Crudu Liudmila 2005

Crudu Liudmila

Norbert Elias
Procesul civilizării (vol II)
Schiţa unei teorii a civilizarii

Constrîngerea socială ca autoconstrîngere

Norbert Elias porneşte de la ipoteza că procesul civilizării „reprezintă o modificare a
conduitei şi a simţirii umane, într-o direcţie absolut precisă”, însă acest proces are rădăcini
în inconştient şi nu este întru totil raţional. Cu toate acestea nu este vorba despre un mers
haotic, se poate distinge o ordine particulară care se face observată la momentul cînd ne
dăm seama că omul contemporan trăieşte lipsit de o manifestare liberă şi spontană şiea
este înlocuită cu un conformism social re diferite forme, condiţionate de anumite
particularităţi ale persoanei sau ale comunităţii întregi. Dacă este să privim mai general
această problemă de schimbare esenţială a formei de definire a omului în decursul istoriei,
fenomenul dat este explicat relativ simplu: de vreme ce individul anume nu poate şi nu are
nevoie să-şi planifice careva schimbări în modelul de identificarea şi comportamentul său,
societatea depistează necesităţi noi pentrusatisfacerea cărora este nevoie de scimbarea
unor modele comportamentale care au impact direct asupra individului aparte. Deci este
vorba despre intenţionalitatea la nivel social şi de fluctuaţii incidentale la nivelul psihicului
individual. Pentru determinarea naturii proceselor psihice individuale şi sociale, prin care se
trece la o nouă definire a omului în societate este nevoie de concretizat caracterul noţiunilor
de „raţional” şi „iraţional” care de fapt ar putea fi substituite cu intenţionat şi planificat, şi
respectiv cu involuntar şi incomprehensibil. Fenomenele neproiectate, după cum ne
aminteşte autorul, sînt rezultate ale acţiunilor umane ale căror perspective în ansamblu nu
pot fi calculate. Ele se datorează unei stînse intrrelaţionări între indivizii unei societăţi, care
rezultă cu schimbaea radicală a atitudinii sub forma de conduită sau de comportament
civilizat. Schimbarea comportamentului este atît de profundă încît fără îndoială modifică
structurile psihice ale fiecărui individ aparte foarte lent şi subtil prin acţiune de
autoconstrîngere care la prima vedere pare a fi conştientă şi intenţionată, însă în fond
paralel cu aceasta este prezentă şi o acţiune inconştientă care vine din deprinderea pentru
identificarea cu celălalt şi cu grupul social, din frica de a nu rămîne singur, din educaţia pe
care o primeşte fiecare incivid cu scopul de se încadra în societatea civilitată, pe baza unei
strînse interrelaţionări a mai multor factori istorici, civilizatori, psihologici, culturali.
Autorul ilustrează schimbările interrelaţionare din diverse societăţi cum este cea
războinică, unde cea mai mare primejdie este atacul din afară şi toate manifestările
instigtuale sînt îndreptăţite, aici nu este vorba despre autocontrol, iar în societatea de azi, în
marele aglomerări ubane, cu reglajul lor foarte sofisticat, asemănat cu un lanţ care se ţine
cerigă de verigă şi unde autocontrolul fiecărui are o importanţă majoră. Astfel
comportamentul civilizat într-o societate, intenţionat sau involuntar, se conformează orintr-
un acord reciproc, conştient sau inconştientşi se bazează pe aceleaşi două mecanisme:
autocontrol şi autoconstrîngere. Ele sînt extrem de diferenţiate, ceea ce înseamnă că la
fiecare grup sau comunitate, în dependenţă de necesităţile persistente acolo, intensitatea
acestor procese este diferită, cu cît procesul re civilizare este mai avansat, cu atît cerinţa
pentru autocontrol şi autoconstrîngere este mai acută. Conseciţele acestor fenomene se
observă în faptul că structurile sociale se modifică ca rezultat al diferenţierii functiilor
sociale, în concluzie, cu cît structurile sociale sînt mai stabile şi monopoliste, cu atît
autoconstrîngerea devine un mecanism mai înrădăcinat în structurile psihice, individuale.
Monopolizarea puterii crează condiţii favorabile pentru intensificarea proceselor de
autocontrol şi autoconstrîngere, între membrii societăţii date, demonstrate prin reducerea
considerabilă a formelor de violenţă fizică în grupurile extinse şi omogene. Societatea
contemporană este caracterizată de o extindere spaţio-temporară a reţelelor
interrelaţionare mobile şi în virtutea creşterii şi extinderii lor apare cerinţa ca forma
dominantă a comportamentului să fie autocontrolul, or cei mai privelegiaţi şi mai abili vor fi
aici indivizii care îşi pot stăpîni impulsurile pasionale. Aceasta „este o transformare a
conduitei în sensul civilizării”. Din cele relatate este clar, cu cît exercitarea forţei fizice este
mai liberă , cu atît mai redus este autocontrolul şi atunci cînd forţa fizică ajunge la un statut
formal, incividul este mai puţin ameninţat personal, şi educaţia fiecarui îl orientează spre
atenuarea oricărei porniri instingtive, din prudenţă, pentru a nu încălca normele juridice,
care exclud posibilitatea violenţei fizice deliberate. Dinamica conduitei umane spre
calificativul „civilizat” nu exclide însă diferenţele care apar aapar între învinşi şi învingători,

1
Crudu Liudmila 2005

deoarece cei din urmă sînt cei care pot să se manifeste mai liber, pentru că rezultatele
activităţii lor sînt semnificative şi crează noi necesităţi, condiţionează noi aspiraţii, dar este
de remarcat, că există diferenţe considerabile între învingătorii societăţilor vechi
(războinice) şi cei ale societăţilor contemporane a căror virtute este gestionarea cu eficienţă
maximă a propriilor emoţii şi pasiuni, războinicul este independent şi se poate manifesta în
întreaga amploare de senzaţii, dominaţia fizică-instingtuală este garantul priorităţii şi
liderismului. În decursul istoriei noţiunea de constrîngere şi-a schimbat conţinutul, de la
lupte propriu-zise la tendinţe vădite spre superioritate economică şi apoi politică în contextul
căreia temperarea reacţilor emoţionale este o consecinţă directă. Reducerea exercitării
forţei fizice se înlocuieşte cu un set de norme prin care omul contemporan gîndeşte şi
constrîngerile la care se supune sînt pentru el mai puţin simţite şi autoconstrîngerea este
inconştientă.
Cu toate cele relatate nu putem să spunem că societatea medievală era în afara
acţiunii unui supraeu. Acesta exista, însă se manifesta prin alte valori şi se concentra în mai
mare parte asupra sferei interne emoţionale, care avea ca scop înfruntarea pericolului
extern, foarte evident la examinarea formelor rigide de asceză. În continuare se dezvoltă un
alt tip de autocontrol, obiectivul de referinţă a supraeului contemporan este
comportamentul mai rigid descărcat de pcvara emoţiilor şi al pasiunilor. Constrîngerile care
au urmat au fost în mare parte economice, ceea ce a diminuat factorii individuali impunîndu-
i pe cei re interes social. Diferenţa dintre societăţile medievale şi cele moderne este că:
primele se orientau spre o manifestare exterioară a suferinţei şi plăcerii, iar în cele
contemporane manifestarea lor este orientată spre interior şi este latentă. Desigur individul
îşi pierde echilibrul emoţional pe care îl are şi se produc izbucniri de emoţii, angoase ceea ce
perturbează structurile sociale, din care cauză cerinţa pentru costrîngere şi autocontrol
devine mai acută, în vederea reglementării unor situaţii debordante.
De aici interrelaţionarea devine un mecanism foarte explicit: reducerea violenţei fizice
exclude necesitatea stringentă rentru securitate, este admisă constrîngerea reciprocă în
comportamentul pretins civilizat unde ea se transformă în autoconstrîngere, cu scopul
realizării unor obiective comune, care nu mai deranjează personalitatea „desensibilizată” şi
înstrăinată de pasiuni şi emoţii, a membrilor societăţilor contemporane.
Elias susţine că impactul educaţiei primite în copilărie este unul de imprtanţă majoră,
deoarece individul adult este împins de aceleaşi frici pe care cineva i lea cultivat în copilărie
ca: perspectiva de a fi altfel ca toţi şi de a fi exclus, ceea ce duce la o preocupare de un
areal vast de probleme, ca să se facă posibilă o refulare a trăirilor interne ce produc nelinişti
nemotivate.
Procesul re civilizare se produce în mare parte ca consecinţă a acţiunilor necalculate,
dar este legiferat ca un rezultat raţionalizat. La nivel individual procesul civilizării ar putea fi
reuşit: atunci cînd persoana formează modele de conduită bine adaptate la funcţia socială
adultă şi totodată un bilanţ pozitiv al plăcerilor; şi nereuşit: atunci se produc tensiuni
puternice, consum mare în detrimentul satisfacţie personale, nu mai este posibil un bilanţ
pozitiv al plăcerilor, pentru că instanţa de control interzice şi pedepseşte ceea ce şi-ar dori
cealaltă parte a eului.
Elias ajunge la concluzia că pentru realizarea unui proces de civilizare la nivelul
comunităţii occidentale este nevoie de aplicat acest proces asupra aparatului psihic
particular care trebuie fundamental reglementat noilor ceriţe. Astfel procesul de civilizare se
poate înfăptui printr-o identificare totală a intereselor particulare cu cerinţele sociale în
funcţie de rolul individual al fiecăruia. Eul trebuie săse îndrepte spre Noi prin maxim
autocontrol. Personaluitatea umană treduie să-şi păstreze motivaţia interioară în corelaţie cu
ceilalţi membri ai societăţii şi să adopte un comportament social optim.