Enigel îl
refuză cu toate că suferă mult, tentaţia iubirii fiind copleşitoare:

Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona refuză descântecul
rigăi, care se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit şi-l distruge.
Aspiratia personajului echivalează cu un hybris (vina) din tragedia greacă, odată
depăşind limita impusă intervenind pedeapsa. Atributele luminii despre care
vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto:

Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să


se căsătorească cu ipostaze degradate ale propriei lumi: „Cu Laurul-Balaurul/ Să
toame-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa mireasă”.
Astfel blestemul* se împlinește.

S-ar putea să vă placă și