Ion

-Comentariu roman interbelic realist de tip obiectiv-

,,Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu în 1920, este un roman realist de tip
obiectiv, cu o tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice.

,,Ion” este un roman, prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, personaje numeroase și realizarea unei imagini ample asupra vieții.

Se încadrează în curentul literar realist prin tematica socială, obiectivitatea perspectivei

narative, construirea persoanjelor în relație cu mediul din care provin, tehnica detaliului,
veridicitatea, stilul sobru.

Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile socio-economice

ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran
sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema centrală, posesiunea
pământului, este dublată de tema iubirii și tema destinului.

Romanul are caracter monografic deoarece sunt înfățișate aspect ale lumii rurale:
obiceiuri și tradiții, relații socio-economice, de familie, relația cu autoritățile.

Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul detașat, omniscient și omniprezent

relatează întâmplările la persoana a III-a.

Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră în și iese
din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Personificat, drumul are semnificația simbolică a
destinului.

Titlul este dat de numele personajului principal, exponent al țărănimii prin dragostea lui
pentru pământ, individualizat însă prin modul în care obține averea.

Titlurile celor două părți ale romanului evidențiază simetria compoziției și denumesc
cele două patimi ce mistuie personajului principal: ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”.
Titlul celor 13 capitole sunt semnificative, discursul narativ având un ,,Început ” și un
,,Sfârșit”.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a intelectualității

sătești, iar prin cea a contrapunctului, nunta.

Acțiunea începe cu Ion, care, înlăturat din fruntea flăcăilor din sat constată că își poate
căpăta respectul cuvenit dacă devine proprietar funciar. Astfel, el decide să se căsătorească
cu Ana, deoarece tatăl ei, Vasile Baciu, este unul dintre cei mai importanți deținători de
pământ din sat. Așadar, Ion al Glanetașului este dispus să renunțe la fata pe care o iubea,
Florica, pentru a se căsători cu Ana, motivul fiind strict material. Scena în care Ion o atrage
pe Ana sub umbra unui nuc atrage atenția cititorului asupra adevăratelor interese ale lui Ion
și modul viclean în care acesta reușește să o seducă pe Ana, dovada fiind sentimentele
ambigue față de aceasta. Rămasă însărcinată, Ana se va căsători în cele din urmă cu Ion și
va deveni astfel soție și mamă. Nepăsarea lui Ion o va face pe aceasta să-și curme zilele,
fiind urmată și de copilul făcut cu Ion. Într-un final, Ion decide să se reîntoarcă la Florica,
căsătorită acum cu fostul său adversar, George Bulbuc, care îl va ucide în cele din urmă pe
Ion.

În planul intelectualității, acțiunea prezintă mai multe evenimente: rivalitatea dintre preot
și învățător, conflictul lui Herdelea cu autoritățile austro-ungare, compromisul la alegeri,
construirea unei noi biserici de către preotul Belciug.

Personajele realiste sunt tipice pentru o anumită categorie socială. Ion, personajul
principal și eponim este complex, având însușiri contardictorii: viclenie și naivitate, gingășie
și brutalitate, insistență și cinism. În goana sa pătimașă pentru avere, el se dezumanizează
treptat, moartea sa fiind expresia intenției moralizatoare a scriitorului. Cele două femei,
Ana și Florica sunt conturate antitetic și reprezintă cele două patimi ale persoanjului
principal: pământul și iubirea.

Apreciat la apariție de criticul E. Lovinescu drept ,,cea mai puternică creație obiectivă a
literaturii române”, romanul ,,Ion” este o capodoperă a literaturii române realiste
interbelice.
 -Caracterizare de personaj-

,,Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu în 1920, este un roman realist de tip
obiectiv, cu o tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice.

Roman social cu tematică rurală, ,,Ion” este caracterizat de amploarea acțiunii,

desfășurată pe mai planuri, conflictul complex și personajele numeroase. El aparține
prozei realist-obiective prin narațiunea la persoana a III-a ce presupune un narator
obiectiv, detașat, omniscient și omniprezent. Apartenența la realism este susținută de
veridicitate, tematica socială, personajele tipice pentru o categorie socială, tehnica
detaliului semnificativ, stilul sobru.

Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile socio-economice

ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran
sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema centrală, posesiunea
pământului, este dublată de tema iubirii și tema destinului.

Titlul este dat de numele personajului principal, exponent al țărănimii prin dragostea lui
pentru pământ, individualizat însă prin modul în care obține averea.

Romanul are caracter monografic deoarece sunt înfățișate aspect ale lumii rurale:
obiceiuri și tradiții, relații socio-economice, de familie, relația cu autoritățile.

Titlurile celor două părți ale romanului evidențiază simetria compoziției și denumesc
cele două patimi ce mistuie personajului principal: ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a intelectualității

sătești, iar prin cea a contrapunctului, nunta.

Conflictul central al romanului este lupta pentru pământ în satul tradițional, unde
posesiunea averii condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în comunitate. Ion este
fiul lui Alexandru Glanetașu, care a risipit zestrea soției sale, Zenobia, lăsându-i moștenire
tânărului foarte puțin pământ. Mândru și orgolios, Ion nu își acceptă condiția și este pus în
situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior social între
Ion al Glanetașului și Vasile Baciu este dublat de conflictul interior, între ,,glasul
pământului” și ,,glasul iubirii”.

Hora asigură coeziunea în viața comunității sătești și facilitează întemeierea noilor familii.
Acum este marcat și începutul conflictului: Ion o ia la joc pe Ana, deși o place pe Florica.
Tatăl Anei, Vasile Baciu, îl jignește pe Ion numindu-l ,,hoț și tâlhar” pentru că sărăntocul
vrea să îi ia fata, promisă unui țăran bogat, George Bulbuc. Ion se va răzbuna, lăsând-o pe
Ana însărcinată inainte de căsătorie pentru a-l determina pe tatăl acesteia să accepte
nunta. 

În ceea ce privește statutul social, Ion aparține tipologiei realiste, fiind un exponent al
mediului social din care face parte.

El se individualizează în lumea satului nu prin patima pentru pământ, ci prin modul în care
îl obține. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria sărăntocului cu o fată cu zestre, ci
comportamentului său: o face pe Ana de rușinea satului înainte de nuntă, apoi umblă după
nevasta lui George.

Statutul moral și psihologic al personajului este complex, acesta însumează trăsături

contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate, insistență și cinism. În goana sa
pătimașă spre avere se dezumanizează, iar moartea este expresia intenției moralizatoare a
scriitorului.

Deși sărac, Ion este „iute și harnic”, iubește munca și pământul cu care se simte înfrățit.
De aceea, lipsa pământului apare ca o nedreptate, iar dorința pătimașă de a-l avea este
motivată. Pentru că îl știu impulsiv și violent, flăcăii din sat îl respectă și se tem de el.

Este viclean cu Ana, o seduce, iar căsătoria o stabilește cu Baciu atunci când fata ajunsese
deja de râsul satului. Este naiv crezând că nunta îi aduce și pământul, fără a face o foaie de
zestre. După căsătorie începe coșmarul Anei. Sinuciderea Anei și a fiului lor nu îi trezesc
vreun licăr de conștiință. Instinctul de posesie asupra pământului fiind satisfăcut, se face
auzit glasul iubirii pentru că acum Ion râvnește la soția lui George. Ion încalcă legile morale
ale colectivității, înfruntă destinul și de aceea sfârșitul său violent nu este surprinzător.

Faptele, gesturile, comportamentul lui Ion ajută la caracterizarea indirectă. Cel mai
puternic mijloc de caracterizare este relația dintre protagonist și un personaj simbolic.
Pământul îi stârnește o patimă răvășitoare ca o ibovnică credincioasă: ,,Se opri în mijlocul
delniței […] îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrățișeze huma, s-o crâmpoțească în sărutări
[…]

Când intră în posesia pământului se vede „mare și puternic ca un uriaș din basme”.

Așadar, parvenitul Ion repetă modelul socrului său, dar nu se mulțumește cu pământul,
folosindu-se de sentimentele Anei:,, Ion este o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a
împins-o la spânzurătoare și a rămas în cele din urmă cu pământ. ” (G. Călinescu)