FUNCŢIONALISMUL

Funcţionalismul, cu adevărat, primul curent modern al antropologiei culturale, pune în

discuţie, la începutul secolului al XX-lea, întreaga tradiţie teoretică a ştiinţei. El apare ca o
reacţie de nemulţumire a tinerilor cercetători faţă de metodele, de proiectele evoluţioniste şi
difuzioniste care orientaseră cercetarea antropologică spre trecut, spre reconstrucţia unor
societăţi moarte. Funcţionalismul optează curajos pentru cercetarea societăţilor concrete, vii,
analizabile prin observarea participativă. Acest curent echivalează cu deschiderea unei noi ere în
demersul ştiinţific al antropologiei culturale.
Primul lor gest teoretic este îndepărtarea de istorie, de acea istorie fantezistă a
evoluţioniştilor, şi concentrarea asupra funcţionării societăţii, care poate fi studiată şi fără referiri
la trecutul acesteia. Rejectând orice explicaţie de natură istoricistă, funcţionaliştii vor dezvolta
metoda analogiei organiciste, care consideră orice societate sau cultură drept un organism viu şi-
l studiază ca atare.
Definind organismul viu drept un ansamblu de elemente inerdependente care formează un
tot integrat, în sensul că fiecare element participă la buna-funcţionare a totului, în mod analog, o
societate este considerată drept un tot integrat în cadrul căruia fiecare instituţie îndeplineşte o
funcţie clară. Drept urmare, nici o instituţie socială nu poate fi studiată izolat ci mereu în relaţie
una cu alta, iar punctul de interes nu mai este felul în care aceste instituţii au evoluat de-a lungul
secolelor, ci felul în care funcţionează, care este rolul, locul fiecăreia şi care sunt relaţiile pe care
le întreţine cu celelalte instituţii ale ansamblului social.
Definiţia funcţiei se face tot prin analogie cu viaţa organică, de unde se deduce că, dacă
funcţia unui organ este aceea de a participa la menţinerea vieţii, la fel, funcţia unei instituţii, în
plan social, este aceea de a participa la menţinerea vieţii societăţii, a ansamblului social.
O astfel de teorie impune şi o metodă nouă de cercetare, capabilă să facă relaţiia între
instituţiile sociale. Dar pentru a evidenţia aceste relaţii, este nevoie de o bună cunoaştere de

 teren. Această bună cunoaştere de teren nu se poate realiza decât printr-o metodă participativă şi,
într-adevăr, metoda pe care funcţionaliştii o creează este cea a observaţiei participative, metoda
care a rămas valabilă peste ani, fiind aplicată cu succes de orice etnolog, indiferent de eticheta pe
care o poartă.
Funcţionalismul ne apare azi ca reflexul în antropologie al relativismului filosofic şi
cultural dar şi ca un curent de gândire care vede orice societate în echilibru, ceea ce este departe
de adevăr, mai ales în acest context al ştiinţei, când se pune accentul asupra conflictului şi
schimbărilor sociale.
Robert Lowie deosebeşte două tipuri de funcţionalism, unul pur şi un altul temperat.
Funcţionalismul pur este reprezentat de Malinowski, iar cel temperat de germanul Thurnwald.
Dintre cei doi, fără nici o îndoială, Malinowski rămâne cel mai cunoscut; contribuţia lui
exercitându-se, în egală măsură, ca teoretician şi profesor, un adevărat şef de şcoală.
Elevii lui au devenit la fel de cunoscuţi, căci savanţi precum Evans-Prichard, Raymond
Firth sau Edmund Leach au marcat istoria antropologiei contemporane, dezvoltând, în cadrul
acesteia, domenii distincte precum antropologia simbolică (Leach ), sau antropologia economică
(Firth ).
Ca teoretician, Malinowski se impune prin monografiile pe care le redactează după cele
trei anchete efectuate în Noua Guinee, în arhipelagul Trobriand (Argonauţii Pacificului
occidental, Grădinile de corali şi Sexualitatea şi reprimarea ei în societăţile primitive), dar, mai
ales prin lucrarea O teorie ştiinţifică a culturii-apărută postum-în care dezvoltă celebra sa teorie
privind nevoile.
Conform acestei teorii, structurată în jurul a trei noţiuni; basic need -nevoie elementară-
derived need - nevoie derivată- şi integrative imperative- imperativ integrant-, cultura apare ca
un instrument prin intermediul căruia se satisfac nevoile psihologice ale oamenilor. Rostul
fiecărei civilizaţii este de a satisface nevoile corporale ale indivizilor, iar cultura se poate defini,
din această perspectivă, ca un ansamblu coerent de răspunsuri la aceste nevoi elementare.
Definiţia lui este marcată de un evident determinism biologic, mai ales atunci când susţine că
fiecare fază de dezvoltare a societăţii corespunde unei tendinţe fundamentale a organismului
uman. Această teorie nu mai poate satisface azi exigenţele unei ştiinţe moderne.

 Punctul forte al lui Malinowski trebuie însă căutat în dimensiunea etnografică a

monografiilor, rezultatul unei munci de teren deosebit de productivă şi spectaculoasă. De altfel,
un exeget al operei lui Malinowski, Michel Panoff, consideră că adevărata teorie malinowskiană
trebuie căutată în lucrările aplicative. Trebuie precizat faptul că Malinowski însuşi, în partea a
doua a Teoriei ştiinţifice..., intitulată Teoria funcţională, insistă asupra caracterului aplicativ al
acestei teorii pe care o vede acţionând ca o grilă de lucru utilă oricărui cercetător de teren, chiar
ca o condiţie prealabilă oricărei anchete de teren:

“Cette theorie a pour but essentiel de donner a lâenqueteur une vision accommodee et
des directives sur lâobjet de son observation et le mode de sa consignation.”1

Lucrarea sa cea mai cunoscută este Argonauţii Pacificului, pe care nu puţini o consideră o
capodoperă a antropologiei. Malinowski descrie aici o ţesătură de schimburi care caracterizează
societatea trobriandeză şi anume kula. Această instituţie uneşte mai multe triburi ale insulelor
melaneziene dar nu dintr-o perspectivă economică ci mai curând dintr-o perspectivă magică
ritualizată.
Kula apare ca un schimb ceremonial interminabil în cadrul căruia se oferă brăţări de
scoici albe - mwali - şi se primesc coliere de scoici roşii - soulava -, daruri care nu se poartă de
către primitori ci se dau mai departe, stabilindu-se, în felul acesta, un fel de alianţă între cel care
oferă şi cel care primeşte, care durează toată viaţa şi care chiar se moşteneşte după ce, în
prealabil, ai fost iniţiat în magia kula.
Conform acestui sistem de schimburi, un om poate avea aliaţi, prieteni atât de apropiaţi
încât sunt echivalaţi, ca importanţă, cu părinţii, în alte sate şi chiar în alte insule, uneori situate la
depărtări considerabile care, cel puţin teoretic, ar exclude caracterul sistematic al relaţiilor.
Un astfel de sistem impune obligaţii şi îndatoriri, pe care le pot suporta, în general, cei
mai puternici, cei mai avuţi membri ai tribului. După ce Malinowski reconstituie în întregime
acest obicei, el conchide că principiul care organizează viaţa socială a insularilor din Trobriand
este principiul reciprocităţii.

1 Bronislaw Malinowski - Une theorie scientifique de la culture, Paris, Edition Fracois Maspero, p., 147

 Această concluzie i-a permis să descopere că schimbul este un principiu fundamental al

oricărui fel de viaţă socială şi că, paradoxal, schimbul se manifestă prin intermediul darului, pe
care îl consideră, de altfel, o categorie universală a oricărei societăţi primitive.
Concluzia lui a distrus întreg eşafodajul teoretic evoluţionist al comunismului primitiv
arătând că şi populaţiile primitive cunosc o ierarhizare socială internă şi ştiu ce este acela
prestigiu social, pe care, de altfel, îl caută prin aceste schimburi infinite. În prelungirea acestei
idei, Malinowski scrie Grădina de corali pentru a demonstra o altă caracteristică a vieţii sociale a
trobriandezilor, îngrijirea grădinilor cu intenţia evidentă de a atrage sau preserva un prestigiu
social superior. Abundenţa hranei pe care o etalează şi pe care, de cele mai multe ori, o lasă să
putrezească în aer liber nu este un semn al bogăţiei materiale, care, de altfel nu este un scop în
sine, ci un semn al prestigiului social de care se bucură stăpânul grădinii.
O altă temă abordată de Malinowski este aceea a sexualităţii primitivilor, o direcţie nouă
de cercetare, pe care antropologul englez o impune în studiul său Viaţa sexuală a sălbaticilor,
urmat de un opuscul intitulat Sexualitatea şi reprimarea ei în societăţile primitive, şi unde susţine
că la trobriandezi complexul lui Oedip nu există, pentru că nu se întâlneşte acea cauză care îl
produce; conflictul dintre tată şi fiu, societatea fiind matriliniară.
Concluzia lui Malinowski este discutabilă, dar importantă rămâne preocuparea acestuia
pentru crearea unei cât mai complete imagini a societăţii pe care o studiază, imagine pe baza
căreia îşi ţese teoriile. Din acest punct de vedere, contribuţia lui Malinowski la istoria
antropologiei este de prim rang.
A doua personalitate a funcţionalismului britanic este Alfred Reginald Radcliffe-Brown.
Personalitatea sa domină antropologia engleză a anilor patruzeci şi cincizeci ai secolului trecut,
deşi opera sa îşi manifestă influenţa încă din 1910.
Opera sa (The Adaman Islanders, Social Organization of Australian Tribes, African
System of Kinship and Marriage, Structure and Function in Primitive Society) a marcat definitiv
evoluţia antropologiei sociale engleze. Se caracterizează prin complicarea funcţionalismului cu
elemente structurale şi realizează trecerea spre structuralism. Radcliffe-Brown numeşte metoda
sa structuro-funcţionalism, o îmbinare de raţionalism şi empirism, capabil să creeze o ştiinţă
socială cu legi precise.

 El face deosebirea dintre istorie, o disciplină ideografică, şi antropologie, o disciplină

nomotetică, atunci când afirmă, ca esenţă a concepţiei sale ştiinţifice, că prezentul trebuie
explicat prin prezent şi nu prin trecut.
Astfel, scopurile antropologiei sunt de a realiza o cunoaştere generală a societăţilor
umane şi de a explica socialul prin social. Metoda prin care se poate înfăptui aceasta este cea a
sociologiei comparative. El înţelege prin sociologie comparativă:

”...cercetarea principiilor structurale care reglementează relaţiile umane şi pe care

numai comparatia între diverse sisteme sociale le poate desprinde. Plecând de la faptul că în
lume există cel puţin trei sute de sisteme diferite, A.R.R.B. a desprins câteva tipuri cu variante
interne...A.R.R.B distinge structurile concrete date de observaţie şi formele structurale care sunt
scheme explicative. Elementele structurii sociale sunt explicate prin relaţiile lor funcţionale.
Funcţia este condiţia datorită căreia toate părţile sistemului social lucrează împreună cu un
grad suficient de armonie sau coeziune.“2

O parte importantă a activităţii sale ştiinţifice a fost dedicată cercetării sistemelor de

înrudire în societăţile arhaice. El a atras atenţia asupra relaţiilor dintre acestea şi organizarea
socială. Contribuţia sa la dezvoltarea antropologiei contemporane a fost hotărâtoare, deşi
Radcliffe-Brown a scris relativ puţin. Continuatorul său a fost Edward Evans-Prichard. Autorul
unei opere impresionante, Evans-Prichard, deşi manifestă aceleaşi preocupări cu privire la
cercetarea structurilor sociale ca predecesorul său, se detaşează de acesta, în special, în ceea ce
priveşte conceperea raportului dintre antropologie şi istorie. Funcţionalismul clasic exclude
istoria din demersul său ştiinţific. Evans-Prichard consideră că nu poţi să înţelegi o societate fără
să-i fi înţeles trecutul. De altfel, chiar şi această înţelegere a societăţii este pusă sub semnul
întrebării, savantul englez considerând că este practic imposibil să fundamentezi o ştiinţă a
societăţii credibilă şi obiectivă.
În lucrările sale, dintre care se impune să amintim The Nuer şi Witchcraft, Oracles and
magic among the Azande, antropologul englez acordă un interes deosebit noţiunii de structură,

2 Lisette Coandă, Florin Curta - Mic dicţionar de sociologie , Bucureşti, Editura All, 1993, p. 179

căutând sensurie faptelor cercetate. Astfel, el încearcă să explice lumea tribului Azande din
perspectiva magiei, în special, a magiei negre, căci el deosebeşte existenţa unui vrăjitor, cel care
pentru a realiza vraja se serveşte de o serie de instrumente vizibile, de cea a unui magician, care
realizează vraja doar prin puterea minţii sale. Magia ocupă un loc atât de important în viaţa
acestui trib încât totul se poate explica prin intermediul acesteia, chiar si moartea.
Cealaltă lucrare, The Nuer, este practic reconstituirea organizării sociale a acestei uniuni
tribale din Sudanul de sud, o societate fără stat, fără o autoritate centrală, care seamănă foarte
mult cu o anarhie ordonată dar care, totuşi, functionează. Explicaţiile acestei bunei funcţionări le
găseşte Evans-Prichard în tipul specific de organizare, pe care el îl numeste segmentar. Această
uniune este divizată în mai multe triburi, care, la rândul lor, sunt divizate în mai multe segmente.
Ceea ce caracterizeză un astfel de tip de societate este echilibrul ce se stabileşte între
două tendinţe opuse, de fuziune si de fisiune, căci este foarte posibil ca în interiorul unui trib
două grupuri segmentare să se afle într-o stare conflictuală, dar, în cazul unui conflict extern cele
două grupuri devin aliate.
Exemplul nu este deplasat pentru că membrii acestui trib sunt extrem de agresivi,
predispuşi rezolvării tuturor problemelor prin bătaie. Bătaia face parte din chiar codul lor penal
ca unitate juridică. Dar ceea ce apare cu adevărat interesant în cazul acestor triburi este faptul că
nu există conducători, şeful cu piele de leopard nu are nici o autoritate, funcţia lui este mai
curând cea a unui mediator.
Membrii tribului sunt perfect egali între ei, astfel încât Prichard îi defineşte drept un
sistem parental acefal, căci relaţiile de rudenie şi raportul cu strămoşul comun reglează gradul de
solidaritate dintre ei. Cu Evans-Prichard se face trecerea spre curentul care domină jumătatea
acestui secol, structuralismul.